sâmbătă, 22 februarie 2014

Recenzie Revelatia (Crossfire #2) de Sylvia Day

Revelatia este al doilea volum din seria Crossfire (click pe titlul seriei pentru primul volum) de Sylvia Day.

Dorinţă. Pasiune. Revelaţie. O iubire care sfidează convenţionalul.

„Gideon Cross. Bărbatul visurilor mele, frumos și perfect pe dinafară, rănit și torturat pe dinăuntru. O flacără strălucitoare și arzătoare care îmi pârjolește trupul cu cele mai întunecate plăceri. Nu pot să stau departe de el. Nu vreau s-o fac. El este obsesia mea, dorința mea, este al meu.

Suntem două ființe cu un trecut violent, care îndrăznesc să spere la un viitor împreună. Între noi, totul este prea dificil, prea dureros, cu excepția clipelor când este pur și simplu perfect, acele momente când foamea fizică și dragostea disperată ne aruncă în cea mai frumoasă nebunie.

Suntem legați de o pasiune care ne poartă dincolo de limite, spre cea mai dulce și periculoasă obsesie.”

Seria Crossfire a fost publicată până în prezent în 40 de țări, devenind unul dintre cele mai mari succese comerciale din lume. 12 milioane de exemplare vândute la nivel mondial.

Multumesc editurii Litera pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Litera.

RECENZIE.
Revelatia mi-a starnit o avalansa de emotii. Am fost pe rand coplesita de furie, frustrare, dezamagire, tristete, confuzie, suferinta, speranta, incantare si fericire. Un volum intens, incarcat de durere, care m-a epuizat fizic si psihic si pe care imi este greu sa-l descriu. 
Relatia dintre Eva si Gideon este, din pacate, la fel de disfunctionala ca si in primul volum. De multe ori m-am indoit de sentimentele pe care cei doi protagonisti pretind ca le au unul pentru celalalt. Relatia lor pare mai mult bazata pe pasiune, dorinta, posesivitate si obsesie, decat pe iubire, respect, sinceritate si tandrete. Ambii isi fac reciproc rau si se ranesc, ambii sunt imaturi si au pretentii absurde, ducand posesivitatea pe noi culmi.
Gideon este distant, rece, inchis in el si in continuare ii da Evei motive sa se indoiasca de sentimentele lui, refuzand cu incapatanare sa-i dea explicatii pentru lucrurile pe care le face si sa-i dezvaluie mai multe despre trecutul lui. De cele mai multe ori, Gideon isi saboteaza singur relatia, iar apoi se comporta de parca Eva ar fi cea vinovata pentru ca nu are incredere in el, desi el nu-i da niciun motiv sa o faca.
Pretentiile pe care Gideon le are cand vine vorba de Eva sunt la fel de mari si de absurde ca in volumul anterior. Aceasta trebuie sa i se supuna, sa-l asculte intru totul, sa-i dezvaluie totul despre ea si planurile ei, mergand chiar atat de departe incat sa-i interzica sa se intalneasca cu prietenii ei fara aprobarea sau in lipsa lui. In timp ce el isi da intalniri cu o fosta iubita si refuza sa-i dea explicatii Evei cand aceasta ii surprinde in imprejurarii compromitatoare, Eva nu are dreptul nici macar sa ia pranzul cu un fost iubit.
Cred ca Eva ar avea nevoie de un partener sincer, care sa-i permita sa fie independenta, care sa depuna aceleasi eforturi pe care le depune ea in relatie, un partener care sa nu-i alimenteze constant nesigurantele si indoielile si care sa-i ofere raspunsuri nu tot mai multe secrete.
Tinand cont de trecutul lor, atat Gideon, cat si Eva ar trebui sa fie mai rabdatori, mai intelegatori, sa dea dovada de mai multa maturitate in situatiile tensionate, sa incerce sa fie mai putin dependenti emotional unul de celalalt si sa inteleaga ca sexul nu este un mod de a rezolva un conflict.
M-a deranjat ca Gideon alege sa foloseasca controlul in locul increderii pentru a obtine ceea ce-si doreste, ceea ce mi se inacceptabil intr-o relatie. Deciziile pe care le ia, comportamentul dominant si secretele pe care le ascunde nu fac decat sa o raneasca pe Eva si sa o indeparteze, determinand-o sa se razbune in acelasi mod. Un cerc vicios si nesfarsit, care deschide ranile inchise in clipele de linistite.
Eva este intotdeauna cea care cedeaza, cea care iarta, care incearca sa rezolve problemele din cuplu, fara sa inteleaga ca nu poate face sa mearga o relatie care nu a functionat niciodata, o relatie in care momentele de fericire sunt mult prea putine comportativ cu cele de nefericire. Eva si Gideon par perfect compatibili doar in intimitate, iar in oricare alta situatie fie se cearta, fie se simt exclusi, tradati, indepartati sau uitati de partener.
Cu toate acestea mi-a placut sa o descopar pe Eva din ultimele capitole. Mai puternica, mai independenta, o Eva care ii infrunta pe toti cei care i-au facut rau lui Gideon, care isi asuma mari riscuri, care are incredere in ea si nu se mai teme sa lupte.
Am apreciat si am fost induiosata in momentul in care Gideon si-a deschis, in final, sufletul in fata Evei si i-a dezvaluit acesteia totul despre trecutul sau. M-am bucurat ca au inceput sa comunice mai direct si mai sincer, iar deznodamantul acestui volum mi-a dat speranta ca cei doi vor putea depasi obstacolele insurmontabile din relatia lor, care ii impiedica sa se maturizeze si sa aiba incredere deplina unul in celalalt.
Am adorat personajele secundare, pe Cary, pe mama Evei si pe Victor Reyes, pe Stanton si pe seful Evei, Mark, care ii sunt alaturi acesteia, o sprijina si incurajeaza si despre care sper sa aflam mai multe in volumele urmatoare. 
Un volum care iti frange inima, Revelatia este la fel ca si precedentul volum din seria Crossfire, o lectura captivanta, intunecata si pasionala, de care nu te poti desprinde pana la ultima pagina.

7 comentarii:

Andreea Ilie spunea...

Foarte frumoasa recenzia!! Abia astept sa cada si in mainile mele acest volum!! :D

Paun Catalina Cezarina spunea...

Si pe mine ma enerveaza comportamentul lui Gideon si secretele lui. Si mie imi sunt simpatici mama Evei, Cary, seful Evei si iubitul sau. Citeste si volumul 3 care e super, ti-l recomand

Jacqline spunea...

Wow! Nu ma asteptam ca opinia ta despre cel de-al doilea volum sa fie atat de intensa. De obicei, volumul doi dintr-o serie nu e la fel de intrigant ca primul, dar, se pare, ca in aceasta serie nu se aplica regula, ceea ce e f bine :D

Andd D. spunea...

Pare mult mai interesant decat primul, si pare sa aibe o actiune mai ampla si mai captivanta. Probabil, intr-un viitor apropiat voi incerca seria.

Mirela spunea...

In mod sigur o sa citesc si eu seria, e interesanta.

Anonim spunea...

Foarte faina recenzia! Din păcate, eu pe la pagina 150 am început să ma plictisesc de atâta violență in pasiunea lor, voiam ceva romantism... Așa că am renunțat să mai citesc....

Anonim spunea...

Buna. Cate capitole sunt in Reflected in you? Eu am gasit cartea pe un site dar acolo imi arata ca sunt 14 capitole. Asa este ? Mulțumesc.