joi, 31 martie 2016

Tărâmul magicianului (Magicienii #3) de Lev Grossman

Quentin Coldwater a pierdut totul. A fost gonit din taramul magic Fillory si acum, dupa ce s-a ratacit si a ramas fara prieteni, se intoarce unde a inceput intreaga poveste: la Colegiul de Magie Brakebills. Dar trecutul lui e gata sa iasa din nou la suprafata.

Barierele magice ale tinutului Fillory care il aparau de barbarii din Nord sunt pe cale sa cedeze. Pentru a salva iubita lor lume de la distrugere, Eliot si Janet, Regele si Regina din Fillory, trebuie sa porneasca intr-o ultima misiune plina de pericole.

Aventurile lui Quentin il poarta din Antarctica pana in Olanda plina de magie, unde reintalneste vechi prieteni. Dar toate drumurile duc inapoi la Fillory, unde Quentin va readuce totul asa cum a fost sau va muri incercand.

„Intunecat, periculos si cu multe rasturnari de situatie.“ George R.R. Martin


„Lev Grossman a dat nastere unei creaturi rare: o trilogie care a devenit din ce in ce mai buna pe masura ce a avansat. O reusita.“ Erin Morgenstern

miercuri, 30 martie 2016

Zece respirații scurte (Zece respirații scurte #1) de K.A. Tucker

Respiră, Kacey. Zece respirații scurte. Agață-te de ele. Simte-le. Iubește-le.

Cu patru ani în urmă, viața lui Kacey Cleary a fost distrusă atunci când mașina în care se afla a fost lovită în plin de un tânăr șofer beat, omorându-i părinții, pe iubitul ei și pe cea mai bună prietenă a sa. Încă mai este bântuită de amintirea momentului în care a rămas prizonieră între fiarele contorsionate ale autoturismului, ascultând-o pe mama ei cum își dădea ultima suflare. Acum, Kacey vrea să își lase trecutul în urmă. Înarmată cu două bilete de autobuz, Kacey și sora ei în vârstă de cincisprezece ani, Livie, fug din Grand Rapids, Michigan, pentru a începe o nouă viață în Miami. La început, fetele se zbat să o scoată la capăt, dar Kacey nu este deloc îngrijorată. Ea poate face față oricui, în orice situație, cu excepția vecinului său misterios din apartamentul 1D.

Trent Emerson are niște ochi albaștri în care arde un foc mocnit, gropițe adânci și pare că se menține într-un echilibru perfect între a fi un tip simpatic și unul dur. Călită fiind de trecutul ei tragic, Kacey este hotărâtă să țină pe toată lumea la distanță, dar atracția lor este de netăgăduit, iar Trent caută cu disperare și neîncetat o cale spre inima împietrită a lui Kacey, chiar dacă asta înseamnă că oricând poate să iasă la iveală un secret exploziv care va zgudui din temelii ambele lor lumi.

K.A. Tucker s-a născut în orășelul Ontario, Canada, și a scris prima ei carte la vârsta de șase ani, cu ajutorul bibliotecarei din școala primară și a unei cutii de creioane colorate. Este o cititoare vorace, și, în prezent, locuiește într-un orășel de lângă Toronto împreună cu soțul ei, cu două fiice precum și cu o numeroasă și istovitoare familie adoptivă de creaturi pe patru picioare.
Este autoarea a 14 romane devenite bestselleruri. Seria Ten Tiny Breaths a propulsat-o în rândul autoarelor consacrate ale genului New Adult, alături de: Tammara Webber, Colleen Hoover, Cora Carmack, Jessica Sorensen.

duminică, 27 martie 2016

Recenzie Mănuşa de aramă (Magisterium #2) de Holly Black și Cassandra Clare

Inamicul este aproape. Foarte aproape.

Pentru Callum Hunt, vacanța de iarnă nu este ca pentru alți copii. Ființa cea mai apropiată de el este un lup al haosului pe nume Havoc. Tatăl lui suspectează că este trimis, în secret, de forțele răului. Și, desigur, mulți dintre copii nu vor reveni în lumea magică de la Magisterium din toamnă.
Nu este ușor pentru Call. Și devine și mai greu când, uitându-se în subsol, descoperă că tatăl lui ar putea încerca să-i distrugă atât pe el, cât și pe Havoc.

Call fuge înapoi la Magisterium, dar lucrurile se complică și mai mult. Alkahest, o mănușă de aramă capabilă să despartă anumiți magicieni de puterile lor, a fost furată. Iar în încercarea lor de a găsi vinovatul, Call și prietenii săi Aaron și Tamara atrag atenția unor ființe foarte periculoase și se apropie și mai mult de un adevăr înspăimântător.

Pe măsură ce misterele de la Magisterium se adâncesc și se înmulțesc, autoarele Holly Black și Cassandra Clare își implică cititorii în aventura extraordinară a unui băiat de care depinde soarta întregii lumi.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Grupului Editorial Corint. Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Un volum despre descoperirea propriei identități, despre alegerile care ne pot influența viitorul, acceptarea de sine, recunoașterea și asumarea greșelilor săvârșite, Mănușa de aramă urmărește într-o poveste plină de aventuri și imprevizibil călătoria spre maturizare a unui băiat care încearcă să-și schimbe destinul și să nu permită trecutului să-i afecteze prezentul.
După evenimentele petrecute la finalul primului volum din seria Magisterium și descoperirea sinistrului adevăr despre moartea mamei sale și adevărata sa identitate, Callum încearcă cu disperare să controleze partea întunecată din el, de care se teme din ce în ce mai mai mult. Măcinat de gândul că ar putea reprezenta un pericol pentru toți cei dragi lui, chinuit de o mulțime de întrebări și bântuit de certitudinea că tatăl său va încerca să-l elimine odată ce adevărul va ieși la suprafață, Call se refugiază în magie și în lumea plină de secrete a Magisteriumului.
Încă marcat de legătura dintre el și Inamicul Morții, Call se indoiește de loialitatea prietenilor săi și de faptul că va fi vreodată acceptat de aceștia, încearcă să rămână neschimbat și se teme că fiecare decizie pe care o va lua, fiecare faptă săvârșită, l-ar putea arunca în întuneric, l-ar putea transforma într-un mag avid de putere. Aflat într-o continuă luptă cu el însuși și cu așteptările pe care le au ceilalți de la el, Call se îndepărtează încetul cu încetul de Aaron și Tamara, temându-se să nu-i rănească sau să nu-i piardă din cauza secretelor pe care nu le poate împărtăși cu ei.
Relația de prietenie sinceră și devotată dintre Call și Aaron este punctul central al volumului, legătura care îl stabilizează pe Callum, care îl ancorează în prezent și care îl face să conștientizeze că indiferent de tabăra din care va face parte, indiferent de ceea ce îi rezervă viitorul, Aaron îi va fi mereu alături, îl va îndruma spre lumină și va încerca, cu orice preț, să evite o confruntare între ei. Din postura de contragreutate a Makarului, Callum se apropie de vid, descoperă fascinația teribilă pe care o poate exercita acesta și puterea care poate fi dezlănțuită din bezna nimicului. Cu toate acestea, Callum nu se lasă stăpânit niciodată de setea pentru putere, nu-și dorește să devină cel mai înzestrat mag și încearcă, cu orice preț, să nu pășească pe același drum pe care l-a urmat Constantine.
Aaron este un personaj misterios, un băiat din al cărui trecut descoperim frânturi în fiecare volum, un copil care a pierdut totul și care impresionează prin devotamentul față de prietenii săi, prin modul matur în care abordează fiecare situație, spiritul de sacrificiu, voința de fier și curajul său. În ciuda secretelor pe care i le ascunde Call, Aaron nu se îndoiește niciodată de prietenia și loialitatea acestuia, nu ezită să-și pună viața în pericol pentru el și refuză să renunțe la prietenia care îi leagă, indiferent de consecințe. Cu toate acestea, nu am putut scăpa de impresia că Aaron are și el propriile secrete, că în spatele atitudinii calme și a blândeții lui se dă o luptă, că există o mască fragilă de care se agață, care se poate frânge în orice moment, care poate aluneca atunci când pericolul va fi prea mare, dezvăluind ceva complet neașteptat.
Lumea fascinantă creată de cele două autoare, personajele complexe și interesante, scenele pline de suspans și misterele care învăluie Magisteriumul, conspirațiile care se țes, pericolele care îi pândesc pe protagoniști, uneltirile care îi pun în primejdie și inamicii care îi urmăresc conturează un volum antrenant pe care nu-l mai poţi lăsa din mână.

sâmbătă, 26 martie 2016

Recenzie Moștenitoarea focului (Tronul de cleștar #3) de Sarah J. Maas

Celaena Sardothien şi-a negat harul magic vreme de zece ani. Acum, singura ei dorinţă este să răzbune moartea prietenei ei Nehemia, iar regele din Adarlan este principalul vinovat.

Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, Celaena, moştenitoarea de foc a unui regat distrus, va călători în Wendlyn, un ţinut îndepărtat în care magia încă mai dăinuieşte.

Va reuşi oare temuta asasină să îşi accepte moştenirea nemuritoare, învingându-şi teama de necunoscut? Până unde va fi ea dispusă să meargă pentru a-şi îndeplini promisiunea făcută Nehemiei?

Daca v-a atras atenția acest volum, și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Librex. Pe site-ul librăriei online Librex puteți găsi cărți din toate genurile literare. Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Spectaculos și plin de acțiune, Moștenitoarea focului este un roman în care sacrificiile, trădările, misterul și romantismul se împletesc într-o poveste care îți taie respirația și te ține cu sufletul la gură de la început până la final.
Narat din perspectiva mai multor personaje, mult mai întunecat, mai violent și mai dramatic decât volumele precedente, Moștenitoarea focului țese din secrete, conspirații și magie o lectură irezistibilă, care stârnește emoții intense și sentimente contradictorii.
Devastată de pierderile suferite în Diamantul de la miezul nopții, copleșită de durere și nesiguranță, bântuită de incertitudini și temeri, Celaena se scufundă în întuneric, își pierde speranța și este măcinată de amintiri tulburătoare. Tânăra arogantă, temperamentală și puternică din volumele anterioare este înlocuită de o femeie dărâmată de ororile îndurate în trecut, de vinovăție și de ură, de o femeie care nu poate șă-și accepte destinul, dar care încearcă să îmbrățișeze puterea latentă din interiorul ei care se zbate să iasă la suprafață. Din păcate, în ciuda evoluției pe care o putem observa în cazul Celaenei, unele lucruri rămân neschimbate. Lipsa de sânge rece, faptul că nu-și poate controla emoțiile, ușurința cu care își pierde cumpătul și tendința de a tolera comportamentul violent al lui Rowan și de a-i găsi scuze acestuia mi s-au părut intolerabile.
Am fost dezamăgită de faptul că Celaena este incapabilă să-și asume greșelile comise și să recunoască faptul că și-a trădat poporul ascunzându-se atât de mult timp și neîncercând să-i salveze din sclavie. Faptul că descoprim modul în care poporul ei a fost chinuit în tot timpul pe care Celaena l-a petrecut la curtea regală din Adarlan, participând la baluri, flirtând cu fiul regelui responsabil de înrobirea neamului ei și construindu-și o reputație îndoielnică de asasin, m-au făut să-mi fie imposibil să mă atașez de eroină, în ciuda faptului că am compătimit-o pentru tot ceea ce a îndurat în copilărie.
Descoperirea adevărului despre moartea Nehemiei m-a făcut să o privesc într-o lumină și mai negativă pe Celaena, care l-a învinovățit cu cruzime pe Chaol pentru pierderea acesteia. Încă o dată, lașitatea și refuzul Celaenei de a-si asuma responsabilitatea salvării poporului ei au contribuit la dispariția unui personaj cu mult potențial, un personaj capabil de orice pentru a-i salva și proteja pe cei care au nevoie de ajutor.
După sacrificiile făcute pentru a asigura salvarea Celaenei și plecarea acesteia spre Wendlyn, Chaol a pierdut totul. Sfâșiat între iubire și datorie, între prietenie și legămintele încheiate, Chaol pune întotdeauna binele altora înaintea propriei siguranțe, luptă pentru ceea ce crede că este corect, este mânat de loialitate, onoare și curaj. Chaol a fost crescut și educat pentru a fi soldat, pentru a-și servi țara și pentru a urma ordine, a fost privat de afecțiune și lipsit de iubire, dar cu toate acestea, Chaol se îndoiește de regele pe care l-a servit, de regatul pe care l-a apărat, dar niciodată nu se îndoiește de prietenia și devotamentul pe care i le poartă lui Dorian, de iubirea pentru Celaena și de nevoia de a-i proteja pe cei la care ține, indiferent de riscurile pe care trebuie să și le asume. În ciuda lucrurilor pe care le descoperă despre Dorian și Celaena, Chaol continuă să le ascundă secretele, îl trădează pe regele căruia i-a jurat credință, se aliază cu cel mai periculos inamic al acestuia, plănuiește și complotează, luptă și renunță la tot pentru Celaena și Dorian.
Cu toate că marea majoritate a cititorilor l-au îndrăgit pe Rowan, eu nu am putut să o fac. Am detestat modul în care o tratează de Celaena, antrenamentele brutale la care a supus-o și comportamentul abuziv și umilitor pe care îl are față de aceasta. În plus, nu am putut să trec peste faptul că povestea dintre Rowan și Celaena este construită pe baza aceleiași formule folosite în cazul lui Chaol și al Celaenei. Călătoria acestora, faptul că la început nu se pot tolera unul pe celălalt și antrenamentele care îi fac să se apropie și să devină prieteni au fost mult prea similare cu modul în care Chaol și Celaena s-au îndrăgostit. Cu toate acestea, am înțeles bărbatul care și-a pierdut sufletul pereche, luptătorul copleșit de povara anilor petrecuți în singurătate și sclavie și războinicul obosit de bătăliile nesfârșite purtate.
Dacă autoarea nu ar fi încercat să transforme relația de prietenie dintre Rowan și Celaena într-o nouă și previzibilă poveste de dragoste, poate aș fi reușit să apreciez mai mult acest nou personaj. Nu mi s-a părut verosimil că un Fae atât de puternic, loial și nobil cum este portretizat Rowan s-ar putea îndrăgosti de o fată care și-a abandonat țara și poporul, pretextând vreme de ani de zile că încearcă să se răzbune, dar nereușind să facă nimic.
Printre personajele secundare se remarcă Aedion Ashryver și Manon Blackbeak, ambii foarte puternici, ambii foarte periculoși și impresionanți. Inteligentă, vicleană și înspăimântătoare, Manon, moștenitoarea clanului Blackbeak, este un inamic de temut, o vrăjitoare neînfricată și o lideră brutală, o femeie cu o voință de fier care nu dă înapoi niciodată, care nu ezită și nu se teme. Interacțiunile acesteia cu Abraxos dezvăluie o cu totul altă persoană, o femeie care uneori se îndoiește de justețea actelor ei, dar care își asumă responsabilități copleșitoare și care acceptă povara reprezentată de conducerea sabatului.
Loial, misterios, încrezător în forțele proprii și calculat, Aedion este vărul Celaenei și cel mai bun prieten al acesteia, cel care i-a fost întotdeauna alături în copilărie, a protejat-o și a sprijinit-o. Un strateg iscusit, un general temut și un luptător desăvârșit și îndrăzneț, Aedion este însetat de răzbunare, capabil de orice pentru Aelin și dornic să-l elimine cu orice preț pe regele Adarlanului.
Printre punctele slabe ale volumului nu am putut să nu remarc faptul că autoarea insistă ca mai toate personajele masculine să se îndrăgostească mai devreme sau mai târziu de Celaena, inconsecvența sentimentelor și superficialitatea eroinei, dar mai ales rapiditatea cu care aceasta trece peste orice relație în momentul în care apare în scenă un nou personaj masculin.
Încărcat de momente tensionate, suspans și răsturnări de situație, Moștenitoarea focului este un volum captivant și palpitant, uluitor și imprevizibil, tulburător și intens.

joi, 24 martie 2016

Băiatul care vorbea cu corbii (Neîmblânziții #1) de Jacob Grey

Baiatul care vorbea cu corbii este primul volum dintr-o trilogie intunecata (Neimblanzitii), plina de actiune si suspans, ce aduce aminte, pe de o parte, de Cartea cimitirului, de Neil Gaiman, si, pe de alta, de atmosfera dinBatman.

Abandonat de parinti la varsta de cinci ani, Caw nu s-a intrebat niciodata de ce poate vorbi cu corbii. Dar, dupa ce salveaza o fata pe nume Lydia de un atac primejdios, descopera ca sunt si altii ca el: oameni ce au puterea de a controla si comunica cu animalele. Neimblanziti. Unii prefera sa se ascunda sub aparentele unor oameni obisnuiti, unii aleg o viata solitara, unii sunt proscrisi, iar altii… ei bine, altii ar face orice pentru a aduce intunericul inapoi in Blackstone.

Blackstone a fost odata un oras infloritor. Dar asta a fost in urma cu opt ani, inainte de Vara Intunecata, cand, sub conducerea maleficului Spinning-Man, neimblanzitul-paianjen, a fost devastat de un val de violente si infractiuni fara precedent. Și, desi a fost infrant, se pare ca Spinning-Man vrea sa-si recapete puterea, iar Caw, neimblanzitul-corb, este printre cei care vor fi prinsi in panza sa.

Pe masura ce amenintarea unei noi Veri Intunecate creste, baiatul descopera viata ascunsa a neimblanzitilor din Blackstone si are ocazia sa afle mai multe despre propriul trecut. Insa pentru a salva orasul la timp Caw trebuie sa-si dezvolte cat mai repede abilitatile de neimblanzit pentru ca urmeaza sa infrunte un rau pe care nu si l-ar fi imaginat nici in cele mai intunecate cosmaruri.

„O aventura plina de suspans pentru fanii seriei Animorphs sau pentru cei carora le-a placut Cartea cimitirului, de Neil Gaiman.” (ALA Booklist)

miercuri, 23 martie 2016

Frumoasa adormită și fusul de Neil Gaiman

O senzationala repovestire a basmelor clasice. Scriitorul Neil Gaiman si ilustratorul Chris Riddell tes impreuna un fel de Alba-ca-Zapada si, aproape, o Frumoasa adormita, cu note subtile de magie intunecata, ce-i va tine pe cititori vrajiti de la inceput pana la sfarsit.

In ajunul nuntii sale, o tanara regina pleaca pentru a salva o printesa din mrejele unei vraji intunecate. In locul rochiei de mireasa isi pune camasa de zale, isi ia sabia si, alaturi de trei pitici curajosi, strabate tunelurile intunecate de sub munti pentru a ajunge la regatul adormit. Iesind din tiparele basmelor clasice, regina decide sa-si construiasca singura destinul, iar tanara adormita nu este nici ea ceea ce pare.

Elemente familiare ale basmelor clasice se combina cu subtile tuse moderne, iar rezultatul este o poveste savuroasa, captivanta si intunecat-amuzanta. Originali si surprinzatori, cei doi autori isi cuceresc cititorii prin ceea ce ar putea fi culmea colaborarii lor artistice. Prin povestea minunat scrisa si datorita minunatelor ilustratii ale lui Chris Riddell, bogate in detalii pretioase, cartea poate fi un cadou cu adevarat special si rafinat.

S-ar putea sa crezi ca stii povestea asta. E despre o tanara regina in pragul maritisului; mai sunt si cativa pitici curajosi si de treaba; un castel acoperit de spini; si, se spune, o printesa blestemata de o vrajitoare sa doarma pe vecie.

Dar in aceasta poveste nimeni nu asteapta un print calare pe un armasar alb. Acest basm a fost tesut cu un fir de magie neagra, ce amesteca si suceste lucrurile, le face sa scanteieze si sa straluceasca intr-un mod aparte. Atunci cand o printesa are nevoie sa fie salvata, o regina poate sa se transforme ea insasi intr-un erou.

„Daca aceasta carte nu este o capodopera, este, in mod sigur, o comoara. Și asta e mai mult decat suficient.” (Kirkus Review)

„E normal sa te astepti la o capodopera atunci cand Gaiman si Riddell lucreaza impreuna? Probabil ca da.” (Kirkus Review)

„O repovestire necesara si originala a unui basm clasic.” (The Guardian)

„Un adevarat rasfat.” (Publishers Weekly)

„Chiar daca nu va plac povestile cu zane, va recomandam cu entuziasm aceasta fascinata poveste pentru ca este complet diferita de tot ceea ce ati mai citit pana acum.” (The Guardian)

„Gaiman are povestile clasice in sange, iar basmul sau este atat de bine acordat incat se sustine singur inca de la prima propozitie. (…) Pe deasupra, uimitoarele ilustratii realizate de Chris Riddell, alb si negru cu insertii de aur, sunt atat de detaliate incat, uneori, basmul lui Gaiman pare nu o poveste, ci mai mult un cosmar inexplicabil de frumos.” (New York Times Book Review)

Prolific si original, Neil Gaiman este autorul bestseller-urilor Coraline, Zei americani, Pulbere de stele sau Cartea cimitirului. Cartile sale sunt vandute peste tot in lume si au fost distinse cu cele mai prestigioase premii ale literaturii fantasy: Hugo, Nebula, Locus, SFX, Bram Stoker, World Fantasy s.a. Este singurul autor care a castigat atat medalia Newbery cat si medalia Carnegie pentru aceeasi carte (Cartea cimitirului). Considerat un fel de „rock star” al lumii literare, datorita stilului sau nonconformist si entuziasmului cu care este urmarit de numerosii fani impatimiti (site-ul sau oficial are mai mult de un milion de vizitatori unici in fiecare luna), Neil Gaiman este, de asemenea, si compozitor. A mai colaborat cu Chris Riddell si pentru alte titluri: Coraline, Noroc cu laptele… siCartea cimitirului.

Chris Riddell este un foarte talentat ilustrator si caricaturist politic. In 2013 a castigat Costa Children’s Book Prize pentru Goth Girl si, de asemenea, premiul Nestlé Gold Award si doua medalii Kate Greenaway pentru alte carti ilustrate. Este co-autorul seriei de success The Edge Chronicles (scrisa impreuna cu Paul Steward).

miercuri, 16 martie 2016

Origin (Lux #4) de Jennifer L. Armentrout

                                             Daemon ar face orice să o recapete pe Katy.
                                             Tot ce poate face Katy e să supravieţuiască.
                                                        Împreună, pot înfrunta orice.

Daemon ar face orice să o recapete pe Katy.

După raidul reuşit, dar cu final dezastruos de la Mount Weather, Daemon se confruntă cu imposibilul. Katy a dispărut. A fost luată. Totul se reduce acum la găsirea ei. Trebuie Daemon să distrugă pe oricine îi stă în cale? Imediat. E nevoie să ardă din temelii întreaga lume ca să o salveze pe Katy? Bucuros. Să expună în faţa tuturor rasa extraterestră? Cu plăcere.

Tot ce poate face Katy e să supravieţuiască.

Înconjurată de duşmani, singurul fel în care Katy poate rămâne în viaţă e să se adapteze. În definitiv, există lucruri în Daedalus care nu par chiar atât de nebuneşti, dar scopurile grupului sunt înfricoşătoare, iar adevărurile pe care le rostesc ei cu atât mai tulburătoare. Cine sunt de fapt tipii răi? Daedalus? Oamenii? Sau luxenii?

Împreună, pot înfrunta orice.

Dar cel mai periculos duşman fusese acolo mereu, iar când adevărurile sunt descoperite şi minciunile date în vileag, de partea cui se vor găsi Daemon şi Katy?

Şi vor mai fi vreodată împreună?

marți, 15 martie 2016

Elantris de Brandon Sanderson

Elantrisul, orașul solar al oamenilor-zei, își pierde măreția atunci când, pe neașteptate, este lovit de blestemul Reodului, iar semizeii se transformă în cadavre vii.

Povestea ia o întorsătură și mai sumbră atunci când însuși prințul moștenitor al Arelonului, Raoden, cade pradă blestemului și este închis în orașul decăzut.

Între timp, Sarene, prințesa care urma să-i devină soție, sosește în Arelon, unde i se spune că alesul inimii ei este mort. Niciunul dintre ei nu este însă dispus să-și accepte soarta, așa că vor porni separat într-o luptă pentru aflarea adevărului și a naturii Reodului, fiind ajutați de ființe cu puteri supranaturale. Când se vor întâlni, îl va mai recunoaște Sarene pe Raoden? Soarta Elantrisului este în mâinile lor.

sâmbătă, 12 martie 2016

Recenzie Mândrie + prejudecată + zombi de Jane Austen și Seth Grahame Smith

„Este un adevăr universal cunoscut că un zombi care a apucat să mănânce un creier va simţi nevoia să mănânce şi mai mult creier.”

Aceasta este prima frază din Mândrie + prejudecată + zombi, o ediţie extinsă a îndrăgitului roman de Jane Austen, în care apar scene noi-nouţe cu măceluri cu zombi şi oase sfărâmate.

Povestea începe cu o molimă misterioasă care s-a abătut asupra liniştitului sătuc englezesc Meryton – şi morţii revin la viaţă! Brava eroină Elizabeth Bennet este hotărâtă să înlăture definitiv ameninţarea zombilor, dar curând este distrasă de sosirea în sat a trufaşului şi arogantului domn Darcy. Ceea ce urmează este o delicioasă comedie de moravuri, cu multe dueluri verbale între cei doi tineri îndrăgostiţi – şi cu lupte şi mai violente pe câmpul de bătaie scăldat în sânge. Va putea Elizabeth să nimicească odraslele lui Satan? Şi să depăşească prejudecăţile sociale ale moşierilor cu conştiinţă de clasă?

Plină de poveşti de dragoste şi inimi sfărâmate, confruntări cu săbiile, canibalism şi mii de cadavre în putrefacţie, Mândrie +prejudecată + zombi transformă o capodoperă a literaturii universale într-o lectură captivantă pe care nu o mai poţi lăsa din mână.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Grupului Editorial Corint. Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
O reinterepretare amuzantă și plină de acțiune a unuia dintre cele mai îndrăgite romane din literatura clasică, Mândrie +prejudecată + zombi combină elemente fantasy, horror și comice într-un mash up irezistibil, pe care l-am citit fie zâmbind, fie scandalizată de comportamentul domnului Darcy, dar mai ales complet captivată de povestea emoționantă de dragoste dintre doi oameni atât de diferiți, dar totodată atât de asemănători.
Într-o lume copleșită de atacurile brutale ale zombilor, de peste cincizeci de ani, oamenii se împotrivesc nenumiților care s-au ridicat din țărână, dezlanțuind urgia unei molime stranii și imposibil de înlăturat asupra Angliei. Tinerele respectabile au renunțat să mai fie preocupate de baluri somptuoase și de ieșirea în societate sau de găsirea unui gentleman care să le devină soț, alegând să se pună în slujba Majestății sale și să lupte cu îndârjire împotriva pericolului reprezentat de nenumiții tot mai numeroși.
Antrenate în artele mortale încă din copilărie, neîntrecute în luptă, abile și pregătite să facă față oricărei situații, surorile Bennet sunt cunoscute în comitatul Hertfordshire pentru lupta feroce și neîntreruptă pe care o duc cu nenumiții.
Elizabeth, cea de-a doua dintre surorile Bennet, este o tânără independentă, inteligentă, puternică și curajoasă, care nu ezită să înfrunte hoardele de zombi care bântuie în jurul mult îndrăgitului ei Longbourne. Inițiată în artele marțiale într-un templu Shaolin, pasionată de lectură și o luptătoare imbatabilă, Elizabeth este o fire pragmatică, sinceră și impulsivă, care preferă să-și dedice timpul antrenamentelor cu katana și mai puțin dansului și lucrului manual care ar transforma-o într-o domnișoară desăvârșită și dezirabilă.
Elizabeth, deși uneori este impetuoasă, aprigă la mânie și nerezonabilă, impresionează prin tăria de caracter, devotamentul față de cei dragi, voința de fier, refuzul de a se lăsa copleșită de responsabilități și modul direct în care își exprimă opiniile. Rațională, perseverentă și perspicace, Elizabeth este încrezătoare în forțele proprii, bine ancorată în realitate și hotărâtă sa nu permită nimănui sa o submineze.
În ciuda faptului că Darcy este un bărbat atrăgător care impresionează prin reputația de erou, ucigaș de zombi și prin averea considerabilă pe care o deține, încă de la început acesta se face remarcat și detestat prin comportamentul arogant, malițios și tăios pe care îl afișează față de membrii mult mai umili, financiar și intelectual din societatea din Hertfordshire. Aflat în contrast permanent cu sensibilul domn Bingley și manierele alese ale acestuia, Darcy nu este deloc preocupat de impresia pe care le-o lasă partenerilor lui de conversație, pe care îi consideră oricum inferiori, sau de rănirea sentimentelor acestora. Singura care reușeste să-i mențina atenția și să-l intrige, grație ochilor ei frumoși și iscusinței demonstrate în confruntările cu nenumiții, este Elizabeth.
Nesociabil, intimidant, trufaș și caustic, Darcy se opune din răsputeri atracției pe care o simte față de Elizabeth și este măcinat de conflictul interior reprezentat de originea modestă a acesteia, care nu se ridică la nivelul dorințelor sale. Cu toate acestea, în spatele atitudinii superioare și a comportamentului glacial și insensibil, se află un bărbat misterios și responsabil, protector și atent, onorabil și nobil, capabil să-și asume defectele și să facă tot ce-i stă în putință pentru a remedia greșelile comise.
Romanul se concentrează pe evoluția relației dintre personaje, pe modul în care acestea se lasă înfluențate de percepții eronate și prejudecăți, pe construirea poveștii romantice și mai puțin pe confruntările cu zombi, care trec într-un plan secund în mintea cititorului fascinat de conversațiile acide dintre Elizabeth și Darcy, de replicile încărcate de sarcasm și de modul în care aceștia își exprimă părerile unul despre celălalt fără să ezite sau să se lase constrânși de normele de etichetă pe care ar trebui să le respecte.
Ilustrațiile alb negru ale unor scene de luptă sunt deopotrivă amuzante și înspăimântătoare, scoțând în evidență atmosfera uneori întunecată, cu accente gotice, în care se desfășoară acțiunea și pericolele pe care le înfruntă personajele, dar și ridicolul unora dintre situații, contribuind astfel la crearea unui roman foarte vizual, care ți se desfășoară în minte asemeni unui film.
O adaptare ingenioasă și antrenantă, Mândrie + prejudecată + zombi este o satiră încântătoare care m-a cucerit de la primele pagini, făcându-mă să-mi doresc să recitesc romanul scris de Jane Austen, dar și alte volume scrise de Seth Grahame Smith.

vineri, 11 martie 2016

Recenzie Elita (Alegerea #2) de Kiera Cass

Alegerea a început cu 35 de fete.

Acum, grupul s-a restrâns la şase, Elita, iar competiția pentru a câştiga dragostea prințului Maxon este mai aprigă ca niciodată. 

Cu cât se apropie America de inima prințului, cu atât mai mult se luptă să descopere ce este cu-adevărat în sufletul ei. Fiecare moment petrecut în compania lui Maxon este ca o poveste frumoasă, plină de romantism răscolitor. Însă de câte ori îşi vede prima dragoste, pe Aspen, este din nou atrasă irezistibil de dorința de a trăi alături de el viața pe care o plănuiseră împreună. 

În vreme ce ea este sfâșiată între două promisiuni de viitor foarte diferite, restul Elitei va ști exact ce-și dorește, iar America va fi la un pas de a pierde ocazia alegerii. Pe fondul dificilei decizii, rebelii violenți sunt tot mai hotărâți să dea jos monarhia, iar planurile lor pot distruge și ultima șansă a Americii de a se bucura de un final fericit.

Daca v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Libris. Pe site-ul librăriei online Libris puteți găsi cărți din toate genurile literare, inclusiv cărti în limba engleză. Mulțumesc librăriei online Libris pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
După un volum de debut captivant și palpitant, seria Alegerea continuă cu Elita, un roman încărcat de romantism, pasiune, mister și intrigi.
Indecisă, încăpătânată, impulsivă și nesigură, America este foarte diferită de fata puternică și rebelă din primul volum, de fata independentă care refuza să permită oricui să-i conducă viața. Incapabilă să decidă de care dintre cei doi bărbați din viața ei este îndrăgostită și cuprinsă de îndoieli, America oscilează între Aspen și Maxon, îi rănește pe amândoi și riscă atât viața și siguranța ei, cât și pe cea a lui Aspen. Am fost deranjată de modul în care aceasta le dă speranțe ambilor pretendenți la inima ei și îi lasă să creadă că nutrește sentimente reale pentru fiecare dintre ei, apoi îi respinge și se aruncă în brațele celuilalt, de tendința eroinei de a dramatiza în cazul fiecărui conflict minor și de a se considera inferioară față de celelalte participante la competiție, 
Imatură și egoistă, preocupată doar de dorințele ei și nesigură că va putea fi o regină potrivită, America comite greșeli și face alegeri nepotrivite, se teme de responsabilitățile pe care le va presupune un mariaj cu Maxon și este nedreaptă față de acesta și Aspen, 
Comportamentul și atitudinea lui Maxon față de America, interacțiunile acestuia cu celelalte participante în competiție și modul în care se joacă cu sentimentele acestora, m-au dezamăgit și m-au făcut să-l privesc într-o cu totul altă lumină pe acesta. După ce în Alegerea, Maxon părea prințul perfect, demn, distins și șarmant, un gentleman desăvârșit și un bărbat înțelegător și responsabil, în Elita descoperim un tânăr bântuit de un trecut tulburător, un prinț care încearcă să facă ceea ce este bine pentru țara lui, dar care greșește și ezită, un băiat deseori incapabil să comunice cu America, care nu poate alege între aceasta și Kriss.
În Alegerea, Aspen a renunțat la America pentru ca aceasta să poată avea o viața mai bună, a renunțat la fata pe care a iubit-o întotdeauna pentru ca aceasta să nu fie nevoită să ducă o viață plină de privațiuni și pericole, a ales să o piardă și a preferat suferința în locul fericirii, pentru ca ea să fie în siguranță, dar acum Aspen este dispus să-și asume orice risc pentru a fi împreună cu America, să înfrunte orice pericol și să lupte pentru dragostea ei. Aspen este loial și tandru, protector și fermecător, onorabil și curajos, este singurul care nu o trădează pe America, singurul care nu oscilează între două persoane, singurul care nu ezită și care își exprimă deschis și sincer sentimentele.
O combinație de secrete, trădări, conspirații, iubire și aventură, desfășurată într-o lume strictă și brutală, într-o societate în care libertatea este îngrădită, iar adevărul este ascuns în spatele somptuozității și a măștilor atent construite, Elita este un basm modern plin de fantezie și o competiție a inimilor care luptă pentru dragoste.

marți, 8 martie 2016

Legenda de Marie Lu

Lumea s-a schimbat definitiv. Statele Unite s-au scindat; partea de vest e ocupată acum de republică, o națiune mereu pe picior de război cu vecinii săi. June și Day sunt doi adolescenți care vin din medii radical diferite.

Născută într-o familie republicană bogată, June se pregătește pentru o carieră de succes în armată. O imensă conspirație face ca destinul ei să se intersecteze cu acela al lui Day, cel mai căutat infractor din republică.

Trădari, torturi, asasinate. Orice devine permis pentru ca tinerii să nu poată ajunge la sursa tuturor minciunilor.

"Amestec de acțiune alertă și SF. Legenda este lectura perfectă pentru fanii Jocurilor Foamei."  Voya

"Nu doar se ridică la înalțimea așteptărilor, ci realmente le depășește."  The New York Times

duminică, 6 martie 2016

Recenzie Prinţesa mecanică (Dispozitive infernale #3) de Cassandra Clare

Magia este periculoasă, însă dragostea este și mai periculoasă,

Dacă singura modalitate de a salva lumea ar fi să distrugi ceea ce iubeşti cel mai mult, ai face-o?
Ceasul ticăie.
Toată lumea trebuie să aleagă.

Tessa Gray ar trebui să fie fericită, nu aşa se simt toate miresele? Şi totuşi, în timp ce pregătirile sunt în toi pentru nunta ei cu Jem Carstairs, o pânză de păianjen întunecată începe să se ţeasă în jurul vânătorilor de umbre de la Institutul din Londra. Un nou demon îşi face apariţia, unul legat prin sânge şi taină de Magistru, bărbatul care plănuieşte să-şi folosească armata de automate nemiloase, Dispozitivele Infernale, pentru a-i distruge pe vânătorii de umbre. Nu mai are nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune în aplicare planul diabolic.

Primejdiile şi trădările, secretele şi magia, şi firele încâlcite ale iubirilor şi ale pierderilor se împletesc pe măsură ce vânătorii de umbre ajung la un pas de distrugere în acest final cutremurător şi surprinzător al trilogiei Dispozitive Infernale.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Grupului Editorial Corint. Mulțumesc Grupului Editorial Corint pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Deznodământul uneia dintre cele mai frumoase serii pe care le-am citit vreodată, Prințesă mecanică este un roman epic de o perfecțiune greu de imaginat, un roman atât de frumos și captivant încât îmi va rămâne mereu în minte drept una dintre cele mai emoționante, palpitante și sfâșietoare cărți pe care le-am citit. 
Cassandra Clare îmbină în ultimul volum din seria Dispozitive Infernale o poveste de dragoste care îți frânge inima, momente neîntrerupte de acțiune, scene atât de dureroase încât iți taie respirația și un final care îi va lăsa în lacrimi pe toți cititorii, indiferent de personajul lor masculin preferat. Foarte rar am citit un volum atât de complex, un volum în a cărui lume să rămân captivă, înduioșată și uluită, mult timp după ce l-am încheiat, neîncetând să rememorez capitolele pe care le-am parcurs cu respirația tăiată și privirea încețoșată de lacrimi.
Tessa este una dintre cele mai puternice, încântătoare și incredibile personaje feminine din literatura fantasy. Inteligentă, hotărâtă, încrezătoare în forțele proprii și independentă, Tessa ascunde sub fragilitatea tinerei victoriene o femeie curajoasă, loială, neînduplecată și capabilă de orice sacrificiu, o femeie sfășiată între două iubiri la fel de intense și arzătoare, între doi bărbați de care nu se poate îndepărta, între cei doi parabatai care dețin fiecare o jumătate a inimii ei.
Transformarea prin care a trecut Tessa de-a lungul seriei, trecerea de la fata vulnerabilă, singuratică și înspăimântată din primul volum la eroina capabilă să înfrunte întunericul și să lupte împotriva celui mai puternic şi periculos inamic este impresionantă
Un suflet pur, un bărbat tandru și protector, care se împotrivește morții si care înfruntă cu demnitate boala teribilă care îl macină, care îi frânge trupul și îl îngenunchează, Jem este un personaj minunat pe care l-am adorat din tot sufletul. Onorabil și nobil, sincer și altruist, Jem mi-a frânt inima cu blândețea și răbdarea lui, cu iubirea neabătută pentru Tessa și devotamentul față de Will, cu bunătatea și generozitatea lui. Am fost răvășită de fiecare rămas bun al lui Jem și de fiecare scenă înduioșătoare în care acesta își exprima dragostea față de apropiații lui, iar agonia pierderii acestuia și capitolele pe care le-am parcurs sperând că nu s-a încheiat totul pentru Jem m-au îndurerat.
Îndrăzneț, impulsiv și temperamental, Will este opusul lui Jem, dar totodată ancora acestuia, familia și sprijinul lui.
La fel de diferiți precum lumina și întunericul, Jem și Will sunt legați de încrederea desăvârșită pe care o au unul în celălalt și de prietenia sinceră și puternică, de nezdruncinat și demnă de admirat, dintre ei. Mai apropiați ca frații și uniți de conexiunea unică pe care o au ca parabatai, Jem și Will se protejează reciproc în luptă, sunt întotdeauna alături unul de celălalt și se încurajează la nevoie.
Personajele secundare minunate, complexe şi interesante, misterioase şi puternice. cu personalități puternice și frumos conturate, construite cu multă atenție și sensibilitate. înfruntă provocări fizice și emoționale, sunt bântuite de trecut și de pierderile suferite, de temeri și de greșelile comise.
Lumea fantastică imaginată de autoare, descrierile care însoțesc portretul Londrei victoriene și peisajele rurale superbe sunt impresionante și remarcabile, iar atmosfera sumbră și nota întunecată pe care o are volumul transformă romanul într-o o combinaţie spectaculoasă de aventură, mister și dragoste. Intriga elaborată și ingenioasă, răsturnările de situație devastatoare, elementele steampunk și fantasy, replicile amuzante și interacţiunile dintre personaje conturează o lectura dramatică și copleșitoare, fermecătoare și imprevizibilă, unică și surprinzătoare.
Cassandra Clare țese o poveste tragică și romantică, o poveste despre viață și moarte, sacrificiu și onoare, compasiune și prietenie, speranță și iubire, completată de narațiunea la persoana a treia, de scriitura excelentă care dă autenticitate epocii victoriene și de referințele la opere din literatura clasică.

sâmbătă, 5 martie 2016

Făuritoarea de albastru de Lois Lowry

Trecând printr-o serie întreagă de dezastre, civilizaţia a regresat până la un stadiu primitiv. Cei slabi sunt alungaţi din rândul semenilor, căci nu li se găseşte niciun rost în comunitate. În această lume, o copilă cu un beteşug la picior, rămasă de izbelişte după moartea mamei sale, este pe cale să fie alungată din satul în care şi-a trăit toată viaţa. Ceea ce o salvează este talentul cu care e înzestrată. Kira stăpâneşte arta brodatului ca nimeni alta şi astfel ajunge să i se încredinţeze o enormă responsabilitate. Dar Kira întrevede nişte secrete teribile ţinute ascunse de către cei ce deţin puterea. Responsabilitatea ei e chiar mai mare decât ar fi crezut vreodată.

„Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease şi în romanul câştigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas... Găsim suficient material de reflecţie şi de discuţie, cât şi un strop de magie şi un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărţi.“   Kirkus Reviews

joi, 3 martie 2016

Tiger Lily de Jodi Lynn Anderson

Înainte ca Peter să fie al lui Wendy, el a fost a fetei cu pana de corb.

Inima lui Tiger Lily nu seamănă cu inima altor fete de cincisprezece ani : Ascunsă și neîmblânzită, pare croită pe măsura primejdiilor care pîndesc la tot pasul în Țara de Nicăieri.

Întâlnirea cu Peter Pan face să se nască însa în sufletul ei nu doar un sentiment cu totul necunoscut, ci și o vulnerabilitate nebănuită.

Iar când pe insulă sosește Wendy, fermecătoare și gingașă, Tiger Lily va afla cât de departe este dispusă să meargă pentru al păstra pe Peter lângă ea.

"O poveste absotul fascinantă."  Kirkus Reviews

miercuri, 2 martie 2016

Experiment (Divergent #3) de Vronica Roth


                                                        O SINGURĂ ALEGERE
                                              TE POATE TRANSFORMA RADICAL
                                                        O SINGURĂ ALEGERE
                                                         TE POATE DISTRUGE
                                                         O SINGURĂ ALEGERE
                                                                TE VA DEFINI

Societatea împărţită pe facţiuni în care Tris Prior credea cândva a fost distrusă – spulberată de violenţă, conflicte şi trădări. Astfel că atunci când i se oferă şansa de a explora lumea dincolo de limitele cunoscute, Tris este pregătită. Poate că, în afara oraşului, ea şi Tobias vor putea duce o viaţă nouă, lipsită de minciuni, loialităţi puse sub semnul întrebării şi amintiri dureroase.

Însă noua realitate a lui Tris e şi mai periculoasă decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Vechile descoperiri devin imediat de neînţeles. Adevărurile noi şi explozive schimbă inimile celor pe care ea îi iubeşte. Şi, o dată în plus, Tris trebuie să lupte pentru a înţelege complexitatea naturii umane – şi pe ea însăşi –, fiind în acelaşi timp nevoită să facă faţă unor alegeri imposibile despre curaj, loialitate, sacrificiu şi iubire.

Narat dintr-o perspectivă duală captivantă, Experiment conduce seria Divergent către un final tulburător, dezvăluind secretele lumii distopice care a fascinat milioane de cititori.

marți, 1 martie 2016

Prințul fractal (Jean le Flambeur #2) de Hannu Rajaniemi

Matjek descoperă într-o librărie o lucrare misterioasă. Ideile din ea sunt atît de departe de tot ce s-a gândit ori s-a încercat vreodată, încât sunt cu adevărat înfricoșătoare. Într-un oraș al „Iutilor“, al jucătorilor din umbră și al djinnilor, două surori plănuiesc o revoluție. Iar la marginea realității, un hoț ajutat de o nava gânditoare este pe cale să deschidă o cutie Schrödinger pentru angajatorul său. În cutie își poate găsi libertatea. Sau nu. Jean le Flambeur s-a întors și nu are timp de pierdut.

În mult așteptata continuare a volumului Hoțul cuantic, Hannu Rajaniemi revine la universul fascinant pe care l-a creat în romanul său de debut și ne dezvaluie planurile unui viitor sumbru pentru Pământ.

„Prințul fractal ne vorbește despre marile probleme: nemurire și moarte, dragoste și trădare, dar mai ales despre puterea poveștilor.“