marți, 6 iunie 2017

Acest cântec neîmblânzit (Monștrii din Verity #1) de Victoria Schwab

Nimic nu poate asigura liniștea într-un oraș frânt de război, într-un oraș copleșit de monștri. În acest extraordinar roman fantasy urban al aclamatei autoare Victoria Schwab, o tânără adolescentă trebuie să aleagă între calea eroinei sau cea a nelegiuiților, între cea a prieteniei sau a adversarilor, totul cu riscul de a înclina balanța întregului viitor al propriei sale lumi. „Acest cântec neîmblânzit” a ajuns încă din prima săptămână de la lansare pe locul întâi The New York Times Bestsellers List, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Sony Entertainment.

Kate Harker și August Flynn sunt moștenitorii unui oraș divizat – un oraș în care violența de zi cu zi a dat naștere unor monștri cât se poate de reali. Tot ceea ce își dorește Kate este să fie la fel de nemiloasă precum tatăl ei, care obligă oamenii să îi plătească pentru protecția pe care le-o oferă împotriva întunericului neînduplecat. Tot ceea ce își dorește August este să devină uman, cu o inimă tot atât de bună precum cea a tatălui său, și să joace un rol mult mai important în sprijinirea celor inocenți – însă cum poate dacă el este chiar unul dintre monștri? Unul care poate să fure sufletul cuiva cu un simplu acord al muzicii? Când se ivește ocazia de a o putea supraveghea pe Kate, care tocmai ce a fost dată afară de la cea de a șasea școală și se întoarce astfel acasă, August se dedică în întregime misiunii sale.

Victoria Schwab creează cu măiestrie atmosfera unei metropole tulburate și efervescente, în care eroii sunt puși în fața luptei cu monștrii de pretutindeni – atât cei care îi copleșesc în jur, cât și cei dinlăuntrul lor.

„O nouă lume captivantă și plină de pericole pe care cititorii o vor îndrăgi pentru ritmul alert și terifiant.” Publishers Weekly

„O poveste cu o atât de întunecată precizie a textului, încât mai mult ca sigur îți va provoca fiori pe șira spinării.” Booklist

„Debordant de energică, această carte este întocmai biletul pentru o noapte neîntreruptă de lectură.” Kirkus Reviews

Victoria „V.E.” Schwab este rezultatul melanjului dintre o mamă britanică, un tată din Beverly Hills și o educație specifică sudului american. De asemenea, spune povești.
Adoră basmele, folclorul și poveștile care te îndeamnă să găsești în această lume mai mult decât realitatea aflată aparent la îndemână îți poate oferi.
Citatul ei favorit: „Nu poți găsi o cană de ceai mult prea mare sau o carte mult prea lungă pe care să nu o pot dovedi.” (C.S. Lewis)

luni, 5 iunie 2017

Recenzie Noaptea eclipsei (Lumi la Răspântie #3) de Antoinette Wornik

Federatia Terra, aflata sub conducerea Cupolei, intreprinde calatorii temerare in spatiul cosmic. Insa satelitul lui Jupiter, Europa, ascunde sub crusta sa de gheata panze bogate de apa limpede, dar si pericole nebanuite. Din vointa acestei planete organice ia nastere Matca, o putere necunoscuta, planuind sa transforme entitatile cu inteligenta artificiala de pe Terra intr-o noua civilizatie, postumana. Dar neamul atlant al Inteleptilor Haruni, cei care vegheaza de milenii toate formele de viata create din gandirea Marii Constiinte, trimite semne si mesageri catre pamanteni, vestindu-i asupra primejdiei.

Al treilea volum al seriei Lumi la Raspantie pune intrebari dnascute din realitatea prezentului: Exista oare riscul ca inteligenta artificiala sa se emancipeze de sub tutela umana? Ar putea ea sa atinga complexitatea naturii biologice, devenind o noua specie, cu o constiinta superioara civlizatiei noastre?

Noaptea eclipsei ne indeamna sa meditam la valorile umane fundamentale: increderea, iubirea, dorinta de cunoastere, speranta, puterea de sacrificiu. O carte despre forta si vulnerabilitatea omului si a civilizatiei careia i-a dat nastere.

Mulțumesc autorei, Antoinette Wornik, pentru șansa de a citi acest volum încântător, pe care l-am așteptat cu nerăbdare.
Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira

RECENZIE.
O lectură de excepție, pentru erudiți și pasionați de explorarea galaxiei și a tainelor universului, excelent scrisă, profundă, melancolică și bogată în semnificații, Noaptea Eclipsei atinge teme precum evoluția și decăderea civilizațiilor, libertatea ființei și a spiritului, moralitatea creării unor forme de viață artificială supuse omului, lipsa compasiunii caracteristică unei societăți care și-a pierdut sensibilitatea și sacrificiul izvorât din loialitate, care depășeste orice barieră.
Talentul inegalabil al autoarei, figurile de stil fine, deosebite și eleganța descrierilor fac din Noaptea Eclipsei cel mai bun și mai complex volum, de până acum, al seriei Lumi la Răspântie.
Avangardist, ingenios și captivant, Noaptea Eclipsei pune accent pe consecințele nebănuite ale evoluției, pe pericolele ascunse în spatele nevoii de a explora necunoscutul și pe infinitele forme de viață care pot sălășlui în întunericul plin de mistere al cosmosului.
Atmosfera întunecată și tensionată, permanent marcată de senzația de pericol, lumea suprarealistă conturată cu multă atenție și viziunile terifiante care prevestesc sfârșitul unei lumi ajunse la apogeu, transformă fiecare pagină într-o călătorie palpitantă și plină de neprevăzut, care te ține cu sufletul la gură de la început până la final.
Autoarea construiește personaje memorabile, puternice și curajoase, fragile și vulnerabile, accentuând în fiecare capitol contrastul dintre trăsăturile admirabile ale acestora și slăbiciunile și greșelile care îi definesc și care le influențează evoluția și viitorul.
Examinând diferențele dintre uman și artificial și complexitatea relațiilor umane, Antoinette Wornik conturează portretele unui nou set de personaje, reintroducând totodată în scenă și eroii volumelor anteriore, pe care îi descoperim schimbați și marcați de evenimentele prin care au trecut și de misterele care le-au fost dezvăluite.
Dintre noile personaje se remarcă Adam și Richard, asemănători fizic, dar diametral opuși din toate celelalte puncte de vedere. În timp ce Richard este imaginea geniului arogant, conștient de calitățile sale, Adam este caracterizat de loialitatea fără margini, puterea de sacrificiu și noblețea sufletului care se jertfește pentru a proteja o lume căreia nu-i aparțime. Altruismul de care dă dovadă, loialitatea față de o specie care îl tratează cu superioritate și dispreț și inocența cu care descoperă sentimentele și emoțiile umane, îl transformă pe Adam în cel mai uman personaj al volumului, în personajul care nu renunță niciodată la speranța că va fi acceptat de cei pentru care renunță la tot.
Pe măsură ce capitolele avansează, tensiunea se acumulează treptat, cu momente tot mai scurte de acalmie, iar pericolul ivit din neant dezlănțuie un nou val de teroare, înăbușind speranțele celor care se luptă pentru salvare. Ritmul amețitor menținut constant după jumătatea volumului își găsește apogeul în scene copleșitoare și emoționante, surprinzătoare în intensitate, care te acaparează cu totul.
Vorbind despre inevitabilul apus al civilizațiilor care nu știu să lupte pentru supraviețuire sau care se lasă amorțite de progresul atins, fără a-și observa puterea diluăndu-se pe măsură ce alte forme de viață inteligentă își continuă nestingherite evoluția, Noaptea Eclipsei ne atrage atenția asupra ușurinței cu care orice civilizație poate să cadă, orbită de prejudecăți și învinsă de propria iluzie a superiorității.

sâmbătă, 3 iunie 2017

Răzbunarea ciorilor (Banda celor șase ciori #2) de Leigh Bardugo

#1 New York Times Bestseller
# 1 USA Today Bestseller

De la autoarea celebrei trilogii Grisha

Urmarea volumului Banda celor şase ciori (nominalizat la Carnegie Medal 2017) este un amestec de Urzeala tronurilor și Ocean’s Eleven

Kaz Brekker şi echipa lui tocmai au dat o lovitură atât de îndrăzneață, încât nici ei nu credeau că vor scăpa teferi. Dar în loc să pună mâna pe o recompensă consistentă, sunt nevoiţi să lupte din nou pentru vieţile lor.
Înșelată şi slăbită de răpirea unui membru important, echipa a rămas fără resurse, fără aliaţi şi fără speranţă.
În timp ce în Ketterdam se adună forţe puternice din întreaga lume, dornice să smulgă secretele periculosului drog numit jurda parem, rivali vechi şi duşmani noi pun la încercare iscusinţa lui Kaz şi loialităţile fragile din cadrul echipei. Pe străzile întunecate şi întortocheate ale oraşului se va da un război, o luptă pentru răzbunare şi ispăşire care va decide soarta lumii Grisha.

"Un roman sumbru şi violent – una dintre scene înfățișează o paradă de adolescenţi cu revolvere, puşti, pistoale, explozibili şi grenade luminoase –, dar de o autenticitate captivantă."  Kirkus Reviews

"Excelent scris… Bardugo se depăşeşte pe sine."  Booklist

"Romanul are toate ingredientele necesare ca să ţină cititorii cu sufletul la gură: un şef de bandă viclean, cu un plan pentru fiecare împrejurare, şanse de reuşită aproape nule, o echipă distractivă de inadaptaţi cu talente diverse, o intrigă cu răsturnări de situaţii şi un deznodământ plin de suspans." Publishers Weekly

Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi, mai recent, s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut toate volumele Trilogiei Grisha: Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor și Regatul Luminilor, precum și Banda celor șase ciori (#1 New York Times bestseller, USA Today bestseller, New York Times Notable Book 2015), pri¬mul volum al seriei cu același nume.

joi, 1 iunie 2017

Frăția (Assassin’s Creed #2) de Oliver Bowden

Prezicerile mărului nu puteau fi schimbate, fiindcă el arăta viitorul așa cum avea să fie și nimeni nu-l putea modifica, tot așa cum nimeni nu putea modifica trecutul.

Roma, cândva măreață, zace în ruine. Orașul este sufocat de mizerie și degradare, iar locuitorii săi trăiesc asupriți de nemiloasa familie Borgia. Un singur om îi poate elibera de tiranie: Ezio Auditore, Maestrul Asasin.

Oliver Bowden este unul dintre pseudonimele englezului Anton Gill, care a devenit scriitor liber-profesionist după 15 ani petrecuţi în lumea teatrului. Binecunoscut istoric al Renaşterii, a scris de asemenea biografii şi romane, publicând peste 30 de cărţi. Potrivit unui interviu acordat lui UbiWorkshop, Bowden este pasionat de jocurile pe computer şi mare parte din inspiraţia pentru conceperea personajelor lui provine din jucarea seriei Assassin’s Creed.

miercuri, 31 mai 2017

Eroul pierdut (Eroii Olimpului #1) de Rick Riordan

Jason, Piper și Leo nu sunt niște adolescenți obișnuiți. Jason nu-și amintește nimic din trecutul lui, Piper intră în tot felul de încurcături numai ca să-i atragă atenția tatălui ei, iar Leo ascunde un secret înspăimântător. Cu toții sunt colegi la Școala din Sălbăticie, un loc pentru copiii cu probleme. Și un lucru e limpede ca lumina zilei: necazurile se țin scai de ei, mai ales după ce descoperă că sunt odraslele unora dintre cei mai puternici zei.

Annabeth, centaurul Chiron și multe alte îndrăgite personaje din bine-cunoscuta serie Percy Jackson și Olimpienii își dau întâlnire cu noi eroi din celebra Tabără a semizeilor și pornesc în cea mai primejdioasă misiune în care s-au aventurat semizeii din toate timpurile.

"Fanii lui Rick Riordan nu vor fi dezamăgiți: intriga este mai strălucită ca niciodată, iar povestea plină de suspans și curaj debordează de umor." Publishers Weekly

Rick Riordan s-a născut la data de 5.06.1964, în Texas, America. Pasionat încă de copil de mitologie şi de lumile fantastice din romanele lui Tolkien, a publicat prima povestire când avea 13 ani. Timp de 15 ani a predat limba engleză şi istoria, fiind un profesor foarte apreciat. Modelul pentru personajul principal al seriei Percy Jackson şi Olimpienii a fost, de fapt, chiar băiatul său. Hoţul fulgerului face parte din această suită şi are din plin cele trei ingrediente pe care autorul le crede foarte importante într-o carte adresată tinerilor cititori: umor, suspans şi mister. De acelaşi autor: seria The Heroes of Olympus (inspirată din mitologia romană), seria Kane Chronicles (inspirată din mitologia egipteană).

marți, 30 mai 2017

Amantul (Amantul #1) de Jodi Ellen Malpas

Ava O’Shea este designer de interior și are o carieră de succes. E frumoasă, elegantă, puţin aiurită… și habar n-are ce o aşteaptă la Conac, unde se duce pentru un nou proiect. 
Acolo o întâmpină Jesse Ward, un tip extrem de arătos, destul de infatuat, indecent de bogat, un pic playboy, deosebit de atent și nemaipomenit de atrăgător pentru Ava.
Ea tocmai a ieşit dintr-o relaţie dezamăgitoare şi, deşi se luptă din răsputeri să nu cadă în mrejele fermecătorului Jesse, nu poate controla dorinţa pe care acesta i-o stârnește. Iar Jesse o doreşte la rândul lui şi e decis s-o aibă.

"Nu ai cum să nu te îndrăgostești de personajele lui Jodi Ellen Malpas." ScandaliciousBookReviews.com

"Amantul e o aventură sexy, sălbatică, provocatoare. Toate răsturnările de situație îți dau fiori… De-abia aștept continuarea!"  TheBookListReviews.blogspot.com

"Te captivează de la prima pagină. E plin de erotism, de pasiune și romantism… Te face să vrei mai mult."  BookishTemptations.com

Nu poți să te desprinzi de cartea aceasta!"  FictionVixen.com

Jodi Ellen Malpas s-a născut și a crescut în Northampton, Marea Britanie, unde locuiește și acum, cu familia.
Mult timp a amânat ideea scrierii unui roman, dar până la urmă și-a făcut curaj și în octombrie 2012 a publicat în regim propriu romanul Amantul în format e-book. A imaginat o poveste cu personaje cu trăiri intense, precum domnul Jesse Ward, proprietarul Conacului, și a avut parte de reacții incredibile din partea femeilor din toată lumea.
Printre romanele lui Jodi Ellen Malpas se mai numără trilogia One Night și romanul The Protector.

duminică, 28 mai 2017

Recenzie Asasinul Regal (Farseer #2) de Robin Hobb

Fitz a supravietuit primei sale misiuni ca asasin regal, dar a ramas aproape infirm. Asa ca, incrancenat, jura sa stea departe, in munti. Numai ca iubirea si anumite intamplari neprevazute il fac sa se intoarca la Buckkeep, adica la intrigile ucigatoare din familia regala.

Regatul e atacat din toate partile, iar tradarea pluteste ca o amenintare asupra tronului. La vremuri primejdioase, soarta tinutului s-ar putea sa fie in mainile lui Fitz.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira. Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
După un prim volum fenomenal, Robin Hobb ne îndrumă din nou pașii spre cele Șase Ducate, lumea fantastică și plină de mistere pe care abia am început să o descoperim în Ucenicul Asasinului.
Concentrându-se pe relația dintre personaje și pe evoluția acestora, Hobb pune accent pe emoțiile și sentimentele care definesc fiecare personaj, pe trăsăturile de caracter care le influențează comportamentul și acțiunile, pe legăturile care îi determină să acționeze într-un anumit mod și care îi împing să-și asume riscuri uriașe. Modul în care Hobb conturează fiecare personaj în parte, tușele care îi umanizează pe aceștia și îi fac să pară atât de reali în mintea cititorului, calitățile și defectele care contribuie la crearea unor eroi uimitor de vii, transformă fiecare moment de suferință, fiecare pierdere și fiecare tragedie în clipe dureroase, experimentate la intensitate maximă de cititor. Fiecare întâmplare are un ecou care se resimte dincolo de paginile cărții, fiecare luptă are consecințe palpabile și fiecare eșec poate aduce moartea învinsului.
De departe, cea mai impresionantă și mai profundă legătură, unică și uluitoare, datorită diferențelor dar si similitudinilor dintre cele două personaje, este cea dintre Fitz și puiul de lup Ochi Întunecați.
Conexiunea creată prin intermediului Harului, îl alină și totodată îl înspăimântă pe Fitz din cauza pericolului în care îl pune legătura psihică interzisă pe care o are cu lupul. Cu toate acestea, prezența lui Ochi Întunecati, loialitatea lupului și modul în care îl protejează fără să ezite pe Fitz, îl transformă pe acesta în singurul aliat de care Fitz nu se îndoiește, în singurul prieten dezinteresat care nu se folosește de Fitz sau de darurile sale. 
În Asasinul Regal îl regăsim pe Fitz vizibil schimbat, marcat și maturizat de întâmplările prin care a trecut în volumul anterior și de tentativa de asasinat asupra sa. Singuratic și deprimat, neînțeles și obosit, Fitz poartă pe umeri o povară copleșitoare, mult prea mare pentru un adolescent nevoit să fie asasin și înțelept, războinic și strateg de la o vârstă mult prea fragedă, într-o lume mult prea brutală.
Portretul lui Fitz este realist și complex, un tânăr nefericit aruncat într-o lume în care comploturile și trădările pândesc la fiecare colț, iar mașinațiunile inamicilor periculoși și influenți i-ar putea aduce oricând moartea.
Transformat într-o armă, folosit deopotrivă de cei pe care îi consideră prieteni sau dușmani, Fitz este prizonier al intrigilor politice, un prizonier onorabil și nobil, mânat de devotamentul față de regele său, care luptă cu toate forțele pentru ceea ce crede că este corect și care refuză să aleagă calea ușoară, mai puțin morală, pentru a-și învinge inamicii. Nesigur de locul său în lume și de poziția sa la curtea regală, Fitz se îndoiește de destinul său și trăiește cu teama constantă că secretul său cel mai întunecat, dar și cel mai prețios, ar putea fi oricând descoperit.
Epic, emoționant, tulburător și de neuitat, Asasinul Regal este un volum extraordinar, un volum care îți dă fiori de teamă și de încântare, un volum de o frumusețe neasemuită, a cărui scriitura captivantă și bogăție a detaliilor sunt dovada de netăgăduit a imensului talent demonstrat de Robin Hobb.

joi, 25 mai 2017

Un lung drum spre o planetă mică și furioasă de Becky Chambers

Atunci când Rosemary Harper se alătură echipajului de pe Wayfarer, așteptările nu îi sunt foarte mari. Dincolo de peticele pe care ar trebui să le capete cât mai curând, Wayfarer este o navă măruntă, aparent liniștită, rătăcită în birocrația megacorporațiilor și, cel mai important, potrivită pentru ca Rosemary să se distanțeze de problemele din trecut. Iar personalitățile atât de distincte și rasele atât de diverse ale noilor săi colegi (de la excesiv de amabila Sissix, la Kizzy și Jenks, perechea nedespărțită de tehnicieni ce cârpesc măruntaiele navei) pot fi în același timp și motiv pentru certuri haotice, și baza unor noi prietenii care ar fi părut imposibil de legat. Una peste alta – locul perfect pentru ea.

Totul până ce Ashby, nobilul căpitan, acceptă comisionarea unei lucrări extrem de profitabile: construirea unui tunel hiperspațial către o planetă îndepărtată. Oportunitatea le-ar asigura tuturor independența financiară, asta dacă ar putea supraviețui lungului și primejdiosului drum prin galaxia marcată de o pace fragilă.

Însă Rosemary nu este singura care are secrete de ascuns, iar întreg echipajul va descoperi că spațiul este vast, iar propria navă cu adevărat mică.

„Un tur de forță profund și uman.“ The Guardian

„Un roman care poate readuce încrederea în science-fiction.“  Tor.com

„Mai mult decât orice, este scris cu plăcere și plăcut de citit.“  Claire North

Nominalizare la premiile Kitschies 2015 pentru „Cel mai bun debut“
Nominalizare la Baileys Women’s Prize for Fiction 2016
Nominalizare la Tiptree Award 2015
Nominalizare la British Fantasy Awards 2016, categoria „Best Newcomer“
Nominalizare la premiile Arthur C. Clarke 2016
Nominalizare la Grand Prix de l’Imaginaire 2016 pentru „Cel mai bun roman într-o limbă străină“

Becky Chambers a crescut în California, fiică de profesor astrobiolog și inginer aerospațial, om de știință din era rachetelor Apollo. O inevitabilă entuziastă spațială, ea a luat decizia evidentă de a studia artele dramatice. După câțiva ani în administrația teatrală, și-a îndreptat pasiunea către scris. A lucrat ca freelancer între 2010 și 2014, perioadă în care textele ei au apărut în The Mary Sue, Tor.com, Five Out Of Ten și The Toast. Perioada necesară scrisului la cartea „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă“ a fost finanțată datorită unei campanii Kickstarter. Este acum angajată ca scriitor tehnic, fapt ce îi permite să dedice mai mult timp pentru science-fiction.
După ce a locuit în Scoția și în Irlanda, Becky s-a reîntors în statul natal, unde locuiește alături de partenera sa. Este o avidă susținătoare a jocurilor video și pe tablă și se bucură de ieșirile în natură. Speră să poată vedea la un moment dat Pământul de pe orbită.

miercuri, 24 mai 2017

Inima mea și alte găuri negre de Jasmine Warga

Aysel, o adolescentă de șaisprezece ani pasionată de fizică, este obsedată să-și planifice sinuciderea. Cu o mamă care nici nu o poate privi fără să se cutremure, colegi răutăcioși și un tată a cărui crimă a dat peste cap micul oraș, Aysel este pregătită să-și transforme „energia potențială” în neant.

Este doar o problemă, însă: Aysel nu e convinsă că are curajul s-o facă singură. Dar odată ce descoperă un site cu o secțiune care se cheamă Parteneri pentru Sinucidere, Aysel crede că a găsit soluția: un adolescent cu pseudonimul FrozenRobot (aka Roman), bântuit de o tragedie de familie, își caută și el partener.

Deși Aysel și Roman nu au nimic în comun, în scurt timp ajung să-și găsească fiecare locul în viața distrusă a celuilalt. Pe măsură ce planul lor de sinucidere începe să capete contur, Aysel se întreabă dacă într-adevăr vrea să meargă până la capăt. În cele din urmă, ea trebuie să aleagă între dorința de a muri și încercarea de a-l convinge pe Roman să trăiască, pentru a-și descoperi „energia potențială” împreună. Numai că Roman ar putea să nu se lase convins.

„Pe alocuri emoționantă, dramatică și amuzantă, povestea întruchipează o voce unică și personală care își pune întrebări despre ce înseamnă să mori și ce înseamnă să trăiești.“ Booklist

„Vie, plină de intensitate, sinceritate năucitoare, umor și bineînțeles emoție. Este un debut extraordinar al unei voci aparte în ficțiunea pentru adolescenți, care m-a lăsat peste măsură de uimită și profund emoționată. A nu se rata!“ Nova Ren Suma

„Cu o inteligență ieșită din comun și o sensibilitate dusă la extrem, Warga ne dăruiește un roman care are melodicitatea lui Mozart, logica fizicii avansate și perspectiva corectă pentru a vedea legătura dintre ele. Este ceva complet nou, o carte frumoasă, care te mișcă și care în mod neașteptat este o pledoarie pentru viață.“ Chris Lynch

„Romanul ridică întrebări esențiale, cu complexitate și umor, prezente pe tot parcursul lui.“ School Library Journal

„Sinceră și plină de emoție… orice adolescent care s-a simțit neînțeles se va regăsi în personajele – excepțional conturate – Aysel și Roman.“ Kirkus Reviews

„Scriitoarea debutantă Warga vorbește despre depresie și sinucidere în rândul adolescenților cu onestitate și empatie.“ Publishers Weekly

„Warga, aflată la debutul ei literar, tratează fără ezitare un subiect delicat cu sensibilitate și sinceritate, fără a banaliza gândurile și emoțiile personajelor ei, totul culminând cu o fermecătoare poveste de dragoste.“ The Horn Book

„Warga sapă amănunțit și firesc în problema dificilă a depresiei adolescentine… uneori tristă, alteori amuzantă, dar într-un final plină de speranță.“ Voice of Youth Advocates

sâmbătă, 20 mai 2017

Descătușarea (Crossfire #5) de Sylvia Day

Iubire. Luptă. Descătușare.
Povestea pasională dintre Gideon și Eva își găsește împlinirea desăvârșită.

Gideon Cross. Să mă îndrăgostesc de el a fost celmai ușor lucru pe care l-am făcut vreodată. S-a întâmplat instantaneu. Complet. Irevocabil. Să mă căsătoresc cu el a fost un vis devenit realitate. Să rămân căsătorită cu el a fost însă cea mai grea luptă pe care am dus-o vreodată. Iubirea transformă oamenii. A noastră este în același timp un refugiu în fața furtunii și cel mai violent uragan. Două suflete rănite împletite într-un singur spirit.

Ne-am descătușat unul în fața celuilalt cele mai tainice și mai urâte secrete. Gideon este oglinda care îmi reflectă toate defectele… și toată frumusețea pe care nu eram capabilă să o văd. El mi-a oferit totul.
Acum trebuie să îi demonstrez că pot fi și eu pentru el o stâncă lângă care să se adăpostească. Împreună, le putem ține piept tuturor celor care fac eforturi atât de feroce să intervină între noi.
Dar poate că cea mai grea bătălie a noastră se află tocmai în jurămintele care ne dau tărie. Să ne dedicăm iubirii a fost doar începutul. Să luptăm pentru ea este
ceva ce fie ne va elibera, fie ne va despărți…

Seria Crossfire a fost publicată până în prezent în 42 de ţări, devenind unul dintre cele mai mari succese comerciale din lume.
Peste 18 milioane de exemplare vândute la nivel mondial.

joi, 18 mai 2017

Prințesa de hârtie (Familia Royal #1) de Erin Watt

#1 New York Times Bestseller
USA Today Bestseller

Bani. Excese. Secrete. Intră în lumea familiei Royal.
Ella Harper e o supraviețuitoare – o optimistă pragmatică.
Viața ei n-a fost ușoară. S-a tot mutat din oraș în oraș împreună cu mama sa, chinuindu-se să facă rost de bani și sperând ca într-o zi să scape de sărăcie.
Dar mama ei a murit, iar Ella a rămas singură pe lume.
Acum îl cunoaște pe Callum Royal, un om de afaceri multimilionar, și viața ei se schimbă. Are parte de lux și de bogăție. Totuși, ceva ciudat se întâmplă în casa familiei Royal.
Cei cinci băieți ai lui Callum, toți irezistibili, ascund un secret.
Niciunul n-o vrea pe Ella în casa lor, mai ales Reed. Dar Ella se simte atrasă de el și va trebui să lupte din toate puterile să nu-i cadă în plasă…
Dacă vrea să rămână la familia Royal, trebuie să învețe regulile jocului.
Un roman incitant despre o Cenușăreasă a zilelor noastre și despre complicata lume a adolescenților americani bogați.

"Un roman de care nu te poți dezlipi! O poveste de iubire pentru adolescenții care caută ceva în spiritul seriei Gossip Girl."  Kirkus Reviews

"Replici savuroase, personaje provocatoare și un final surprinzător!"  Rockstars of Romance

"Dacă vrei o carte care să te acapareze cu totul și să te vampirizeze (în cel mai bun sens, desigur), atunci trebuie să citești Prințesa de hârtie!"  New Chicks on the Blog

Erin Watt este pseudonimul cu care semnează două autoare de succes legate de o pasiune comună: aceea pentru cărțile bune și dependența de scris. De asemenea, pun mare preț pe creativitate și imaginație. Ce iubesc cel mai mult (în afară de familie și animăluțele lor de companie, desigur)? Să vină cu tot felul de idei amuzante și uneori trăsnite.
De ce se tem cel mai tare? Să nu se despartă.

"Cu siguranță, continuarea poveștii despre Ella și Reed va fi la fel de incitantă! Ajung să te obsedeze viețile lor complicate și frumusețea lor fragilă."  USA Today

luni, 15 mai 2017

Anomalii de Colette Freedman și Sadie Turner

În viitor, nu mai există boală. Nu mai există război. Nu mai există nemulțumire. Toți cetățenii sunt membri supuși ai Guvernării Globale. Însă o singură vară este pe cale să schimbe totul. Keeva Tee tocmai a împlinit cincisprezece ani. Este pe punctul de a pleca în multașteptata excursie la Tabăra Monarch, pentru a primi imprimarea celui care i-a fost desemnat partener de viață. Dar în clipele fericite și lipsite de griji petrecute în Comunitatea Oceanică a auzit și zvonurile de temut despre “anomalii” – cetățeni care nu pot fi imprimați. Iar când Keeva ajunge la Tabăra Monarch, cel mai întunecat coșmar al ei devine realitate – este și ea o anomalie. Din acel moment, începe să se îndoiască de toate convingerile din trecut. Dacă libertatea și individualitatea au fost sacrificate de dragul siguranței? Găsind un avertisment scrijelit sub patul din tabără, Keeva începe să înțeleagă: revolta va fi pedepsită, dezacordul nu este o opțiune, iar răzvrătiții vor fi anihilați.

„O carte vibrantă” Russel Brand

„O aventură amețitoare” Max Beesley

„O poveste cu un ritm alert și captivant care confirmă că trebuie să luptăm pentru ceea ce ne face pe fiecare dintre noi speciali și unici.” Randy Jackson

Colette Freedman este un dramaturg, scenarist, regizor și romancier ale cărei lucrări au fost produse și publicate la nivel mondial care a fost recent introdusă pe lista „50 de oameni de urmărit” a celor de la Dramatist Guild. În colaborare cu autorul de best-seller-uri New York Times Michael Scott, a scris thriller-ul The Thirteen Hallows. Romanul ei extrem de apreciat de critici The Affair a fost publicat în februarie 2013, iar continuarea The Consequences a apărut în februarie 2014. Dramatizarea cărții a primit laude în turneul din Italia al piesei, care a fost jucată acolo din februarie până în mai 2013.
Este autoarea a peste douăzeci și cinci de piese puse în scenă, inclusiv Sister Cities, un mare succes la Edimburgh Fringe, cotat cu cinci stele. Piesa a fost jucată în Statele Unite și în lume, inclusiv la Paris (sub titlul Une Ville, Une Soeur) și Roma (sub titlul Le Quattre Sorelle). A scris și scenariul aflat acum în preproducție, care are în distribuție actrițe și actori ca Jacki Weaver, Alfred Molina, Tom Everett Scott, Stana Katic și Troian Bellisario. Musicalul aceleiași autoare, Serial Killer Barbie, a avut premiera la Centrul de Artă NoHo din Los Angeles în noiembrie 2014 și a debutat în Noua Zeelandă în septembrie 2015.
Colette a fost solicitată să scrie mai multe scenarii, inclusiv o adaptare a best seller-ului The Last Girls, o adaptare modernă a celebrului Unchiul Vanea, și thriller-ul Casa Matusita, cu Malcom McDowell în rolul principal. Alături de romanciera Jackie Collins, este co-autoarea piesei Jackie Collins’ Hollywood Lies, care începe turneul regional în 2017.
Ca regizoare, Colette a câștigat peste șaizeci de premii pentru activitatea în domeniul publicității, inclusiv International Summit Award, premiul Telly și Communicator Award. A ocupat primul loc la secțiunea Scriere Creativă în cadrul Conferinței Scriitorilor de la Santa Barbara. Este co-producător al primului ei film, Quality Problems, din a cărui distribuție fac parte Jack McGee, Jenica Bergere, Brooke Purdy și Doug Purdy.

Sadie Turner este un producător de film și scriitor care locuiește în Los Angeles, dar provine din Brighton, Anglia, și care lucrează cu mai mulți antreprenori de la Hollywood. Are mai multe proiecte în derulare și predă yoga.

vineri, 12 mai 2017

Aleasa Dragonului de Naomi Novik

„O poveste incantatoare si seducatoare, care ajunge direct la radacinile periculoase ale suferintei si ale razbunarii.“ Robin Hobb

Agnieszka isi iubeste satul, padurile si raul stralucitor, aproape de care pandeste insa o prezenta malefica. Singurul ajutor poate veni din partea Dragonului, dar pretul lui este unul ingrozitor: o fata pe care sa o tina prizoniera zece ani in Turnul sau.

Agnieszka si ai ei stiu ca o va alege pe draga ei prietena, frumoasa, gratioasa si curajoasa Kasia. Și nu o pot salva. Numai ca Dragonul va face alta alegere.

„Un roman care iti taie respiratia... Novik nascoceste cu eleganta o poveste ampla si omenesc de umila in acelasi timp, care te trimite cu gandul la basmele Fratilor Grimm, dar e ingenioasa, originala, irezistibila. O lectura obligatorie pentru fanii genului fantasy.“ Publishers Weekly

„Un roman fantasy foarte reusit, care are aerul unui clasic modern.“ New York Times Book Review

Naomi Novik s-a nascut in 1973, la New York, intr-o familie de imigranti polonezi. A studiat literatura engleza la Universitatea Brown, pe care a absolvit-o in 1995. A urmat un masterat in informatica la Universitatea Columbia si a lucrat o vreme ca programator. Scris in doar doua luni, la inceputul anului 2004, primul ei roman, Dragonul Maiestatii Sale, care deschide seria Temeraire, a fost publicat in martie 2006. A fost urmat de Throne of Jade (Tronul de jad), Black Powder War, Empire of Ivory (2007) si Victory of Eagles (2008) (in pregatire la Editura Nemira). In iulie 2010 va aparea Tongues of Serpents, dupa care sunt proiectate inca trei volume. In anul 2007, Naomi Novik a obtinut Premiul John W. Campbell pentru cel mai bun tanar autor, precum si premiile Compton Crook si Locus, pentru cel mai bun roman de debut. In acelasi an, a fost nominalizata si pentru Premiul Hugo. Cartile sale au fost traduse in 23 de limbi si vandute in milioane de exemplare. Inca din anul 2006, Peter Jackson, cunoscutul regizor al trilogiei Stapanul inelelor, a achizitionat drepturile de adaptare cinematografica pentru seria Temeraire. Naomi Novik locuieste in Manhattan, impreuna cu sotul ei, scriitorul si editorul Charles Ardai, si cu un numar impresionant de computere – opt pana in prezent.

joi, 11 mai 2017

Regina Umbrelor (Tronul de cleștar #4)

Celaena Sardothien a revenit în regatul său, pentru a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea şi a-şi elibera ţinutul de tiranicul rege care a răpit magia. 
Pentru prima dată, şi-a acceptat identitatea. Este Aelin Galathynius, Regina Terassenului, însă, înainte de a redobândi tronul, trebuie să lupte. 

Cel de-al patrulea volum al seriei Tronul de cleştar continuă aventurile Caelenei, în drumul său spre un deznodamânt care i-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.

miercuri, 10 mai 2017

Vassa și Noaptea de Sarah Porter

Vassa locuieste impreuna cu mama vitrega si surorile vitrege intr-un cartier in care magia e la tot pasul. Babs, proprietarul magazinului din partea locului, are obiceiul de a-i decapita pe hoti si uneori chiar si pe clientii nevinovati. Asa ca, atunci cand trebuie sa iasa la miezul noptii sa cumpere becuri, se prea poate sa fie o misiune suicidara. Noroc ca are un sprijin: o papusa de lemn, ascunsa intr-un buzunar. Cu ajutorul ei, poate ca va alunga blestemul... 

Inspirat de povestea ruseasca Vasilisa cea Frumoasa, romanul scris de Sarah Porter deseneaza un Brooklyn magic, in care obiectele au suflet si intamplarile se tin lant zi si noapte.

Sarah Porter, scriitoare si profesoara, este autoarea trilogiei The Lost Voices, alcatuita din volumele Lost Voices, Waking Storms si Twice Lost. Locuieste impreuna cu sotul ei in Brooklyn, New York.

luni, 8 mai 2017

Recenzie Și mă întunec (Saga Cuceritorului #1) de Kiersten White

Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.

Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.

Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Corint. Mulțumesc Editurii Corint pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
La fel ca și una dintre victimele Ladei, nu am avut nicio șansă de a a-i rezista volumului care m-a fermecat încă dinainte a de a fi publicat. Am fost pe deplin cucerită, captivată și vrăjită de povestea unică și fascinantă a celor doi frați predestinați să-și pună pecetea asupra viitorului unei țări cotropite de inamici și înconjurate de primejdii.
Să spun că am iubit acest volum mă tem că ar fi prea puțin pentru a exprima cât de mult am adorat fiecare capitol și modul iremediabil în care m-am îndrăgostit de Lada, Radu și Mehmed. Copleșită și subjugată de perfecțiunea lecturii care m-a ținut trează până dimineața, am uitat cât de grea și de lungă va fi așteptarea următorului volum din serie. Kiersten White a demonstrat cu acest prim volum din Saga Cuceritorului nu doar că este o autoare de excepție, ci și o maestră a poveștilor de neuitat.
Scriitura plină de pasiune, frazele puternice care te lasă să descoperi caracterul unor personaje uluitoare, frumusețea și lirismul unor scene care-ți taie respirația și brutalitatea tulburătoare a unor momente care-ți răpesc liniștea și te scufundă într-un abis al suferinței fac din Și mă întunec un volum fabulos, deopotrivă seducător și necruțător.
Fenomenal, alert, plin de acțiune și suspans, planuri secrete și trădări dureroase, tragedii și răsturnări de situație șocante, primul volum din saga Cuceritorilor este spectaculos și incitant, emoționant și dramatic, irezistibil și violent.
Lumină și întuneric, războinic și diplomat, asasin și strateg, Lada și Radu sunt la fel de diferiți precum noaptea și ziua, luna și soarele. În timp ce Lada este o luptătoare înăscută și un soldat perfect, dur, nemilos și abil, Radu este spionul desăvărsit, care ticluiește planuri și doboară inamici și regate din umbră.
Impulsivă și brutala, cu un caracter puternic și o voință de nezdruncinat, Lada a fost încă din copilărie o fetiță temperamentală, greu de stăpânit. Întunecată, lipsită de gingășia și blândețea caracteristice unei prințese, Lada s-a născut și a crescut pentru a fi luptătoare, pentru a deveni războinicul care aduce teamă în sufletul dușmanilor poporului ei și liderul care își conduce oamenii și pământul cu o voință de fier, cu sabia în mână și arcul pe umăr. Singuratică și violentă, Lada își impune fără să ezite voința, își caută prieteni și aliați după chipul și asemănarea ei, soldați căliți de luptă, războinici care nu se tem să moară sau să ucidă.
De cealaltă parte, vulnerabil și fragil, tandru și iubitor, Radu este fratele care te înconjoară cu blândete și prietenul care îți este întotdeauna și necondiționat alături. Devotat, răbdător și altruist, Radu este imaginea personajului romantic privat de afecțiune care se sacrifică din dragoste, a eroului nobil și singuratic, capabil să-și asume orice risc pentru cei pe care îi iubește. Uneori temător și înspăimântat, Radu devine treptat din protejat, protector, din fratele speriat, salvatorul surorii și prietenului său, din tânărul marcat de povara secretelor sale, păstrătorul tainelor ascunse de cei lipsiți de apărare.
Înțelept, rațional, perspicace și chibzuit, Radu își folosește inteligența pentru a-și învinge dusmanii, își alege cu grija aliații și chibzuiește fiecare pas făcut și fiecare mișcare politică pentru a-și atinge scopul final.
Mânați de speranță și de setea de libertate, cei doi frați refuză să se supună destinului sumbru și brutal care le-a învăluit viitorul în incertudine și trecutul în umbre, refuză să se lase învinși de lumea misterioasă și străină în care pătrund și aleg să trăiască visând fie la țara pierdută, fie la izbăvire prin credință.
În ciuda obstacolelor pe care le înfruntă, în ciuda chinurilor și nedreptăților îndurate, Lada și Radu impresionează prin loialitatea față de Mehmed, băiatul care le-a fost alături în cele mai dureroase momente ale copilăriei lor și care i-a salvat de la o soartă cruntă. Excepțional redată și aflată într-o evoluție constantă, relația celor trei prieteni este complexă și dinamică, de nezdruncinat și emoționantă, puternică și realistă.
Consumați unul de iubirea neîmpărtășită și de secretele sfâșietoare pe care le ascunde, iar celălalt de datoria față de țară și de dorul de casă, Radu și Lada sunt prizonieri ai alegerilor pe care le-au făcut, ai trecutului chinuitor pe care îl împărtășesc și ai dorinței de a avea ceea ce le este interzis.
Impresionant și obsedant, Și mă întunec este o capodoperă a literaturii pentru adolescenți, o reinterpretare unică și epică a unei frânturi din istoria zbuciumată a țării noastre și un început fenomenal pentru o poveste care mă va lăsa, fără urmă de îndoială, devastată și cu inima frântă.

vineri, 5 mai 2017

Absolut tot de Nicola Yoon

Boala lui Maddy, protagonista cărții, este pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Pe scurt, e alergică la lume. Nu are voie să iasă din casă, n-a mai ieșit de șaptesprezece ani. Singurii oameni pe care-i vede în carne și oase sunt mama ei și Carla, sora medicală care o îngrijește.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă. Maddy se uită pe fereastră și îl vede pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. O surprinde privindu-l și se uită fix la ea. Maddy îi răspunde la fel. Numele lui e Olly.

Poate că nu putem prezice viitorul, dar putem prezice câte ceva. De exemplu, Maddy e sigură că se va îndrăgosti de Olly. Aproape sigur va fi un dezastru.

Nicola Yoon este autoarea bestsellerului Absolut tot, carte aflată pe primul loc al topului realizat de New York Times. A crescut în Jamaica şi în Brooklyn. Locuieşte cu familia la Los Angeles. Este o romantică incurabilă care crede cu tărie că te poţi îndrăgosti într‑o clipă şi că poate dura pentru totdeauna.

joi, 4 mai 2017

Noaptea eclipsei (Lumi la Răspântie #3) de Antoinette Wornik

Federatia Terra, aflata sub conducerea Cupolei, intreprinde calatorii temerare in spatiul cosmic. Insa satelitul lui Jupiter, Europa, ascunde sub crusta sa de gheata panze bogate de apa limpede, dar si pericole nebanuite. Din vointa acestei planete organice ia nastere Matca, o putere necunoscuta, planuind sa transforme entitatile cu inteligenta artificiala de pe Terra intr-o noua civilizatie, postumana. Dar neamul atlant al Inteleptilor Haruni, cei care vegheaza de milenii toate formele de viata create din gandirea Marii Constiinte, trimite semne si mesageri catre pamanteni, vestindu-i asupra primejdiei.

Al treilea volum al seriei LUMI LA RASPANTIE pune intrebari dnascute din realitatea prezentului: Exista oare riscul ca inteligenta artificiala sa se emancipeze de sub tutela umana? Ar putea ea sa atinga complexitatea naturii biologice, devenind o noua specie, cu o constiinta superioara civlizatiei noastre?

Noaptea eclipsei ne indeamna sa meditam la valorile umane fundamentale: increderea, iubirea, dorinta de cunoastere, speranta, puterea de sacrificiu. O carte despre forta si vulnerabilitatea omului si a civilizatiei careia i-a dat nastere.

miercuri, 3 mai 2017

Spațiul Revelației (Spațiul Revelației #3) de Alastair Reynolds

„O poveste care iti taie respiratia prin amploarea si detaliile ei, care face din Reynolds un maestru al genului space opera.” The Times

Amarantinii au fost distrusi in urma cu noua sute de mii de ani. Poate pentru ca au avut ghinion sau poate din alta cauza. Pentru cei care colonizeaza acum planeta, Resurgam nu prezinta aproape niciun interes, nici macar dupa descoperirea unui oras amarantin multa vreme ascuns si a unei statui gigantice infatisand un amarantin inaripat.

Stralucitul savant Dan Sylveste vrea sa afle adevarul cu orice pret. Amarantinii au fost stersi de pe fata planetei dintr-un motiv. Însa pericolul e mai mare si mai aproape decat si-ar putea imagina...

„O carte coplesitor de ingenioasa... In viziunea lui Reynolds despre un viitor dominat de inteligenta artificiala se simte raceala intunericului dintre doua stele.” Publishers Weekly

Alastair Reynolds s-a nascut in 1966 in Barry, Tara Galilor. A absolvit astronomia la Newcastle, obtinand doctoratul in acelasi domeniu la St Andrews, in Scotia. Alastair Reynolds a debutat cu povestiri SF in 1990, iar in 1991, dupa terminarea studiilor, a plecat in Olanda pentru a lucra in Agentia Spatiala Europeana, unde a activat pana in 2004, cand s-a dedicat in totalitate scrisului. In 2008, a revenit in Tara Galilor. Autor de space opera cu elemente de hard SF, Alastair Reynolds se bazeaza pe cunostintele sale de fizica si astronomie, care-i ingaduie sa extrapoleze tehnologii viitoare in termeni consecventi cu stiinta actuala. In 2001, romanul sau Chasm City (al doilea din seria Revelation Space) a fost rasplatit cu premiul British SF. Seria Revelation Space are cinci volume, doua nuvele (cuprinse in Cainii de diamant. Zile pe Turcoaz) si opt povestiri, care urmaresc istoria speciei umane intr-un viitor situat peste trei sute de ani.

luni, 1 mai 2017

Transformarea de Justin Cronin

„Cititi aceasta carte si toata lumea obisnuita va disparea.“ Stephen King

Proiectul NOE, un experiment secret, o ia razna in clipa in care se raspandeste din greseala un virus care transforma fiintele umane in altceva – ceva ucigator, ceva indestructibil.

Amy, o fetita de sase ani, supusa si ea experimentului, e salvata de un agent FBI, impreuna cu care fuge in munti, departe de lume si de urmarile dezastruoase ale Proiectului NOE. Transformarea imagineaza o lume credibila, dominata de frica si de nevoia de supravietuire. E foarte posibil ca soarta omenirii sa fie in mainile unei fetite. Mizand pe o viziune ambitioasa si pe un stil puternic, romanul lui Justin Cronin spune o poveste tulburatoare despre catastrofa si supravietuire, despre sacrificiu si speranta.

„Cititi cincisprezece pagini, si o sa fiti cuceriti. Cititi treizeci de pagini, si o sa va treziti prizonieri care stau cu cartea in mana pana tarziu in noapte. Transformarea are forta pe care numai marile opere ale imaginatiei o pot dobandi.“ Stephen King

Povestea lui Amy, fetita parasita de mama ei si sechestrata pentru un experiment apocaliptic, se desfasoara intr-un univers care trece printr-un moment de dramatica schimbare.

Strabatand distante lungi si decenii intregi, destinul ei ne poarta intr-un viitor intunecat, ce sta sub semnul violentei si al disperarii. Și numai Amy poate salva lumea...

„Monstrii din Transformarea, roman care te tine cu sufletul la gura, sunt cele mai ingrozitori monstri din literatura dupa cei din Salem’s Lot de Stephen King... Iar Cronin este un maestru la construirea suspansului si nu face niciodata risipa de cuvinte.“ Library Journal

Justin Cronin s-a nascut in New England in 1968. A studiat la Harvard University. A tinut cursuri de scriere creativa la Universitatea La Salle din Philadelphia pana in 2003 si a predat literatura engleza la Rice University. Primul sau roman, Mary and O’Neil (2001), a castigat PEN/Hemingway Award si Premiul Stephen Crane. Romanul Transformarea (The Passage), publicat in 2010, s-a bucurat de un real succes in randul cititorilor si a devenit repede bestseller New York Times. Seria omonima a continuat cu The Twelve (2012) si The City of Mirrors (2016), in pregatire la Editura Nemira.

duminică, 30 aprilie 2017

Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan și Maureen Johnson

Nu e ușor să fii Magnus Bane. Ca magician, este adeseori chemat să rezolve problemele altora. Viața lui a fost lungă și iubirile au fost numeroase. Iar Magnus are întotdeauna grijă să se afle în locul potrivit la momentul potrivit – sau poate nepotrivit. Revoluția franceză, era prohibiției, marea pană de curent din New York City, prima mare bătălie între Valentine și Institutul din New York… Magnus s-a aflat de fiecare dată acolo și de obicei în miezul acțiunii. Dar să o scoată pe Maria Antoaneta din Franța nu e nimic față de iubirea lui pentru vampirul Camille Belcourt – sau prima întâlnire cu Alec Lightwood. 

Deși povestea lui Magnus e departe de a se fi încheiat, toate aceste istorioare aruncă puțină lumină asupra firii sale adeseori enigmatice. Ce se întâmplă când un magician nemuritor își pierde mințile? Sunt toți membrii familiei Herondale la fel de imprevizibili ca Will? (Răspunsul este: da.) Ce s-a întâmplat de fapt la Hotelul Dumort? Cum a devenit vampir Raphael Santiago? Ce îi cumperi iubitului tău vânător de umbre cu care nu ieși în mod oficial? Și de ce a fost Magnus alungat din Peru? 

Magnus nu va putea niciodată să-și spună toate poveștile sale. Nimeni nu îl va crede. Dar aveți aici unsprezece povestiri care vă pot ajuta să-l înțelegeți mai bine – și despre care își dorește probabil să nu se fi aflat niciodată.

Cassandra Clare este autoarea seriei Instrumente Mortale, bestseller #1 New York Times, USA Today, Wall Street Journal și Publishers Weekly, a trilogiei Dispozitive Infernale și a Cronicilor lui Magnus Bane. Cărțile ei s-au publicat în mai bine de treizeci de milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi. Cassandra locuiește în vestul statului Massachusetts. Vizitați site-ul ei CassandraClare.com.

Sarah Rees Brennan este autoarea romanului Unspoken, un mister gotic romantic, bestseller New York Times și mult aclamat de critici. Prima carte din seria ei The Demon’s Lexicon s-a bucurat de cronici elogioase și a fost aleasă ALA Top Ten Best Book for Young Adults. Atât Unspoken, cât și Team Human, un roman scris în colaborare cu Justine Larbalestier, figurează pe listele YALSA Best Fiction for Young Adults și TAYSHAS. Sarah locuiește în Irlanda. Vizitați site-ul ei SarahReesBrennan.com.

Maureen Johnson este autoarea a zece romane YA, printre care 13 plicuri albastre, The Name of the Star și The Madness Underneath. Maureen petrece o mulțime de timp online, ceea ce i-a adus unele laude ambigue și unele mai puțin ambigue – revista Time o numără printre primele 140 de persoane pe care trebuie să le urmărești pe Twitter. Vizitați-o pe site-ul maureenjohnsonbooks.com sau urmăriți-o pe Twitter la @maureenjohnson.

vineri, 28 aprilie 2017

Întoarcerea (Titanii #1) de Jennifer L. Armentrout

ACȚIUNE NON-STOP ȘI O POVESTE DE DRAGOSTE INCANDESCENTĂ

A trecut un an de când Seth a încheiat o înțelegere cu zeii prin care își punea viața în slujba lor. Acum, Apollo are o misiune pentru el: Seth trebuie să protejeze o fată frumoasă și îndrăzneață, dar de care nu se poate atinge. Iar această nouă sarcină ar putea fi cea mai solicitantă provocare de care a avut vreodată Seth parte.

Josie habar nu are ce vrea de la ea acest tip nebun și sexy, dar odată cu sosirea lui, toată viața ei este data peste cap. Fie că Josie începe să-și piardă mințile, fie că o pândește un coșmar născut din antica mitologie.

Josie nu se poate decide care este cel mai mare pericol: un titan furios care caută răzbunare sau misteriosul Seth cel cu ochii aurii- și atracția intense care mocnește între ei…

“Suspans la maximum și tensiune sexuală de la prima la ultima pagină.” Publishers Weekly

Jennifer L. Armentrout este o autoare americană de romane din categoria young adult. Este o scriitoare foarte prolifică - potrivit declarațiilor sale, scrie vreme de minimum 8 ore zilnic.
Seria LUX, publicată în România de Editura Leda, este inclusă pe lista bestseller-urilor New York Times.

marți, 25 aprilie 2017

Încleștarea regilor (Cântec de gheață și foc #2) de George R.R. Martin

Westeros este taramul uitat al luptei si al razbunarii, al vrajitoriei si al razboiului. Povestea din Urzeala tronurilor continua in volumul al doilea cu haosul din lumea politica in care fecioarele se aliaza cu nebunii, fratii comploteaza unul impotriva celuilalt, iar mortii se ridica pentru a intuneca pamantul.

Intr-un climat al incestului si al fratricidului, al alchimiei si al crimei, pretul gloriei va fi masurat in sange si le va fi platit celor mai cruzi invingatori.

„Un razboi pentru succesiunea la tron intoarce fratii unii impotriva altora, intr-o lupta armata si politica fara precedent. Sapte familii nobiliare sunt prinse in infruntare, iar viata si avutia lor depind de eternul joc al santajului, al intrigilor, al rapirilor si al magiei. Universul creat de Martin este de o bogatie fara precedent, plin de personaje devorate de setea de putere, impinse dincolo de limitele onoarei si ale tradarii.“  Library Journal

Inclestarea regilor este cea de-a doua carte din saga fantasy Cantec de gheata si foc. Povestea continua cu aceleasi dinastii rivale, iubiri, tradari, sfetnici rauvoitori, regi incapabili, un gigantic zid de aparare impotriva unor forte nestiute, bastarzi si dragoni de mult disparuti. Totul se petrece intr-un climat al fratricidului si al incestului, al alchimiei si al crimei.

De la fortareata Piatra Dragonului pana la taramurile amenintatoare din Winterfell, haosul a pus stapanire pe toata suflarea. Raceala dura a iernii se apropia ca o bestie infuriata. Cei doi conducatori care asigurasera linistea taramului, Lordul Eddard Stark si Regele Robert Baratheon, au cazut prada intrigilor si tradarii. Iar pretendentii la tronul Celor Sapte Regate s-au hotarat sa isi impuna vointa prin foc si distrugere.

Saga Cantec de gheata si foc este ecranizata de HBO intr-un serial de succes, devenit un adevarat fenomen mondial.

„Magie neagra, intriga politica si multa varsare de sange – o saga titanica: G.R.R. Martin. Un festin al literaturii fantasy care va satisface orice apetit.“  Publisher’s Weekly

duminică, 23 aprilie 2017

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle

Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.

“Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.” Télérama

“Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

Timothée de Fombelle s-a născut în 1973. După o scurtă perioadă în care a lucrat ca profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa şi în Vietnam, s-a orientat către dramaturgie. În 2006 apare primul său roman pentru cititorii tineri, Tobie Lolness. Textul, ilustrat de François Place, devine un succes pe plan internaţional, fiind recompensat cu premii prestigioase atât în Franţa, cât şi în străinătate (premiul Saint-Exupéry, premiul Tam-Tam, premiul Sorcières etc.). Între Céleste, ma planète şi Victoria rêve, pledoarii emoţionante pentru ecologie sau pentru forţa imaginarului, Timothée scrie Vango, un minunat roman de aventuri în două volume, îndrăgit şi de cititori, şi de critică. Tradus în toată lumea, recunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi scriitori pentru publicul tânăr din generaţia sa, Timothée de Fombelle continuă să scrie şi pentru teatru.

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Povestea vieții tale de Ted Chiang

„Probabil si fara exagerare, cel mai asteptat volum de povestiri al generatiei sale.“  The Magazine of Fantasy and Science Fiction

Dintr-un turn Babel care face legatura intre Pamant si sferele inalte intr-o lume in care aparitiile angelice fascineaza si inspaimanta, de la o modificare neuronala care elimina atractia exercitata de frumusetea fizica la un idiom strain care ne schimba perceptia realitatii, prozele lui Ted Chiang etaleaza puterea imaginatiei si subtilitatea inteligentei unui scriitor de succes.

Stand sub semnul intrebarii, dar si sub semnul miracolului, volumul Povestea vietii tale merge dincolo de stiinta, in tinutul nesfarsit al fictiunii care te provoaca sa cauti neincetat raspunsuri in universul din jur si in lumile invizibile.

„Ted Chiang amesteca ideile valoroase, spiritul, imaginile tari si profunzimea si le strange in povestiri pe care le poti tine in buzunar si le poti reciti iar si iar din pura placere.“  David Brin

Ted Chiang s-a nascut în 1967 la Port Jefersson (statul New York) si a urmat cursurile Universitatii Brown, în urma carora a obtinut o diploma în informatica. Scriitor din pacate prea putin prolific (doar douasprezece povestiri publicate pâna în 2010), Ted Chiang s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cei mai interesanti autori de science fiction din lume, atât prin talentul literar, cât si prin ideile si temele abordate. Ted Chiang a câstigat, în 1990, Premiul Nebula pentru povestirea Turnul din Babilon (Tower of Babylon), Premiul Campbell în 1992 pentru cel mai bun tânar scriitor, Premiul Nebula si Theodore Sturgeon Memorial pentru Povestea vietii tale (Story of your life) în 1998, Premiul Sidewise pentru E aptezeci si doua de litere (Seventy-Two Letters) în anul 2000, iar în 2002 a câstigat Premiul Hugo si Premiul Locus pentru Iadul e acolo unde nu exista Dumnezeu (Hell is the absence of God), înca o data Premiul Nebula si Premiul Hugo, în 2007, pentru Negutatorul si poarta Alchimistului (The Merchant and the Alchemist's Gate). Ted Chiang are, pâna în prezent, un singur volum publicat: Povestea vietii tale care cuprinde opt dintre povestirile sale. Ciclul de viata al fiintelor virtuale (Lifecycle of Software Objects) este nominalizata pentru 2011 la Premiul Hugo la categoria cea mai buna nuveleta.

vineri, 21 aprilie 2017

Fără îndurare (Prima lege #2) de Joe Abercrombie

Secrete stravechi ies la iveala, batalii sangeroase aduc victorii si infrangeri. Adversarii neinduplecati au parte de iertare, dar numai dupa ce sunt tratati fara indurare.

Cum sa aperi un oras inconjurat de dusmani si plin de tradatori, cand nu ai incredere in aliati, iar inaintasii au disparut fara urma? Cu aceasta situatie-limita se confrunta Glokta. Un grup de aventurieri condus de Bayaz trebuie sa se achite de o misiune periculoasa, iar cea mai vanata femeie din Sud, cel mai temut barbat din Nord si cel mai egoist baiat din Uniune fac o alianta ucigatoare si poate ca au chiar o sansa de a salva omenirea.

„Nimeni nu scrie un fantasy mai dur decat Joe Abercrombie, iar a doua parte a trilogiei Prima lege o confirma. Personajele sunt insetate de glorie, iar cititorul simte ca si el ia parte la actiune.“  Jeff VanderMeer

Joe Abercrombie (n. 31 decembrie 1974) este un scriitor britanic de fantasy si editor de film. Abercrombie este autorul trilogiei Prima Lege.Abercrombie s-a nascut în Lancaster, Anglia. Studiile si le-a facut la Royal Grammar School si Manchester University, unde a urmat cursurile de psihologie.Abercrombie a lucrat ca producator de televiziune înainte de a deveni editor de film liber profesionist. În timpul unei pauze între servicii a început sa scrie Taisul sabiei în 2002, carte pe care a finalizat-o în 2004. În 2006, ea a aparut la editura Gollancz, fiind urmata de alte doua carti din trilogia Prima Lege, Before They Are Hanged si Last Argument of Kings. La începutul anului 2008, Abercrombie a fost unul dintre cei care au contribuit la seria BBC Worlds of Fantasy, alaturi de Michael Moorcock, Terry Pratchett si China Miéville, printre altii.[1] În 2009, Abercrombie a publicat romanul Best Served Cold, a carui actiune se petrece în universul Primei Legi, dar este un roman de sine statator. A urmat The Heroes (2011), care apartine tot aceluiasi univers. Abercrombie traieste în Bath, Somerset, cu sotia si cei trei copii.

joi, 20 aprilie 2017

Replica de Lauren Oliver

Doua destine se impletesc intr-o carte cu doua fete. Pe de o parte, povestea spusa de Lyra. Pe de alta parte, povestea traita de Gemma. Impreuna, ele ofera o calatorie de neuitat intr-un roman incredibil.

Povestea Lyrei incepe departe, pe o insula, unde totul pare feeric. Dar, privit de aproape, Institutul Haven se vede altfel: ca un spatiu in care se cresc clandestin si se tin sub observatie replici sau modele umane. Lyra este insa unul dintre cobaii care reusesc sa scape.

Gemma isi traieste cuminte adolescenta, pana cand o intamplare o face sa investigheze trecutul propriei familii, in care descopera mai multe surprize. Printre ele, legatura tatalui ei cu Institutul Haven. Asa ca pleaca in Florida, unde o asteapta doua replici si mai multe intrebari.

„Doua eroine complexe, doua povesti tulburatoare, doua aventuri inseparabile, toate intr-un roman trasnet.“ Victoria Aveyard

„O lectura de neratat – sau de neuitat.“ Kirkus Reviews

Lauren Oliver (n. 8 noiembrie 1982) este autoarea unui bestseller New York Times intitulat Before I Fall, care a câstigat si Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year. Delirium, al doilea volum pe care l-a semnat, este prima carte dintr-o trilogie si se afla, si ea, pe lista de bestselleruri New York Times. Lauren Oliver a studiat literatura si filosofia la University of Chicago. În prezent este scriitoare profesionista si locuieste la New York

marți, 18 aprilie 2017

Câștigătorii concursului Corint

Câștigătorii concursului Corint, organizat cu sprijinul Editurii Corint, au fost aleși prin tragere la sorți cu ajutorul site-ului random.org.
Câștigătorii sunt:

Nicoleta Lerinți
Ramona Raican
Alexandru Baban
Monica Marton
Raluca Ene

Felicitări si lectură plăcută :)

Câștigătorii sunt rugați să confirme printr-un comentariu la aceasta postare că au aflat de premiu și să-mi trimită un mail la adresa madalinacionca@yahoo.com cu datele personale (nume, prenume, adresă și numărul de telefon) și titlul cărții alese.

Dacă în termen de 7 zile, unul dintre câștigători nu-și revendică premiul, următoarea persoană din listă va fi desemnată câștigătoare.

Mulțumesc Editurii Corint pentru șansa de a organiza acest concurs, pentru volumele oferite și pentru tot sprijinul acordat.

duminică, 16 aprilie 2017

Paște fericit!


Fie ca strălucirea blândă a sfintelor sărbatori de Paște să vă aducă liniște în suflet, bucurie, iubire, sănătate și fericire, iar iepurașul să vă îndeplinească toate dorințele.
Paște Fericit și Hristos a înviat!


sâmbătă, 15 aprilie 2017

Și mă întunec (Saga Cuceritorului #1) de Kiersten White

Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.

Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.

Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.

PRIMA CARTE DINTR-O NOUĂ SERIE ÎNTUNECATĂ ȘI FASCINANTĂ, ÎN CARE SE VOR ROSTOGOLI CAPETE, TRUPURI VOR FI TRASE ÎN ȚEAPĂ… ȘI INIMI SE VOR FRÂNGE.

„Presarat cu lupte cu săbii, comploturi de asasinare și intrigi de palat, romanul este unul ambițios ca anvergură și concept și dezvăluie o bucată de istorie captivantă, importantă și cumva obscură […] Este un roman uluitor de bun.” School Library Journal

Kiersten White este autoarea trilogiei bestseller Paranormal conform New York Times; thrillerele intunecate Mind Games si Perfect Lies, The Chaos of Stars si Illusions of Fate. Este de asemenea co-autoare, alaturi de Jim Di Bartolo pentru volumul In the Shadows. Traieste impreuna cu familia pe malul oceanului in San Diego iar, in ciuda aparentei perfectiuni, viseaza la locuri si timpuri indepartate.

marți, 11 aprilie 2017

Urzeala tronurilor (Cantec de gheață și foc #1) de George R.R. Martin

„Romanul care marcheaza fara doar si poate inceputul detronarii lui Tolkien: Urzeala tronurilor.“ Newsweek

Intr-un tinut in care verile pot dura ani in sir si iernile, o viata, primejdia se arata la orizont. Vine iarna si pe plaiurile inghetate de la nord de Winterfell forte intunecate si stranii se pregatesc de lupta in spatele Zidului ce protejeaza intregul regat Westeros. In mijlocul conflictului se afla familia Stark de Winterfell, oameni la fel de aspri si neinduratori ca pamantul pe care il stapanesc. Un taram al extremelor, de la fortaretele de piatra ale iernii la castelele belsugului si ale verii, in care lorzi si printese, soldati si vrajitori, asasini si bastarzi iubesc, se lupta si uneltesc pentru a supravietui.

„Intrigi si comploturi, tragedii si tradari, victorii si teroare in vremurile unor prevestiri sumbre. Soarta personajelor principale, a aliatilor si a dusmanilor lor se afla intr-un echilibru precar, pentru ca fiecare doreste sa castige in jocul cel mai periculos dintre toate: Urzeala tronurilor.“ Library Journal

George R.R. Martin s-a nascut in 1948 la New Jersey si a absolvit jurnalismul cu summa cum laude la Northwestern University, Illinois.
In anii ’70 George R.R. Martin a scris o serie de nuvele, printre care si Regii nisipurilor (1979), pentru care i-au fost decernate Premiile Hugo si Nebula, apoi a continuat cu romane SF, fantasy si horror. In anii ’80 a fost producator si scenarist in televiziune, editor al seriei Twilight Zone la CBS Television si producator al filmului Beauty and the Beast. Nuvela Zburatorii Noptii, care da si titlul volumului publicat in anul 1985, a fost ecranizata.
In 1996 Martin a inceput sa scrie seria fantasy Cantec de gheata si foc (din care la editura Nemira au aparut Festinul Ciorilor, Iuresul sabiilor, Inclestarea regilor si Urzeala tronurilor). Seria este acatuita din sapte romane dintre care trei se afla inca in stadiul de proiect (A Dance withDragons, The Winds of Winter si A Dream of Spring).
Seria Cantec de gheata si foc este considerata o capodopera a genului, dupa trilogia Stapanul inelelor de J.R.R. Tolkien, drepturile cinematografice fiind deja achizitionate de HBO, care intentioneaza realizarea unui serial in scurt timp. Remembering Melodie, Zburatorii noptii si Sandkings au fost, de asemenea, adaptate pentru marele ecran.
Urzeala tronurilor a aparut in 1996 si a obtinut Premiul Locus in 1997, iar nuvela Blood of the Dragon (Sangele dragonului), care face parte din roman, a obtinut Premiul Hugo in 1997.

luni, 10 aprilie 2017

Cruzimea de Scott Bergstrom

Dupa rapirea tatalui ei, Gwendolyn Bloom porneste intr-o calatorie neasteptata, care devine o misiune periculoasa. Luandu-si alta identitate, coboara in infernul ascuns al criminalilor, al spionilor si al mintilor diabolice din Europa. Pe urmele singurului indiciu pe care-l are – un informator palestinian, care traieste in Franta – Gwendolyn trece prin mahalalele pariziene, prin cluburile de noapte din Berlin si prin localurile controlate de mafia din Praga.

Pe parcursul confruntarilor cu traficanti de carne vie sau diversi contrabandisti, adolescenta face o descoperire tulburatoare: pentru a-si aduce inapoi tatal in viata, trebuie sa fie la fel de nemiloasa ca mafiotii care il tin prizonier.

„Romanul acesta de debut are un ritm necrutator si te poarta in toata lumea, iar actiunea se desfasoara sustinut.“  Booklist

„O poveste intunecata, care se deruleaza in viteza.“  Publishers Weekly

Scott Bergstrom este pasionat de calatorii, de fotografie, de cafea si de pisici. Locuieste impreuna cu sotia si cele doua fiice in Colorado si volumul cu care si-a facut debutul in literatura, Cruzimea, a repurtat un succes imediat.

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Sezonul accidentelor de Moïra Fowley Doyle

Fiecare secret e un accident care așteaptă să se întâmple

E sezonul accidentelor, în fiecare an în aceeaşi perioadă.
Se rup oase, se sfâşie pielea, încep să apară vânătăi.

Sezonul accidentelor a făcut dintotdeauna parte din viaţa Carei, o adolescentă în vârstă de şaptesprezece ani: o lună a tragediilor şi rănilor misterioase, care aruncă o umbră constantă asupra Carei şi a familiei sale.

Anul acesta, în sezonul accidentelor nu se va lăsa doar cu oase rupte. Pentru că acum Cara începe să şi pună o serie de întrebări – şi toate secretele familiei sale vor ieşi la iveală.

Ameţitor, devastator, întunecat şi intens – sezonul accidentelor a sosit.

"Senzaționalul roman de debut al Moïrei Fowley Doyle îmbină planul temporal cu cel spiritual într-o realitate fără fisuri, cu un puternic impact emoţional... Această poveste profundă îi va fermeca deopotrivă pe adolescenţi şi adulţi."  School Library Journal

"Fantome, secrete şi magie se împletesc în acest roman uluitor al autoarei irlandeze. Un portret impresionant al unei familii dezbinate, care încearcă să se reunească prin iubire şi curaj. Sezonul accidentelor e un roman puternic ce anunţă un talent aparte."  Kirkus Review

Moïra Fowley Doyle e pe jumătate franţuzoaică, pe jumătate irlandeză şi locuieşte la Dublin împreună cu soţul, fiicele şi bătrâna lor pisică.
Franţuzoaicei din ea îi plac vinul roşu şi cărţile întunecate, cu finaluri triste. Irlandezei din ea îi plac ceaiul şi finalurile fericite. Moïra a început un doctorat des¬pre vampirii din cărţile de ficţiune pentru adulţi înainte de a se dedica scrierii de ficţiune pentru adulţi, în care să nu apară deloc vampiri.
A scris primul ei roman la vârsta de opt ani, când i s a spus că nu i va mai fi frică de păianjeni dacă va scrie o poveste despre ei. Încă îi mai e frică de păianjeni, dar a continuat să scrie poveşti. Spellbook of the Lost and Found este a doua carte a sa.

miercuri, 5 aprilie 2017

Tăișul sabiei (Prima Lege #1) de Joe Abercrombie

Pe vremuri campion, acum un fel de monstru, Glokta este prizonier intr-un corp bolnav. Nobilul Jezal insa traieste bine pentru ca triseaza la jocul de carti. Logen, poreclit Sangerosul Noua, vrea sa-si lase in urma trecutul intunecat, in care si-a vazut familia ucisa, dar nu poate scapa de diverse lupte. Bayaz, Intaiul dintre Magi, planuieste o calatorie dincolo de lumea cunoscuta, in scopuri numai de el stiute, iar din pricina lui Glotka, Jezal si Logen vor avea si o viata si mai grea... Povestea incepe in forta, fiti gata!

„Abercrombie isi incepe exceptional cariera literara, printr-un roman heroic fantasy fara eroi traditionali. Personajele sunt magistrale, dialogurile lor abunda in cinism si spiritualitate, iar viata le este marcata de intrigi, batalii si magie.“  Romantic Times

„O carte cu umor inteligent, violenta si stralucitoare. Imaginati-vi-l pe Quentin Tarantino scriind un roman din genul sword & sorcery.“  Unshelved

Joe Abercrombie (n. 31 decembrie 1974) este un scriitor britanic de fantasy si editor de film. Abercrombie este autorul trilogiei Prima Lege.Abercrombie s-a nascut în Lancaster, Anglia. Studiile si le-a facut la Royal Grammar School si Manchester University, unde a urmat cursurile de psihologie.Abercrombie a lucrat ca producator de televiziune înainte de a deveni editor de film liber profesionist. În timpul unei pauze între servicii a început sa scrie Taisul sabiei în 2002, carte pe care a finalizat-o în 2004. În 2006, ea a aparut la editura Gollancz, fiind urmata de alte doua carti din trilogia Prima Lege, Before They Are Hanged si Last Argument of Kings. La începutul anului 2008, Abercrombie a fost unul dintre cei care au contribuit la seria BBC Worlds of Fantasy, alaturi de Michael Moorcock, Terry Pratchett si China Miéville, printre altii.[1] În 2009, Abercrombie a publicat romanul Best Served Cold, a carui actiune se petrece în universul Primei Legi, dar este un roman de sine statator. A urmat The Heroes (2011), care apartine tot aceluiasi univers. Abercrombie traieste în Bath, Somerset, cu sotia si cei trei copii.

luni, 3 aprilie 2017

Greseala Fatala de Sophie Hannah

Editorialistul Damon Blundy a fost ucis. La interogatoriu este adusa Nicki Clements, o femeie pe care n-a cunoscut-o in viata lui. Evident, nu poate raspunde la intrebarile cu care o asalteaza investigatorii. N-are idee de ce ar folosi un criminal cutitul astfel incat sa nu curga nicio picatura de sange, nici de ce asasinul a mazgalit anumite cuvinte pe pereti si nici de ce ea insasi… a fost atat de aproape de scena crimei.

„Putini scriitori o pot egala pe Sophie Hannah la intrigi ingenioase si rasturnari ca intr-un montagne-russe.“ Daily Express

„Un fel de Agatha Christie in cea mai reusita forma a ei, dar actualizata pentru epoca Twitterului si a intalnirilor online, cu toata frumusetea si ticalosia lor.“ The Independent

Sophie Hannah s-a nascut in 1971 la Manchester. Intre 1997 si 1999 a studiat la Trinity College, Cambridge, iar in perioada 1999–2000, la Wolfson College, Oxford. Este autoarea mai multor thrillere psihologice – Little Face(O papusa sau alta), Hurting Distance, The Point of Rescue, The Other Half Lives si A Room Swept White – devenite aproape imediat dupa publicare bestselleruri internaționale. Little Face si Hurting Distance au fost nominalizate pentru Theakston's Old Peculier Crime Novel of the Year Award. O papusa sau alta (Nemira, 2011) a fost, de asemenea, nominalizat pentru IMPAC Award. In anul 2004, i-a fost decernat marele premiu in cadrul festivalului de proza scurta Daphne du Maurier, pentru povestirea „The Octopus Nest“. Sophie Hannah a publicat si cinci volume de poezie, studiate in prezent in invațamântul superior din Marea Britanie. In 1997, volumul de poeme Pessimism for Beginners a fost nominalizat pe lista scurta a prestigiosului T.S. Eliot Award. In 2016 i‑a aparut romanul The Narrow Bed.