Clubul V de Kate Brian

Clubul V apare in 10 aprilie in editie de buzunar impreuna cu revista Bravo la pretul de 10.99 lei.

Toată lumea o face (sau nu?)

Mandy, Kai, Debbie şi Eva trebuie să obţină ceva înainte de absolvirea liceului: să câştige prestigioasa bursă Treemont, o adevărată foaie de drum pentru colegiul pe care şi-l va alege fiecare. Dar bursa are o cerinţă ciudată: „puritatea sufletului şi a trupului”.
Într-un efort de a-şi proclama „puritatea” în faţa întregii şcoli, Mandy înfiinţează Clubul Virginităţii.
Prietenele ei sunt de acord că un club social este o idee grozavă, dar să fie de acord şi cu păstrarea marii „V” până la absolvire pare să fie o cu totul altă problemă. Pentru că fiecare ascunde câte un secret. Ceva important!
Iar secretele lor le-ar putea costa mult mai mult decât o simplă bursă.

Foarte amuzant, cu un final fericit.  MIZZ
Un basm frumos cu o formă modernă, pentru prinţesele de pretutindeni.  THE SUNDAY TIMES

Kate Brian este pseudonimul literar al lui Kieran Scott (n. 1974), scriitoare americană cunoscută pentru cărţile sale de succes pentru tineri, precum şi pentru romanele chick-lit. Celebritatea i-a adus-o seria Private, devenită bestseller New York Times şi USA Today, urmată de spin-off-ul Privilege. Printre cele peste douăzeci şi cinci romane ale autoarei se mai numără Sweet 16, Fake Boyfriend, The Princess and the Pauper, The Book of Spells, precum şi o serie de cărţi publicate sub nume propriu sau sub pseudonimul Emma Harrison (actorii ei preferaţi fiind Emma Thompson şi Harrison Ford).
Născută în Montvale, New Jersey, Kate Brian a absolvit Universitatea Rutgers cu o licenţă în engleză şi jurnalism. Timp de patru ani a lucrat ca redactor, după care şi-a dedicat tot timpul scrisului. Locuieşte în New Jersey, împreună cu soţul şi fiul ei.
Pentru mai multe informaţii, puteţi accesa www.privatetheseries.com.

Castigatoarele concursului Leda

Multumesc editurii Leda pentru aceste volume superbe si pentru tot sprijinul acordat.

Castigatoarele concursului Leda sunt:

Giorgiana Turcu a castigat Blestemul Focului
Cristina a castigat Naluca si Naucul
Just Laugh a castigat Nascuta la Miezul Noptii

Felicitari castigatorilor. Deoarece toate raspunsurile au fost foarte frumoase si nu m-am putut decide pe cine sa aleg, castigatorii au fost alesi prin tragere la sorti.

Castigatorii sunt rugati sa trimita un mail la madalinacionca@yahoo.com cu datele personale(nume,prenume,numarul de telefon la care puteti fi contactati si adresa la care pot expedia coletul).

Juliet Immortal:Romeo Redeemed de Stacey Jay

Romeo Redeemed, al doilea volum din seria Juliet Immortal (click pe titlul seriei pentru primul volum) de Stacey Jay, apare in octombrie in SUA.

Blestemat sa traiasca pentru eternitate in trupul lui putrezit, lui Romeo, cunoscut pentru metodele lui nemiloase si crude, ii este data sansa sa-si rascumpere greselile calatorind inapoi in timp pentru a-i salva viata lui Ariel Dragland.
Fara stirea ei, Ariel, care este importanta atat pentru maleficii mercenari, cat si pentru ambasadorii care promoveaza dragostea, tine soarta lumii in mainile ei. Romeo trebuie sa-i castige inima, sa o faca sa creada in iubire si sa o indeparteze de potentialul ei intuncat inainte ca mercenarii sa-l descopere.
In timp ce seducerea ei incepe ca o o alta minciuna, devine curand singurul lui adevarar. Romeo jura sa o protejeze pe Ariel de rau si sa faca orice e necesar pentru a-i castiga inima si sufletul.
Dar cand Ariel este facuta sa creada ca iubirea lui este o amagire, devine vulnerabila fata de manipularile mercenarilor, iar intunericul din interiorul ei ar putea sa-i desparta pentru totdeauna.

Evernight de Claudia Gray

Evernight, primul volum din apreciata serie cu acelasi nume de Claudia Gray, urmeaza sa apara in aprilie la Editura Leda.
Abia astept acest volum despre care am citit o multime de recenzii favorabile si a carui actiune se desfasoara, la fel ca in cazul frumoasei serii Academia Vampirilor (una dintre seriile mele preferate), intr-o academie in care personajele supranaturale nu fac parte dintr-un basm, ci din realitate.
Daca doriti sa cititi descrierile urmatoarelor volume din seria Evernight, dati click aici.


În zorii primei zile de şcoală, Bianca încearcă să evadeze.
Traversează în goană pădurea, dar cineva este pe urmele ei.

Nevoită să-şi părăsească oraşul natal, Bianca urmează să studieze la Academia Evernight, o şcoală misterioasă, cu tradiţie de sute de ani, adăpostită într-o stranie clădire gotică. Elevii pe care îi întâlneşte aici sunt ciudat de perfecţi: atrăgători, deştepţi şi primejdioşi. Din prima clipă, Bianca îşi dă seama că locul ei nu este aici.
Apoi îl întâlneşte pe frumosul Lucas, un singuratic la fel ca ea. Nici el nu este genul Evernight, încalcă regulile şi nu-i agreează pe snobi; o previne pe Bianca să aibă grijă de ea şi să se protejeze chiar şi de persoana lui.
Între cei doi tineri se creează însă o legătură care, în ciuda tuturor opreliştilor, nu poate fi negată. Bianca va risca totul ca să fie cu Lucas, dar vechi secrete întunecate îi despart făcând-o pe tânără să pună sub semnul întrebării toate principiile ei de până atunci.

Odată ce am început să citesc Evernight, n-am mai putut-o lăsa din mână! De-abia aştept următoarea carte din serie.   L.J. Smith, autoarea celebrei serii Jurnalele Vampirilor, bestseller New York Times

Claudia Gray (pe numele său adevărat Amy Vincent) este o autoare de romane de dragoste fantasy pentru tineri.
Înainte de a se dedica în întregime scrisului, a mai lucrat ca avocată, jurnalistă, disc jockey şi chiar chelneriţă (dar una foarte, foarte neîndemânatică, după cum declară ea însăşi). Îi plac foarte mult casele vechi, stilul vintage, filmele clasice şi istoria, toate acestea regăsindu-se în lumea pe care o construieşte în scrierile sale. De asemenea, citeşte foarte mult şi o pasionează muzica. Dar mai mult decât orice, îi place să scrie.
Este cunoscută pentru seria Evernight, devenită bestseller New York Times. A mai publicat romanul Fateful (2011) şi scurte povestiri în antologii (Immortal, Vacations From Hell,Enthralled), alături de cunoscute scriitoare precum Cassandra Clare, Rachel Caine, Kelley Armstrong.
În prezent, locuieşte la Chicago.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.claudiagray.com.

SURSA.

I Heart You,You Haunt Me de Lisa Schroeder

Fata intalneste baiatul.
Fata pierde baiatul.
Baiatul se intoarce la fata.
Intr-un fel.

Cand iubitul Avei, Jackson moare intr-un accident tragic, Ava e devastata. Dar el o iubeste atat de mult incat nu o poate parasi. Curand Ava realizeaza ca el poate fi mort, dar cu siguranta nu a disparut.
Ava nu-l poate vedea sau atinge, doar cand viseaza. Nu-i poate auzi vocea, doar soaptele slabe din mintea ei. Cei mai multi ar crede ca e nebuna, dar ea stie ca el e aici.
Jackson.
Baiatul cu care Ava credea ca-si va petrece tot restul vietii.
El s-a intors din morti, ca dovada ca dragostea, cu adevarat, nu cunoaste limite.

The Arcana Chronicles:Poison Princess de Kresley Cole

Poison Princess, primul volum din seria The Arcana Chronicles de Kresley Cole, apare in octombrie in SUA. Kresley Cole este autoarea cunoscutei serii Immortals After Dark.

Poison Princess este povestea lui Evangeline "Evie" Greene, o privilegiata adolescenta de 16 ani din Louisiana.Cand un eveniment apocaliptic ii decimeaza orasul natal, ucigandu-i pe cei pe care ii iubeste, Evie isi da seama ca halucinatiile pe care le-a avut in ultimul an erau de fapt viziuni ale viitorului si ca inca au loc.
Luptand pentru viata ei si disperata sa primeasca raspunsuri, trebuie sa se intoarca spre colegul ei de clasa din partea gresita a mlastinii, Jack Deveaux.
In timp ce Jack si Evie incearca sa gaseasca sursa viziunilor ei, intalnesc si alte persoane care cauta acelasi lucru. O veche profetie a fost declansata, iar Evie nu este singura cu puteri supranaturale. Un grup de adolescenti au fost alesi pentru a rejuca ultima batalie dintre bine si rau, dar nu este intotdeauna clar cine face parte din fiecare tabara.

Dark Waters:Venom de Fiona Paul

Venom, primul volum din seria Dark Waters de Fiona Paul, apare in octombrie in SUA.

Cassandra Caravello este una dintre norocoasele membre ale noroasei elite din Venetia renascentista: cu rochii elegante, bijuterii stralucitoare, acces la cele mai frumoase baluri, propria ei domnisoara de companie si un iubit instarit, Cassandra are tot ce si-ar putea dori o fata.
Cu toate acestea,inca de la moartea parintilor ei, Cassandra se simte captiva,singura in orasul apelor,unde canalele intunecate si labirintice soptesc despre evadare.
Dar cand Cass descopera o femeie ucisa,practic in propria ei curte,este atrasa intr-un lume periculoasa a societatilor secrete, curtezanelor si a asasinilor. Curand se indragosteste de Falco, un artist misterios cu un zambet nazdravan si un talent spectaculos de a da peste probleme.
Il poate Cassandra gasi pe ucigas inainte ca el sa o gaseasca? Ii va fi fidela logodnicului ei sau va ceda sentimentelor ei incontrolabile pentru Falco?

Concurs Leda

Incepand de astazi puteti participa la un nou concurs organizat impreuna cu editura Leda.Puteti castiga unul dintre urmatoarele volume:

Blestemul Focului de Chloe Neill
Naluca si Naucul de Stacey Kade

Pentru a participa la concurs raspundeti la intrebarea de mai jos si mentionati volum pe care va doriti sa-l castigati:
Care este autorul sau autoarea voastra preferata?Argumentati.

Concursul se desfasoara intre 12 si 20 martie.Succes.
Multumesc editurii Leda pentru frumoasele carti si pentru tot sprijinul acordat.

The Shapeshifter's Secret de Heather Ostler

Julia descopera,in sfarsit ce,nu cine,este.

La fel ca orice fata de 16 ani,Julia este obisnuita sa se descurce cu problemele.De la tatal ei super protector pana la mama ei absenta si la o profesoara care are,cu siguranta ceva cu ea.Dar totul se schimba cand reactiile Juliei devin ciudat de rautacioase si furioase,mai multe animalice decat umane.

The Predicteds de Christine Seifert

Daphne este noua in oras si ii este greu sa se integreze.Cel putin il are pe Jesse,intr-un fel.
El isi doreste ca ei sa fie mai mult decat prieteni,dar exista ceva in trecutul lui ce el nu i-a pus.Ceva periculos.
Cand o eleva este atacata cu brutalitate,politia apeleaza la profil,un nou program care poate prevedea capacitatea unui elev pentru un comportament violent,pentru a rezolva cazul.
Cand vanatoarea incepe,Daphne e fortata sa puna la indoiala sentimentele pe care le are pentru Jesse si ce va face daca se va dovedi ca prima ei iubire e un criminal.

linkwithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...