joi, 27 martie 2014

Recenzie Mare Tranquillitatis de Katja Millay

Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieți cu puteri supraomenești care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, și muzica se dezintegrează, și viața e nașpa.
N-am mai rostit o vorba de fata cu vreo alta persoana de 425 de zile.

Îmi detest mâna stângă. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stângă.

Fostul copil minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul: identitatea, spiritul, dorința de a trăi, să plătească pentru asta.

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.
Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.
Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.

Multumesc editurii Epica pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Epica.

RECENZIE.
Tragic, coplesitor, emotionant si tulburator, Mare Tranquilitatis este povestea a doi adolescenti care au trecut prin tragedii cutremuratoare care i-au marcat, dar care au supravietuit durerii si pierderilor, invatand sa le accepte si sa continue sa traiasca chiar si cand au uitat sa mai spere.
Ceva ingrozitor i s-a intamplat Nastyei cu trei ani in urma. Ceva atat de teribil, incat in ziua in care a reusit sa-si aminteasca momentul in care a fost atacata, Nastya a incetat sa mai vorbeasca, a incetat sa mai dea explicatii si a incetat sa mai caute vindecarea.
Acum isi doreste doar sa fie lasata in pace, sa uite amintirile pe care incearca de peste un an sa le vare intr-un cotlon cat mai indepartat al mintii si sa-l faca sa plateasca pe baiatul care a distrus-o.
Furioasa pe sine insasi si pe cel care i-a facut rau, plina de ura si bantuita de ziua in care a pierdut totul si a incetat sa mai fie fata talentata si fericita, a carei muzica prindea viata la fiecare atingere a pianului, Nastya a devenit o umbra care se lupta sa treaca de fiecare zi. In ciuda fragilitatii ei si a durerii care pare sa o invaluie asemenea unei mantii, Nastya este un personaj puternic si inteligent, desi uneori, alegerile pe care le-a facut m-au descumpanit.
Singuratic, indurerat, captiv intr-o lume a suferintei, care il izoleaza de toti cei din jur, Josh este un personaj induiosator care mi-a frant inima. Dupa ce si-a pierdut intreaga familia, Josh s-a indepartat de toata lumea, temandu-se ca fiecare persoana la care tine ii va fi rapita intr-un mod sau altul.
Amandoi au ales moduri diferite de a infrunta durerea: Josh refugiindu-se in crearea pieselor de mobilier, iar Nastya incercand sa devina altcineva si ascunzandu-se in spatele unei imagini diferite, menite sa tina pe toata lumea la distanta.
Cand cei doi se intalnesc, cand patrund fiecare in lumea intunecata si plina de secrete a celuilalt, legatura dintre ei este atat de profunda si intensa incat nici macar nu au nevoie de cuvinte sa comunice. Suferinta le este zugravita pe chipuri, in priviri si gesturi si amandoi recunosc in celalalt, fara a-i cunoaste tragedia, un suflet la fel de incercat de soarta.
Au fost momente in care nu am putut sa o inteleg pe Nastya. Nu am putut intelege de ce daca-si dorea sa nu fie observata alegea sa se imbrace intr-un mod provocator si complet nepotrivit pentru scoala, ceea ce nu facea decat sa atraga si mai mult atentia asupra ei. Cred ca daca intr-adevar ar fi vrut sa nu fie vazuta, ar fi trebuit sa aleaga calea anonimitatii, o vestimentatie banala si un un machiaj mai putin evident.
Nu am putut intelege de ce isi pedepsea parintii, parasindu-i pentru a locui cu Margot, indepartandu-se de ei si refuzand sa le vorbeasca, nepermitandu-le sa-i fie alaturi si luandu-le speranta ca-si vor recupera vreodata fiica. Pentru o adolescenta atat de matura, ar fi trebuit sa-si dea seama ca iubirea si afectiunea parintilor ei este neconditionata, indiferent cine ar fi devenit ea acum si indiferent cum ar fi schimbat-o tragedia prin care a trecut. Parintii ei au trecut alaturi de ea prin aceeasi suferinta si m-a deranjat sa o vad alegand sa le vorbeasca lui Josh si Drew, dar pastrand tacerea fata de familia ei.
Cred ca a gresit cand a preferat sa taca si sa ascunda identitatea atacatorului ei, dandu-i acestuia ocazia sa mai faca, poate, si alte victime in tot acest timp. La fel a procedat si in cazul lui Kevin, pe care ar fi trebuit sa-l denunte si care ar fi trebuit pedepsit pentru ceea ce a facut. Agresiunea, de orice fel, nu trebuie ascunsa si scuzata. O persoana care a facut rau o data, poate face acelasi lucru in continuare si altor persoane, daca scapa nepedepsita. M-a deranjat ca Nastya a minimalizat ceea ce s-a intamplat intre ea si Kevin si ca acesta nu a platit in niciun fel pentru ce s-a intamplat.
Am adorat personajele secundare, iar Drew a fost personajul de care m-am atasat cel mai mult. Imi pare rau ca nu am putut afla mai multe despre povestea de dragoste dintre el si Tierney si nu pot decat sa sper ca autoarea va scrie, candva, un volum din perspectiva acestor personaje.
Familia Emiliei, Asher, familia lui Drew, Clay, Michelle, colegii si profesorii acestora au fost toti personaje minunate, pe care le-am indragit si care au transformat acest volum intr-unul fermecator si amuzant, in ciuda incarcaturii emotionale si a povestii sfasietoare.
Mare Tranquillitatis, la fel ca si Destine la limita, este un volum care iți da speranta ca si dupa cele mai intunecate si tragice momente, destinul iti poate oferi o a doua sansa, o sansa la iubire, iertare si vindecare.

16 comentarii:

Lupu Diana spunea...

Chiar acum recitesc aceasta carte. Si e ca si cum as citi-o pentru prima data. Mare Tranquillitatis e genul de carte care te captiveaza pana la final, indiferent de cat de multe ori ai citit-o.
Eu am inteles de ce a vrut sa se izoleze de familie, cred ca a facut-o mai mult pentru ea, ca sa nu-i vada zilnic suferind din cauza ei si certandu-se pe aceasta tema.
Ma bucur ca a ales sa vorbeasca cu Josh si Drew, care mi s-au parut a fi niste personaje minunate, mai ales Drew. <3

Marya Mary spunea...

Cu prima ocazie, o sa-mi cumpar cartea. Mi se pare interesanta si originala. Primele randuri mi-au placut la maxim "Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieți cu puteri supraomenești care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, și muzica se dezintegrează, și viața e nașpa."

Paun Catalina Cezarina spunea...

Nici eu nu am citit-o dar vreau sa o citesc, mi se pare interesanta, un roman captivant de dragoste

Cherry Queen spunea...

am si eu aceasta carte in wishlist si abia astept sa pun manuta pe ea. :D
sper ca acea zi sa nu fie prea indepartata. :D
pupici!

Lupu Diana spunea...

@Marya, in carte vei gasi si alte citate foarte frumoase (eu una le ador), iar daca iti place acest citate cred ca o sa-ti placa si cartea foarte mult, e scrisa destul de realist si te zguduie cu povestea socanta. Mare Tranquillitatis e prima carte pe care am recitit-o, de obicei ma enerveaza sa citesc o carte a carei actiune o stiu deja, dar nu si in cazul asta. Si am fost placut surprinsa sa vad cate indicii am avut pe parcusul cartii despre ceea ce s-a intamplat, iar prima data cand am citit-o nici nu le-am observat :)

Law spunea...

Dupa parerea mea, "Mare Tranquilitatis" este mai buna decat "Destine la limita"
Am citit-o de cand a aparut si am ramas placut surprinsa de ea... Nastya este un personaj interesant, dar cu ganduri complicate, uneori nici nu am inteles-o... imi era uneori mila de ea si stiu ca am si plans la un moment dat...
Oricum, cartea merita citita si ar trebui sa fie apreciata de catre toata lumea :D

Lupu Diana spunea...

@Law, aceeasi parere o am si eu, dar mereu am spus ca sunt oarecum nedreapta pentru ca le-am citit la intervale mici de timp, iar Mare Tranquiliitatis a fost prima. MT mi s-a parut a fi mai complexa si a intrat mai usor in mintea cititorului, pe cand Destine la Limita mi s-a parut ca abordeaza aproximativ aceeasi tema, doar ca un pic mai superficial.

Law spunea...

Da, cam asa.. superficialitatea e la moda in zilele noastre :))

Lupu Diana spunea...

Iar originalitatea e la pamant :)) Acum gasesc foarte greu o carte cu un subiect original, pe care sa nu-l fi intalnit si in alta parte, dar presupun ca trebuie sa ne multumim cu ce avem :D

Marya Mary spunea...

@Diana, la fel am patit si eu cu cartea " Sub aceeasi stea". O citesc pentru a treia oara si parca imi place mai mult ca la inceput. Pe langa asta, am mai dat de cateva replici sau descrieri ratacite, pe care abia acum le-am observat.

Law spunea...

sunt si originale si sunt ca o comoara cand le descoperi :))

Diana DD spunea...

Sunt carti care te distrug definitiv , emotii care iti inunda sufletul si cuvinte care iti frang inima cu aceeasi usurinta cu care te-au cucerit.
Mare Tranquillitatis este o poveste care iti zdruncina pacea interioara, dar in acelasi timp te face sa savurezi fiecare cuvintel, de parca ar fi ultimul.
Pe de-o parte, e o poveste despre suferinta, despre pierderea sperantei,identitatii si a increderii. Pe de alta parte scoate la iveala puterea de a merge mai departe, de a construi peste ceea ce ar parea ruinat; o poveste despre puterea de a iubi din nou fara retinere.
Asa cum spunea cineva odata " In secret, toti vor sa fie salvati." Problema este daca salvarea va veni sau nu, daca persoana de la care vine este sau nu cea la care te astepti. Poate veni de la un suflet la fel de ranit cu o rana imposibil de cicatrizat, de la o persoana la fel de distrusa, care a pierdut atat cararea vietii cat si speranta. Asta imi aduce aminte de un citat din serialul " Cu sange rece" : "Odata ce s-a dus speranta, moartea este doar o formalitate." Dar daca speranta nu s-a dus de tot? Daca inca licareste la capatul tunelul si asteapta sa fie inhatata? Atunci cu siguranta la orizont se ivesc noi oportunitati.
Nastya a pierdut tot ( cel putin din punctul ei de vedere, mie mi se pare insa ca mai are prin peisaj niste parinti, carora le pasa de soarta ei).Un moment a fost indeajuns sa ii marcheze destinul, sa ii schimbe drumul si sa ii mutileze sufletul.Adanc in sfuletul lui inca exista dorinta de a-si spune povestea, de a imparti cu cineva durerea care o sufoca. Dorinta capata realism, deoarece Josh se intrezareste prin fundal si au amandoi ceva in comun: amandoi tanjesc dupa o a doua sansa. Nastya isi vrea viata inapoi, iar Josh pe cineva care sa fie permanent in viata sa, nu doar un pasager, care vine si pleaca.
Ambii invata ca singuratatea e mai frumoasa in doi, ca durerea se diminueaza cand ai un umar pe care sa iti versi amarul, iar bucuriile mari nu au aceeasi savoare daca nu ai cu cine le impartii.
Acest volum e genul care te marcheaza pe viata si te face sa asemui fictiunea cu realitatea. Sa aprofundezi mai mult subiectul, sa ramai pe ganduri si sa analizezi situatia.
Cele doua personaje trec prin multe, existand permanent un zbucium apasator. Sunt coplesiti de amintiri si de trecutul care ii afecteaza in permanenta.
Nu cred ca exista suficiente vorbe care sa caracterizeze aceasta carte pe deplin. E unica, te lasa fara grai si drept la replica.]. Te poarta in larg, te aduce la mal, pur si simplu te tulbura.Din nefericire nu sunt lipsita de emotii, nu pot sa spun ca " ce naiba? nu-mi pasa" si nici cei doi protagonisti nu au putut fi nepsatori, traindu-si viata in ignoranta. Nu. S-au duelat cu durerea, au indurat imposibilul si au incercat sa acopere crapaturile trecutului.
Viata e un amalgam de traieri,iar pentru a fi pe deplin savurata, trebuie sa fie demna de trait, sa prevada mult soare, nu umbra si tristete.
Tocmai de aceea pentru a nu fi doar un discomfort permanent, o durere in fund sacaitoare si cel mai negru cosmar din care nu poti evada, trebuie sa faci fata obstacolelor si necazurilor, sa tii fruntea sus si sa gandesti pozitiv. Sa realizezi ca intotdeauna exista cineva, care iti poate schimba cursul vietii, care te poate convinge ca ai pentru ce sa zambesti. Pana la urma trecutul e trecut. Daca il lasi sa te bantuie, te va distruge. Ramanea la latitudinea ta daca ii vei permite sau nu.
Katja Millay m-a cucerit prin povestea sa emotionata, care vorbeste si despre consecintele actiunilor noastre, cat si despre impactul pe care o sa-l aiba in timp. Romanul este o lectura cuprinzatoare, o poveste ce merita impartasita si cu altii. Din punctul meu de vedere poate sa fie privita si ca o lectie de viata.

Marya Mary spunea...

Diana DD, ma crezi ca dupa ce ti-am citit comentariul am adaugat cartea mea pe lista urmatoarelor care le voi cumpara? :)) Deci, ai descris-o intr-un mod atat de placut si de captivant.

Andreea Ilie spunea...

N-am citit prea multe carti de la aceasta editura, dar, cu siguranta, pot afirma ca o sa-mi placa la nebunie, ca si cele citite pana acum. De-abia astept sa o fac!! :D

Marya Mary spunea...

Andreea Ilie, nici eu nu am citit așa multe cărți de la Epica, dar, ce-i drept, care le-am citit, mi-au plăcut mult și nu m-au dezamăgit.

Yonne Ella spunea...

Recenzia ta e magnifică, iar descriea cărtii e hipnotizantă. Sper din tot sufletul s-o pot incercă cândvă ! :)