sâmbătă, 15 martie 2014

Recenzie Te astept (Te astept #1) de Jennifer L. Armentrout

Unele lucruri merită să le aştepţi.

Să plece la mii de kilometri depărtare de casă pentru a se înscrie la colegiu e singura cale prin care tânăra de nouăsprezece ani, Avery Morgansten, poate scăpa de ceea ce i s-a întâmplat, în urmă cu cinci ani, la o petrecere de Halloween, care i-a schimbat pentru totdeauna viaţa. Tot ce trebuie să facă e să ajungă la timp la cursuri, să se asigure că brăţara de la încheietura mâinii stângi e la locul ei, să nu atragă deloc atenţia asupra propriei persoane şi poate, dă Doamne! să-şi facă nişte prieteni, pentru că, fără îndoială, asta ar fi o schimbare bine-venită. Singurul lucru de care n-are nevoie şi la care nu s-a gândit este să-i trezească interesul singurului băiat care ar putea să-i zdruncine fragilul viitor pe care şi-l construieşte pentru ea însăşi.

Unele lucruri merită încercate.

Cameron Hamilton, 1,90 mde fizic pentru care poţi să leşini, completat cu o pereche de ochi şocant de albaştri. Și cu o remarcabilă abilitate de a o face pe Avery să-şi dorească lucruri despre care crezuse că-i fuseseră răpite irevocabil. Ea ştie c-ar trebui să stea departe de el, dar Cam e înnebunitor de omniprezent, cu farmecul lui, cu tachinările lui isteţe şi cu păcătoasa aceea de gropiţă în obraz, atât de să-ţi vină s-o mănânci. Să se încurce cu el e periculos, dar când nu mai e cu putinţă să ignore tensiunea clocotitoare ce scoate scântei ori de câte ori sunt unul în preajma celuilalt, el face să iasă la lumină o latură a ei despre care ea habar n-avea că o are.

Unele lucruri n-ar trebui trecute sub tăcere niciodată.

Dar când Avery începe să primească emailuri de ameninţare şi telefoane care o silesc să-şi înfrunte un trecut pe care ea îl voia îngropat, nu mai are de ales şi trebuie să admită că există cineva care nu-i îngăduie să uite de noaptea aceea când totul s-a schimbat. Când adevărul devastator va ieşi la iveală, o să mai scape ea şi de data asta întreagă, cu doar o cicatrice? Şi va putea Cam să fie acolo, s-o ajute să iasă la liman, sau va fi târât în adâncuri odată cu ea?

Iar pentru unele lucruri merită să lupţi.

Multumesc editurii Epica pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Epica.

RECENZIE.
Emotionant, romantic, captivant si tulburator, Te astept este un volum care m-a cucerit de la primele pagini si de care nu m-am putut dezlipi pana la final.
Tot ce si-a dorit Avery vreodata a fost sa plece cat mai departe de oraselului ei din Texas, unde si-a petrecut ultimii cinci ani stigmatizata si evitata de toata lumea. Sa urmeze colegiul in celalalt capat al tarii este singura ei sansa la o noua viata si un nou inceput, care ii da speranta ca va reusi sa treaca peste momentul ingrozitor care i-a distrus adolescenta si i-a rapit orice sansa la fericire.
Intr-un mic orasel studentesc, pentru prima data dupa mult timp, Avery isi face prieteni noi si invata sa se bucure de fiecare clipa de liniste si anonimat.
In prima zi de cursuri, Avery da, literalmente, peste Cam, cel mai popular baiat din colegiu, iar de aici coincidentele se tin lant. Cam nu este doar noul ei partener la cursul de astronomie, ci si vecinul ei, iar Avery nu poate sa nu simta ca, intr-un fel sau altul, trebuie sa se indeparteze cumva de baiatul care reuseste sa se strecoare in fiecare cotlon al vietii ei. Dar Cam nu ii da nicio sansa sa-l tina la distanta si incetul cu incetul, cei doi devin prieteni.
Amuzant, atragator si fermecator, Cam ii este intotdeauna alaturi lui Avery, o sprijina, o incurajeaza si asteapta cu rabdare momentul in care aceasta va fi pregatita sa-i raspunda cu da la intrebarea care a devenit o constanta in conversatiile lor. Mi-au placut intalnirile celor doi de duminica dimineata, grija si atentia pe care Cam o arata fata de Avery si faptul ca a fost dispus sa astepte oricat era nevoie pentru ca aceasta sa aiba incredere in el.
Avery este un personaj complex si realist de care te atasezi cu usurinta. Povestea ei si modul in care persoanele din viata ei, cele care ar trebui sa-i fie alaturi intotdeauna si sa-i arate iubire si intelegere neconditionata, au tratat-o, mi-au frant inima. Singuratatea, lipsa de afectiune si teama au transformat-o intr-o persoana care nu se asteapta sa tina cineva la ea sau sa fie cineva preocupat de binele si siguranta ei. Cu toate acestea, Avery este un personaj puternic, care se lupta sa supravietuiasca si sa mearga mai departe si care, in cele din urma, isi infrunta trecutul si accepta cu demnitate consecintele alegerilor facute.
Am apreciat faptul ca relatia dintre Cam si Avery evolueaza treptat si ca, desi amandoi sunt atrasi unul de celalalt de la inceput, nu este vorba despre dragoste la prima vedere, mult prea des intalnita in volumele new adult. Sentimentele celor doua personaje se dezvolta in timp, cei doi sunt prieteni si vecini la inceput, iar abia mai apoi, incetul cu incetul, apropierea dintre ei se transforma in iubire. 
Personajele secundare, Britt, Jacob, Ollie si Jase, au fost minunate, iar momentele in care animalutul de companie al lui Cam, broscuta testoasa, Raphael, isi face aparitia, de obicei ca prizonier al lui Ollie, au fost incantatoare.
Parintii lui Avery si Molly au fost singurii care mi-au rapit din placerea acestei lecturi. Dezinteresul si nepasarea de care dau dovada acestia mi s-au parut cumplite si tulburatoare, iar comportamentul lui Molly, desi intr-o oarecare masura am putut sa-i inteleg furia, a fost absurd si gresit directionat. Daca a fost colega de liceu cu Avery si a auzit toate barfele si acuzele aduse acesteia, nu s-a gandit ca ar trebui sa pastreze o minima distanta fata de baiatul asupra caruia plana banuiala ca ar fi fost capabil sa comita un astfel de act? Nu s-a indoit niciodata cand si-a vazut colega, distrusa si singura, pe holurile liceului, ca in spatele acelor zvonuri, s-ar putea afla adevarul?
Te astept este un volum despre iubire, suferinta, incredere si maturizare, un volum in care trecutul poate fi depasit, iar dragostea, rabdarea si blandetea vindeca si cele mai profunde rani.

13 comentarii:

Marya Mary spunea...

Ce recenzie captivanta! Nu stiu de ce, dar am tot ocolit aceasta carte, poate din vina faptului ca, face parte dintr-o serie. Cred ca dupa recenzia acesta o sa mi-o comand, chiar daca genul acesta de carti nu ma prea atrage :)

Bumbaru Daniel spunea...

Recenzia ta mi-a starnit interesul pentru aceasta carte. Pana acum nu am citit nimic despre ea cu toate ca mai auzisem de ea, dar nu stiam exact despre ce este. Abia astept sa o citesc si sa vad cu ochii mei, lumea in care ma va purta. Felicitari pentru recenzie si pentru capturi care sunt deosebite. :)

Lupu Diana spunea...

Ador cartile de la Editura Epica, chiar daca unele au subiecte destul de asemanatoare si sunt usor cliseice, asa ca voi citi si "Te astept" destul de curand, plus ca recenzia ta mi-a starnit si mai mult interesul :)

Diana DD spunea...

Nemuritoarea intalnire de la cursul de biologie din niste carti bine cunoscute care mi-au starnit o antipatie puternica s-a transformat in ceva mai cuprinzator si anume intalnirea de la cursul de astronomie ( ador astronomia, deci suntem pe plus).
"Te astept" relateaza tot povestea unor suflete ratacite de pe cararea vietii, care din cauza unor incidente din trecut, nu pot trai cu bine in prezent si nici nu pot visa la un viitor promitator. Desi intriga se tese pe motivul secretelor ascunse, a dramelor fara sfarsit si a destinului care chiar nu poate sa stea ca spectator, romanul a fost bine primit de catre mine si totul se datoreaza personajelor. La mine sta treaba asa: daca personajele sunt agreabile si ma pot relata lor sau pur si simplu imi starnesc curiozitatea, povestea poate sa fie despre o balena esuata care s-a intalnit cu Jack Sparrow si au cantat cantece marinaresti in acvariul improvizat al lui Ariel, ca nu imi pasa. Totul sta in modul in care povestea capata realism si importanta. Deci daca personajele sunt bine conturate rezulta poveste de milioane.
Avery e inchisa intr-o cochilie de melc, saraca de ea e distrusa pe viata si iti vine sa te iei de ea din cauza unor situatii frustrante. Totul compeneseaza cu aparitia in scena a lui Cam, scumpicul de Cam, care e mereu acolo si nu cedeaza. Baiatul stie ca perseverenta e cheia tuturor succeselor, asadar sunt pro in ceea cel priveste.
Nu e de o siroposenie absoluta deci e buna de lecturant. Oricand. Oriunde.
P.S: ador gif-urile!! Clark si Lana s-ar potrivi in rolurile lui Avery si Cam ( cel putin in capul meu).

Jacqline spunea...

Din descriere si recenzie, Te astept se dovedeste a fi un volum in care eroina isi gaseste sufletul pereche si incepe sa creada din nou in dragoste, dupa o mare dezamagire... Nu pot spune ca povestea e noua, dar cat timp personajele sunt frumos conturate si actiunea te tine conectat e o carte care merita citita.

Paun Catalina Cezarina spunea...

Nu am reusit sa fac rost decat de Iubire de Kate Cotugno, pe care am castigat-o la un concurs, Te astept a aparut in acelasi timp cu Iubire! Spre rusinea mea, nici acum nu mi-am facut timp sa o citesc, sunt prinsa in foarte multe activitati, nu am reusit sa citesc luna aceasta decat 12 ani de sclavie si cred ca pe la inceputul lunii daca nu al sfarsitul lunii februarie nu mai stiu exact, Jurnalele vampirilor vol 3 si 4! Pe suportul de langa pat am Academia vampirilor vol 2 de ceva timp si nu am citit decat vreo 100 de pagini...

Law spunea...

m-ai cucerit cand l-ai descris pe cameron :)))
clar, vreau sa-mi achizitionez cat mai curand cartea <3

Andreea Ilie spunea...

Frumoasa recenzia!! Mi-ar placea si mie sa citesc cartea asta, dar cred ca va mai trece ceva vreme pana atunci..
Toate cartile de la Editura Epica mi se par captivante si imi doresc foarte mult sa am ocazia de a le citi pe toate. :)

Lupu Diana spunea...

@Diana DD, eu credeam ca e siropoasa, adica coperta, titlul si descrierea cam indica acest lucru, plus ca m-am obisnuit cu acest gen de carti de la Editura Epica.
Singura carte diferita de la Epica mi se pare Nume de cod Verity, desi inca nu am citit-o, dar e urmatoarea pe lista mea :))

Yonne Ella spunea...

Şi cartea asta vreau s-o citesc. Pare emoţonantă şi înduioşătoare, iar recenzia ta e foarte bine făcută! Felicitări !

Diana DD spunea...

Nu prea sunt carti siropoase la Editura Epica, gen carti care te fac sa iti doresti sa nu fi inceput cartea respectiva. Aceste carti mai mult trateaza tema vietii, probleme care capata o conotatie realista, care te pun pe ganduri in legatura cu propria viata.
E adevarat ca majoritatea sunt conturate pe tema dragostei, dar e mai mult decat atat in fiecare. Observ ca la moda mai nou sunt cartile YA in care ambii protagonisti sunt distrusi pe viata, vai de capul lor, datorita unor incidente care i-au marcat definitiv, dar care in final redescopera niste valori esentiale pentru a-si continua traiul.

Marya Mary spunea...

Diana DD, ai dreptate, mulți confundă cărțile de la Epica, spunând că sunt excesiv de siropoase, dar eu, din câte am citit de la acestă editură, nici una nu mi s-a părut exagerată.Cărțile de la Epica mi-au schimbat, de multe ori, perspectiva din care priveam eu lucrurile. Unele sunt adevărate lecții de viață.

Daniela Cusa spunea...

Unele carti iti raman intiparite in suflet chiar si la un an de cand le-ai citit. Daca nu as fi citit deja cartea, cu siguranta as fi facut-o dupa ce as fi citit aceasta recenzie. Felicitari! Povestea lui Cam si a lui Avery este superba.