sâmbătă, 17 noiembrie 2012

La jumatatea drumului spre mormant (Vanatoare Nocturna #1) de Jeaniene Frost

O fantezie urbană spectaculoasă, care preia tema vânătorii de vampiri abordată dintr-un unghi inedit, cu propria ei mitologie vampirică şi mult suspans.
Este povestea lui Cat, dură şi violentă, şi totuşi vulnerabilă, iar uneori mai încăpăţânată decât ar trebui, şi a lui Bones, vampirul blond cu accent britanic, irascibil şi sarcastic.

Cat este unul dintre cele mai interesante personaje din genul „vampir”, o combinaţie între Sookie Stackhouse şi Buffy. Pe jumătate vampir, născută dintr-o femeie umană violată de un vampir, ea îi vânează pe morţii vii încă de când a împlinit 16 ani şi mama ei i-a spus toată povestea sa, încurajând-o să-şi folosească abilităţile speciale pentru a-i distruge. Cat şi-a intrat în mână şi deja are la activ un număr frumuşel de vampiri omorâţi, când îl cunoaşte pe Bones, care, deşi el însuşi vampir, îi vânează pe cei asemenea lui. Până la Bones, lumea vampirilor are pentru Cat o singură culoare: neagră. Dar acum Bones îi dă peste cap tot universul.

După ce Cat încearcă să îl omoare, dar eşuează lamentabil, Bones face o înţelegere cu ea, şi o învaţă cum să lupte mai eficient şi să devină o momeală perfectă pentru a-şi atrage victimele. Dar pe parcursul lecţiilor, între cei doi se naşte o legătură mult mai profundă decât se aşteptaseră ei.

RECENZIE.
La Jumatatea Drumului spre Mormant este unul dintre acele volume care te cuceresc de la primele pagini, te fac sa indragesti pe loc personajele principale si sa inchizi suspinand cartea dupa ultima pagina dorindu-ti cu disperare urmatorul volum.
Sexy, ravasitor, captivant, plin de actiune si amuzant, primul volum din seria bestseller Vanatoare Nocturna m-a tinut cu rasuflarea taiata de-a lungul celor 478 de pagini, care niciodata nu mi s-au parut mai putine ca acum.
Cat Crawfield are doar 22 de ani, dar are deja o lista lunga de barbati ucisi in chinuri si ingropati in jurul casei ei. Nu-si face prea multe procese de constiinta, mai bine zis nu-si face procese de constiinta deloc, tinand cont ca barbatii aceia nu aveau puls nici inainte sa le infiga ea un pumnal din argint in piept. Ce altceva poate face o fata cand un tip palid si fermecator, la propriu,  i se arunca la gat si incearca sa o muste?
Dupa ce in urma cu sase ani, mama ei i-a povestit ca a fost violata de un vampir cu multi ani in urma, iar acel vampir este tocmai tatal ei, Cat a decis sa-si razbune mama si sa le protejeze pe tinerele neajutorate, potentiale victime ale nemiloaselor creaturi. De atunci si-a petrecut week-end-urile vanandu-i pe cei mai periculosi pradatori si folosindu-si abilitatile date de sangele vampiric din vene impotriva lor.
Totul merge bine pana in noaptea in care intalneste un vampir blond, seducator, cu accent britanic, care pare complet diferit de toti vampirii pe care i-a intalnit pana acum. In primul rand, nu i se arunca nici la picioare, nici la gat, iar in al doilea rand, o rapeste si ii propune o intelegere avantajoasa pentru amandoi.
Bones, vampirul in cauza, un vanator de recompense care, la fel ca si Cat, ii vaneaza pe cei asemenea lui, este in cautarea unui vampir periculos si infiorator, care a lasat o adevarata carare de cadavre in urma lui. Singura problema este ca Bones are nevoie de o momeala pentru a-l prinde, iar Cat ar fi ideala pentru rolul victimei neajutorate. Daca accepta sa-i fie partenera, Cat va beneficia de antrenamente de lupta, lectii despre  slabiciunile si punctele forte ale vampirilor si sansa sa-l gaseasca pe vampirul pe care ea il vrea cel mai mult mort: tatal ei. Pentru Cat, aceasta este o oferta imposibil de refuzat, mai ales ca cealalta optiune ar fi moartea.
Cat este unul dintre personajele mele feminine preferate. Inteligenta, sarcastica, amuzanta si dura, Cat lupta impotriva celor care i-au distrus viata mamei ei, fara sa-i pese ca-si pune viata in pericol si ca dusmanii ei s-ar putea sa fie mult prea puternici pentru ea. Ura profunda pentru acestia o face uneori sa fie nechibzuita si sa-si piarda controlul, dar cu ajutorul lui Bones descopera ca nu toti vampirii sunt malefici si ca unii dintre ei sunt mai umani decat multi dintre oameni.
Dialogurile dintre Cat si Bones au fost hilare, momentele romantice au fost adorabile iar cele pasionale au fost incendiare. Povestea de dragoste dintre cei doi, in ciuda inceputului anevoios si a greutatii cu care isi recunoaste Cat sentimentele, este profunda si sincera, amandoi risca totul pentru a-l proteja pe celalalt, iar sacrificiul pe care il face Cat este cu atat mai insemnat si mai dureros.
In ciuda trecutului sau, a duritatii si violentei cu care-si trateaza si ucide inamicii, Bones este surprinzator de tandru si bland in incercarile de a o cuceri pe Cat si de a o face sa accepte ceea ce este. Seducator si intunecat, capabil de orice pentru a o proteja pe femeia iubita, pasional si romantic, amuzant si sarcastic, Bones este baiatul rau si vampirul perfect de care toate fetele se indragostesc iremediabil.
Finalul acestui volum iti va frange inima si te va face sa astepti cu rasuflarea taiata urmatorul volum.

4 comentarii:

Cristina Criss spunea...

Abia astept sa apara!!! Am citit cartea in engleza, este extraordinara si sunt sigura ca o sa fie fff apreciata si la noi. Mai ales Bones, o sa fie apreciat de catre fete :))

ioana alexandra spunea...

abia astept sa o citesc!
am auzit ca este foarte, foarte buna

Unknown spunea...

Cred ca e plina de umor si actiune, iar combinatia asta nu are cum sa dea gres. Mi-a placut mult seria Vampirii Sudului, iar de Buffy ce sa mai zic

Anonim spunea...

hei cand apare al doilea volum?