marți, 28 februarie 2017

Recenzie Ucenicul asasinului (Farseer #1) de Robin Hobb

In Regatul celor Sase... sta sa izbucneasca un razboi civil, cand iese la iveala un secret: printul Coroanei are un fiu ilegitim, Fitz.

Crescut pe ascuns, doar in compania bufonului, in grajdurile de la castelul Printului Adevar, acesta descopera ca are puteri magice si, printre altele, poate comunica telepatic. Mai mult, devine asasin, dar un asasin a carui viata e pusa in pericol. Asa ca trebuie sa supravietuiasca, mai ales ca s-ar putea sa aiba misiunea de a salva regatul.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira. Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Un roman excepțional, ingenios și captivant, care mi-a întrecut toate așteptările, Ucenicul Asasinului urmărește povestea lui Fitz, un tânăr bastard cu sânge nobil care luptă pentru supraviețuire într-o lume în care pericolele și conspirațiile pândesc la fiecare pas.
Robin Hobb explorează o lume fascinantă, o lume a magiei străvechi și a secretelor, în care elementele fantasy se împletesc armonios cu scenele pline de suspans, clipele sensibile și intrigile de la curtea regală.
Antrenat să devină asasin și să stăpânească abilitățile magice pe care le posedă, Fitz își petrece ucenicia pregătit cu răbdare de Chade, un asasin iscusit și tratat cu brutalitate și dispreț de Galen, cel care îl învață să foloseasă meșteșugul.
Modul în care Fitz înfruntă provocările vieții este deopotrivă emoționant și plin de inspirație. Singuratic și privat de afecțiune, împovărat de trecutul său și detestat din cauza originii sale, Fitz se luptă să supraviețuiască, să-și găsească locul într-o lume care îl respinge și să nu se lase descurajat de pericolele și inamicii cu care trebuie să se confrunte.
La început, neîncrezător în forțele proprii și măcinat de îndoieli, Fitz învață să-și folosească abilitățile și să se bazeze pe acestea pentru a depăși obstacolele care îi ies in cale. Transformarea acestuia dintr-un copil vulnerabil și persecutat într-un tânăr asasin curajos, loial, perseverent și perspice, care nu ezită să-și asume riscuri imense și să-și pună viața în pericol, este extraordinară. Cu toate acestea, Fitz nu este un personaj perfect, ci un om care comite greșeli, un om cu defecte și calități, slăbiciuni și temeri, care luptă pentru ceea ce crede că este corect.
Un erou mânat de onoare, datorie și devotament, de care îți este imposibil să nu te atașezi, Fitz este un personaj uimitor, care evoluează constant de-a lungul volumului, un personaj cu o forță interioară extraordinară, care nu se lăsă niciodată învins de încercările prin care a trece.
Răsturnările de situație surprinzătoare, care întrețin curiozitatea cititorului și care creează scene pline de acțiune, personajele realist portretizate și complexe și confruntările primejdioase conturează un roman deosebit între ale cărui pagini te pierzi pe deplin captivat.
Scriitura simplă și cursivă. încărcată de melancolia care rezidă în glasul povestitorului, care evocă un trecut îndepărtat, atenția la detalii, scenele construite cu meticulozitate, tărâmul uluitor creat de autoare și confruntările dramatice transformă Ucenicul Asasinului într-o poveste despre onoare, comploturi, speranță, datorie și sacrificii, care ne poartă într-o călătorie palpitantă, întunecată și plină de neprevăzut.

Un comentariu:

Adventures after tea spunea...

Heey Mădă, ai un tag de la noi :) https://simella23.wordpress.com/2017/03/01/the-beauty-and-the-beast-book-tag/