luni, 27 februarie 2017

Recenzie Doamna de la Miezul Nopţii (Uneltiri întunecate #1) de Cassandra Clare

Lâng-o mare cu ape argintii…

Într-o lume tainică, unde războinici pe jumătate îngeri sunt legață prin jurământ să lupte împotriva demonilor, parabatai e un cuvânt sacru.

Un parabatai e partenerul tău în luptă. Un parabatai e cel mai bun prieten al tău. Doi parabatai pot reprezenta totul unul pentru celălalt - dar nu au voie să se îndrăgostească.

Emma Carstairs este o războinică, un vânător de umbre, cel mai bun din generaţia sa. Ea trăieşte doar pentru a lupta. Umăr la umăr cu parabatai-ul ei, Julian Blackthorn, patrulează pe străzile din Los Angeles, unde vampirii îşi fac de cap pe Sunset Strip, iar spiritele naturii - cele mai puternice dintre creaturile supranaturale - sunt în pragul unui război deschis cu vânătorii de umbre. Când încep să apară trupurile unor oameni şi elfi omorâţi la fel cum fuseseră ucişi şi părinţii Emmei când ea era copil, este creată o alianţă nesigură.

Aceasta este şansa Emmei de a se răzbuna - şi şansa lui Julian de a-l recăpăta pe fratele său Mark, ţinut prizonier la Curţile Elfilor. Tot ce au de făcut Emma, Julian şi Mark este să rezolve misterul crimelor în două săptămâni… şi înainte să fie luaţi în vizor de către asasin. Căutările lor o poartă pe Emma de la o peşteră de lângă mare, plină de magie, până la o loterie întunecată, unde ceea ce se câştigă este moartea. Şi fiecare indiciu pe care îl descoperă duce la alte secrete. Ce i-a ascuns Julian în toţi aceşti ani? De ce Legea vânătorilor de umbre le interzice parabatailor să se îndrăgostească unul de altul? Cine este asasinul real al părinţilor ei – şi poate Emma să accepte adevărul?

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Corint. Mulțumesc Editurii Corint pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Am pătruns în lumea magică și întunecată a vânătorilor de umbre în Orașul Oaselor, dar m-am îndrăgostit de aceasta lume fascinantă abia odată cu primul capitol din seria Dispozitive Infernale.
Stilul inconfundabil al autoarei, personajele multidimensionale, răsturnătile de situație care îți taie respirația, limbajul poetic care însuflețește povestea și modul în care Cassandra Clare surprinde complexitatea iubirii conturează un volum hipnotizant, incitant și mistuitor, pe care l-am citit pe nerăsuflate.
Cassandra Clare țese cu iscusință și emoție în Doamna de la Miezul Nopții o nouă poveste de dragoste intensă și irezistibilă, care mi-a frânt inima, m-a înduioșat și m-a făcut să retrăiesc aceleași sentimente pe care mi le-a trezit Prințesa Mecanică. 
Captivă într-o avalanșă de emoții, prinsă într-o lume uluitoare și plină de fantezie, am asistat la desfășurarea unei povești unice și impresionante, o poveste de dragoste interzisă absolut fermecătoare, care m-a făcut să devorez fiecare capitol cu sufletul măcinat de chinul celor doi protagoniști.
Emma Carstairs este o eroină impresionantă, o tânără puternică și curajoasă, încăpățânată și impulsivă, la fel ca toate personajele feminine create de Cassandra Clare. Cu toate acestea, Emma, spre deosebire de Tessa sau Clary, cunoaște toate secretele și misterele lumii vânătorilor de umbre și a învățat să lupte împotriva creaturilor care sălășluiesc în întuneric încă din copilărie. Emma a trecut deja printr-o luptă devastatoare, a pierdut totul și a înfruntat moartea, dar bătălia trezită în inima ei de sentimentele nutrite pentru parabataiul ei se dovedește mai dureroasă decât orice pierdere îndurată.
Matur, loial și protector, Julian a fost nevoit să-și asume de la o vârstă fragedă responsabilități copleșitoare și să fie singurul sprijin al fraților săi mai mici. Capabil de orice sacrificiu pentru frații și parabataiul său, Julian este tandru, blând și altruist cu cei dragi lui, dar si nemilos și neîndurător cu cei care ar putea să-i rănească pe aceștia. Nobil și onorabil, cu o voință de fier și un devotament de nezdruncinat, Julian este întruchiparea eroului romantic perfect, care mi-a stârnit admirația și respectul.
Personajele secundare sunt fenomenale și dinamice, extraordinar de bine construite și complexe, cu personalități puternice, trăiri și reacții realist redate și profund umane. Portretele detaliate, acțiunea rapidă, descrierile ample, intriga complicată și atmosfera uluitoare fac din Doamna de la Miezul Nopții o lectură fantastică, care dovedește încă o dată că talentul și imaginația pe care Cassandra Clare le pune în slujba cititorilor sunt fără margini.
Un roman provocator, captivant și sfâșietor despre dragoste, salvare, pierdere și regăsire, care îmbină cu măiestrie momente pline de tensiune și scene încărcate de suspans, magie și aventură, Doamna de la Miezul Nopții este un început minunat pentru o serie care se anunță a fi fenomenală.

Niciun comentariu: