luni, 26 mai 2014

Recenzie Magic Bites (Kate Daniels #1) de Ilona Andrews

Magic Bites este primul volum din seria Kate Daniels de Ilona Andrews.

Cand magia rasare, vrajitorii fara scrupule isi arunca vrajile si apar monstrii, in timp ce armele refuza sa traga si masinile nu reusesc sa porneasca. Dar apoi tehnologia isi revine, iar magia se retrage la fel de imprevizibil cum s-a ridicat lasand tot felul de probleme paranormale in urma ei.
Kate Daniels este un mercenar lipsit de noroc, care-si castiga existenta eliminand aceste probleme magice. Dar cand tutorele lui Kate este ucis, cautarea dreptatii o atrage in lupta pentru putere dintre doua dintre cele mai puternice factiuni din cercurile magice ale Atlantei.
Stapanii Mortilor, necromanti care pot controla vampirii si Haita, un clan paramilitar de teriantropi, se invinuiesc unii pe altii de savarsirea unei serii de crime bizare, iar moartea tutorelui lui Kate ar putea sa faca parte din acest mister. Presata de ambele parti sa gaseasca asasinul, Kate is da seama ca este depasita de situatie, dar nu are nicio problema cu asta.

Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Books Express. Pe site-ul librariei online Books Express puteti gasi carti din toate genurile literare, atat in limba engleza, cat si in limba franceza, spaniola, italiana si germana.
Multumesc librariei online Books Express pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
Cu toate ca Magic Bites este un volum urban fantasy cu usoare accente de paranormal romance, descoperim in volum si elemente distopice si post apocaliptice, care transforma lectura intr-una intunecata si dramatica de care nu te poti desprinde pana la ultima pagina.
Actiunea volumului se petrece in viitor, unde magia a inceput sa puna stapanire pe lume si sa distruga incetul cu incetul tehnologia. Odata cu fluctuatiile de magie care au coplesit si corupt orice urma de tehnologie, au aparut si creaturile supranaturale, care s-au desprins pur si simplu din umbre si si-au ocupat locul in lume.
Lumea creata de autoare este fascinanta si am apreciat ca de-a lungul volumului ne-au fost dezvaluite mai multe detalii despre modul in care societatea a fost afectata de cele intamplate dupa ce primul val de magie a lovit Atlanta si despre modul in care oamenii s-au adaptat acestei noi lumii si sinistrelor creaturi care o populeaza. Am fost incantata sa descopar ca autoarea a portretizat in mod diferit fata de alte volume de acelasi gen, fiintele supranaturale, incepand cu insusirile fizice ale acestora, puterile de care dispun si magia care le insufleteste.
Teriantropii sunt impartiti in zeci de categorii in functie de animalul pe care il intruchipeaza in momentul transformarii, vampirii nu mai sunt fiintele senzuale cu care ne-am obisnuit pana acum in romanele paranormale, ci creaturi lipsite de vointa proprie, manate de foamea pentru sange si controlate cu o mana sau mai bine spus cu o minte de fier de necromanti, iar necromantii isi folosesc magia pentru a se imbogati si pentru a detine controlul asupra orasului.
In aceasta lume, Kate Daniels lucreaza pentru Organizatia Mercenarilor si isi foloseste abilitatile magice pentru a elimina problemele si creaturile supranaturale periculoase cu care se confrunta angajatorii ei. Cand Greg, tutorele ei si Cavalerul Profet al Ordinului Ajutorului Milostiv, este ucis, Kate decide sa afle adevarul si sa se razbune pe cel care l-a rapit pe ultimul membru ramas in viata al familiei ei. Prinsa intre indatoririle fata de Ordin si incercand sa descopere daca Necromantii si Haita au avut vreun amestec in moartea lui Greg, Kate se lupta sa ramana in viata si sa-l prinda pe criminal inainte de a fi prea tarziu si de a se trezi prinsa in lupta pentru dominatie a celor doua factiuni.
Inteligenta, indepedenta, puternica si amuzanta, Kate este un personaj realist pe care l-am indragit de la primele pagini, care-si cunoaste propriile limite, care da dovada de loialitate si care isi asuma responsabilitatea pentru greselile pe care le comite. Poate din acest motiv, Kate este una dintre cele mai bune eroine ale unui volum paranormal pe care le-am intalnit.
Chiar daca in primul volum nu putem spune ca ar exista un personaj principal masculin, Curran, conducatorul fiarelor se detaseaza de celelalte personaje prin descrierea fizica impresionanta si abilitatile extraordinare pe care le demonstreaza in lupta. Curran nu este doar un potential partener din punct de vedere romantic pentru Kate, ci si un puternic aliat si sprijin in confruntarile cu dusmanii comuni ai celor doi.
Rece, dur, arogant, uneori chiar crud, Curran pare sa se afle intr-o continua lupta cu el insusi, incercand sa controleze leul din interiorul lui si totodata permitandu-i sa preia controlul cand Haita se afla in pericol. Cu toate acestea, in unele momente putem observa o fata mai blanda a acestuia, evidentiata de tandretea, modul protector si atent in care ii trateaza pe cei apropiati lui.
Personajele secundare, Nick, cavalerul cruciat manat de onoare si dorinta de a face dreptatate, Derek, tanarul varcolac mistuit de amintiri tulburatoare, Mahon, teriantropul urs loial si puternic, necromantii infioratori si macabrii, sunt desavarsit creionate si se dezvolta de-a lungul volumului, pe masura ce cititorul afla mai multe despre trecutul lor si despre motivele care i-au impins sa treaca de o anumita parte.
Scenele de lupta incarcate de tensiune si pline de suspans, trecutul misterios al protagonistei, secretele care o impovareaza si care o macina, tin cititorul cu sufletul la gura, captivat si fermecat.
Intens, plin de actiune si coplesitor, Magic Bites este un volum pe care toti cititori pasionati de volume paranormale trebuie sa-l citeasca si de a carui personaje se vor indragosti in mod sigur.

8 comentarii:

Unknown spunea...

Recenzia ta mi-a starnit interesul pentru aceasta carte. Pana acum nu am citit nimic despre ea cu toate ca mai auzisem de ea, dar nu stiam exact despre ce este. Abia astept sa o citesc si sa vad cu ochii mei, lumea in care ma va purta. Felicitari pentru recenzie!
Gif-urile sunt superbe!

Lupu Diana spunea...

In ultimul timp nu am mai citit carti cu magie si/sau fiinte supranaturale, dar aceasta carte pare interesanta, mai ales ca este o distopie iar eu ador distopiile <3

Madalina spunea...

Multumesc mult, Daniel :) Lectura placuta si sper sa-ti placa.

Madalina spunea...

Diana, daca iti plac distopiile iti recomand Angelfall :) Nu mi-a mai placut atat de mult o distopie de la Spulbera-ma incoace. Angelfall este cel mai bun volum pe care l-am citit anul aceasta ^_^

Lupu Diana spunea...

Numai prin simpla asociere cu Spulbera-ma ma face sa vreau sa citesc cartea. Ador aceasta trilogie si sper ca voi mai gasi ceva la fel de bun <3

Mischie Ana-Maria spunea...

Mi se pare foarte interesana din recenzia ta. Poate ca daca as fi vazut pe rafturile unei librarii, nu as fi fost atrasa nici macar sa o analizez putin. Multumesc:)

Lupu Diana spunea...

@Ana-Maria, aceasta coperta nu este nici genul meu de coperta. Eu le prefer mai simple si mai segestive. Nici eu nu as fi fost atrasa de ea daca as fi vazut-o intr-o librarie, as fi luat-o direct ca fiind carte de copiluti. :D

Unknown spunea...

Descrierea e interesanta si din recenzia ta observ ca exista personaje bine conturate , mi-ar place sa citesc seria asta