duminică, 18 mai 2014

Recenzie Captiv in labirint (Captiv in labirint #1) de James Dashner

Când Thomas se trezește într-un loc necunoscut, nu-și amintește decât cum îl cheamă. Mintea îi este ca o foaie albă. În jurul lui se află mai mulți băieți, care îi urează bun-venit în Poiană, un loc înconjurat de ziduri de piatră. La fel ca Thomas, Poienarii nu au nici o idee despre felul în care au ajuns acolo și nici din ce motiv. Tot ceea ce știu este că, în fiecare dimineață, porțile de piatră către labirintul care îi înconjoară se deschid și că în fiecare seară se închid la loc. Și, la fiecare treizeci de zile, un nou băiat apare acolo, adus cu un lift. Așadar, Thomas era așteptat. Cu totul neașteptat, a doua zi este trimisă acolo și o fată, prima fată din grup. Și mai surprinzător decât sosirea ei este mesajul pe care îl aduce. Thomas ar putea fi mai important decât ar fi crezut vreodată. Numai de-ar putea să scoată la iveală secretele întunecate îngropate înăuntrul minții sale.

Multumesc editurii Litera pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Litera.

RECENZIE.
Cand Thomas se trezeste intr-un lift intunecat, singurul lucru pe care si-l aminteste este numele lui. Nu stie cum a ajuns in acel lift, de ce sau incotro se indreapta, iar cand liftul se opreste, o frica paralizanta pune stapanire pe el. Cand usile liftului se deschid si este inconjurat de un grup de baieti care ii ureaza bun venit in Poiană, Thomas isi da seama ca va trebui sa se adapteze noii lui vieti dacă isi doreste sa afle adevarul despre trecutul lui si despre motivul pentru care a fost trimis in acest loc straniu.
Dar nici ceilalti baieti nu au amintiri dinainte de a ajunge in Poiană. Stiu doar ca o data la treizeci de zile soseste inca un baiat, ca Labirintul din afara Poienii este un loc infiorator, bantuit de creaturi terifiante care ii ataca pe baietii ramasi afara dupa lasarea noptii si ca trebuie sa faca tot ce le sta in putinta sa supravietuiasca si sa descopere cum pot evada.
Cand, in ziua urmatoare, spre socul tututor, o fata este trimisa in Poiană cu un mesaj criptic, Thomas se teme ca nu mai au atat de mult timp sa gasească o iesire din labirint si ca monstrii care ii pandesc s-ar putea sa patrunda in Poiana ramasă dintr-o data fara zidurile care o protejau.
Captivant si palpitant, Captiv in labirint este asemenea unui puzzle pe care cititorul il rezolva in acelasi timp cu personajele. Prizonier intr-o lume ciudata si neprietenoasă, populată de baieti care refuza cu incapatanare sa-i spuna orice despre locul in care se afla, Thomas se dovedeste a fi un personaj curajos si curios, care refuza sa se conformeze regulilor Labirintului, care isi urmeaza instinctul si care nu se teme sa pună intrebarile pe care toti le evita.
Am apreciat descrierile Labirintului, ale Poienii si ale vietii pe care baietii si-au construit-o acolo, de la gradinile pline cu legume si fructe la hambarele cu animale, si societatea unita guvernata de ordine si reguli pe care toti le respecta si unde fiecare isi aduce contributia la traiul zilnic. 
M-a impresionat modul in care un grup de adolescenti a reusit sa depaseasca confuzia si tensiunile provocate de mediul in care se aflau si ca in ciuda tutror greutatilor prin care au trecut si a pierderilor pe care le-au suferit, nu au renuntat niciodata sa incerce sa descopere iesirea din Labirint. 
Din pacate, am fost dezamagita de lipsa de sentimente pe care am observat-o la unele personaje, de raceala si lipsa de emotii cu care privesc sacrificiile unor baieti sau moartea acestora. In schimb, am putut sa simt disperarea, groaza, teama si nevoia de a supravietui si de a-i proteja pe cei apropiati, care ii incercau pe Minho, Newt si Alby si poate din acest motiv cei trei baieti au fost personajele mele preferate.
Nu am inteles motivul pentru care baietii au fost inchisi in Labirint. Ni s-a repetat de-a lungul volumului ca doar cei mai inteligenti copii au fost selectati pentru acest experiment, dar nu ni s-a explicat de ce era necesar ca baietii sa fie supusi acestor provocari si cum ar fi putut influenta sau ajuta rezolvarea testelor gasirea unui leac pentru Arsita. Conditiile din interiorul labirintului erau cu totul altele fata de cele din exterior, mediul in care baietii traiau nu avea nimic in comun cu pustiul ars de explozii solare, iar Transformarea prin care treceau copiii intepati de Durerosi, desi avea unele simptome similare Arsitei, era vindecabila. Cum ar fi putut fi comparate cele doua situatii si cum pot fi justificate mortile atator copii nevinovati? In loc sa incerce sa descopere un remediu pentru Arsita, initiatorii experimentului au torturat vreme de doi ani un grup de copii care nu ii pot ajuta cu nimic pe cei afectati de pandemie.
Captiv in labirint este un amestec de aventura, mister si actiune, care la final te lasa cu mai multe intrebari decat raspunsuri. Ultimul capitol nu face decat sa adanceasca teama cititorului ca personajele sunt abia la inceputul calatoriei terifiante pe care cu doar cateva pagini in urma speram ca au incheiat-o. Planul cercetatorilor, care i-au supus pe cei douazeci de adolescenti supravietuitori unuia dintre cele mai ingrozitoare teste, pare din ce in ce mai macabru si nu putem sa nu ne infioram la gandul ca in urmatorul volum i-am putea pierde si pe cei care cu greu au fost salvati acum.

8 comentarii:

Lupu Diana spunea...

Nu am citit aceasta carte, INCA, dar cu siguranta vreau sa o fac. Mi se pare incredibila si ma mir cum de nu o am in maini deja, mai ales dupa ce am vazut trillerul am capatat o obsesie asupra acestei carti.
Trebuie sa o citesc inainte sa apara filmul, altfel cred ca o sa innebunesc :))

Bumbaru Daniel spunea...

De foarte mult timp vreau sa citesc aceasta carte. M-a captivat inca de prima data cand am citit descrierea ei, iar acum ca am citit recenzia ta chiar nu stiu de ce am amanat atata timp. Am vazut deja trailerul si posterul oficial al filmului si am ramas placut surprins. De abia astept sa vad filmul produs de MTV. :D

Jacqline spunea...

Captiv in labirint esta una dintre cartile pe care mi-am propus sa le citesc cat mai curand, iar recenzia ta m-a convins si mai mult ca treb sa fac acest lucru :D

Andreea Ilie spunea...

Inca n-am avut ocazia sa citesc aceasta carte, dar sper sa apuc sa o fac cat mai curand, pentru a vedea apoi si filmul!! :)

Madalina's Books spunea...

Si eu abia astept filmul, mai ales ca il ador pe Dylan O'Brien in Teen Wolf si in plus sunt innebunita dupa distopii :)

Mischie Ana-Maria spunea...

Nu sttiam de cartea aceasta.Mi se pare extrem de interesanta.CLAR ajunge in "cosul" cu cumparaturile viitoare.Multumesc din nou pentru prezentarea ei. Blogul tau este minunat.L-am descoperit acum o ora, de abia, in timp ce cotrobaiam pe blogul editurii leda.Tine-o tot asa!

Romina Gianina spunea...

Eu nu sunt fan nici carte nici film . Nu stiu de ce dar nu m-a atras absolut deloc cartea asta. Cred ca as citi-o doar in cazul in care as epuiza toate cartile pe care le am

Lexi spunea...

Uitati o recenzie si din partea mea la aceasta carte. A ta e foarte buna. Tot asa! http://glasul-literelor.blogspot.ro/2014/09/captiv-in-labirint-de-james-dashner.html