vineri, 23 mai 2014

De 19 ori Katherine de John Green

De la autorul bestsellerului Sub aceeaşi Stea

K-5 spunea că băieţii sunt bădărani.
K-10 voia doar o relaţie de prietenie.
K-18 i-a dat papucii într-un e-mail.
K-19 i-a frânt inima.
Colin, un „fost copil-minune" pasionat de anagrame, pleacă împreună cu prietenul său Hassan într-o călătorie departe de casă pentru a-şi uita toate dezamăgirile în dragoste. Cu 10 000 de dolari în buzunar şi un mistreţ pe urmele sale, Colin vrea să demonstreze Teorema Fundamentală a Previzibilităţii Katherinelor care, speră el, va prezice viitorul tuturor relaţiilor. Iubirea, prietenia şi umorul sunt ingredientele picante ale acestui roman spumos, ingenios construit, despre cum te poţi reinventa.

Imaginaţi-vă o sală de operaţii la începutul unei intervenţii dificile, dar îndelung pregătite, şi veţi găsi ceva din atmosfera cărţii lui John Green: atenţia la detalii, precizia stilului, acuitatea observaţiilor.  New York Times Book Review

După Căutând-o pe Alaska, romanul cu care a câştigat Michael L. Printz Award, John Green vine cu o nouă poveste subtilă şi inteligent scrisă. Umorul nebun emană de pretutindeni, de la discuţiile între adolescenţi la observaţiile erudite.   teenreads.com

„Katherine I a fost fiica meditatorului meu, Krazy Keith şi, într-o seară la mine acasă, mi-a cerut să fiu prietenul ei, şi eu am acceptat, iar apoi, după două minute şi treizeci de secunde, mi-a dat papucii, ceea ce la început a părut amuzant, dar acum, privind în urmă, e posibil ca acele două minute şi treizeci de secunde să fi fost cea mai importantă perioadă din viaţa mea."

John Green s-a născut la 24 august 1977. Cărţile sale au fost publicate în peste douăzeci de limbi şi figurează constant în topul celor mai bine vândute titluri al publicaţiei New York Times.
Foarte activ şi pe platformele virtuale, John Green a creat, împreună cu fratele său, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume. De 19 ori Katherine a fost nominalizată la Michael L. Printz Award şi Los Angeles Times Book Prize. De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut: Sub aceeaşi stea şi Căutând-o pe Alaska.

11 comentarii:

Cherry Queen spunea...

Interesant subiect. Pare ceva nou. :) o sa o caut si eu

Unknown spunea...

Am citit doar sub aceeasi stea da m-a convins sa iau toate cartile scrise de el :)

Praf de stele spunea...

Am primele doua carti ale autorului care au aparut si la noi. De-abia astept sa o iau si pe aceasta!! :)

Lupu Diana spunea...

Am citit "Sub aceeasi stea" si "Cautand-o pe Alaska" si chiar daca am avut parte de mici dezamagiri din partea primei carti sunt foarte entuziasmata in legatura cu aceasta, desi am auzit ca Paper Towns e cea mai buna carte a lui.

Jacqline spunea...

Nu am citit inca nicio carte de John Green, dar am in plan acest lucru, mai ales ca am vazut foarte multe recenzii pozitive despre Sub aceeasi stea si Cautand-o pe Alaska.
Si acest volum pare unul interesant, diferit de ceea ce am citit in ultima vreme.

Unknown spunea...

O carte care promite, un subiect interesant si o abordare diferita. Cartea asta chiar e pe lista viitoarelor romane pe care doresc sa le achizitionez cat mai curand posibil. I <3 John Green books!

Mischie Ana-Maria spunea...

Imi place foarte mult de John Green. Ii urmaresc vlogul si mi se pare ca este foarte apropiat de publicul sau...M-am apucat sa citesc TFIOS, dar nu m-a impresionat foarte tare.Poate ma asteptam la ceva si mai wow, dupa ce am auzit atatea lucruri despre ea.Totusi, aceasta carte m-a atras inca de cand am vazut in Carturesti in varianta in engleza.Mi se pare diferita de ceea ce am citit pana acum sau chiar si de ceea ce am vazut(deoarece sunt multe carti care seamana cu filme).Mi-o voi cumpara...acum ma gandesc daca o voi alege pe cea tradusa in romana sau pe cea in engleza.

Mischie Ana-Maria spunea...

Imi place foarte mult de John Green. Ii urmaresc vlogul si mi se pare ca este foarte apropiat de publicul sau...M-am apucat sa citesc TFIOS, dar nu m-a impresionat foarte tare.Poate ma asteptam la ceva si mai wow, dupa ce am auzit atatea lucruri despre ea.Totusi, aceasta carte m-a atras inca de cand am vazut in Carturesti in varianta in engleza.Mi se pare diferita de ceea ce am citit pana acum sau chiar si de ceea ce am vazut(deoarece sunt multe carti care seamana cu filme).Mi-o voi cumpara...acum ma gandesc daca o voi alege pe cea tradusa in romana sau pe cea in engleza.

Unknown spunea...

@Diana in ce fel te-a dezamăgit Sub aceeasi stea?

AlwaysDream spunea...

Hmm John Green si-a spalat din pacate cu aceasta carte care are un final fericit :)

Unknown spunea...

Chiar imi doresc de ceva timp sa citesc un roman de John Green, am observat ca sunt pareri destul de contradictorii in ceea ce priveste Cautand-o pe Alaska si TFIOS dar nu auzisem pana acum de aceasta carte. Acum apare pe lista mea de lecturi.