Tatăl ei și-a pierdut mințile și este internat întru-n spital de boli mintale. Mama ei a părăsit orașul.
Lucille îl place foarte mult pe Digby Jones, dar are multe alte probleme grave pe cap decât să se îndrăgostească de fratele geamăn al celei mai bune prietene a ei. Are facturi de plătit și o soră mică, Wren, de care trebuie să aibă grijă. La doar 17 ani, Lucille trebuie să se descurce cumva și să țină familia, cât a mai rămas din ea, unită.
Magia lucrurilor simple este o lectură extraordinară, de inspirație lirică, plină dorințe arzătoare care va captiva cititorii până la ultima pagină și îi va face să sufere și să spere alături de personaje.
,,O carte poetica, amuzantă în multe locuri și ,,inimoasă”, care ne amintește faptul că viața poate să ne ia pe toți prin surprindere, și chiar o face.” Jennifer E. Smith, autoarea cărții Probabilitatea statistică de a te îndrăgosti la prima vedere
Estelle Laure crede în dragoste, magie și în puterea de a face față celor mai grele încercări ale vieții. Este absolventă a Academiei de Arte Teatrale și deține un master în Scriere Creativă pentru copii și adolescenți al Universității din Vermont, SUA. Locuiește în Taos, New Mexico, alături de cei doi copii ai săi.
Magia lucrurilor simple este romanul ei de debut și o data cu acesta, Estelle intră în rândul autorilor importanți ai genului Young Adult, alături de Jandy Nelson, Sarah Dessen, Elizabeth Wein, Jennifer E. Smith, Tommy Wallach și mulți alții. Romanul este tradus în 13 limbi, iar autoarea lucrează la a doua sa carte, care va fi publicată în anul 2017.
,,Laure este o voce autentică, cu un stil frust, grav și foarte sincer, dar și cu o pasiune nebună de a povesti.” Matt de la Peña, autor laureat cu Newbery Medal, 2016, pentru cartea Last Stop on Market Street
,,Scriitura lui Estelle Laure este caracterizată de forță și lirism – dar mai mult decât atât ea scrie cu onestitate și din inimă. Cu siguranță este o autoare care promite.” A. M. Jenkins, autoare laureată cu Printz Honor, 2007, pentru romanul Repossessed
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu