miercuri, 18 martie 2015

Recenzie Lectii de seductie de Teresa Medeiros

Uneori, din confruntarea cu dragostea nu vrei să ieşi învingător.

Lord Bannor cel Îndrăzneţ, mândria Angliei şi teroarea francezilor, nu s-a dat niciodată în lături de la vreo provocare și nici nu a știut ce e teama, însă sfârşitul războiului îl obligă să se întoarcă acasă și să își ia în serios rolul de tată pentru cei doisprezece copii ai săi. Hotărând că aceştia au nevoie de o mamă, el îşi trimite cel mai devotat slujitor în misiunea de a găsi o femeie blândă, afectuoasă şi neapărat urâtă, pentru că ultimul lucru pe care şi-l doreşte sunt mai mulţi copii, iar o mireasă atrăgătoare ar putea reprezenta o tentaţie mult prea mare pentru firea lui pasională.

Lady Willow şi-a petrecut nenumăraţi ani având grijă de mulţi fraţi vitregi, ducând o existenţă plină de umilinţe şi lipsită de afecţiune. Așadar, în clipa în care i se oferă posibilitatea de a pleca de acasă și de-a deveni soția unui lord, ea nu stă pe gânduri și acceptă, chiar dacă nu știe nimic despre viitorul ei soț și e convinsă că nu are cum să fie prințul care îi apărea în vise.

Pactul pe care îl încheie cei doi are un final neaşteptat când Bannor se trezește tot mai prins în mrejele frumoasei sale soții, iar Lady Willow îl învaţă pe neînfricatul ei soţ că dragostea este singurul adversar în faţa căruia înfrângerea este cea mai dulce răsplată.

Multumesc Editurii Litera pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Litera.

RECENZIE.
O reinterpretare romantică, emoţionantă şi amuzantă a Cenuşăresei, Lecţii de seducţie este un volum intens şi pasional, care te cucereşte de la primele pagini şi de care te îndrăgosteşti de-a lungul capitolelor captivante, în care autoarea ţese cu măiestrie şi umor povestea de dragoste dintre Willow şi Bannor.
Puternică, inteligenta, devotată, altruistă şi tandră, Willow este o eroină minunată. Lipsită de dragostea mamei pe care a pierdut-o la naştere, neglijată de tată şi dispreţuita de mama şi fraţii vitregi, Willow este chinuită de responsabilităţile copleşitoare aşezate pe umerii ei de noua soţie a tatălui ei şi de singurătate. Singurul lucru pe care şi-l doreşte este să fie iubită, să-l găsească pe prinţul care i-a bântuit visele încă din copilărie şi să fie fericită alături de acesta. Când îl întâlneşte pe Bannor, Willow spera pentru prima dată că va avea parte de afecţiunea la care tânjeşte de atâţia ani, dar, din păcate, noul ei soţ se dovedeşte a fi rece, indiferent şi prea puţin preocupat de soţia sa sau de cei doisprezece copii pe care îi are. Încăpăţânată, impulsivă, îndrăzneaţă şi curajoasă, Willow decide să-i demonstreze soţului ei că este dispusă să lupte cu toate forţele pentru ceea ce-si doreste.
Un erou de război fermecător şi un luptător iscusit şi curajos, Bannor a demonstrat în toate luptele la care a luat parte că nu este obişnuit să piardă şi că nu va ceda niciodată în fata asaltului nemilos al inamicului. Dar, întors acasă, bărbatul puternic, curajos şi neîndurător este pus faţă în faţă cu cei doisprezece copii care îşi doresc atenţia şi afecţiunea lui şi care sunt complet diferiţi de soldaţii disciplinaţi şi respectuoşi cu care a avut de-a face până acum. Bântuit de moartea tragică a primelor două soţii şi temându-se că nu va putea niciodată să-şi tempereze copiii, Bannor decide să se căsătorească din nou, dorindu-şi o mamă blândă şi iubitoare pentru copiii săi, dar nu şi o soţie care să-i dăruiască alţi fii.
Trecutul învăluit în mister al lui Bannor şi secretele pe care acesta le ascunde, dezvăluie în spatele soţului şi tatălui rezervat, rece şi indiferent, un bărbat onorabil, devotat şi capabil de orice sacrificii pentru a-şi proteja familia. Copleşit de povara jurământului pe care l-a încheiat, altruist, tandru şi responsabil, Bannor îşi foloseşte puterea şi averea pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ajutorul său de o soartă la fel de cruntă precum cea îndurata de el în copilărie.
Relaţia dintre Bannor şi Willow evoluează treptat, pe măsură ce acesta începe să o cunoască pe femeia vulnerabilă şi demnă care se ascunde în spatele soţiei care îl înfrunta şi îi reproşează lipsa de afecţiunea faţă de copiii săi. Încetul cu încetul, Willow şi Bannor se descoperă unul pe celălalt, tainele şi temerile cu care fiecare dintre ei se confruntă, pierderile dureroase şi rănile care i-au marcat şi le-au şlefuit caracterul.
Personajele secundare încântătoare, scenele amuzante şi momentele încărcate de tandreţe şi senzualitate, aventurile prin care trec eroii volumului şi clipele palpitante care te ţin cu sufletul la gură transforma Lecţii de seducţie într-o lectura fermecătoare şi magica.

25 de comentarii:

Ema spunea...

Nu sunt mare fan colectia Carti Romantice, nu pentru ca n-ar fi faine, ci pentru ca sunt mai simplu de citit, insa o interpretare a Cenusaresei pare faina :)

Viziru Georgiana spunea...

Cand am citit descriere, mai exact la fraza "o femeie blândă, afectuoasă şi neapărat urâtă, pentru că ultimul lucru pe care şi-l doreşte sunt mai mulţi copii" am inceput sa rad. =))) Cred ca ii ajung 12 copii. Am si eu 2 volume, Iubesti doar o data si Fantoma din str Giles. Am citit-o doar pe prima si e superba.

Ema spunea...

O sa incerc sa citesc si eu ceva din colectie, poate ma insel si chiar o sa imi placa :D

Viziru Georgiana spunea...

Este o colectie uriasa si au carti superbe. Iubesc copertile =)).

Ema spunea...

Nu ma ajuta copertile, ti-am mai zis, nu conteaza fatada pt mine, conteaza continutul :D. Daca din descriere cartea pare Sandra Brown, nu o citesc din principiu.

Viziru Georgiana spunea...

Asa e si stiu ca pentru tine nu conteaza copertile. Am auzit pareri de la diferite persoane cum ca lucrarile lui Sandra Brown sunt cam exagerate, chiar asa este?

Ema spunea...

Sincer, n-am citit. Dar am auzit acelasi lucru, ca reprezinta o pierdere de vreme si un afront la capacitatile noastre intelectuale :P

Madalina spunea...

Foxette, Fantoma din St. Giles e volumul meu preferat din seria Maiden Lane :) Il ador. Toata seria e foarte frumoasa, iar Elizabeth Hoyt este una dintre autoarele mele preferate.
Acum, dupa ce am citit Lectii de seductie, imi doresc sa citesc si alte carti scrise de Teresa Medeiros pentru ca are un stil care mi-a placut foarte mult. Imbina scenele pline de umor si replici sarcastice cu putina drama, mult romantism si personaje fermecatoare, iar scenele pasionale sunt foarte putine si doar spre sfarsitul cartii, adica exact cum prefer eu sa fie.

Emanuela, cartile romantice sunt perfecte pentru momentele in care vrei o carte frumoasa, cu un final fericit si personaje minunate. Eu le aseman cu basmele (pentru orice varsta) si poate tocmai din acest motiv le ador :) Citesc cu placere orice carte, dar intotdeauna ma intorc cu drag la volumele historical romance.

Viziru Georgiana spunea...

Acum 30 de minute am terminat o carte SF si am nevoie de ceva mai realist putin petru a ma trezii la realitate-zic eu, si cred ca o sa ma apuc cu mare drag sa citesc Fantoma din st. Giles. Daca spui tu ca este atat de frumoasa si ca merita citita, cu siguranta o sa-mi placa. Cat despre serie, este primul volum sau mai sunt altele inainte de aparitia ei?

Madalina spunea...

Mie mi-a placut foarte mult <3 Sper sa-ti placa si tie. Fantoma din St. Giles este volumul patru din serie, dar nu e neaparat nevoie sa le citesti in ordine (desi, la fel cum am patit si eu, s-ar putea sa-ti doresti sa o fi facut avand in vedere ca in fiecare volum apar si personaje din volumele anterioare). Eu am inceput cu volumul cinci, acum doi ani, iar anul trecut le-am citit si pe celelalte. Practic am ales ordinea in care sa le citesc in functie de cat de mult imi placeau descrierile ^_^
Ce carte SF ai citit? Cum a fost?

Ema spunea...

Mada, multumesc pentru recomandari. Sincer, nu m-am gandit pana acum sa le compar cu niste povesti. E o idee buna. O sa citesc sa vad daca imi plac :)
Foxette, si eu sunt curioasa ce carte SF ai citit.

Viziru Georgiana spunea...

De fapt, nu cred ca e cu adevarat SF. Captiv in labirint, vol 1. E cam banal stiu. E mai mult fictiune, nu m-am exprimat cum trebuie. A fost destul de faina, mi-a placut cum a fost scrisa si felul in care autorul descria locurile si starile personajelor. Imi mai trebuie vol 3 si am toata seria.
Mada, daca am sansa sa cumpar si celelalte volume din serie, o sa le citesc in ordine.

Ema spunea...

Vaaaai, si cu asta m-ai ascultat <3. E distopie, nu e chiar SF, ti-am zis mai demult ca e seria mea preferata, cand a pus Madalina articol despre volumul 3. Cum ti s-a parut?

Viziru Georgiana spunea...

Vol 3 pare si mai interesant. O sa-l cumpar cand o sa aiba reduceri pe site.

Ema spunea...

Si eu tot pe al treilea urmeaza sa il citesc. Sper sa fac rost de el cat de curand.

Madalina spunea...

Emanuela, sper sa-ti placa :) Pentru mine, volumele historical romance vor fi intotdeauna unele dintre preferatele mele. Intotdeauna am fost indragostita de volumele a caror actiune se desfasura in urma cu cateva secole.

Viziru Georgiana spunea...

Si mie imi plac acele tipuri de carti. Iar la colectia iubiri de poveste, sunt foarte multe si toate sunt frumoase.

Ema spunea...

Merci Mada. Eu ma uit la un serial, Outlander, stiu ca e dupa cartea Dianei Gabaldon, Ecouri din trecut, o sa iti placa.
Foxette, o sa citesc si iti zic ce parere am. :)

Viziru Georgiana spunea...

Am auzit de cartea Ecouri din trecut, stiu de ea ca este foarte mare vreo 1000 de pagini si e publicat doar vol al 7-lea, asa am auzit cel putin. Dar se poate face legatura intre cele celelalte volume. Nu e foarte scumpa. Am auzit si de serial, dar cartea inaintea filmului, nu? :D

Praf de stele spunea...

Am si eu "Lectii de seductive" in biblioteca, dar inca nu m-am apucat de ea. O sa-i vina randul cat de curand. :)

Praf de stele spunea...

@Emanuela, am citit eu carti de Sandra Brown, doar pentru ca le-am gasit in biblioteca mamei. Mi-a placut mult de la aceasta autoare trilogia Texas, pe care o recomand. Este foarte draguta. Da, cartile autoarei sunt cam siropoase, dar nu chiar toate. In plus, sunt autori care, doar pentru a-si vinde cartile, si-au insusit numele Sandrei Brown. Deci, unele carti nu sunt ale ei, chiar daca apare numele acesteia pe ele.

Ema spunea...

@Foxette, I must read it. Filmul e demential. Imi plac la nebunie filmele de genul asta.
@Andreea, cum ziceam la alta postare, avand in vedere ca oricum n-am timp toata viata sa citesc tot ce as vrea, n-are rost sa incerc Sandra Brown, mai ales ca i-am pus deja eticheta, e mai bine sa citesc ce ma atrage :D. Oricum, o sa citesc din colectia Carti romantice, sa vad cum sunt :)

Viziru Georgiana spunea...

@Emanuela si eu vreau s-o citesc, iar numarul de pagini e urias <3 iubesc asta.
@Andreea nu am citit pana acum nici o carte scrisa de Sandra Brown, dar am auzit cateva pareri negative. Poate, de curiozitate o sa ma interesez de o carte mai inofensiva scrisa de ea.

Ema spunea...

Foxette, de ce e asta un lucru bun si anume nr mare de pagini? :D
Eu n-am citit pana acum Casa Buddenbrook a lui Thomas Mann, desi imi place autorul, din cauza ca e prea mare :))

Viziru Georgiana spunea...

Imi plac cartile care sunt mari. O prietena a cumparat cartea si a spus ca atunci cand a primit comanda, mama ei i-a spus ca e cat biblia. Imi plac cartile cu un numar mai mare de pagini. Cred ca poti sparge capul unui om cu Ecouri din trecut. =))