miercuri, 25 martie 2015

Recenzie Timpul îndrăgostiţilor (Iubire dincolo de timp #2) de Tamara Ireland Stone

Iubirea dintre Anna şi Bennett este mai mult decât o relaţie la distanţă: ea trăieşte în Chicago în anul 1995, iar el este un călător în timp şi vine din San Francisco, din 2012, aşa că cei doi nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.

Totuşi se întâlnesc şi se îndrăgostesc. Şi, înfruntându-şi soarta, găsesc o cale de a fi împreună.

Nu este însă un aranjament perfect, căci Bennett nu poate rămâne în trecut decât pentru perioade scurte şi ratând intervale mari din propriul prezent pentru a fi cu Anna. Amândoi sunt totuşi optimişti că vor reuşi să rezolve problemele, asta până când Bennett este martorul unui eveniment la care, în mod sigur, nu s-a aşteptat.

Deciziile pe care le va lua începând din acest moment vor conduce oare spre un viitor pe care nici el şi nici Anna nu şi-l doresc?

Multumesc Editurii Leda pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Leda.

RECENZIE.
Timpul îndrăgostiţilor continua povestea de dragoste dintre Bennett şi Anna, începută în volumul anterior, Iubire dincolo de timp. De data aceasta, volumul este narat din perspectiva lui Bennett, permiţându-ne astfel să înţelegem motivele din spatele deciziilor sale, indoilelile şi grijile care îl macina, precum şi povara pe care o reprezintă abilitatea sa de a călători în timp. 
În Timpul îndrăgostiţilor, schimbarea prin care trece Bennett este mai mult decât evidenta. Din băiatul care se temea de consecinţele faptelor sale şi care prefera să fie doar martor al evenimentelor care se petreceau în jurul lui, acum Bennett îşi doreşte să-şi folosească puterea pentru a schimba în bine vieţile celor pe care îi întâlneşte şi pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ajutor. Cu toate acestea, regulile pe care le încalca au consecinţe, consecinţe care, mai devreme sau mai târziu, vor modifica într-un fel sau altul cursul vieţilor pe care Bennett le influenţează.
Bântuit de indoileli, copleşit de responsabilităţile care îi apăsa pe umeri şi sfâşiat între dragostea pentru Anna şi lumea în care ar trebui să trăiască, Bennett este chinuit de dorinţa de a fi alături de fata iubita şi de teama că locul lui nu este în lumea acesteia. Distanţa care îi separa pe cei doi, familiile şi prietenii cărora le ascund adevărul, planurile zădărnicite şi teamă permenanta că Bennett ar putea să dispară din nou, contribuie la tensiunile care invariabil apar în relaţia dintre Anna şi Bennett.
Anna este mult mai puternică şi mai matură decât în volumul anterior, mult mai conştientă de dificultăţile şi problemele pe care vor trebui să le înfrunte pentru a fi împreună şi de posibilitatea ca relaţia lor să se sfârşească indiferent cât de mult se vor împotrivi. Totuşi, în ciuda tututor piedicilor care le stau în cale, în ciuda timpului care îi separa, Anna refuza să renunţe la Bennett şi este decisă să lupte cu toate forţele pentru ca relaţia lor să continue.
Finalul volumului este unul plin de speranţă, care transforma povestea de dragoste emoţionantă dintre Anna şi Bennett într-o relaţie realistă, cu suişuri şi coborâşuri, în care iubirea este nepreţuită şi niciun obstacol nu este imposibil de depăşit.
Sensibil şi romantic, Timpul îndrăgostiţilor este un volum despre destin, iubire, prietenie si familie, un volum despre noi şanse, alegeri si decizii dificile.

15 comentarii:

Foxette spunea...

Wow, frumoasa recenzie. E o poveste foarte draguta si eu citesc carti de dragoste vara, nu stiu de ce. Toamna, carti mai realiste, triste, drame. Iarna cu vrajitori,fictiuni, iar primavara SF-uri. Nu ma intreba de ce, am un program destul de ciudat dar il incalc cateodata. Poate la vara o sa le acord o sansa ambelor carti.

Emanuela Bercaru spunea...

Mada, fain, ai reusit sa termini repede recenzia :) Chiar e faina, abia astept sa citesc si eu cartea.
Foxette, eu n-am observat vreodata o impartire a genurilor pe anotimpuri, dar o sa incerc sa fiu atenta, poate fac si eu asa :D

Foxette spunea...

Nu prea conteaza in ce perioada a anului citesti o carte, mereu e bine venita.

Emanuela Bercaru spunea...

A, nu ziceam de asta, ziceam ca o sa fiu atenta sa vad daca si eu prefer anumite genuri in anumite perioade :). Nu mi-am dat seama pana acum.

Foxette spunea...

Aaaa, scuza-ma atunci. Mie mereu imi face placere sa citesc o carte indiferent ce timp al anului, a lunii sau a zilei.

Emanuela Bercaru spunea...

Lectura este frumoasa in general, si carti ca aceasta din recenzie cu atat mai mult :)

Heoise75 spunea...

Draga Madalina,

Sunt oarecum surprinsa ca fata de alte bloguri, tu nu dai nicio nota sau cota cartii! atat pe goodreads, cat si pe blogurile romanesti de specialitate, se pun fie stelute, fie note. Vei lua in considerare sugestia mea?
Baftă in continuare!

Madalina's Books spunea...

Heoise, intr-o perioada notam si eu cartile la finalul recenziei, dar mi-am dat seama ca multe persoane considerau ca o carte nu este atat de buna daca o notam cu 3 sau 4 stelute, desi mie imi placuse mult. Cand notez cartile, iau in considerare mai multe aspecte care pe unele persoane nu le-ar deranja sau pe care nici macar nu le-ar observa unii dintre cititori, asa ca prefer sa-mi spun parerea despre carte prin recenzie si sa o notez doar pe Goodreads. Am citit carti care se afla printre preferatele mele, dar pe care le-am notat cu 3 puncte si nu cred ca punctajul acordat de mine ar trebui sa influenteze un potential cititor care va evita respectivul volum doar din cauza punctajului mic. Cunosc persoane care renunta sa mai citeasca o carte daca punctajul general al acesteia de pe Goodreads este mai mic de 4. Daca nu-mi place o carte, reusesc si prin recenzie sa-mi exprim parerea negativa fara a fi necesar sa o notez.

Emanuela Bercaru spunea...

Mada, cred ca ai dreptate. Sunt persoane care dau cu usurinta maximul, 5, pentru carti care poate nu sunt foarte bune si persoane ca tine, care considera ca atunci cand dau nota 3 unei carti, acea carte chiar merita citita. Din punctul meu de vedere nu nota data unei carti sau unui film este importanta, ci, asa cum ti-am mai zis (cred), un top al cartilor preferate. Ar fi fain daca ai reusi sa pui un top pe blog si, pe masura ce mai citesti, sa adaugi acele carti in top. Asa persoanele care iti apreciaza gusturile in materie de citit se pot orienta dupa preferintele tale.

Foxette spunea...

De obicei cand e sa cumpar o carte nu ma uit sa vad cate stelute are pe goodreads sau pe site-ul respectiv. Daca am mici dubii citesc cateva recenzii sau ma interesez de ce parere au ceilalti despre carte. Daca imi place subiectul respectiv o iau, daca nu, nu. Cam asa functioneaza asta la mine. Nu sunt genul de persoana care poate fi influentata cu usurinta de parerea altor persoane.

Emanuela Bercaru spunea...

@Foxette, eu chiar nu ma uit la stelute. Sincer, eu citesc cartile in functie de cine mi le recomanda si de increderea pe care o am in gusturile persoanei respective. Daca stiu ca avem pareri asemanatoare, cu siguranta o sa citesc ce imi recomanda.

Madalina's Books spunea...

Emanuela, iti multumesc pentru sugestie :) O sa incerc sa fac un top al cartilor mele preferate si il voi posta pe blog. Aveam si pe Goodreads un shelf cu volumele preferate, dar acum am vazut ca a trecut ceva timp de cand nu am mai adaugat carti in el. Va trebui sa ma uit peste volumele citite si sa le trec la favorite pe cele care mi-au placut cel mai mult :)
Eu aleg cartile pe care sa le citesc in functie de recenziile citite si de recomandarile persoanelor care au gusturi asemenatoare cu ale mele. Mi s-a intamplat sa citesc carti care pe Goodreads aveau un punctaj foarte mic, dar pe care eu le-am adorat, dar si carti laudate de toata lumea care mie nu mi-au placut deloc. Totusi, daca citesc foarte multe recenzii negative pentru o carte, in special recenzii scrise de membri de pe Goodreads in care am incredere, renunt sa mai citesc respectiva carte. Din pacate, in ultimii ani, am citit atat de multe carti slabe incat acum incerc sa le evit cu orice pret.

Foxette spunea...

@Mada, cred ca ar arata destul de bine un top al cartilor tale preferate. Ale lunii sau saptamanii. Mi-ar face placere sa vad care sunt acelea. Apropo, mai am aproape 15 pagini din cartea scrisa de Elizabeth Hoyt, Fantoma din St. Giles si de abia astept sa o termin!Bine, dar o sa-mi para rau pentru ca e foarte frumoasa. Am ramas sa citesc fix la cea mai interesanta parte. Am avut prea multa treaba azi, dar promit sa o termin maine. =)

Emanuela Bercaru spunea...

@Mada, ma bucur tare mult ca in sfarsit cineva tine cont de sugestia mea. <3 Vorbesc serios... am mai facut sugestia asta si nimeni n-a luat-o in seama. Legat de review-uri, exact asta ziceam si eu... si da, sunt multe carti slabe de care am dat si eu, carti care altora le-au placut f mult... si ma tot intreb ce au gasit fain in ele.
@Foxette, ce-i cu regretul ca o termini?:D Termin-o mai repede, incepi alta si mai faina :P

Madalina's Books spunea...

Foxette, ma bucur ca ti-a placut :) Si eu regret de fiecare data cand termin o carte frumoasa.

Emanuela, de foarte multe ori mi s-a intamplat sa nu-i pot intelege pe cei care apreciau carti sau personaje pe care eu nu le-am suportat. Sunt anumite teme despre care evit sa citesc si de fiecare data raman surprinsa cand vad ca alte persoane gasesc scuze unui personaj care ii este infidel partenerei sau care intervine intr-o alta relatie, spre exemplu. Bineinteles, asta e doar varful aisbergului :))) Nu-mi plac nici cartile in care eroina nu are demnitate, se lasa calcata in picioare sau il iarta mult prea usor pe barbatul care o raneste. Cred ca as putea sa fac o lista intreaga cu lucrurile pe care incerc sa le evit cand aleg o carte.