vineri, 21 septembrie 2012

Farmece (Aripi #2) de Aprilynne Pike

„– Eu nu pot să dau buzna să‑mi declar intenţiile. Nu pot să te iau pe sus. Trebuie să aştept şi să sper că, într‑o zi, tu o să‑mi ceri asta.
– Şi dacă nu? întrebă Laurel, cu voce aproape şoptită.
– Atunci bănuiesc că voi aştepta toată viaţa.“

Au trecut sase luni de când Laurel a salvat tărâmul fermecat al zânelor. Acum, ea trebuie să-si petreacă vara acolo, pentru a-si dezvolta abilitătile de zână de toamnă. Dar familia ei umană si prietenii îi sunt încă în primejdie de moarte, iar intrarea în Avalon este mai vulnerabilă ca oricând.
Va accepta oare Laurel ajutorul lui David, iubitul ei din lumea oamenilor, când va veni clipa să-si salveze prietena, sau se va întoarce către Tamani, înflăcăratul spirit al naturii care o iubeste dintotdeauna?

„Surprizele si suspansul abundă în acest nou volum, asa că Farmece este si mai greu de lăsat din mână decât a fost Aripi. Laurel se transformă într-o tânără uimitoare. Conflictul din inima ei nu-i va mira pe cei care știu cum e să fii prins între două persoane pe care le iubesti la fel de mult.“    Romantic Times

Bestseller international
Roman publicat în 30 de țări

joi, 20 septembrie 2012

Legile Atractiei (Chimie perfecta #2) de Simone Elkeles

Bestseller New York Times
Bestseller USA Today
Bestseller Publishers Weekly

Când Carlos Fuentes se mută în oraş, atmosfera se încinge.

Carlos se consideră trădat atunci când Alex, fratele mai mare pe care îl idolatrizează, hotărăşte să părăsească banda Latino Blood pentru a-şi face un viitor alături de iubita lui gringa, Brittany. Mai mult decât atât, Alex îl obligă pe Carlos să se întoarcă din Mexic şi să se facă băiat cuminte. Însă Carlos vrea să trăiască în continuare periculos. Dar legăturile cu banda lui din Mexic nu sunt uşor de rupt, chiar dacă acum locuieşte în Colorado, la unul dintre profesorii de colegiu ai lui Alex.

Carlos nu se simte deloc în largul lui în suburbii. Şi e cu atât mai tulburat de sentimentele pe care începe să le nutrească faţă de Kiara, fiica profesorului, care nu seamănă deloc cu acele chicas mexicane exotice de care este atras de obicei. Curând, Carlos şi Kiara descoperă că, în relaţiile sentimentale, legile atracţiei înfrâng diferenţele sociale şi înlătură toate pericolele care conspiră să-i ţină la distanţă.

RECENZIE.
Legile Atractiei, al doilea volum din seria Chimie Perfecta de Simone Elkeles, este, la fel ca si primul volum, o poveste romatica, amuzanta, dar si incarcata cu dramatism, despre prima dragoste si despre dorinta de a fi alaturi de cel iubit.
Povestea este narata la fel ca in cazul primului volum, din perspectiva celor doua personaje principale, Carlos, fratele mai mic al lui Alex, si Kiara, o fata amuzanta si incapatanata care stie totul despre masini si drumetii.
La un an dupa ce mama lui Alex a plecat in Mexic impreuna cu fratii lui mai mici, Carlos si Luis, problemele in care se implica Carlos in Mexic o determina pe aceasta sa-l trimita inapoi in SUA, in Colorado, unde Alex se afla la colegiu.
Inca de la sosirea in Colorado, Carlos, dezamagit si furios, face tot ce-i sta in putinta sa-l provoace pe Alex, pe care il acuza ca s-a schimbat, devenind din baiatul dur care era inainte un student cuminte, doar pentru a-i face pe plac iubitei lui, Brittany.
Cand Carlos incepe cursurile la liceul ales de fratele sau, o cunoaste pe Kiara, cea care ii va fi ghid pana cand se va acomoda in noua scoala. Kiara, fata timida, inteligenta si tacuta, atat de diferita de fetele sexy cu care obisnuia sa se intalneasca pana acum, e cea de care Carlos se simte cel mai atras in ciuda diferentelor dintre ei.
Dupa ce la doar cateva zile dupa inceperea scolii politia descopera in dulapul lui Carlos o cantitate mare de droguri, acesta se vede nevoit sa accepte sa locuiasca impreuna cu familia profesorului lui Alex pentru a nu fi inchis intr-un centru de detentie juvenila.
Desi la inceput, Carlos, este rece fata de parintii Kiarei si fata de fratiorul ei, treptat incepe sa se apropie de acestia si sa aprecieze blandetea, bunatatea si modul in care il fac sa simta ca face parte din familia lor.
Cand atractia dintre Carlos si Kiara devine tot mai puternica, cei doi, care pana acum doar se prefaceau ca sunt  iubiti, isi dau seama ca regulile atractiei nu tin cont de planuri si in curand sentimentele lor incep sa iasa la iveala.
Din pacate nu doar sentimentele lor ies la iveala, ci si trecutul periculos al lui Carlos, care pare sa-l fi urmat in America.
Mi-a placut foarte mult modul in care evolueaza relatia dintre Carlos si Kiara, momentele amuzante dar si induiosatoare in care Carlos isi petrece timpul cu Brandon si legatura puternica dintre cei doi frati, Alex si Carlos, in ciuda problemelor cu care se confrunta.
La inceput rebel, incapatanat si impulsiv, Carlos se maturizeaza incetul cu incetul, incearca sa-i protejeze pe cei dragi si isi infrunta trecutul pentru a putea deveni cel alaturi de care Kiara poate fi fericita.
Kiara a fost personajul meu preferat. Amuzanta, puternica, dar si vulnerabila, nu da inapoi in fata provocarii reprezentate de Carlos, il infrunta si ii dovedeste ca uneori iubirea soseste pe neasteptate si iti schimba viata pentru totdeauna.
Daca vreti sa aflati ce se va intampla cu cei doi indragostiti, daca Carlos va reusi sa se indeparteze de lumea periculoasa din care obisnuia sa faca parte, dar si daca relatia dintre Alex si Brittany va rezista, cititi al doilea volum din fermecatoarea serie Chimie Perfecta, Rules of Attraction.

luni, 17 septembrie 2012

Hex sau Puterea Farmecelor (Elita Intunecata #2) de Chloe Neill

La Şcoala de Fete Sfânta Sofia, pe lângă prezenţa la orele de curs şi lecţiile care trebuie învăţate, acţiunea şi suspansul continuă.

Aventurile noastre nocturne erau cu totul altceva. Acolo jos, în subsol, ne exercitam puterea asupra întunericului prin intermediul magiei şi al blestemului focului şi flirtam cu vârcolacii. Era vorba deci nu de putere fizică, ci de putere supranaturală.

Grupul de adolescenţi cu puteri magice, din care face parte Lily, ne captivează în continuare cu noi intrigi, întâmplări pline de mister, magie şi un strop de romance. Lumea nocturnă este tot mai activă în subsolurile şcolii, iar eroii noştri rebeli trec prin momente de cumpănă şi înfruntă pericole neaşteptate. Acum, Lily trebuie să înveţe să-şi controleze capacităţile paranormale şi să înfrunte cu mult curaj palpitanta viaţă de noapte a oraşului Chicago. Iar după întâlnirea cu Sebastian, un tip hot care se oferă să o ajute să-şi stăpânească magia, lucrurile devin cu adevărat periculoase.

luni, 10 septembrie 2012

Cum sa nu te lasi dus de nas de o fata sub acoperire (Fetele Gallagher #3) de Ally Carter

Un nou semestru la Academia Gallagher pentru Tinere Excepţionale, şi Cammie Morgan continuă să cocheteze cu pericolul având, evident, o acoperire pentru orice ocazie, căci fiind spioană în pregătire, pentru ea identităţile false reprezintă o metodă de supravieţuire.
Dar când Cammie se duce la Boston pentru a fi alături de prietena ei Macey atunci când tatăl acesteia este nominalizat la vicepreşedinţia Statelor Unite, convenţia politică naţională se transformă pentru cele două fete într-o adevărată capcană. Pentru a împiedica răpirea lui Macey, o ţintă politică majoră, Cammie se vede nevoită să renunţe la acoperirea ei.

Dar cine sunt răpitorii? Extremişti politici sau nişte personaje mai sinistre? Şi ce rol joacă Zach, misteriosul (super sexy) băiat de care Cammie e îndrăgostită, şi care îşi face mereu apariţia pe neaşteptate, la adunări politice şi în trenuri? (Cammie încă nu a decis dacă el este băiatul bun sau cel rău, dar asta nu o împiedică să se gândească mereu la el!)
Cu ajutorul unei uluitoare foste Fete Gallagher, Cammie şi prietenele ei sunt decise să descopere maleficul grup care le ameninţă existenţa, a lor şi a întregii şcoli, şi să afle adevărata lui motivaţie. Şi în toată această aventură, misterioasă, cu răsturnări bruşte de situaţie şi momente de tensiune extremă, Cammie şi prietenele ei învaţă două lucruri:

A) Viaţa în lumina reflectoarelor nu este întotdeauna cea mai plăcută, căci nu ştii niciodată cine te poate pândi. 
Şi B) Lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un spion este să-şi urmeze instinctele.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Hex Hall de Rachel Hawkins

Cu trei ani în urmă, Sophie Mercer si-a descoperit puterile de vrăjitoare, har mostenit de la tatăl ei, pe care mama, o simplă muritoare, l-a îndepărtat imediat după căsătorie. La balul de absolvire a liceului, Sophie atrage asupra ei atenția celor din jur printr-o vrajă care se termină foarte prost si este trimisă la Hex Hall, un fel de scoală de corectie pentru asa zisii copii Prodigium, adică vrăjitoare, zâne, magi, metamorfi, vârcolaci si, în mod exceptional, vampiri.

La sfârsitul primei zile la noua sa scoală, Sophie are deja trei dusmani noi, este îndrăgostită lulea de un vrăjitor sexy, descoperă că are o colegă de cameră vampir, iar o fantomă înfricosătoare o urmăreste pretutindeni. Mai mult, curând, Sophie află că cineva îi atacă în mod misterios pe elevii de la Hex Hall.
Pe măsură ce secretele sângeroase se dezvăluie treptat, Sophie trebuie să se pregătească pentru cea mai mare amenintare pe care o are de înfruntat: o societate secretă, L'Occhio di Dio, al cărei scop declarat este exterminarea tuturor făpturilor Prodigium, si în special a ei.

RECENZIE.
Primul volum din seria omonima, scrisa de Rachel Hawkins, Hex Hall este un volum fermecator, in care magia, romantismul si momentele palpitante se impletesc armonios de-a lungul capitolelor.
Dupa ce o vraja menita sa-l faca pe cel mai popular baiat din liceu sa se indragosteasca de cea mai singuratica fata sfarseste distrugand balul de absolvire, Sophie este trimisa la Hecate Hall, o scoala de corectie pentru adolescentii Prodigium, adica vrajitoare, magi, metamorfi, varcolaci, vampiri si zane.
Dupa ce intreaga viata s-a mutat dintr-un loc in altul impreuna cu mama ei, cand puterile ei magice ieseau la iveala, Sophie nu este prea incantata de noua ei scoala, mai ales dupa ce, chiar in prima zi, este atacata de un varcolac, salvata de un mag atragator, dar teribil de enervant, luata in colimator de trei vrajitoare rautaciose si devine colega de camera a unei vampirite pasionata de culoarea roz si banuita de crima.
In plus, se pare ca dusmanii lui Sophie nu sunt doar vrajitoarele din interiorul scolii, ci si organizatii secrete, sinistre si periculoase, care i-au vanat si ucis pe supranaturali de-a lungul secolelor.
Curand, se trezeste prinsa intre colegii care o vad ca pe un spion al Consiliului si secretele intunecate pe care cei dragi i le-au ascuns.
Cand o serie de atacuri misterioase si sangeroase care vizeaza vrajitoarele au loc in interiorul scolii, Sophie isi da seama ca va trebui sa invete cat mai repede sa-si stapaneasca puterile magice daca vrea sa se protejeze pe ea si pe apropiatii ei de intunericul care pandeste in umbrele din Hex Hall.
Tocmai cand Sophie incepe sa descopere tot mai multe secrete despre trecutul si adevarata ei identitate, o tradare neasteptata o face sa se indoiasca de toti cei in care avea incredere si sa-si dea seama ca Prodigium nu sunt nicaieri in siguranta fata de cei mai periculosi dusmani ai lor.
Captivant, plin de rasturnari de situatie si amuzant, Hex Hall te cucereste incetul cu incetul, facandu-te sa o indragesti pe eroina temperamentala si curajoasa si sa astepti cu sufletul la gura adevarul despre descendenta Sophiei si deznodamantul volumului.
Mi-a placut mult prietenia care se leaga intre Jenna si Sophie, care evolueaza timid si firesc, modul in care cele doua sunt alaturi una de cealalta si se sustin, secretul pe care nu l-am banuit nici macar o clipa, ascuns de Archer, legenda din spatele primelor fapturi Prodigium si unul dintre personajele secundare, magul Cal, despre care sper sa aflam mai multe in volumul urmator.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Cincizeci de umbre ale lui Grey (Fifty Shades #1) de E L James

Romantic, amuzant şi încărcat de erotism, acest roman te cucereşte, te captivează şi te domină.

Anastasia Steele, studentă la filologie, îi ia un interviu lui Christian Grey, un tânăr om de afaceri de succes, pe care îl găseşte foarte atractiv şi de-a dreptul intimidant. Retrasă şi interiorizată, Ana este şocată să constate că, pentru prima dată în viaţă, este atrasă puternic de cineva. Christian o avertizează că trebuie să stea departe de el, iar ea nu face decât să-l dorească şi mai tare. Dar când descoperă gusturile erotice speciale ale acestuia, începe să ezite: dincolo de şarmul şi succesul de care se bucură, Christian Grey este un bărbat tulburat de demoni ascunşi şi ghidat de o excesivă nevoie de a-i controla pe ceilalţi.

Va putea oare Ana să accepte sclavia sentimentală impusă de Christian? Și dacă da, va mai putea oare iubi ceea ce descoperă?

marți, 28 august 2012

Pe cuvant de spioana (Fetele Gallagher #2) de Ally Carter

După ce l-a urmărit (aplicând cele mai bune metode de operaţiuni sub acoperire), l-a cucerit şi apoi a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit, fără băieţi. (De altfel, cam aşa suna şi promisiunea făcută în faţa unui detector de minciuni într-un buncăr subteran secret al CIA!) Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume pentru spioane, Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.

Şi deşi Cammie are un I.Q. de geniu, tot mai există unele lucruri pe care nu le ştie. De pildă: oare fostul ei prieten o să-şi aducă vreodată aminte de existenţa ei? Cât de mult va trebui ea să plătească pentru ceea ce a făcut în semestrul trecut? Şi, cea mai importantă întrebare dintre toate: de ce se poartă mama ei atât de ciudat?

În ciuda celor mai bune intenţii ale lui Cammie de a fi o elevă normală, se pare că pericolul o însoţeşte mereu. După ce este învinuită pentru o breşă de securitate care pune în primejdie statutul ultrasecret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască nişte musafiri misterioşi, nume de cod: Blackthorne.

Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Blackthorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie, şi iubita ei şcoală, mai uriaşă ca niciodată.

miercuri, 22 august 2012

Snippet Unravel Me

Tahereh Mafi a postat pe contul ei de Twitter o imagine cu cel care este, in viziunea ei, ideal pentru rolul Warner in ecranizarea cartii sale, Shatter Me (Spulbera-ma). Drepturile de ecranizare ale volumului Spulbera-ma au fost cumparate de 20th Century Fox. Ce parere aveti despre alegerea ei?



"You destroy me."
"Juliette," he says and he mouths the name, barely speaking at all, and he's pouring molten lava into my limbs and I never even knew I could melt straight to death.
"I want you," he says. He says "I want all of you. I want you inside and out and catching your breath and aching for me like I ache for you." He says it like it's a lit cigarette lodged in his throat, like he wants to dip me in warm honey and he says "It's never been a secret. I've never tried to hide that from you. I've never pretended I wanted anything less."
"You-you said you wanted f-friendship-"
"Yes," he says, he swallows, "I did. I do. I do want to be your friend. He nods and I register the slight movement in the air between us. "I want to be the friend you fall hopelessly in love with. The one you take into your arms and into your bed and into the private world you keep trapped in your head. I want to be that kind of friend," he says. "The one who will memorize the things you say as well as the shape of your lips when you say them. I want to know every curve, every freckle, every shiver of your body, Juliette-"
"No," I gasp. "Don't-don't s-say that-"
"I want to know where to touch you," he says. "I want to know how to touch you. I want to know how to convince you to design a smile just for me." I feel his chest rising, falling, up and down and up and down and "Yes," he says. "I do want to be your friend." He says "I want to be your best friend in the entire world."
"I want so many things," he whispers. "I want your mind. Your strength. I want to be worth your time." His fingers graze the hem of my top and he says "I want this up." He tugs on the waist of my pants and says "I want these down." He touches the tips of his fingers to the sides of my body and says, "I want to feel your skin on fire. I want to feel your heart racing next to mine and I want to know it's racing because of me, because you want me. Because you never," he says, he breathes, "never want me to stop. I want every second. Every inch of you. I want all of it."
And I drop dead, all over the floor.
"Juliette."
I can't understand why I can still hear him speaking because I'm dead, I'm already dead, I've died over and over and over again.
He swallows, hard, his chest heaving, his words a breathless, shaky whisper when he says "I'm so-I'm so desperately in love with you-"

marți, 14 august 2012

Daca ti-as spune ca te iubesc, ar trebui sa te omor (Fetele Gallagher #1) de Ally Carter

Faceti cunostinta cu Colegiul Gallagher. Un soi de Hogwarts pentru superspioane.

Cammie Morgan are cincisprezece ani şi este elevă la Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale, o şcoală de fete tipică, evident, tipică dacă la orice şcoală s-ar preda arte marţiale avansate la ora de Educaţie fizică, cunoştinţe despre cele mai noi arme ale războiului chimic la orele de Ştiinţe, iar elevele ar primi distincţii pentru spargerea codurilor CIA la orele de Informatică. Deşi pretinde că este o şcoală pentru genii, Colegiul Gallagher este de fapt o şcoală pentru superspioane, unde se învaţă 14 limbi străine, Decriptare, Cultură şi Asimilare şi Operaţiuni sub Acoperire (Op-Acop, cu fabulosul Joe Solomon).

Necazurile lui Cammie încep când îl cunoaşte pe Josh, un băiat din partea locului care habar nu are ce e ea de fapt. Iar pentru a-şi păstra secretele şi pentru a părea o fată obişnuită, Cammie trebuie să mintă, ceea ce duce la situaţii amuzante; căci, deşi ea poate să-i asculte convorbirile telefonice, să se infiltreze în calculatorul lui ca un hacker sau să-l urmărească prin oraş cu iscusinţa unui adevărat James Bond, adevărul e că nu ştie cum să se descurce într-o relaţie cu cineva care nu trebuie să afle niciodată adevărul despre ea.

Inteligent scrisă, plină de umor şi antrenantă, povestea e la fel de interesantă ca orice misiune Op-Acop (gândiţi-vă la o combinaţie Mission: Impossible şi Harry Pottercu o eroină în rolul principal  sau, poate, Îngerii lui Charlie în variantă adolescentină!).

Ally Carter, pe adevăratul ei nume Sarah Leigh Fogleman, s-a născut în 1974 în Oklahoma.
A urmat cursurile Universităţii de Stat din Oklahoma şi ale Universităţii Cornell.
Prima ei carte a fost un roman chick lit, Cheating at Solitaire (2005), a cărui continuare, Learning to Play Gin, a apărut în 2006. Tot în 2006 a fost publicat şi primul ei roman pentru adolescenţi,Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor, cel dintâi volum din seria Fetele Gallagher, ce are ca subiect aventurile dintr-o şcoală de spioane, Colegiul Gallagher.
O altă serie pentru adolescenţi, din care au apărut deja trei volume, se numeşte Heist Society şi are în centrul ei o afacere de familie specializată în furturi.
Cărţile lui Ally Carter au fost publicate în peste douăzeci de ţări, apărând pe listele debestselleruri ale New York Times, USA Today, Wall Street Journal, precum şi Barnes and Noble, IndieBound şi Bookscan.

miercuri, 8 august 2012

Recenzie Raspantii (Legaminte #2) de Ally Condie

Raspantii este al doilea volum din apreciata serie distopica Legaminte de Ally Condie.

În căutarea unui viitor care s-ar putea să nu existe şi obligată să decidă alături de cine vrea să trăiască, Cassia călătoreşte în Provinciile Exterioare, pe urmele lui Ky, răpit de către Societate şi trimis la moarte sigură, doar ca să descopere că el a evadat, lăsând însă mai multe indicii.
Căutarea aceasta o face să pună la îndoială tot ce are mai scump chiar atunci când descoperă sclipirile unei alte vieţi dincolo de graniţă. Dar când Cassia este aproape sigură de viitorul ei alături de Ky, o invitaţie de a se alătura revoltei, o trădare neaşteptată şi o vizită surpriză din partea lui Xander, care ar putea deţine cheia Rebeliunii şi a inimii Cassiei, schimbă din nou cursul jocului.
La marginea Societăţii, acolo unde răspântiile îngreunează drumul, nimic nu este aşa cum te-ai aştepta să fie.

RECENZIE.
Ky a fost dus cu forta in Provinciile Exterioare de Societate, pentru a deveni una dintre momelile care populeaza satele abandonate pentru a-i induce in eroare pe inamici, iar Cassia lucreaza de luni de zile la marginea Societatii, sperand ca va reusi sa fuga si ca-l va revedea curand.
Dupa o vizita surprinzatoare din partea lui Xander, Cassia decide sa evadeze si sa plece in cautarea lui Ky. Asa ca, atunci cand ea si una dintre colegele ei, Indie, sunt imbarcate intr-o nava aeriana cu destinatia Provinciile Exterioare, Cassia este pentru prima data, dupa luni de zile, sigura ca ea si Ky vor fi in curand impreuna.
Dar, cand ajung in Provincii, descopera ca, Ky a evadat impreuna cu alti doi baieti si ca au fost trimise la moarte sigura, sa astepte, lipsite de aparare, dincolo de granite, urmatorul atac al inamicului.
Intre timp, Ky impreunca cu Vick si Eli strabat canionul, cautand asezarea unde locuiesc Anomaliile, fermierii care au ales sa paraseasca Societatea si care traiesc in Vale, sperand sa obtina o harta care sa-i conduca spre Provinciile de Margine, locul unde Ky crede ca se afla Cassia.
Curand, Cassia porneste pe urmele lui Ky, ghidandu-se dupa indiciile lasate de acesta si descopera o lume ascunsa de Societate in vaile Provinciilor Exterioare si adevarul despre Rebeliune si trecutul lui Ky.
In Raspantii, naratiunea alterneaza intre Cassia si Ky, ajuntandu-ne sa cunoastem mai bine cele doua personaje, trecutul lor, secretele si sentimentele pe care le au unul pentru celalalt. Amandoi se maturizeaza, devin mai puternici, isi accepta destinul, fiind ghidati fie de nevoia de liberatate sau de iubire, pe masura ce sentimentele lor devin tot mai profunde si decid sa se alature Rebeliunii.
Cassia este in continuare sfasiata intre iubirea pentru Ky si cea pentru Xander, baiatul alaturi de care a crescut si care a fost ales drept perechea ei de catre Societate, cel care pare sa-i fi ascuns, la fel ca si Ky, propriile secrete. Ky se confrunta cu amintirile trecutului sau, incearca sa-si ierte tatal responsabil de moartea mamei lui, de distrugerea satului lor si de clasificarea lor drept Aberatii, si accepta sa lupte alaturi de Rebeliune, in speranta unui viitor impreuna cu Cassia, in timp ce aceasta este trimisa inapoi in Societate, ca spion al Rebeliunii.