Cuvintele sunt arme.
Tot ce iubea a fost distrus, asa ca printesei Skara i-au mai ramas doar cuvintele. Iar cuvintele potrivite pot ucide ca taisul sabiei. Daca vrea sa-si ceara dreptul care ii revine prin nastere, trebuie sa-si invinga temerile si sa-si ascuta istetimea ca pe o lama.
Numai in jumatate de razboi se lupta cu sabia.
Yarvi cel siret a mers drum lung pana sa ajunga in slujba regelui. S-a aliat cu dusmanii de altadata si impreuna au dobandit o pace deloc sigura. Insa acum Wexen cea neinfricata a incitat cea mai mare oaste, condusa de un barbat care nu se inchina la niciun zeu, ci numai in fata Mortii.
Uneori un rau trebuie sa invinga alt rau.
Unii, cum sunt Bathu si Raith, s-au nascut ca sa lupte si poate ca sa moara. Altii, cum sunt Brand sau Kool, prefera sa stea la lumina. Dar cand Mama Razboi isi intinde aripile de fier, bezna cuprinde toata Marea Sfaramata.
Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira. Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.
RECENZIE.
Un volum superb și totodată devastator, o poveste emoționantă și plină de acțiune, minunat scrisă, care îți frânge inima, atât pentru că încheie una dintre cele mai mai bune serii fantasy pe care le-am citit, cât și pentru finalul dureros al unor personaje îndrăgite, Jumătate de război ne aduce concluzia unei serii epice, care cu greu va fi înlocuită în inimile cititorilor. Scene memorabile, bătălii care te țin cu sufletul la gură, destinul necruțător care îți îneacă ochii în lacrimi și talentul cu care autorul redă momente de o simplitate și o frumusețe care te lasă fără cuvinte, fac din Jumătate de război cântecul de lebădă al unei povești uluitoare și unice.
Evoluția lui Yarvi de-a lungul seriei, intuită în primul volum și transformarea acestuia într-un antierou și mai apoi într-un personaj negativ, este incredibilă și fascinantă. De la băiatul vulnerabil, singuratic și inteligent de la începutul primului volum până la strategul iscusit, viclean și periculos din Jumătate de lume, Yarvi este cel mai complex și mai puternic personaj întâlnit în ultimii ani. Nemilos, perspicace, crud și calculat, Yarvi este întunericul care pândește în colțurile unde lumina abia răzbate, uraganul care se dezlănțuie pe neașteptate și urgia care se strecoară pe nesimțite.
Yarvi își folosesește și manipulează fără să ezite aliații, își poartă bătăliile fără să țină cont de victime și de prietenii pierduți, își uneltește planurile tainice și îi elimină pas cu pas, mișcare cu mișcare pe toți cei care îi stau în cale. Loviturile pe care Yarvi le pune la cale nu mai urmăresc doar răzbunarea sau să destabilizeze o mare putere, ci să zdrobească și să inspire teroare în inima tuturor celor care i se împotrivesc.
Yarvi a devenit treptat antagonist, și-a lăsat sufletul înghițit de Mama Război și a întors spatele luminii și dorinței de dreptate care îl călăuzea cândva. Pentru Yarvi nu mai există cale de întoarcere, îndreptare sau salvare, iar pierderea lui Yarvi, transformarea acestuia într-unul dintre monștrii pe care îi ura, deși nu este cea mai dureroasă din volum, a fost cea mai cutremurătoare.
În ciuda faptului că m-am atașat de personajele introduse în fiecare dintre volumele precedente, pentru mine sufletul seriei a fost Yarvi. Băiatul care nu s-a lăsat învins de infirmitatea sa și de cei care încercau să-i înfrângă voința, sclavul care a câștigat respectul și admirația companionilor săi, tânărul care și-a învins demonii și a înfruntat moartea fără teamă, preotul capabil de orice sacrificiu pentru a-și îndeplini jurămîntul.
Privită la început ca o victimă înspăimântată și lipsită de apărare, Skara, prințesa Throvenlandului, se dovedește a fi un personaj remarcabil, a cărui forță rezidă din înțelepciunea lecților învățate și din loialitatea față de poporul ei. Martoră la asasinarea bunicului ei, tânara devenită regină se vede nevoită să ceară ajutorul Gettlandului și Vansterlandului și să-și folosească inteligența pe post de armă, pentru a-și consolida alianțele și pentru a-și elibera regatul.
Raith, războinicul necruțător din Vansterland, măcinat de crimele comise și Koll, ucenicul sfâșiat între datoria și recunoștința față de Yarvi și devotamentul și dragostea pentru Rin sunt, la fel ca toate personajele create de Abercrombie, eroi remarcabili și complecși, care comit greșeli și care uneori se tem și ezită, dar care nu renunță niciodată la luptă.
Personajele greu încercate de soartă și caracterele puternice conturate cu măiestrie, eroii și antieroii care se clatină pe marginea prăpastiei dintre bine și rău, ascensiunea și declinul lui Yarvi, clipele sfâșietoare care îți răpesc liniștea și te fac să devorezi cu nerăbdare pagină după pagină și capitol după capitol transformă Jumătate de război într-un volum fenomenal, intens și tulburător, zugrăvit în nuanțe de gri, în care binele și răul se întrepătrund, iar adevărații eroi nu sunt întotdeauna cei la care te așteptai.