Cu mulţi ani în urmă, pe când regina Victoria era încă o tânără zvăpăiată, exista un ţinut magic, Ţara Zânelor, alcătuit din toate acele locuri pe care oamenii de ştiinţă nu le-au putut desena pe hartă.
Cu ajutorul unei lumânări fermecate, plutind apoi într-o corabie deasupra norilor, Tristan Thorn străbate cu o viteză uluitoare acest tărâm locuit de vrăjitoare, copaci vorbitori şi spiriduşi. Drumul e presărat însă de pericole, iar călătoria eroului aflat în căutarea stelei căzătoare, promisă fetei de care s-a îndrăgostit, ascunde o mulţime de situaţii pline de neprevăzut.
Multumesc editurii Art pentru acest volum incantator si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Art.
RECENZIE.
Pulbere de stele este un volum fermecator si magic, o poveste plina de aventuri si imprevizibil, dar mai presus de orice o poveste despre dragoste si speranta.
Volumul incepe in Satul Zidulului, pragul unde lumea obisnuita se intrepatrunde cu taramul zanelor si al creaturilor supranaturale. Marginit de un zid nesfarsit care tine la distanta strainii care ar putea incerca sa treaca granita misterioasei lumi fantastice, Satul Zidului isi pastreaza cu atentie secretele de-a lungul secolelor.
Totul se schimba in ziua Balciului, cand Dustan, un baiat din sat, intalneste o faptura frumoasa si enigmatica, de care se indragosteste.
Optsprezece ani mai tarziu, singura amintire a acelei nopti feerice este fiul lui Dustan, Tristran si asemenarea izbitoare dintre acesta si mama lui naturala, pe care Dustan nu a mai revazut-o niciodata.
Indragostit de cea mai frumoasa fata din sat, Tristran sfideaza regulile pe care a fost invatat intreaga viata sa le respecte si trece peste zid in lumea zanelor, incercand sa gaseasca steaua cazatoare in schimbul careia ii va fi acceptata cererea in casatorie.
Strain intr-o lume bizara si necunoscuta, Tristran infrunta cu stoicism si curaj pericolele care incearca sa il abata de la drumul care-l conduce spre implinerea celei mai arzatoare dorinte a sa.
Lumea in care patrunde Tristran este la inceput coplesitoare si violenta, o lume populata de vrajitoare malefice, cavaleri brutali si neinduratori, copaci vorbitori, corsari si blesteme infioratoare. Dar, dincolo de toate acestea, Tristran intaneste prieteni loiali, care-l sprijina la nevoie si o fata incapatanata si frumoasa, care-l ajuta sa nu se piarda pe sine.
Pulberea de stele este un volum despre schimbare si maturizare, un volum in care fantezia si realitatea se impletesc in scene intunecate in care tensiunea este aproape palpabila. Personajele sunt descrise in detalii vii, care evidentiaza atat trasaturile fizice ale acestora, cat si defectele si calitatile care ii caracterizeaza. Povestea de dragoste dintre Yvaine si Tristran evolueaza incet si firesc, transformandu-se de-a lungul capitolelor dintr-o alianta reticenta intr-o prietenie sincera si afectuoasa.
Un basm captivant si induiosator, plasmuit din magie si mister, Pulbere de stele creioneaza o lume stranie si atemporala, care continua sa salasluiasca in imaginatia cititorului.