luni, 30 noiembrie 2015

Recenzie Cheia cerului (Jocul final #2) de James Frey și Nils Johnson Shelton

Regatul Aksum, Etiopia
Hilal ibn Isa al-Salt a supravieţuit la limită unui atac care l-a lăsat desfigurat. Dar trăieşte şi ştie ceva ce Jucătorii ceilalţi nu ştiu: keplerii au intervenit în desfăşurarea Jocului.
Şi n-ar fi trebuit să facă asta.

Londra, Anglia
Sarah Alopay a găsit prima cheie. Şi, împreună cu Jago, câştigă.
Dar găsirea Cheii Pământului a însemnat un preţ prea mare pentru Sarah.
Nu se poate ierta pentru ceea ce a făcut.

Cheia Cerului, oriunde şi orice ar fi ea, este următoarea.
Şi toţi cei nouă Jucători nu se vor da în lături de la nimic ca s-o găsească.
Jocul Final e aici.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Trei. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
După un prim volum năucitor, încărcat de acțiune și imprevizibil, seria Jocul final continuă cu un roman plin de răsturnări de situație, suspans, mister și secrete. Miza este mai mare ca oricând, jocul este mai periculos ca niciodată, iar cei nouă jucători supraviețuitori sunt dispuși să riște totul pentru a învinge. Prizonieri într-un joc mortal, singuri împotriva tuturor și totodată unica speranță de supraviețuire a omenirii, descendenții semințiilor străvechi care au populat cândva Pământul își înfruntă destinul fără să ezite, fără să dea înapoi și fără să se lase doborâți.
Nu doar personajele sunt captive într-un joc neîndurător, ci și cititorul, care asistă înmărmurit la agonia războinicilor care sacrifică totul într-o luptă nedreaptă, la pierderile îndurate de aceștiaa, la morțile brutale și la chinul celor măcinați de alegerile făcute și de regrete. Autorul nu este îngăduitor cu personajele sale, nu le oferă momente de respiro și nu le ușurează soarta și deciziile, ci menține atmosfera tensionată și întunecată de la începutul până la sfârșitul romanului. 
De-a lungul volumului pătrundem în sufletele personajelor, îi descoperim așa cum sunt, în spatele armurii de luptători, înlăturăm vălul exterior sub care se ascunde vulnerabilitatea, teama și groaza care îi copleșesc și învățăm să îi acceptăm cu toate defectele și imperfecțiunile care îi transformă în personaje complexe, impresionante și unice.
Autorul conturează cu atenție portretele diferitelor tipuri de personaje, trecând de la nevinovați la ucigași, de la merceneri la strategi, de la cei lipsiți de scrupule la cei care refuză să-și piardă umanitatea, evidențiind deosebirile și asemănările dintre aceștia, contrastul dintre personalitățile și temperamentele jucătorilor. Niciun personaj nu este doar bun sau rău, totul este zugrăvit în tonuri de gri și fiecare confruntare își lasă amprenta asupra supraviețuitorilor.
Uneori lipsiți de speranță, alteori îndoindu-se de ei înșiși și de misiunea lor, mai slabi sau mai puternici, aliați sau dușmani, toți fac greșeli și toți sunt sfâșiați între nevoia de libertate și între descifrarea enigmei care ar putea distruge sau salva omenirea.
Tensiunea permenentă este intreținută de narațiunea multiplă si de capitolele care alternează între personaje, de modul în care acestea sunt afectate de joc și de impactul pe care faptele pe care le comit le au asupra prezentului și viitorului acestora.
Scriitura simplă, lipsită de înflorituri și ritmul alert, fac ca totul să pară tulburător de real, te acaparează și te determină să parcurgi pagină după pagină, capitol după capitol fără să te poți opri. 
Uniți de un scop comun și dezbinați de rivalitate, urmăriți și vânați, antieroii sfârșitului lumii poartă pe umeri responsabilitați covârșitoare și, în ciuda faptelolor lor, în ciuda morților nedrepte și a confruntărilor brutale, adevărul cutremurător este că jucătorii sunt până la urmă copiii sacrificați pentru binele celor pe care îi reprezintă, copiii care au pierdut orice șansă la fericire sau viață încă dinainte de a se naște.
Scenele violente și șocante, încrâncenarea luptătorilor, momentele terifiante, clipele dureroase și multitudinea de emoții care îți răpesc obiectivitatea contribuie la construirea unui volum spectaculos, palpitant și intens.

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Concurs Nemira

Începând de astăzi puteți participa la un nou concurs organizat cu sprijinul Editurii Nemira, al cărui premiu este volumul Parfumul iubirii

Cerințe:
1. Dați like paginiilor de Facebook Nemira și Nemira Young Adult
2. Distribuiți (share) concursul pe Facebook
3. Scrieți titlul cărții voastre preferate publicată de Editura Nemira

Lăsați un comentariu cu numele cu care ați dat like paginilor de facebook, link-ul share-ului și titlul volumului vostru preferat publicat de Editura Nemira.
Concursul se desfăsoara între 28 noiembrie și 6 decembrie.
Caștigătorul concursului va fi ales prin tragere la sorți.

Mulțumesc Editurii Nemira pentru șansa de a organiza acest concurs, pentru volumul oferit și pentru tot sprijinul acordat.

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Recenzie Chemarea monstrului de Patrick Ness

Monstrul a apărut după miezul nopţii. Aşa cum fac monştrii de obicei.
Dar Conor nu-l aşteaptă pe acesta, ci pe cel din coşmarul său, care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Cu bezna, vântul şi urletele.
Monstrul acesta care-l vizitează e diferit. Sălbatic şi neîmblânzit. Şi vrea de la Conor lucrul cel mai periculos.

Chemarea monstrului, roman dublu câştigător al Carnegie Medal (pentru ficţiune şi ilustraţii), spune o poveste extrem de emoţionantă despre dragoste, pierdere şi speranţă, după o idee a lui Siobhan Dowd, a cărei moarte prematură a împiedicat-o să dea glas poveştii.

Patrick Ness este autorul trilogiei Pe tărâmul haosului, care s-a bucurat de o receptare foarte bună şi de vânzări record. Este laureat Carnegie Medal, Guardian Children’s Fiction Prize, Booktrust Teenage Prize şi Costa Children’s Book Award. La Editura Trei, de acelaşi autor, a apărut Vocea pumnalului, primul volum al trilogiei Pe tărâmul haosului.

Siobhan Dowd a fost autoarea a patru cărţi multipremiate, două dintre ele fiind publicate postum. În 2009, Siobhan Dowd a fost desemnată prima autoare care a primit postum Carnegie Medal.

Jim Kay a studiat ilustraţia de carte şi a lucrat la arhivele Tate Gallery şi Royal Botanic Gardens Kew, două experienţe care i-au influenţat profund opera.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Trei. Mulțumesc Editurii Trei pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

Teribil de dureros, emoționant, înduioșător și intens, Chemarea monstrului este genul de roman care te marchează, te tulbură și te zguduie atât de profund încât îl păstrezi alături de tine, în sufletul și în mintea ta, mult timp după ce l-ai citit. Nu mă așteptam ca un volum atât de scurt să îmi frângă inima și să-mi smulgă suspine incontrolabile, nu mă așteptam să îmi provoace atât de multe trăiri sau să mă facă să mă simt atât de vulnerabilă, dar cu toate acestea, Chemarea monstrului reușeste să atingă profund cititorul și să devină de neuitat.
Suferința, tristețea, singurătatea și mânia unui copil forțat să se confrunte cu cea mai îngrozitoare pierdere pe care o poate îndura o ființă sunt cutremurător de realist portretizate și dureros de citit. 
Connor este un băiat în vârstă de doar 13 ani, a cărui mama suferă de cancer, Într-o noapte, puțin după ora douăsprezece, acesta este vizitat de un monstru care are înfățișarea arborelui de tisă din curtea casei sale. Noapte de noapte, negreșit, monstrul din coșmar sosește pentru a-i istorisi lui Connor o poveste din care acesta ar trebui să desprindă un înțeles, o poveste cu un mesaj important care ar trebui să-l facă să vadă și să accepte adevărul, o poveste care ar trebui să-l facă să înțeleagă că uneori, oricât ai lupta, nu te poți împotrivi inevitabilului. 
Connor este un personaj cu care cititorul empatizează cu ușurință încă de la început. Vulnerabil, speriat, îngrijorat și furios, Connor încearcă din răsputeri să fie puternic, să lupte cu teama și mâhnirea care cresc în interiorul său, cu singurătatea și gândurile întunecate care îl bântuie neîncetat. Sentimentele și trăirile experimentate de Connor, înverșunarea, deznădejdea și povara copleșitoare pe care acesta o poartă, conturează un personaj realist și complex, un personaj care îți frânge inima cu fiecare nouă mărturie a durerii îndurate.
Ilustrațiile superbe, unice și totodată înfiorătoare completează perfect volum și transformă fiecare pagină într-o operă de artă uluitoare și întunecată. Umbrele deslușite în fiecare imagine, contururile estompate și reprezentarea distorsionată a copacului dezvăluie o lume tenebroasă construită din suferință și agonie.
O poveste sinceră despre speranță, acceptare, pierdere și moarte, Chemarea Monstrului este un volum incredibil, un volum devastator, care trezește la viață toate temerile și grijile ascunse adânc în interiorul nostru, un volum care ne amintește cât de fragilă este viața și cât de ușor putem pierde totul, un volum care ne provoacă să înfruntăm adevărul, oricât de brutal și de dureros ar fi acesta.

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Recenzie Călătoarea (Outlander #1) de Diana Gabaldon

Anul 1945. Claire Randall, fosta sora medicala, se intoarce din razboi și pleaca cu sotul intr-o a doua luna de miere. Dar o stanca magica descoperita intr-un loc misterios o transforma intr-o calatoare in timp, care se trezește brusc intr-o Scotie macinata de lupta, in Anul Domnului 1743.

Azvarlita intr-un alt secol de forte pe care nu le intelege, protagonista trebuie sa infrunte conspiratii și primejdii care ii ameninta viata și ii pun la incercare inima. Destinul i-l scoate in cale pe tanarul razboinic James Frazer si Claire trebuie sa aleaga intre fidelitate si dorinta, intre doi barbati, intre doua vieti.

Diana Gabaldon s-a nascut pe 11 ianuarie 1952 in Arizona, unde locuieste si astazi, impreuna cu familia. A studiat zoologia la Northern Arizona University si biologia marina la University of California, San Diego, si are un doctorat in ecologie. A fost profesor universitar inainte de a se dedica in intregime literaturii. A semnat numeroase articole stiintifice si de popularizare a stiintei inainte de a deveni scriitoare full time. In anul 1991 a debutat cu romanul Calatoarea (recompensat, printre altele, cu Romance Writers of America’s RITA Award), primul volum din seria Outlander, conceputa initial ca trilogie. Dupa marturisirea scriitoarei aflate la debut, care era departe de a banui succesul ce va urma, cartea a rezultat, dupa o documentare „de moda veche”, din interesul pentru calatoria in timp si pentru universul scotian. Romanul a cucerit imediat publicul si au urmat inca sapte romane in aceeasi serie, toate bestselleruri New York Times. Seria a fost publicata in 26 de tari si a inspirat, incepand cu anul 2014, un serial de televiziune american care se bucura de mare succes.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira. Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

Călătoarea este o lectură care te seduce și îți frânge inima, un volum fascinant și totodată tulburător, care îți stârnește o avalanșă de emoții, te consumă și te bântuie mult timp după ce îl închei.
Autoarea țese cu iscusință o poveste de dragoste romantică, tragică și emoționantă, o poveste despre schimbare, sacrificiu, iertare, onoare și suferință, o poveste fantastică, de o intensitate copleșitoare, care te atrage într-o lume aproape magică, care prinde viață în paginile volumului.
Descrierile amănunțite ale unor timpuri și obiceiuri demult apuse, peisajele și locațiile zugrăvite cu acuratețe, detaliile istorice care stau mărturie muncii de cercetare depuse de autoare contribuie la construirea unui volum uluitor și remarcabil, de care cu greu te poți desprinde.
Gabaldon este un maestru al scenelor pline de suspans și al momentelor cu o încărcatură emoțională uriașă, care completează și evidențiază scriitura excepțională și captivantă caracteristică autoarei.
Uneori brutală și violentă, cumplită și necruțătoare, lumea creată de autoare și suferința îndurată de personaje afectează profund cititorul și învăluie fiecare mărturie a cruzimii umane în neputința martorului mut care asistă la scene zguduitoare, fără a putea interveni.
Personajele create de Diana Gabaldon sunt complexe, puternice și realiste, cu defecte și calități, construite cu multă atenție și bine conturate.
Claire este o femeie inteligentă, independentă și rațională, o femeie modernă, forțată să se adapteze într-o lume complet diferită de cea în care a trăit, o femeie rămasă singură și lipsită de apărare într-o lume deseori nemiloasă. Pasionată de plantele medicinale și o asistentă înzestrată, Claire este încrezătoare în forțele proprii, îndemânatică, descurcăreață, maleabilă și receptivă. Uneori încăpățânată, temperamentală și impulsivă, Claire înfruntă fără să ezite fiecare pericol și fiecare amenințare, nu se teme să-și dezvăluie vulnerabilitatea și temerile în fața bărbatului iubit și luptă împotriva celor care încearcă să o rănească cu toată puterea.
Tânar, impetuos, misterios, protector, dar și inocent, Jamie este un personaj fermecător și carismatic, un erou onorabil, loial și curajos, care devine mai puternic cu fiecare nedreptate și cu fiecare chin îndurat. Cu toate că au fost momente în care acțiunile lui Jamie m-au deranjat și am fost furioasă pe modul în care a ales să-și exprime furia și dezamăgirea față de acțiunile lui Claire, de-a lungul volumului am descoperit, încetul cu încetul, bărbatul răbdător, atent, iubitor, blând și tandru din spatele războinicului scoțian.
Încrederea desăvârșită pe care Jamie și Claire o au unul în celălalt, sinceritatea, devotamentul și prietenia care îi leagă, conexiunea unică dintre aceștia și profunzimea sentimentelor lor transformă relația celor doi protagoniști într-o poveste de dragoste unică și emoționantă, care transcende timpul.
Volumul atinge subiecte sensibile, foarte dificil de citit, iar unele scene sunt șocante și cutremurătoare, de o brutalitate înfiorătoare și aproape imposibil de parcurs. Au fost momente în care am fost nevoită să mă opresc din citit, să trag aer in piept și să-mi șterg lacrimile, să încerc șă mă detașez de suferința atât de realist redată și să sper că personajele vor reuși să treacă peste acele întâmplări cumplite și devastatoare.
Talentul de care dă dovadă Gabaldon, scenele pline de acțiune și clipele înduioșătoare conturează un roman dramatic fenomenal și palpitant, o combinaţie provocatoare și spectaculoasă de istorie, aventură, dragoste și mister.

marți, 3 noiembrie 2015

Recenzie Ultima dorință (Witcher #1) de Andrzej Sapkowski

Geralt, vanatorul cu par alb si ochi patrunzatori, are puteri magice, elixire fermecate si ganduri necurate. Vanatorul este un luptator periculos si un asasin fara mila. Iar victimele sunt alese pe spranceana.

Cutreierand tinuturi de poveste, ucigasul descopera la fiecare pas ca aparentele sunt inselatoare: nu oricine pare monstruos e un monstru si nu orice basm e o feerie cu zane.

Regi incestuosi, duhuri razbunatoare, fecioare crude, harpii ingrozitoare si vampiri fara vlaga ii ies tot timpul in cale. Si adesea nu sunt ceea ce par.

„Seria Witcher reprezinta o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginatia debordanta a autorului polonez cucereste orice cititor.“ The Guardian

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira. Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
O reinterpretare întunecată și captivantă a basmelor, Ultima dorință urmărește aventurile unui vânător de monștri misterios, care străbate un tărâm populat de creaturi teribile protejându-i pe cei lipsiți de apărare.
De ani de zile, unica speranță a omenirii sunt vânătorii de monștri, singurii capabili să învingă în luptă orice creatură, să îndepărteze blestemele și să desfacă vrăjile cele mai puternice.
Geralt, un spadasin iscusit și un războinic abil, antrenat încă din copilărie să lupte împotriva creaturilor izvorâte din cele mai îngrozitoare coșmaruri, își câștigă traiul ucigând monștrii care se strecoară prin întuneric în comunitățile înspăimântate de oameni.
Romanul este împărțit în scurte povestiri care urmăresc misiunile lui Geralt și care ne introduc într-o lume magică, brutală și înfiorătoare, bazată pe mitologia slavică și pe basmele scrise de frații Grimm. Regii și prințesele fermecătoare din poveștile copilăriei noastre sunt aici asasini neînduplecați și lideri necruțători, bestia eliberată de vrajă prin puterea iubirii este un tânăr pedepsit pentru atrocitățile comise care nu-și dorește șă fie izbăvit, iar prinții care încearcă să salveze fecioare captive în turnuri sfârșesc cel mai des uciși.
Sapkowski îmbină scene palpitante de luptă, momente tragice, comploturi și umor, într-un roman plin de acțiune, în care nimeni și nimic nu este ceea ce pare, iar personajul negativ nu este niciodată cel la care te aștepți.
Curajos, inteligent, tăcut și singuratic, Geralt nu este eroul tipic întâlnit în volumele fantasy, este un bărbat cinic, obișnuit să fie trădat de cei pe care încearcă să-i salveze și forțat adeseori să se confrunte cu prejudecătile privitoare la vânătorii de monștri. Cu toate că își îndeplinește întotdeauna îndatoririle, Geralt nu se grăbește să-i judece sau să-i ucidă pe monștrii pe care este trimis sa-i elimine, este rațional și onorabil, răbdător și stăpân pe sine, onest și direct.
Geralt nu este un personaj perfect sau eroul care nu dă greș niciodată, ci un bărbat supus greșelii, cu defecte și calități, conștient de slăbiciunile sale și de faptul că acestea îi pot fi fatale.
Autorul creează o lume imaginară fascinantă și totodată înfricosătoare, un univers alternativ violent și sângeros, în care nimic nu este alb sau negru, iar binele și răul sunt mai ambigue ca niciodată.
Acțiunea volumului se desfășoară într-un ritm alert, răsturnările de situație și momentele tensionate transformând Ultima doriță într-o lectură care se citește pe nerăsuflate și foarte rapid. Alegerile dureroase pe care personajul principal este forțat să le facă și pericolele pe care le înfruntă conturează un volum uluitor despre speranță, izbăvire, sacrificii și compasiune.