Se afișează postările cu eticheta the last wish. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta the last wish. Afișați toate postările

marți, 3 noiembrie 2015

Recenzie Ultima dorință (Witcher #1) de Andrzej Sapkowski

Geralt, vanatorul cu par alb si ochi patrunzatori, are puteri magice, elixire fermecate si ganduri necurate. Vanatorul este un luptator periculos si un asasin fara mila. Iar victimele sunt alese pe spranceana.

Cutreierand tinuturi de poveste, ucigasul descopera la fiecare pas ca aparentele sunt inselatoare: nu oricine pare monstruos e un monstru si nu orice basm e o feerie cu zane.

Regi incestuosi, duhuri razbunatoare, fecioare crude, harpii ingrozitoare si vampiri fara vlaga ii ies tot timpul in cale. Si adesea nu sunt ceea ce par.

„Seria Witcher reprezinta o culme a genului fantasy din ultimele decenii. Imaginatia debordanta a autorului polonez cucereste orice cititor.“ The Guardian

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Nemira. Mulțumesc Editurii Nemira pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
O reinterpretare întunecată și captivantă a basmelor, Ultima dorință urmărește aventurile unui vânător de monștri misterios, care străbate un tărâm populat de creaturi teribile protejându-i pe cei lipsiți de apărare.
De ani de zile, unica speranță a omenirii sunt vânătorii de monștri, singurii capabili să învingă în luptă orice creatură, să îndepărteze blestemele și să desfacă vrăjile cele mai puternice.
Geralt, un spadasin iscusit și un războinic abil, antrenat încă din copilărie să lupte împotriva creaturilor izvorâte din cele mai îngrozitoare coșmaruri, își câștigă traiul ucigând monștrii care se strecoară prin întuneric în comunitățile înspăimântate de oameni.
Romanul este împărțit în scurte povestiri care urmăresc misiunile lui Geralt și care ne introduc într-o lume magică, brutală și înfiorătoare, bazată pe mitologia slavică și pe basmele scrise de frații Grimm. Regii și prințesele fermecătoare din poveștile copilăriei noastre sunt aici asasini neînduplecați și lideri necruțători, bestia eliberată de vrajă prin puterea iubirii este un tânăr pedepsit pentru atrocitățile comise care nu-și dorește șă fie izbăvit, iar prinții care încearcă să salveze fecioare captive în turnuri sfârșesc cel mai des uciși.
Sapkowski îmbină scene palpitante de luptă, momente tragice, comploturi și umor, într-un roman plin de acțiune, în care nimeni și nimic nu este ceea ce pare, iar personajul negativ nu este niciodată cel la care te aștepți.
Curajos, inteligent, tăcut și singuratic, Geralt nu este eroul tipic întâlnit în volumele fantasy, este un bărbat cinic, obișnuit să fie trădat de cei pe care încearcă să-i salveze și forțat adeseori să se confrunte cu prejudecătile privitoare la vânătorii de monștri. Cu toate că își îndeplinește întotdeauna îndatoririle, Geralt nu se grăbește să-i judece sau să-i ucidă pe monștrii pe care este trimis sa-i elimine, este rațional și onorabil, răbdător și stăpân pe sine, onest și direct.
Geralt nu este un personaj perfect sau eroul care nu dă greș niciodată, ci un bărbat supus greșelii, cu defecte și calități, conștient de slăbiciunile sale și de faptul că acestea îi pot fi fatale.
Autorul creează o lume imaginară fascinantă și totodată înfricosătoare, un univers alternativ violent și sângeros, în care nimic nu este alb sau negru, iar binele și răul sunt mai ambigue ca niciodată.
Acțiunea volumului se desfășoară într-un ritm alert, răsturnările de situație și momentele tensionate transformând Ultima doriță într-o lectură care se citește pe nerăsuflate și foarte rapid. Alegerile dureroase pe care personajul principal este forțat să le facă și pericolele pe care le înfruntă conturează un volum uluitor despre speranță, izbăvire, sacrificii și compasiune.