Fragment în avanpremieră: Jumătate de Război (Marea Sfărâmată #3) de Joe Abercrombie

Cuvintele sunt arme.

Tot ce iubea a fost distrus, asa ca prințesei Skara i-au mai rămas doar cuvintele. Iar cuvintele potrivite pot ucide ca taișul sabiei. Dacă vrea să-și ceară dreptul care îi revine prin naștere, trebuie să-și învingă temerile și să-și ascută istețimea ca pe o lamă.

Numai în jumătate de război se luptă cu sabia.

Yarvi cel șiret a mers drum lung până să ajungă în slujba regelui. S-a aliat cu dușmanii de altădată și împreună au dobândit o pace deloc sigură. Însa acum Wexen cea neînfricata a incitat cea mai mare oaste, condusă de un barbat care nu se închina la niciun zeu, ci numai în fata Morții.

Uneori un rău trebuie să învingă alt rău.

Unii, cum sunt Bathu și Raith, s-au născut ca să lupte și poate ca să moară. Alții, cum sunt Brand sau Kool, preferă să stea la lumină. Dar când Mama Război își întinde aripile de fier, bezna cuprinde toată Marea Sfărâmată.

„Ceea ce face din Jumătate de război o lectură fantastică este plăcerea lui Abercombie de a contrazice așteptarile.“ Fantastic Book Review

FRAGMENT:

– Când vor ajunge aici?
Părintele Yarvi stătea rezemat de un copac, cu picioarele încrucişate şi cu o carte veche pe genunchi. Ar fi părut că doarme dacă ochii ascunşi de pleoape grele nu i s-ar fi mişcat cu rapiditate urmărind rândurile.
– Sunt preot, Koll, nu profet.
Koll privea încruntat ofrandele din luminiş. Păsări fără cap, cupe de bere goale şi legături de oase care se legănau în vânt la capătul unor sfori împletite. Un câine, o vacă şi patru oi, toate atârnate cu capul în jos, legate de ramuri groase acoperite cu şiruri de rune scrijelite. În jurul beregăţilor tăiate ale animalelor, muştele roiau.
Mai era acolo şi un bărbat. Un sclav, dacă te luai după urmele de pe gâtul lui, cu un cerc din rune mâzgălite în grabă pe spate şi cu degetele atingând uşor pământul îmbibat de sânge. Un sacrificiu pentru Cel Care Împrăştie Sămânţa din partea vreunei femei bogate dornice să rămână însărcinată.
Pe Koll nu-l prea interesau locurile sacre. Îl făceau să se simtă supravegheat de ochi nevăzuţi. Îi plăcea să se considere un tânăr cinstit, însă toată lumea are secrete. Toată lumea are îndoieli.
– Despre ce e cartea? întrebă el.
– Un tratat despre relicvele elfilor, scris acum două sute de ani de Sora Slodd din Reerskoft.
– Și mai multă înţelepciune interzisă?
– Dintr-o vreme când principalul scop al Preoteselor era să strângă înţelepciunea, nu să o distrugă.
– Doar ce cunoşti poate fi controlat, murmură Koll.
– Și toată înţelepciunea, la fel ca şi puterea, poate fi periculoasă în mâinile cui nu trebuie. Doar modul în care le controlezi le poate pune în valoare.
Și Părintele Yarvi îşi linse vârful degetului său strâmb de la mâna stângă schiloadă şi întoarse pagina cu el. Koll privea în continuare încruntat spre pădurea nemişcată.
– Chiar a fost necesar să venim atât de devreme?
– Bătălia e de obicei câştigată de cel care ajunge acolo primul.
– Credeam că am venit aici ca să vorbim despre pace.
– Vorbitul despre pace este câmpul de bătălie al unui preot. Koll scoase un oftat. Se cocoţă pe o buturugă de la marginea luminişului, la o distanţă sigură de ofrandele ce se legănau în vânt, şi scoase din buzunar un cuţitaş şi bucata din lemn de frasin cioplită grosolan, căreia de-abia îi dăduse un contur. O reprezenta pe Cea Care Izbeşte Nicovala, cu ciocanul ridicat. Un dar pentru Rin, atunci când se va întoarce în Thorlby. Dacă se va mai întoarce şi nu va ajunge să atârne şi el spânzurat de un copac în chip de ofrandă. Oftă din nou, spre a-şi exprima nerăbdarea.
– Zeii te-au binecuvântat cu multe daruri, murmură Părintele Yarvi, fără a-şi ridica privirea din carte. Mâini îndemânatice şi reflexe rapide. Înfăţişare plăcută şi păr nisipiu. Un simţ al umorului un pic cam exagerat. Dar îţi doreşti cu adevărat să devii preot şi să stai alături de regi? Koll înghiţi în sec.
– Știi bine că asta îmi doresc, Părinte Yarvi. Mai mult decât orice pe lume.
– Atunci mai ai multe de învăţat, iar primul lucru e răbdarea. Concentrează-te pe ce ai de făcut şi într-o zi vei putea schimba lumea, aşa cum şi-a dorit şi mama ta să faci.
Koll trase de şnurul de la gât, de care atârnau nişte greutăţi ce zornăiau lovindu-se una de alta. Greutăţile pe care le folosise mama lui, Safrit, atunci când avea în grijă magazia, fiindcă era sigură că poate măsura totul corect cu ele.
Să fii curajos, Koll. Şi să te străduieşti să fii un bărbat adevărat şi bun la suflet.
– Doar zeii ştiu cât de mult îmi lipseşte, murmură el.
– Și eu îi simt lipsa. Acum stai liniştit şi fii atent la ce fac eu. Koll dădu drumul greutăţilor, lăsându-le să cadă înapoi sub cămaşă.
– Sunt ochi şi urechi, Părinte Yarvi.
– Închide ochii.
Preotul închise cartea cu un pocnet şi se ridică în picioare, scuturându-şi frunzele moarte de pe haină.
– Și ascultă cu atenţie.
Auziră paşi venind spre ei prin pădure. Koll lăsă bucata de lemn sculptată să-i cadă din mână, dar păstră cuţitul în mâna cealaltă, cu vârful ascuns sub mânecă, înţepând ţesătura. Cuvintele alese cu grijă pot rezolva majoritatea problemelor – Koll ştia asta din propria experienţă –, iar oţelul bine ascuţit se poate ocupa de restul problemelor, cele care nu pot fi rezolvate prin vorbă bună.
O femeie ieşi dintre copaci, îmbrăcată în haina neagră a preoteselor. Părţile laterale ale capului erau rase pentru a scoate în evidenţă runele tatuate în jurul urechilor, iar părul rămas, roşu ca focul, fusese uns cu grăsime şi aranjat în sus într-o creastă scurtă, ascuţită. Avea o expresie dură, accentuată de muşchii maxilarului care îi jucau pe sub piele în timp ce mesteca o bucăţică de scoarţă de copacul-visătorului, iar seva asemănătoare cu sângele îi pătase colţurile buzelor.
– Ai ajuns mai devreme, Mamă Adwyn.
– Nu la fel de devreme ca tine, Părinte Yarvi.