luni, 10 octombrie 2016

Biblioteca sufletelor (Miss Peregrine #3) de Ransom Riggs

Un băiat cu puteri extraordinare. O armată de monştri nimicitori. O bătălie magistrală pentru viitorul deosebiţilor

Copiii deosebiţi aflaţi în grija lui Miss Peregrine îşi ţin fanii cu sufletul la gură până în ultimul moment. După două volume năucitoare, Ransom Riggs aduce în cea de-a treia parte a îndrăgitei serii, Biblioteca Sufletelor, deznodământul mult aşteptat. Jacob descoperă, în sfârşit, care este rolul său în lumea deosebiţilor, pe măsură ce abilităţile lui devin din ce în ce mai sofisticate. Alături de Emma şi Addison MacHenry, cel mai deosebit câine vorbitor, Jacob sare din prezent în trecut, dintr-o buclă în alta, pentru a-şi salva prietenii captivi într-o fortăreaţă în care strigoii ticluiesc cele mai diabolice planuri. Astfel, cei trei eroi ajung de pe străzile Londrei moderne în labirinticul Pogonul dracului, o mahala uitată de lume a Angliei victoriene. Aici se va decide, odată pentru totdeauna, soarta lumii deosebiţilor, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva strigoilor şi a sufletelor-pustii.

„După finalul plin de suspans al volumului Oraşul pustiu, cititorii se vor arunca fără să stea pe gânduri în noua aventură; şi nu vor fi dezamăgiţi.” RT Book Review

Ransom Riggs spune despre sine că îi plac poveştile. Îi place mai ales să le spună, folosindu-se uneori de cuvinte, alteori de imagini. De cele mai multe ori de amândouă.
A început să scrie în copilărie, pe o veche maşină de scris, o vreme fiind preocupat doar de asta. Apoi, la un Crăciun, a primit cadou un aparat foto şi a devenit obsedat de fotografie. Într-o zi a dat împreună cu prietenii lui peste o cameră video pe jumătate funcţională şi au început să facă filme, cu ei înşişi personaje. De atunci a rămas îndrăgostit de fotografie, cinematografie şi scris.
A absolvit Kenyon College, unde a studiat literatura şi obţinut o diplomă în literatură engleză.
După absolvire a urmat cursurile facultăţii de film din cadrul Universităţii South California din Los Angeles. Ani buni a lucrat ca scenarist întreţinând în acelaşi timp şi o rubrică online pe mentalfloss.com şi contribuind la apariţia câtorva cărţi pe care aceştia le-au publicat la Harpercollins. De aici până la succes n-a mai fost decât un pas. Quick Book i-au oferit oportunitatea propunându-i o colaborare în urma căreia a apărut titlul Sherlock Holmes Handbook. Dar marele succes avea să-l cunoască odată cu publicarea trilogiei Miss Peregrine apărute integral la Editura Art.

Niciun comentariu: