Numere, primul volum din seria omonima scrisa de Rachel Ward, va fi lansat de editura Rao la targul de carte Gaudeamus.
Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea.
În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat.

Un thriller de debut captivant, îndrăzneţ, cu un final complet imprevizibil.
6 comentarii:
Uite de aceea mi-ar placea sa stau in Bucuresti. Cartea imi place f. tare.
Ce bine suna! O.o <3
Suna foarte bine desi, ca de obicei, eu nu pot sa ajung la targ si iar, cand dau de numele editurii acesteia ma cuprinde o uram de dezamagire; inca astept sa fie continuate niste serii
@cristina : nu ma porni si pe mine, eu m-am resemnat la seria mea preferata din totdeauna "Cronicele vampirilor" de Anne Rice
Mada, cred ca pe cel.ro a venit deja Paperwhite-ul. Arunca si tu o privire sa da-le un telefon, dar eu parca nu am remarcat sa scrie pe undeva "precomanda" sau "disponibil din data...": http://www.cel.ro/ebook-reader/ebook-reader-kindle-paperwhite-wi_fi-l/
Eu imi cam peird speranta; nu inteleg de ce continua sa scoata serii noi inainte sa le termine pe cele deja incepute
Trimiteți un comentariu