Se afișează postările cu eticheta editura rao. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta editura rao. Afișați toate postările

joi, 11 mai 2017

Regina Umbrelor (Tronul de cleștar #4)

Celaena Sardothien a revenit în regatul său, pentru a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea şi a-şi elibera ţinutul de tiranicul rege care a răpit magia. 
Pentru prima dată, şi-a acceptat identitatea. Este Aelin Galathynius, Regina Terassenului, însă, înainte de a redobândi tronul, trebuie să lupte. 

Cel de-al patrulea volum al seriei Tronul de cleştar continuă aventurile Caelenei, în drumul său spre un deznodamânt care i-ar putea schimba viaţa pentru totdeauna.

vineri, 24 martie 2017

Serafina și Mantia Neagră (Serafina #1) de Robert Beatty

Să nu intri niciodată în adâncurile pădurii, pentru că acolo sunt multe pericole, atât întunecate, cât şi luminoase, care o să-şi prindă sufletul în capcană. 

Este avertismentul oferit Serafinei de tatăl ei, iar tânăra nu a avut de ce să îl nesocotească. Până acum. Împreună cu Braeden Vanderbilt, Serafina porneşte în căutarea unui răufăcător misterios care răpeşte, unul câte unul, toţi copiii aflaţi la moşia Biltmore. Povestea o va duce în pădurea de care a învăţat să se teamă, unde va afla că magia există şi unde va descoperi cine este cu adevărat.

vineri, 17 februarie 2017

Cerneală și stele de Kiran Millwood Hargrave

Sprinţarei Isabella i s-a interzis să părăsească insula natală, aşa ca îşi petrece timpul visând la tărâmurile despre care tatăl ei, un cartograf faimos, i-a povestit de atâtea ori. 

Atunci când prietena ei cea mai dragă dispare în ”Tărâmurile uitate”, Isabella se oferă să o
caute. Doar ştie sa citească hărţile, indiferent cât de elaborate ar fi, poate să se ghideze după stele şi e mai mult decât dornică să plece într-o aventură. 

Lumea de dincolo de zidurile oraşului însă e plină de pericole, iar un demon de foc îi dă bătăi de cap aşa cum nu îşi imagina. Curând, Isabella realizează că nu trebuie doar să îşi găsească prietena, ci şi să salveze insula de la pieire. Oare va face faţă provocării?

sâmbătă, 11 februarie 2017

Caraval de Stephanie Garber

Pusă în faţa unei căsătorii aranjate, Scarlett şi-a pierdut speranţa de a vedea îndepărtatul Caraval, unde anual se ţin reprezentaţii. Sora ei, Tella, reuşeşte totuşi să o ducă la spectacol, dar este răpită. 

În acest sezon, se pare că jocul se învârte în jurul Tellei, iar cine o va găsi va fi declarat câştigator.

luni, 30 ianuarie 2017

Daca te-aș găsi (Dacă aş rămâne #2) de Gayle Forman

Au trecut câţiva ani de când Mia şi Adam, protagoniştii volumului ”Dacă aş rămâne”, trăiesc departe unul de celălalt. Carierele lor au înflorit, însă amintirea poveştii de dragoste trăite la numai 17 ani i-a marcat. 
Când soarta îi aduce împreună la New York pentru o singură noapte, Mia şi Adam descoperă din nou bucuria de a fi alături unul de celălalt. 

O poveste sfâşietoare despre iubire, regăsire şi alegeri imposibile, într-o continuare a unui roman care i-a încântat pe cititorii de pretutindeni. 

”Dacă te-aş găsi este un roman perfect! Poate chiar mai bun decât Dacă aş rămâne. Povestea se leagă şi conduce spre finalul care oferă răspunsuri la multe întrebări.“ The Guardian

miercuri, 18 ianuarie 2017

Coroana celor trei (Coroana celor trei #1) de J.D. Rinehart

„Urzeala tronurilor pentru tinerii cititori!“

O saga captivantă plină de magie şi monştri, vrăjitori şi război, în îndepărtatul regat Toronia. Secretele de familie se împletesc cu magia într-o poveste în care creaturile ciudate, bătăliile şi puterea
determină destinele tripleţilor Tarlan, Elodie şi Gulph.

Separaţi la naştere, cei trei cresc fără a şti nimic unul despre celălalt. Totuşi, există o profeţie străveche, în care se vorbeşte despre cum, într-o bună zi, cei trei se vor regăsi şi, astfel, vor reuşi să readucă pacea în regat.

„Un început minunat pentru ceea ce se anunţă a fi o saga reuşită!“ School Library Journal

joi, 15 decembrie 2016

13 Blesteme (13 Comori #2) de Michelle Harrison

Povestea legăturii misterioase dintre tărâmul oamenilor şi cel al zânelor continuă în acest al doilea volum al trilogiei 13 comori. 

Acum, Red porneşte în căutarea fratelui ei, răpit de creaturile magice. Captivă într-o lume fermecată şi înşelătoare, Red trebuie să îndeplinească o misiune: să găsească treisprezece talismane vrăjite.
Curând, ea va afla că, pe tărâmul zânelor, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Va reuşi, oare, să ducă la bun sfârşit sarcina pe care a primit-o? Şi, dacă da, îşi vor respecta zânele promisiunea făcută?

joi, 1 decembrie 2016

Îngeri de L.A. Weatherly

Muritorii de rând tânjesc să vadă măcar o dată în viaţă un înger. 

Sunt fiinţe uimitoare, a căror atingere vindecătoare alină. Dar dacă în spatele puterii lor s-ar ascunde un scop malefic? 

Willow, o tânără cu un dar special, poate vedea viitorul şi visele muritorilor, dar nu ştie de unde provine această putere. Până când îl întâlneşte pe Alex, un tânăr care ştie multe despre îngeri. 

Băiatul cunoaşte secretul lui Willow, iar misiunea lui este să o oprească. Totuşi, în ciuda lor, Willow şi Alex se vor îndrăgosti, iar dragostea lor va schimba totul.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Profeția (Predestinați #3) de Josephine Angelini

După ce i-a eliberat accidental pe zei din captivitatea lor de pe Muntele Olimp, Helen Hamilton împreună cu prietenii ei trebuie să stingă setea de sânge şi de război a acestora, care amenință să cuprindă întreaga lume. 

Însă furia zeilor este dezlănțuită, iar timpul se scurge în defavoarea muritorilor. Cum viața băiatului pe care îl iubeşte, Lucas Delos, atârnă de un fir de păr, iar grupul ei de prieteni cunoaşte o scindare neaşteptată, Helen se vede nevoită să facă față de una singură acestei confruntări şi, de asemenea, să decidă cui îi va oferi inima ei - lui Lucas sau unui eventual Tiran, Orion.

vineri, 17 iunie 2016

Lacrima de Lauren Kate

Oriunde mergea Eureka, era şi el acolo: Ander, un băiat blond şi misterios care îi spunea că e în pericol. Acesta ştia lucruri despre Eureka pe care fata încă nu le cunoştea, dar nu şi cel mai întunecat
secret al ei: din clipa în care îşi pierduse mama în urma unui accident ciudat, Eureka îşi dorea să fi murit la rândul ei.

Avea puţine lucruri la care ţinea cu adevărat: doar pe prietenul ei, Brooks, şi nişte amintiri de familie - un medalion, o piatră misterioasă şi o carte veche despre o fată care a avut inima frântă şi a plâns atât de mult, încât a scufundat un întreg continent sub apa mării. 

Dar şi Ander avea secretele lui. Povestea devine de-a dreptul obsedantă, iar viaţa Eurekăi, mai
întunecată decât şi-ar fi închipuit vreodată.

joi, 16 iunie 2016

Regatul spinilor si al trandafirilor (Regatul spinilor si al trandafirilor #1) de Sarah J. Maas


Feyre a crescut într-o lume în care magia există doar în legende.

Dar dacă această lume ar fi reală şi, mai mult decât atât, ar ameninţa să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat? Mânată de promisiunea de a-şi apăra familia, făcută mamei ei, Feyre va afla că în lumea zânelor totul este posibil, chiar şi să te îndrăgosteşi de un Mare Lord al spiriduşilor.

O ameninţare pluteşte, însă, asupra acestui tărâm magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zânelor şi lumea oamenilor.

sâmbătă, 26 martie 2016

Recenzie Moștenitoarea focului (Tronul de cleștar #3) de Sarah J. Maas

Celaena Sardothien şi-a negat harul magic vreme de zece ani. Acum, singura ei dorinţă este să răzbune moartea prietenei ei Nehemia, iar regele din Adarlan este principalul vinovat.

Pentru a-şi duce la îndeplinire planul, Celaena, moştenitoarea de foc a unui regat distrus, va călători în Wendlyn, un ţinut îndepărtat în care magia încă mai dăinuieşte.

Va reuşi oare temuta asasină să îşi accepte moştenirea nemuritoare, învingându-şi teama de necunoscut? Până unde va fi ea dispusă să meargă pentru a-şi îndeplini promisiunea făcută Nehemiei?

Daca v-a atras atenția acest volum, și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Librex. Pe site-ul librăriei online Librex puteți găsi cărți din toate genurile literare. Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Spectaculos și plin de acțiune, Moștenitoarea focului este un roman în care sacrificiile, trădările, misterul și romantismul se împletesc într-o poveste care îți taie respirația și te ține cu sufletul la gură de la început până la final.
Narat din perspectiva mai multor personaje, mult mai întunecat, mai violent și mai dramatic decât volumele precedente, Moștenitoarea focului țese din secrete, conspirații și magie o lectură irezistibilă, care stârnește emoții intense și sentimente contradictorii.
Devastată de pierderile suferite în Diamantul de la miezul nopții, copleșită de durere și nesiguranță, bântuită de incertitudini și temeri, Celaena se scufundă în întuneric, își pierde speranța și este măcinată de amintiri tulburătoare. Tânăra arogantă, temperamentală și puternică din volumele anterioare este înlocuită de o femeie dărâmată de ororile îndurate în trecut, de vinovăție și de ură, de o femeie care nu poate șă-și accepte destinul, dar care încearcă să îmbrățișeze puterea latentă din interiorul ei care se zbate să iasă la suprafață. Din păcate, în ciuda evoluției pe care o putem observa în cazul Celaenei, unele lucruri rămân neschimbate. Lipsa de sânge rece, faptul că nu-și poate controla emoțiile, ușurința cu care își pierde cumpătul și tendința de a tolera comportamentul violent al lui Rowan și de a-i găsi scuze acestuia mi s-au părut intolerabile.
Am fost dezamăgită de faptul că Celaena este incapabilă să-și asume greșelile comise și să recunoască faptul că și-a trădat poporul ascunzându-se atât de mult timp și neîncercând să-i salveze din sclavie. Faptul că descoprim modul în care poporul ei a fost chinuit în tot timpul pe care Celaena l-a petrecut la curtea regală din Adarlan, participând la baluri, flirtând cu fiul regelui responsabil de înrobirea neamului ei și construindu-și o reputație îndoielnică de asasin, m-au făut să-mi fie imposibil să mă atașez de eroină, în ciuda faptului că am compătimit-o pentru tot ceea ce a îndurat în copilărie.
Descoperirea adevărului despre moartea Nehemiei m-a făcut să o privesc într-o lumină și mai negativă pe Celaena, care l-a învinovățit cu cruzime pe Chaol pentru pierderea acesteia. Încă o dată, lașitatea și refuzul Celaenei de a-si asuma responsabilitatea salvării poporului ei au contribuit la dispariția unui personaj cu mult potențial, un personaj capabil de orice pentru a-i salva și proteja pe cei care au nevoie de ajutor.
După sacrificiile făcute pentru a asigura salvarea Celaenei și plecarea acesteia spre Wendlyn, Chaol a pierdut totul. Sfâșiat între iubire și datorie, între prietenie și legămintele încheiate, Chaol pune întotdeauna binele altora înaintea propriei siguranțe, luptă pentru ceea ce crede că este corect, este mânat de loialitate, onoare și curaj. Chaol a fost crescut și educat pentru a fi soldat, pentru a-și servi țara și pentru a urma ordine, a fost privat de afecțiune și lipsit de iubire, dar cu toate acestea, Chaol se îndoiește de regele pe care l-a servit, de regatul pe care l-a apărat, dar niciodată nu se îndoiește de prietenia și devotamentul pe care i le poartă lui Dorian, de iubirea pentru Celaena și de nevoia de a-i proteja pe cei la care ține, indiferent de riscurile pe care trebuie să și le asume. În ciuda lucrurilor pe care le descoperă despre Dorian și Celaena, Chaol continuă să le ascundă secretele, îl trădează pe regele căruia i-a jurat credință, se aliază cu cel mai periculos inamic al acestuia, plănuiește și complotează, luptă și renunță la tot pentru Celaena și Dorian.
Cu toate că marea majoritate a cititorilor l-au îndrăgit pe Rowan, eu nu am putut să o fac. Am detestat modul în care o tratează de Celaena, antrenamentele brutale la care a supus-o și comportamentul abuziv și umilitor pe care îl are față de aceasta. În plus, nu am putut să trec peste faptul că povestea dintre Rowan și Celaena este construită pe baza aceleiași formule folosite în cazul lui Chaol și al Celaenei. Călătoria acestora, faptul că la început nu se pot tolera unul pe celălalt și antrenamentele care îi fac să se apropie și să devină prieteni au fost mult prea similare cu modul în care Chaol și Celaena s-au îndrăgostit. Cu toate acestea, am înțeles bărbatul care și-a pierdut sufletul pereche, luptătorul copleșit de povara anilor petrecuți în singurătate și sclavie și războinicul obosit de bătăliile nesfârșite purtate.
Dacă autoarea nu ar fi încercat să transforme relația de prietenie dintre Rowan și Celaena într-o nouă și previzibilă poveste de dragoste, poate aș fi reușit să apreciez mai mult acest nou personaj. Nu mi s-a părut verosimil că un Fae atât de puternic, loial și nobil cum este portretizat Rowan s-ar putea îndrăgosti de o fată care și-a abandonat țara și poporul, pretextând vreme de ani de zile că încearcă să se răzbune, dar nereușind să facă nimic.
Printre personajele secundare se remarcă Aedion Ashryver și Manon Blackbeak, ambii foarte puternici, ambii foarte periculoși și impresionanți. Inteligentă, vicleană și înspăimântătoare, Manon, moștenitoarea clanului Blackbeak, este un inamic de temut, o vrăjitoare neînfricată și o lideră brutală, o femeie cu o voință de fier care nu dă înapoi niciodată, care nu ezită și nu se teme. Interacțiunile acesteia cu Abraxos dezvăluie o cu totul altă persoană, o femeie care uneori se îndoiește de justețea actelor ei, dar care își asumă responsabilități copleșitoare și care acceptă povara reprezentată de conducerea sabatului.
Loial, misterios, încrezător în forțele proprii și calculat, Aedion este vărul Celaenei și cel mai bun prieten al acesteia, cel care i-a fost întotdeauna alături în copilărie, a protejat-o și a sprijinit-o. Un strateg iscusit, un general temut și un luptător desăvârșit și îndrăzneț, Aedion este însetat de răzbunare, capabil de orice pentru Aelin și dornic să-l elimine cu orice preț pe regele Adarlanului.
Printre punctele slabe ale volumului nu am putut să nu remarc faptul că autoarea insistă ca mai toate personajele masculine să se îndrăgostească mai devreme sau mai târziu de Celaena, inconsecvența sentimentelor și superficialitatea eroinei, dar mai ales rapiditatea cu care aceasta trece peste orice relație în momentul în care apare în scenă un nou personaj masculin.
Încărcat de momente tensionate, suspans și răsturnări de situație, Moștenitoarea focului este un volum captivant și palpitant, uluitor și imprevizibil, tulburător și intens.

duminică, 18 octombrie 2015

Recenzie Craniul din bibliotecă (Lockwood și asociații #2) de Jonathan Stroud

În cele şase luni de când Anthonz, Lucy şi George lucrează împreună, Agenţia Lockwood nu a prea progresat. Quill Kipps şi agenţii Fittes continuă să le ia cazurile de sub nas.

Într-un acces de furie, Anthony îşi provoacă rivalul la o competiţie: următoarea dată când cele două agenţii se vor duela pentru un caz, cei care vor pierde vor trebui sa recunoască asta în paginile ziarului Times.

Aşa începe povestea incitantă al celui de-al doilea volum din seria Lockwood şi asociaţii, din care nu lipsesc stafiile maliţioase, urmăririle cu sufletul la gură şi un mister demn de un roman poliţist. Scris cu mult umor, romanul este captivant încă de la prima pagină, fiind alegerea perfectă pentru o noapte plină de poveşti de groază.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Librex. Pe site-ul librăriei online Librex puteți găsi cărți din toate genurile literare.
Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
După un prim volum excelent și plin de suspans, seria Lockwood și asociații continuă aventurile celor trei personaje carismatice cu o nouă poveste fascinantă și captivantă cu fantome, care vă va ține cu sufletul la gură de la început până la final.
Lumea întunecată populată de spirite razbunătoare, captive printre umbre, construită de Stroud în Craniul din bibliotecă ne atrage într-un tărâm magic în care nimic nu este ceea ce pare, pericolul pândește la fiecare pas, iar secretele pe care le ascund protagoniștii au potențialul să distrugă totul.
Agenția Lockwood și asociații trece printr-o perioadă dificilă încercănd să supraviețuiască în competitiva și periculoasa lume a vânătorilor de fantome și să-si construiască o reputație. Confruntările cu spiritele sunt mai riscante ca oricând, iar rivalitatea cu agenția Fittes nu face decât să provoace și mai multă tensiune. În plus, noul caz încredințat celor două agenții transformă competiția dintre acestea într-o luptă acerbă contratimp pentru a recupera artefactul dispărut.
La fel ca și primul volum, Craniul din bibliotecă este narat din perspectiva lui Lucy, narațiunea la persoana întâi contribuind la crearea unei atmosfere sumbre și sinistre aproape palpabile.
Talentul lui Lucy de a simți intențiile fantomelor, de a comunica și de a le auzi pe acestea devine tot mai puternic, iar teama acesteia de abilitățile ei este evidențiată de permanentul conflict interior pe care aceasta îl simte. Inteligentă, matură, intuitivă și perseverentă, Lucy este un personaj complex și realist, ale cărei imperfecțiuni contribuie la crearea unei eroine puternice și curajoase care înfruntă cele mai înfricoșătoare şi cumplite spirite, chiar dacă uneori este vulnerabilă şi copleşită de teamă.
Răbdarea, inteligența, șarmul și atitudinea detașată și neînfricată a lui Lockwood mă duc cu gândul la un tânăr Sherlock Holmes, care nu ezită să-și asume riscuri, care nu-și pierde niciodată calmul și care face totul pentru a-i proteja pe prietenii săi și pe cei care au nevoie de ajutor.
Cu toate că Lockwood este la fel de misterios ca și în volumul anterior, de această dată descoperim secrete tulburătoare din trecutul acestuia și o parte dintre motivele pentru care acesta nu-și permite să-și deschidă sufletul în fața nimănui.
Pasionat de lectură, cercetare și fantome, George este un personaj ale cărui micuțe ciudățenii îl transformă într-un erou amuzant și încântător, care te cucerește cu replicile pline de sarcasm și pe care nu te poți abține să nu-l îndrăgești.
Relația de prietenie sinceră, devotată și altruistă dintre protagoniști evoluează constant, încercările de a-și purta reciproc de grijă și încrederea pe care o au unul în celălalt demonstrând cât de apropiați au devenit de-a lungul seriei.
Amestecul de elemente horror și umor, proza elegantă, descrierile excepționale și scenele încărcate de acțiune transformă volumul într-o lectură fermecătoare şi impresionantă, în care misterul şi magia se împletesc.

vineri, 25 septembrie 2015

Recenzie Gazda de Stephenie Meyer

Melanie Stryder refuză să se stingă. Lumea noastră a fost invadată de un duşman invizibil. Oamenii devin gazde pentru aceşti invadatori, minţile le sunt luate, în timp ce corpurile lor rămân intacte şi îşi continuă vieţile, aparent neschimbate. O mare parte din omenire a cedat. Când Melanie, unul dintre puţinii oameni sălbatici în viaţă, este capturată, are convingerea ca i-a sosit sfârşitul.

Wanderer, sufletul invadator care a intrat în corpul lui Melanie, a fost avertizată despre provocările cauzate de trăirea în corpul unui om: emoţiile covârşitoare, multitudinea de simţuri, memoriile prea clare. Dar mai era ceva dificil, ceva la care Wanderer nu se aştepta: vechiul chiriaş al corpului refuza să renunţe la posesiunile minţii ei. Wanderer îi pune la încercare gândurile lui Melanie, sperând să descopere locurile pe unde se ascund restul de oameni rezistenţi. În schimb, Melanie îi umple mintea lui Wanderer cu viziuni despre bărbatul pe care îl iubeşte Jared, un om care încă îşi duce traiul în clandestinitate. 

Incapabilă să se despartă de dorinţele corpului lui Melanie,Wanderer începe să tânjească după un om a cărui demascare făcea parte dintre însărcinările ei. Când forţele exterioare le transformă pe Wanderer şi pe Melanie în aliate, ele se pregătesc să plece în căutarea omului pe care ambele îl iubesc, căutare ce se dovedeşte a fi periculoasă şi nesigură.

Daca v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Libris. Pe site-ul librăriei online Libris puteți găsi cărti din toate genurile literare, inclusiv cărti în limba engleză. Mulțumesc librăriei online Libris pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.

RECENZIE.
Gazda este unul dintre cele mai frumoase și mai impresionante romane pe care le-am citit, un volum pe care l-am iubit, care mi-a frânt inima și pe care l-am citit fără să mă pot opri până la ultima pagină. Lumea fabuloasă construită de autoare și scenele emoționante care te răvășesc și-ți aduc fie lacrimi în ochi, fie zâmbetul pe buze, transformă Gazda într-o lectură epică de o perfecțiune greu de descris în cuvinte.
Lumea a fost invadată și cucerită. Trupurile ne-au fost răpite, sufletele noastre sunt captive, îngropate atât de adânc încât au devenit doar un ecou palid a ceea ce am fost cândva. Puținii membri ai rezistenței se ascund, îngroziți și vânați de cei pe care îi iubeau cândva, de trupuri familiare care le-au devenit cel mai necruțător și mai periculos dușman. Războiul s-a purtat în întunericul caselor în care ne credeam în siguranță, în corpurile care ne-au trădat și în mințile mult prea slabe pentru a-i putea invinge pe ei. Sufletele aveau nevoie de gazde, de trupuri în care să traiască, așa că le-au luat pe ale noastre. Ei au adus pace, liniște și prosperitate, au vindecat bolile, au ocrotit și au îngrijit Planeta abuzată de noi, iar oamenii s-au retras printre umbre, luptând încă într-un război care a fost demult pierdut.
Melanie a fost capturată și a devenit o gazdă, dar a refuzat să se stingă și continuă să lupte, să se împotrivească invadatoarei din interiorul trupului care nu-i mai aparține. Wanda este un Suflet care acum stăpânește trupul care îi aparținea cândva lui Melanie.
Wanda a vizitat multe planete, dar niciodată nu a gasit-o pe cea unde să se simtă acasă. Acum este forțată să împartă trupul care trebuia să fie al ei cu fata de la care l-a răpit. Amintirile acelei fete, dragostea arzătoare pe care o nutrea pentru băiatul pe care îl iubea, afecțiunea și grija pentru fratele pe care nu-l mai poate proteja, îi dezvaluie Wandei o nouă lume, un caleidoscop de emoții și sentimente de o intensitate copleșitoare pentru Sufletul inocent care nu a mai trăit nimic asemănător.
La fel de diferite precum lumina și întunericul, dar unite de conexiunea unică dintre ele, de trupul în care sălășluiesc și de dragostea pentru acelasi om, Wanda și Melanie sunt personaje minunate, frumos conturate, puternice și curajoase.
Wanda este blândă, liniștită, răbdătoare și altruistă, o ființă pacifistă care vede în oameni doar capacitatea acestora de a face rău și de a distruge. Înspăimântată de violența acestora, confuză și îngrozită că va fi ucisă, Wanda încearcă să se adapteze într-o lume pe care nu o înțelege
Melanie este îndrazneață, directă și pasională, o luptătoare care nu renunță niciodată și care este capabilă de orice sacrificiu pentru a se întoarce la fratele și la iubitul ei. La început, furioasă și revoltată, Melanie se apropie de-a lungul volumului de Wanda și începe să vadă în aceasta mai mult decât o invadatoare și un pericol pentru cei dragi ei. Cele două devin confindente și prietene, se sprijină reciproc, se încurajează și se ajută la nevoie.
Bărbații pe care cele două eroine îi iubesc sunt ostili și duri la început cu Wanda/Melanie, ambii o privesc ca pe o amenințare și ca pe un pericol la adresa siguranței supraviețuitorilor, ambii se tem de necunoscut și de implicațiile reprezentate de sosirea acesteia, dar Ian este singurul care încearcă să o descopere pe Wanda, să o înteleagă și să o accepte. Ian se deschide în fața Wandei și o ajută să privească oamenii într-o cu totul altă lumină, să vadă teama din spatele acțiunilor nechibzuite, scânteia de speranță care îî împinge să nu renunțe, iubirea care îi motivează să lupte, vulnerabilitatea care se ascunde în spatele furiei, răul și suferința provocate de Suflete.
Jared este de multe ori brutal și crud, rece și neînțelegător. Durerea pe care le-o stârnește atât Wandei, cât și Melaniei este evidențiată de încercările celor două de a se proteja reciproc, de momentele în care se consolează una pe cealaltă, de rănile sufletești pricinuite de comportamentul acestuia.
Antiteza dintre cele două personaje masculine este construită pe diferența dintre umanitate și a fi om, diferența dintre iertare și răzbunare, bunăvoință și intoleranță. blândețe și furie, milă și neîndurare.
Personajele secundare excepționale, realiste și complexe, construite cu multă atenție și sensibilitate contribuie la desăvârșirea unui volum spectaculos și uimitor, încărcat de acțiune, suspans și emoție. 
Autoarea vorbește în acest volum despre dragoste și formele pe care le ia aceasta, despre loialitate și compasiune, despre teama de necunoscut și acceptare, despre libertate și sacrificii.
Un roman provocator și profund despre supraviețuire și despre ceea ce ne face să fim oameni, o poveste intensă și captivantă, care explorează complexitatea naturii umane, Gazda îmbină armonios momentele înduioșătoare și clipele tensionate într-o lectură fascinantă completată de personaje memorabile.

marți, 23 decembrie 2014

Recenzie Casa de chihlimbar (Casa de chihlimbar #1) de Kelly Moore, Tucker Reed si Larkin Reed

Sarah Parsons nu a fost niciodată la Casa de chihlimbar, uriaşa vilă din Maryland aflată în proprietatea familiei ei de generaţii întregi. Nu s-a plimbat niciodată prin labirintul misterios şi nu a explorat cotloanele ascunse ale casei; nu a dansat în sala de bal şi nici nu a căutat diamante ascunse în zidurile casei.

Dar toate astea sunt pe cale să se schimbe, căci odată cu moartea bunicii, ea împreună cu mama şi fratele ei se instalează la Casa de chihlimbar unde va descoperi viziuni din trecut, personaje misterioase şi pline de răutate sau obiecte stranii care par să transceandă secolele.

Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Libris. Pe site-ul librariei online Libris puteti gasi carti din toate genurile literare, inclusiv carti in limba engleza.
Multumesc librariei online Libris pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
Sarah descoperă pentru prima dată somptuoasa reşedinţă aflată de secole în proprietatea familiei mamei ei la înmormântarea bunicii pe care o văzuse doar de câteva ori în viaţă. Relaţia dintre bunica şi mama ei a fost întotdeauna una rece şi distantă, iar acum, că mama ei îşi doreşte să scape cât mai repede posibil de Casa de chihlimbar, Sarah şi fratele ei Sammy au o singură şansă să descopere adevărul despre motivul pentru care mama ei pare îngrozită de casa în care a copilărit. Ghidată de nepotul celei mai bune prietene a bunicii ei, Jackson, Sarah porneşte într-o călătorie tulburătoare şi înfiorătoare printre amintiri şi secrete de familie demult îngropate.
O familie învăluită în mister, generaţii întregi de femei bănuite că ar fi nebune, o casă în care trecutul şi prezentul se împletesc şi secretele vechi de secole, o fac pe Sarah să se teamă că întâmplările petrecute cu veacuri în urmă, care i-au bântuit de-a lungul timpului pe toţi cei care au locuit în Casa de chihlimbar, nu vor rămâne niciodată în trecut şi vor pătrunde în prezent. Când Sarah începe să aibă viziuni înfricoşătoare cu o femeie sălbatică şi misterioasă, iar dintre umbre încep să se desprindă spectre ameninţătoare, un vechi blestem se dezlănţuie pe coridoarele întunecoase ale casei care pare să îi ţină captivi pe toţi cei care au locuit-o vreodată.
Casa de chihlimbar impleteste, într-o lectura captivantă şi palpitantă, elemente de mister, elemente gotice şi paranormale. Momentele încărcate de tensiune, scenele înfiorătoare, secretele periculoase şi trecutul încărcat de pierderi, suferinţa şi durere, contribuie la atmosfera întunecată şi sumbră a volumului.
Sarah este o adolescentă obişnuită, cu defecte şi calităţi, o fată inteligentă, amuzantă şi liniştită şi o soră iubitoare, atentă, grijulie şi protectoare. Afectată de relaţia eşuată a părinţilor ei şi de modul rece şi critic în care este tratată de mama ei, Sarah îşi dedică fiecare clipă liberă frăţiorului ei mai mic autist. Când se mută împreună cu mama şi fratele ei în Casa de chihlimbar, Sarah este fascinată de misterele care învăluie trecutul familiei ei, de pasajele tainice, încăperile splendide şi obiectele moştenite din generaţie în generaţie. Tragediile, trădările şi secretele pe care Sarah le descoperă cu ajutorul abilităţii enigmatice datorită căreia surprinde ecouri din trecut, o determina pe această să-şi dorească, la fel ca şi mama ei, să se îndepărteze de Casa de chihlimbar, temându-se de pericolele care îi pândesc pe cei dragi ei dacă ar rămâne acolo.
Un băieţel curios, blând şi perspicace, Sammy este un personaj adorabil pe care l-am îndrăgit de la primele pagini. Relaţia dintre cei doi fraţi este stransă şi emoţionantă, iar conversaţiile pe care cei doi le poartă sunt amuzante şi încântătoare.
Jackson este un personaj misterios şi fermecător, un băiat marcat de pierderea părinţilor săi şi bântuit de secretul pe care l-a ascuns întreaga viaţă. Inteligent, răbdător, putermic şi curajos, Jackson este un prieten sincer şi loial, care o susţine pe Sarah şi îi este alături la nevoie, protejând-o şi sprijinind-o în încercările prin care aceasta trece.
Un volum original, unic şi plin de suspans, cu un final neaşteptat şi şocant, Casa de chihlimbar îţi tăie răsuflarea şi te introduce într-o lume magică şi uluitoare, într-o lume a călătoriilor în timp, a secretelor şi a fantomelor.

luni, 24 noiembrie 2014

Recenzie Dacă aş rămâne de Gayle Forman

Mia este o violoncelistă talentată în vârstă de 17 ani, cu o familie iubitoare şi un prieten minunat, Adam. Ea nu trebuie decât să aleagă dacă va merge la New York pentru a studia la Julliard sau dacă va rămâne în Oregon cu cei dragi.

Însă într-o dimineaţă cu ninsoare, totul se schimbă, iar decizia pe care brusc trebuie să o ia este dramatică şi dureroasă. Mia îşi pierde părinţii şi fratele mai mic într-un accident rutier, şi, cu toate că nu îşi aminteşte momentul impactului, ea îi poate vedea pe cei din jur şi pe sine.

Romanul este scris la persoana întâi, Mia evocă evenimente din viaţa sa, descrie ceea ce vede şi aude în spital, deşi nu poate simţi nimic şi este din ce în ce mai slăbită. Dragostea pentru cei rămaşi în viaţă şi pentru Adam şi pasiunea pentru muzica clasică vor determina alegerea pe care tânara o face la final. "Dacă aş rămâne" atinge teme importante, despre viaţă, moarte şi despre cum totul se poate schimba iremediabil într-o secundă. Cartea este inspirată de o tragedie reală.

Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Books Express. Pe site-ul librariei online Books Express puteti gasi carti din toate genurile literare, atat in limba engleza, cat si in limba franceza, spaniola, italiana si germana.
Multumesc librariei online Books Express pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
Un roman emoţionant, înduioşător şi tulburător, Dacă aş rămâne este povestea unei alegeri care vă va frânge inima. Fiecare pagină din acest volum este încărcată de sentimente, de durere şi suferinţa, nostalgie şi speranţă, tandreţe şi dragoste, iar fiecare capitol te sileşte să asişti mut şi îndurerat la tragedia unei fete care se stinge încetul cu încetul, captivă într-o lume a amintirilor din care nu se poate smulge fără a pierde totul.
Slăbită, înspăimântată şi ranită, aflată în comă la terapie intensivă, Mia asistă neputincioasă şi frântă la orele agonizante care urmează după accidentul care i-a răpit familia. Un observator tăcut şi invizibil, bântuit de frânturi de amintiri şi sfâşiat de suferinţă, Mia retrăieşte clipele fericite petrecute alături de cei dragi, îşi analizează trecutul şi prezentul, motivele care ar putea-o convinge să rămână şi cele care o îndeamnă să renunţe la luptă şi să se alăture familiei ei.
O violoncelista talentată, care îşi dedică fiecare clipă liberă muzicii, o fată timidă şi amuzantă, o soră şi o fiică iubitoare, o prietenă sinceră şi loială, Mia este un personaj minunat pe care l-am îndrăgit de la primele pagini. Îndrăgostită de un băiat care îi împărtăşeşte pasiunea pentru muzică, care o completează şi o susţine, uneori nesigură şi retrasă, Mia este o fată obişnuită, cu vise şi speranţe, care se confruntă cu îndoielile şi temerile specifice vârstei.
Însufleţite de pasiunile lor, definite de caractere puternice şi realiste, personajele secundare prind viaţă în paginile acestei cărţi. I-am adorat pe Teddy, frăţiorul drăgălaş şi amuzant al Miei şi pe părinţii înţelegători şi sarcastici ai acesteia, am râs citind despre momentul în care Kim şi Mia au devenit cele mai bune prietene şi l-am îndrăgit pe Adam, iubitul tandru şi blând, care ar sacrifica totul pentru ca aceasta să se întoarcă la el.
Frazele scurte şi profunde, scriitura poetică şi fluidă, personajele complexe şi încântătoare, momentele pline de sensibilitate şi emoţie, transformă volumul într-o lectură melancolică şi intensă.
Un roman şocant, unic şi dulce amărui, Dacă aş rămâne este o poveste impresionantă şi de neuitat despre sacrificii, moarte, viaţă şi iubire.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Recenzie Conexiunea (Conexiunea #1) de Imogen Howson

Elisa avea totul: frumuseţe, popularitate şi un viitor strălucit. Dar în ultimii trei ani, se confruntă cu viziuni terifiante, dureri şi vânătai misterioase din senin.

În cele din urmă i se promite un leac, o operaţie minoră pentru a arde partea hiperactivă a creierului său, dar înainte de procedură, ea descoperă adevărul şocant din spatele halucinaţiilor sale: vedea lumea prin ochii altei fete.

Când Elisa află că geamăna sa telepatică este subictul unor experimente guvernamentale, fetele fug, ducând cu ele secrete pentru care merită să ucizi, în acest thriller romantic şi futurist.

Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Books Express. Pe site-ul librariei online Books Express puteti gasi carti din toate genurile literare, atat in limba engleza, cat si in limba franceza, spaniola, italiana si germana.
Multumesc librariei online Books Express pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
Lumea creată de autoare, tulburătoare şi misterioasă, amestecul fascinant de elemente science fiction şi distopice, personajele complexe şi intriga atent construită fac din Conexiunea un volum captivant şi năucitor, care te ţine cu sufletul la gură de la început până la final.
Acţiunea volumului se petrece pe planeta Sekoia, terraformată şi colonizată de pământeni cu sute de ani în urmă şi devenită, datorită tehnologiei aerospaţiale şi supercombustibilul care le oferă navelor abilitatea de a atinge viteze uluitoare şi de a intra cu uşurinţă în hiperviteză, una dintre cele mai puternice planete din galaxie.
Familia Elisei este una dintre cele mai privilegiate de pe Sekoia datorită fratelui ei care a fost ales pentru una dintre cele mai prestigioase cariere, cea de pilot al Iniţiativei Zborurilor Spaţiale. Dar viaţa Elisei este departe de perfecţiune, umbrită de viziunile înfiorătoare care o bântuie şi de dureri îngrozitoare. Totul se schimbă în ziua în care Elisa descoperă că în spatele halucinaţilor care o chinuie se ascunde un secret teribil, care are puterea de a-i distruge nu doar viaţa, ci şi planeta. Prinsă într-un păienjeniş de secrete, conspiraţii şi experimente brutale, vânată de guvern şi silită să se bazeze pe abilităţile psihice extraordinare ale misterioasei ei surori gemene, Elisa decide să facă tot ce-i stă în puteri pentru a salva viaţa fetei care a riscat totul pentru a o găsi.
Puternică, loială, altruistă şi curajoasă, Elisa este un personaj de care te ataşezi cu uşurinţă, un personaj care nu ezită să-şi pună viaţa în pericol pentru a face ceea ce crede că este corect şi care nu se teme să-i înfrunte pe cei care încearcă să o despartă de sora ei. Legătura din Elisa şi Lin se dezvolta treptat de-a lungul volumului, dar încă de la început, în ciuda diferenţelor dintre cele două gemene, este limpede faptul că amândouă ar face totul pentru a se proteja una pe cealaltă. Riscurile pe care şi le asumă, încercările prin care trec şi provocările pe care le înfruntă, conturează două personaje extraordinare, care ar sacrifica orice pentru libertate şi pentru a nu fi despărţite din nou.
Consideraţi entităţi non-umane cu sursa umană şi folosiţi în proceduri experimentale, existenta gemenilor este ascunsă de guvern, aceştia răpind întotdeauna unul dintre copii imediat după naştere şi ascunzându-le părinţilor adevărul.
Bântuită de amintirea experimentelor tulburătoare la care a fost supusă, înspăimântată şi uneori mult prea impulsivă, Lin impresionează prin afecţiunea sinceră pe care i-o poartă Elisei şi prin încrederea nemărginită pe care o are în aceasta. Tratată întreaga viaţă ca un obiect lipsit de sentimente şi de drepturi, torturată şi folosită pentru abilităţile pe care le deţine, Lin se străduieşte să-şi controleze puterile şi să nu-şi dezamăgească sora prin acţiunile ei.
Provenit dintr-o familie modestă şi abia devenit căpitan al unei nave spaţiale, devotat, inteligent şi curajos, Caden, căpitanul navei pe care se adăpostesc cele două surori, este mânat de datoria faţă de IZS şi onoare, de dorinţa de a-şi depăşi statutul şi de recunostinta faţă de cei care l-au ajutat. În ciuda neînţelegerilor dintre el şi Elisa, în ciuda momentelelor în care este mult prea arogant, rece şi dur, Caden o sprijină şi îi este alături Elisei în încercarea de a o salva pe Lin, cu toate că îşi pune în pericol cariera şi viitorul.
Palpitant, plin de acţiune şi de răsturnări de situaţie, Conexiunea este un volum care atinge teme precum discriminarea, diferenţele sociale şi dreptul la libertate, un volum despre compasiune şi speranţă, despre lupta împotriva nedreptăţii şi supravieţuire.

vineri, 10 octombrie 2014

Recenzie Diamantul de la miezul noptii (Tronul de Clestar #2) de Sarah J. Maas

Doi bărbaţi o iubesc.
O lume întreagă se teme de ea.
Dar numai ea poate să salveze lumea.

Celaena Sardothien, asasină, este arma cea mai ucigătoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie să-şi câştige libertatea prin sângele duşmanilor ei, dar nu suportă să ucidă pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o înscenează, cu fiecare minciună pe care o rosteşte îi pune în pericol pe cei pe care îi iubeşte.

Atrasă de cei doi protectori ai ei, un căpitan şi un prinţ, şi luptând împotriva unor forţe întunecate mult mai puternice decât regele însuşi, Celaena trebuie să se hotărască pentru ce să se zbată: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului.

Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Librex. Pe site-ul librariei online Librex puteti gasi carti din toate genurile literare.
Multumesc librariei online Librex pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
Diamantul de la miezul nopţii este o lectură mult mai întunecată, mai violentă şi mai sângeroasă, spre diferenţă de volumul anterior, axat mai mult pe intrigile de la curte şi pe încercările Celaenei de a se adapta vieţii din palatul de cleştar. În Diamantul de la miezul nopţii, accentul se pune pe evoluţia personajelor şi pe dezvoltarea relaţiilor dintre acestea, pe înfruntările prin care trec, pe pierderile pe care le suferă, pe încercările care îi maturizează si îi silesc să se confrunte cu cele mai mari temeri şi cele mai înfiorătoare pericole. În acest volum, descoperim vechi duşmani şi noi aliaţi, fiecare la fel de periculos şi fiecare ascunzând propriile planuri intuncate, descoperim o lume mai măcinată de conflicte, incertitudine şi teamă, o lume în care libertatea este nepreţuită, sacrificiile îţi sfâşie sufletul şi-ţi răpesc pacea, iar moartea vine tăcută, înveşmântată în umbre şi iluzii. 
Celaena este acum asasina curţii regale din Adarlan, cel mai puternic şi temut regat din întreaga Erilee. În schimbul libertatii sale şi a iertării crimelor săvârşite în trecut, Celaena trebuie să-i ucidă pe toţi duşmanii regelui din Adarlan, fie că aceştia se fac vinovaţi de ceva, fie că sunt nevinovaţi prinşi în pânzele întortocheate ale planurilor misterioase pe care regele le pune la cale. Dar în ciuda renumelui de asasin necruţător şi brutal, în ciuda faptului că este forţată să-şi demonstreze loialitatea faţă de rege, Celaena nu poate să-i ucidă pe cei a căror soarta se află în mâinile ei, ştiind că aceştia trebuie să plătească cu viaţa doar pentru că se opun tiraniei regelui. 
În acest volum, personajele principale fac greşeli, greşeli care îi silesc să îndure pierderi brutale, greşeli care îi vor bântui şi care vor frânge relaţiile fragile abia clădite, greşeli care le demonstrează că un moment de ezitare sau o clipă de laşitate le pot aduce sfârşitul, dar, până la urma, greşeli care îi umanizează şi care ne amintesc că în ciuda calităţilor şi a abilitaţilor ieşite din comun pe care le deţin, sunt personaje supuse esecului, dar si izbandei.
Un erou curajos, puternic, inteligent, pasional, corect, altruist şi tandru, care nu ezită să se pună în pericol pentru cei pe care îi iubeşte şi care-şi asuma cele mai mari riscuri fără a se gândi la propria siguranţă şi viaţa, un erou mânat de onoare şi datorie, un erou admirabil, Chaol este în continuare personajul meu preferat. Sfâşiat între dragostea şi nevoia de a o proteja pe femeia iubită şi datoria şi loialitatea care îi leagă de ţara şi regele său, Chaol este chinuit de nevoia de a o apăra pe Celaena de mânia şi răzbunarea regelui şi îndatoririle de căpitan al gărzilor.
În Diamantul de la miezul nopţii, descoperim teama şi îndoiala care o copleşesc pe Celaena, trecutul bântuit de moarte, ură şi lupta pentru supravieţuire, secretele care o fac să ezite să înfrunte un duşman abil, periculos şi înspăimântător, care i-a mai distrus o dată viaţa, care i-a înecat viitorul într-o mare de sânge şi groaza. Obosită să lupte, să fie o marionetă şi o unealtă a celor lipsiţi de scrupule, sătulă să-şi vândă puterea pentru bani murdari de sânge, sufocată de disperare şi deznădejde, Celaena îşi doreşte o şansă la linişte, la pace, la fericire, o şansă de a uita trecutul care încă o bântuie, o şansă la un viitor care să o smulgă dintre umbre, un viitor în care să nu mai fie singură, lipsită de iubire şi vânată. Mi-a părut rău să descopăr, totodată, o Celaena mult prea aspră şi de-a dreptul ipocrită, care renunţă cu uşurinţă la Chaol, bărbatul care îşi pune in pericol viaţa pentru ea, îl învinuieşte pentru ceea ce s-a întâmplat, îl răneşte şi îşi dezlănţuie furia asupra lui, ştiind câte secrete ascunde ea însăşi, ştiind de câte ori l-a minţit, i-a ascuns informaţii periculoase şi s-a folosit de prietenia lor şi de influenţa lui pentru a obţine ceea ce vroia. Cu toate că Celaena este în continuare mult prea impulsivă şi iraţională, observăm o maturizare, o schimbare faţă de fata necugetată, superficială şi arogantă, care îşi pierdea cu uşurinţă cumpătul în volumul anterior, vedem în sfârşit asasinul cu sânge rece, periculos şi nemilos, asasinul care trezeşte teamă şi admiraţie atât în angajatorii, cât şi în victimele sale şi putem înţelege cum a devenit Celaena cea mai iscusită şi cunoscută ucigaşă din regat.
Din prinţul afemeiat, arogant şi răsfăţat, care se temea să-şi înfrunte tatăl şi care preferă să închidă ochii în faţa ororilor comise de acesta, Dorian se transformă, încetul cu încetul, odată cu puterea misterioasă care creşte în interiorul său, într-un personaj puternic, care nu mai ezita să-şi înfrunte tatăl şi care încearcă să-i salveze pe oamenii la a căror durere şi suferinţa o fost orb până acum. Am apreciat faptul ca Dorian îşi dă seama că sentimentele pe care le avea pentru Celaena nu se compară cu iubirea pe care i-o poartă Chaol acesteia, că el nu a cunoscut femeia vulnerabilă din spatele asasinei, femeia care este îndrăgostită de căpitanul gărzilor şi decide să nu devină o piedică în calea relaţiei dintre cei doi.
Întunericul care îl înconjoară pe rege, intenţiile malefice ale acestuia şi planurile machiavelice, dezvăluie un personaj crud şi monstruos, capabil să dezlănţuie cel mai profund rău asupra lumii pe care doreşte să o stăpânească, dacă aceasta ar îndrăzni să i se opună. Un rege mânat de ambiţii, de setea de putere, de nevoia de a domina totul în calea sa, conducătorul Adarlanului este un personaj lipsit de scrupule, definit de brutalitate şi de teama pe care o inspiră.
Naraţiunea multiplă care alternează între Celaena, Chaol şi Dorian ne oferă şansa de a percepe întâmplările prin care trec personajele, prin prisma trăirilor acestora, de a înţelege deciziile, temerile şi trecutul care îi motivează în acţiunile lor, de a le fi alături în momentelele care îi definesc şi le şlefuiesc caracterul.
Un volum plin de magie, aventura, mister, secrete întunecate, pericole şi acţiune, un volum al destinelor încercate de o soartă mult prea crudă, un volum al răzbunării, dar şi al speranţei în izbăvire, Diamantul de la miezul nopţii este un volum al răsturnărilor de situaţie, care vă va ţine cu sufletul la gura de la început până la final.

vineri, 11 aprilie 2014

Recenzie Tronul de Clestar de Sarah J. Mass

Tronul de Clestar, primul volum din seria omonima scrisa de Sarah J. Mass, a fost publicat de editura Rao.

O inima de gheata.
O vointa de fier.
Faceti cunostinta cu asasina.
Faceti cunostinta cu Celaena Sardothien.
Ucigatoare.
Cu un destin maret.

În întunecatele şi mizerabilele ocne din Endovier o fată de optsprezece ani îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă. Ea este o asasină, cea mai bună din breasla ei, dar a făcut o greşeală fatală. S-a lăsat prinsă.
Tânărul căpitan Westfall îi oferă o ieşire: libertatea în schimbul unui uriaş sacrificiu. Celaena trebuie să-l reprezinte pe prinţ într-o competiţie până la moarte, luptând cu cei mai talentaţi hoţi şi asasini ai ţării. Indiferent dacă rămâne în viaţă sau moare, Celaena va fi liberă.
Indiferent dacă câştigă sau pierde, ea îşi va descoperi adevăratul destin. Dar va putea să se înmoaie inima ei de asasin?

RECENZIE.
Candva, cel mai faimos si temut asasin al Adarlanului, Celaena este acum doar o umbra a celei care a fost. Prizoniera in minele de sare din Endovier, Celaena afla ca singura ei sansa de a scapa de sclavie este sa devina Campioana Regelui Adarlanului. Dar pentru a castiga acest titlu, trebuie sa-i invinga pe ceilalti douazeci si trei de adversari, care la randul lor nu se vor da inapoi de la nimic pentru sansa de a fi liberi.
Devenita reprezentanta Printului Dorian, Celaena se aventureaza in lumea periculoasa a intrigilor de la Curte, unde planuri malefice, adversari de temut si dusmani intunecati par sa-si astepte randul pentru a o ucide.
Singurul ei sprijin este misteriosul Capitan al Garzilor, care ii este alaturi la fiecare pas, antrenand-o, indrumand-o, protejand-o si devenindu-i un adevarat prieten si confident.
Inca de la inceptul volumului am fost fascinata de istoria Erilei si de creaturile magice care au condus candva regatul si au populat padurile si muntii bantuiti acum de umbre si legende infricosatoare. Am fost incantata de momentele incarcate de actiune si tensiune ale competitiei si de misterul care inconjura crimele macabre care se petreceau in palat. Povestea Elenei si a lui Gavin mi s-a parut fermecatoare si mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre trecutul lor si despre semnele Wyrd, acele rune antice incarcate de putere si secrete.
Un alt lucru pe care l-am apreciat a fost modul in care a fost construit triunghiul amoros. In ciuda faptului ca nu sunt o fana a povestilor de dragoste care intotdeauna se sfarsesc cu unul dintre personaje avand inima franta, triungiul amoros din Tronul de Clestar este diferit de cele intalnite pana acum in alte volume fantasy. Unul dintre motivele care fac ca povestea de dragoste sa fie una atipica este faptul ca Chaol, Capitanul Garzilor, nu arata un prea mare interes fata de eroina, neavand incredere in aceasta si indoindu-se de intentiile ei pana la finalul volumului. Acesta nu se sfieste sa-si spuna parerea despre atitudinea si comportamentul Celaenei cu fiecare ocazie pe care o are si nu ezita sa o taxeze pe aceasta cand greseste sau cand depaseste limitele impuse de el. Poate din acest motiv, Chaol a si fost personajul meu preferat.
Onorabil, curajos si protector, Chaol este un personaj seducator, care dovedeste cu fiecare ocazie cat de loial este si cat de mult pret pune pe relatia stransa de prietenie pe care o are cu Dorian.
Printul Dorian, desi manifesta un interes mai mare decat Chaol fata de Celaena, continua sa fie pana spre finalul volumului acelasi print afemeiat si incapabil sa isi infrunte tatal pe care il intanim la inceput, desi in unele momente intrezarim in spatele atitudinii superficiale a acestuia un barbat puternic. Am avut de multe ori impresia ca singurele motive pentru care printul era interesat de Celaena erau faptul ca aceasta era atragatoare si era considerata periculoasa. Relatia dintre Dorian si Celaena nu evolueaza in niciun mod, cei doi nu au ocazia sa se cunoasca mai bine sau sa descopere lucruri pe care le au in comun, exceptand pasiunea pentru lectura, si nici nu pare sa ii lege altceva decat atractia fizica si dorinta. Nu am putut sa inteleg de ce Dorian insista ca eroina este diferita de celelalte fete de la curte, cand de cele mai multe ori, Celaena se dovedea la fel de frivola si preocupata de moda, baluri si flirturi, ca orice domnita din suita regala.
Din pacate, Celaena a fost unul dintre personajele care mi-au placut cel mai putin in acest volum si de care nu am putut sa ma atasez. Lipsa de sange rece, de disciplina si de rafinament, aroganta si usurinta cu care isi pierde cumpatul, fac sa fie complet lipsit de credibilitate titlul de cel mai bun asasin al Adarlanului, cu care Celaena se lauda in mod frecvent. M-a dezamagit faptul ca eroina este incapabila sa-si controleze emotiile si sa-si infrunte adversarii intr-un mod inteligent in conversatiile pe care le are cu cei care se folosesc de secretele si slabiciunile ei pentru a o pune la pamant. In repetate randuri se dovedeste necugetata si impulsiva, fie subestimandu-si inamicii, fie considerand ce toti ceilalti competitori sunt nedemni sa-i fie adversari daca nu sunt cei mai buni din breasla lor, desi ea nu dovedeste niciun fel de abilitate iesita din comun care sa o recomande ca fiind un bun asasin. Mi s-a parut absurd faptul ca eroina considera ca slujba ei si titlul de Asasinul Adarlanului sunt ceva demn de mandrie, cand de fapt dovedesc doar ca ea este o persoana lipsita de scrupule care ucide pentru cel care ofera cei mai multi bani, fara sa-i pese de motivul aflat in spatele crimei.
Un alt lucru care m-a deranjat este rapiditatea si usurinta cu care Printesa Nehemia ii ofera increderea ei Celaenei. Ma asteptam ca aceasta sa pastreze distanta fata de toate persoanele de la Curtea Adarlanului si sa fie mai precauta, tinand cont ca oricine putea fi un spion al Regelui, care incearca sa descopere locatia rebelilor pe care Printesa ii protejeaza.
Mi-ar fi placut ca autoarea sa fie mai subtila si sa nu ofere atat de multe indicii care sa-l faca pe cititor sa descopere cu mult inaintea eroinei cine este "raul" din palat. Intotdeauna apreciez elementele de mister din volumele pe care le citesc si fara acestea, de multe ori, lectura isi pierde farmecul.
Cu toate acestea, Tronul de Clestar este un volum captivant si palpitant, care imbina secretele si magia cu misterele si scandalurile de la curte, intr-o lume populata de cavaleri si domnite care nu sunt niciodata ceea ce par.