Într-un acces de furie, Anthony îşi provoacă rivalul la o competiţie: următoarea dată când cele două agenţii se vor duela pentru un caz, cei care vor pierde vor trebui sa recunoască asta în paginile ziarului Times.
Aşa începe povestea incitantă al celui de-al doilea volum din seria Lockwood şi asociaţii, din care nu lipsesc stafiile maliţioase, urmăririle cu sufletul la gură şi un mister demn de un roman poliţist. Scris cu mult umor, romanul este captivant încă de la prima pagină, fiind alegerea perfectă pentru o noapte plină de poveşti de groază.
Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.
RECENZIE.
După un prim volum excelent și plin de suspans, seria Lockwood și asociații continuă aventurile celor trei personaje carismatice cu o nouă poveste fascinantă și captivantă cu fantome, care vă va ține cu sufletul la gură de la început până la final.
Lumea întunecată populată de spirite razbunătoare, captive printre umbre, construită de Stroud în Craniul din bibliotecă ne atrage într-un tărâm magic în care nimic nu este ceea ce pare, pericolul pândește la fiecare pas, iar secretele pe care le ascund protagoniștii au potențialul să distrugă totul.
Agenția Lockwood și asociații trece printr-o perioadă dificilă încercănd să supraviețuiască în competitiva și periculoasa lume a vânătorilor de fantome și să-si construiască o reputație. Confruntările cu spiritele sunt mai riscante ca oricând, iar rivalitatea cu agenția Fittes nu face decât să provoace și mai multă tensiune. În plus, noul caz încredințat celor două agenții transformă competiția dintre acestea într-o luptă acerbă contratimp pentru a recupera artefactul dispărut.
La fel ca și primul volum, Craniul din bibliotecă este narat din perspectiva lui Lucy, narațiunea la persoana întâi contribuind la crearea unei atmosfere sumbre și sinistre aproape palpabile.
Talentul lui Lucy de a simți intențiile fantomelor, de a comunica și de a le auzi pe acestea devine tot mai puternic, iar teama acesteia de abilitățile ei este evidențiată de permanentul conflict interior pe care aceasta îl simte. Inteligentă, matură, intuitivă și perseverentă, Lucy este un personaj complex și realist, ale cărei imperfecțiuni contribuie la crearea unei eroine puternice și curajoase care înfruntă cele mai înfricoșătoare şi cumplite spirite, chiar dacă uneori este vulnerabilă şi copleşită de teamă.
Răbdarea, inteligența, șarmul și atitudinea detașată și neînfricată a lui Lockwood mă duc cu gândul la un tânăr Sherlock Holmes, care nu ezită să-și asume riscuri, care nu-și pierde niciodată calmul și care face totul pentru a-i proteja pe prietenii săi și pe cei care au nevoie de ajutor.
Cu toate că Lockwood este la fel de misterios ca și în volumul anterior, de această dată descoperim secrete tulburătoare din trecutul acestuia și o parte dintre motivele pentru care acesta nu-și permite să-și deschidă sufletul în fața nimănui.
Pasionat de lectură, cercetare și fantome, George este un personaj ale cărui micuțe ciudățenii îl transformă într-un erou amuzant și încântător, care te cucerește cu replicile pline de sarcasm și pe care nu te poți abține să nu-l îndrăgești.
Relația de prietenie sinceră, devotată și altruistă dintre protagoniști evoluează constant, încercările de a-și purta reciproc de grijă și încrederea pe care o au unul în celălalt demonstrând cât de apropiați au devenit de-a lungul seriei.
Amestecul de elemente horror și umor, proza elegantă, descrierile excepționale și scenele încărcate de acțiune transformă volumul într-o lectură fermecătoare şi impresionantă, în care misterul şi magia se împletesc.