Dar când Cammie se duce la Boston pentru a fi alături de prietena ei Macey atunci când tatăl acesteia este nominalizat la vicepreşedinţia Statelor Unite, convenţia politică naţională se transformă pentru cele două fete într-o adevărată capcană. Pentru a împiedica răpirea lui Macey, o ţintă politică majoră, Cammie se vede nevoită să renunţe la acoperirea ei.
Dar cine sunt răpitorii? Extremişti politici sau nişte personaje mai sinistre? Şi ce rol joacă Zach, misteriosul (super sexy) băiat de care Cammie e îndrăgostită, şi care îşi face mereu apariţia pe neaşteptate, la adunări politice şi în trenuri? (Cammie încă nu a decis dacă el este băiatul bun sau cel rău, dar asta nu o împiedică să se gândească mereu la el!)
Cu ajutorul unei uluitoare foste Fete Gallagher, Cammie şi prietenele ei sunt decise să descopere maleficul grup care le ameninţă existenţa, a lor şi a întregii şcoli, şi să afle adevărata lui motivaţie. Şi în toată această aventură, misterioasă, cu răsturnări bruşte de situaţie şi momente de tensiune extremă, Cammie şi prietenele ei învaţă două lucruri:
A) Viaţa în lumina reflectoarelor nu este întotdeauna cea mai plăcută, căci nu ştii niciodată cine te poate pândi.
Şi B) Lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un spion este să-şi urmeze instinctele.
4 comentarii:
Abia asteeept! Vai vai vai! Nu mai trece o data saptamana asta! :))
Si eu astept sa apara cartea asta, chiar imi place actiunea seriei.
Astept sa apara si ultimul volum si apoi ma apuc sa o citesc ! :D
Asa am facut si eu ca mi-e greu sa astept pana apar celalalt volum. Vreau sa le citesc pe toate odata
Trimiteți un comentariu