vineri, 24 iulie 2015

Recenzie Opal (Lux #3) de Jennifer L. Armentrout

Daemon Black este unic.

Când s-a hotărât să-şi dovedească sentimentele pentru mine, a făcut-o într-un mod foarte serios. N-o să mă mai îndoiesc niciodată de el, iar acum, că am trecut de momentele dificile, ei bine e multă combustie spontană între noi!

Dar nici măcar el nu poate să-şi protejeze familia de pericolul de a încerca eliberarea celor dragi.

După tot ce s-a întâmplat, eu nu mai sunt aceeaşi Katy. Sunt cu totul alta. Şi nu prea ştiu ce o să însemne asta până la urmă. Când fiecare pas pe care îl facem pentru a descoperi adevărul ne aduce mai aproape de organizaţia secretă responsabilă pentru torturarea şi testarea hibrizilor, îmi dau seama cât de uriaşe sunt capacităţile mele. Amintirea celor morţi încă mai dăinuie, ajutorul vine din cel mai improbabil loc, iar prietenii vor deveni cei mai nemiloşi duşmani, dar noi nu vom da înapoi. Chiar dacă rezultatul ne va spulbera pentru totdeauna lumea.

Împreună suntem mai puternici şi ei ştiu asta.

Multumesc Grupului Editorial Corint pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Leda.

RECENZIE.
Intens, devastator și captivant, Opal este cel mai emoționant și mai tulburător volum al seriei Lux. Lumea fabuloasă imaginată de autoare, răsturnările de situație cutremurătoare și momentele tensionante poartă cititorul într-o cursă presărată cu primejdii și trădări sfâșietoare, care ne vor frânge inima.
Amenințați de inamici înfiorători, captivi într-un păienjeniș de secrete și bântuiți de pierderile suferite, Katy și Daemon incearcă să descopere adevărul despre organizația care l-a răpit pe Dawson și care înca o ține captivă pe Beth. Drumul pe care îl parcurg personajele și riscurile pe care și le asumă, conturează un volum despre sacrificii, loialitate, alegeri dureroase și pierderi brutale.
Katy și Daemon sunt în sfârșit împreună, dar pericolul este mai aproape ca niciodată. Nevoiți să pornească o luptă care le-ar putea răpi totul și care le-ar putea spulbera orice șansă la fericire, cei doi protagoniști își vor înfrunta cele mai mari temeri și cei mai periculoși adversari.
Katy este o eroină minunată, o eroină a cărei evoluție este mai mult decăt evidentă de-a lungul volumului, o fată care refuză să se mai teamă, care alege să lupte pentru persoanele dragi ei și care nu ezită să-și riște viata pentru prietenii ei. Mult mai puternică, mai independentă, mai înțeleaptă și mai curajoasă, Katy își asumă responsabilități copleșitoare și se transformă într-o eroină demnă de admirat, mănată de dorința de a-i ajuta pe cei lipsiți de apărare și de a-i înfrânge pe prădătorii care îi vânează pe luxeni.
Relația dintre Daemon și Katy progresează, se dezvoltă și este întărită de provocările cu care se confruntă, de profunzimea și intensitatea sentimentelor care îi unesc, de încercările prin care trec și de conștientizarea faptului că pot pierde totul oricând.
Daemon este foarte diferit de personajul care nu se temea de nimeni și nimic, cu care ne-am obișnuit în volumele anterioare. Înspăimântat că Dawson sau Dee ar putea fi raniți din nou, îngrozit că ar putea sa o piardă pe fata pe care o iubește, Daemon încearcă cu disperare să-și protejeze familia și iubita de cei care reprezintă un pericol pentru ei. Protector, tandru, blând și pasional, Daemon devine în Opal eroul fermecător pe care l-am intuit de la început în băiatul misterios din Obsidian, apăsat de secrete și sfâșiat între loialitatea față de familia sa și dragostea pentru Katy.
Autoarea ţese cu abilitate intriga complexă și ingenioasă, construind un volum frumos narat, palpitant, romantic și dramatic care te tulbură şi te înduioşează și de care cu greu te poţi desprinde.
Pasajele care abundă în acțiune, emoțiile care răzbat din fiecare scenă și clipele încărcate de suspans sunt completate de atmosfera sumbră, prevestitoare de rău care insoțește fiecare capitol și care ne întărește convingerea că pericolul și moartea pândesc printre umbre, ascunse la fiecare pas.
Uluitor, sensibil și șocant, Opal este un roman fascinant, cu personaje excepționale, plin de aventuri și de neuitat.

27 de comentarii:

Ema spunea...

Madaaaa, imi faci in ciuda, ca eu n-am citit-o :)) Vreau si eu :D. Acum, legat de actiune, ma asteptam un pic la o parte din ce urmeaza, intuiam cam ce o sa se intample :P

Viziru Georgiana spunea...

Deci nu pot descrie cat de mult imi place aceasta serie si de cat de mult vreau sa citesc volumul 3. Daemon si Katy! Omg! Ii ador pe amandoi. Ce-i drept, in volumul 2 Katy m-a enervat cam rau pentru ca facea mereu alegeri proaste si avea incredere numai in cine nu trebuie. Nu am citit nimic despre volumul acesta, doar recenzia ta si cred ca asta o sa fie singura pentru ca nu vreau niciun spoiler indiferent de cat de mic e.

Ema spunea...

@Foxette, te cred, nici eu nu mai vreau spoilere dupa faza cu Experiment. :)) Si mie imi plac personajele cartii, desi credeam initial ca n-o sa imi placa, credeam ca o sa mi se para o carte de adolescenti, dar chiar mi-a placut. :)

Viziru Georgiana spunea...

@ema, am citit prima carte in doua zile si pe cea de a doua in mai mult timp cred. Oricum, le-am citit destul de repede. Mie mi-a placut destul de mult. Adica genul asta de carti iubesc. Jumatate paranormal jumatate normal. Si eu am primit spoilere la Experiment si la Captiv in labirint multe chiar, Got si sub aceeasi stea, jocurile foamei, daca as ramne... am un noroc de a primi spoilere doar la cartile pe care le ador.

Ema spunea...

@Foxette, eu doar la Experiment am primit. Si a fost cumva si vina mea, ca tipa m-a avertizat ca n-o sa imi placa ce imi spune :))
Si mie imi plac cartile cu paranormal si normal :D
Am o curiozitate, ce fel de spoilere poti primi la Captiv in labirint? :))

Cherry Queen spunea...

neaparat s citesc si eu aceasta serie. e pe gustul meu :)
pupici!

http://cherryqueendee.blogspot.com/

Viziru Georgiana spunea...

@ema eu am cautat pe net poze si mai cauta de acum incolo Geo... Am primit in legatura cu Chuck sau cum il cheama. Si in legatura cu Gally si baiatu ala care e prieten cu Tom si ii spune Tomy sau ceva... Newt.

Ema spunea...

@Foxette, credeam ca te referi la ce e in spatele labirintului, sau cine mai exact. :) Avand in vedere ca mor o gramada dintre ei, ca si la GOT, nu prea e spoiler sa ti se spuna ca moare X sau Y.

Viziru Georgiana spunea...

@ema, pentru mine a fost. Mai ales la Newt. Plangeam si injuram in acelasi timp... =(. Si la Got am primit o gramada, dar acolo a fost altfel.

Georgiana spunea...

Off....inca nu am apucat sa citesc seria asta!Nici nu stiu ce ma mai retine,oricum toata lumea o lauda si sunt sigura ca va fi pe gustul meu :)

Ema spunea...

Foxette, la Newt e aiurea abia in volumul 3. De ce ai primi spoiler pt volumul 3???

Georgiana, tot ce pot sa iti zic ca e seria mea preferata in acest moment, imi place mai mult decat Hunger Games, Divergent si Obsidian. :D

Georgiana spunea...

Atunci cred ca ar fi bine sa ma apuc si eu curand de ea... :))

Viziru Georgiana spunea...

@ema, cand caut poze legate de carti, scriu pe weheartit books si imi da acolo toate pozele care au tag-ul ala. Si de obicei sunt si poze funny si mai cauta Georgiano poze de genu ca numai de acolo am primit spoilere.

@georgiana, eu am citit primul volum si e destul de faina seria. Ti-o recomand daca vrei sa te apuci de ea.

Ema spunea...

@Foxette, nu stiam de site-ul ala. Numai spoilere gasesti pe el sau si ceva interesant? :D

@Georgiana, apuca-te, n-o sa regreti. :)

Viziru Georgiana spunea...

@ema, gasesti tot ce vrei. Pui doar tagul in engleza si gasesti numai poze faine. Doar ca eu am scris si numele la carti si de aia ma primit spoilere.

Ema spunea...

@Foxette, o sa intru si eu sa vad ce gasesc despre Outlander :D

Madalina spunea...

Emanuela, seria Lux dă dependentă ^_^ Acum abia aștept următorul volum din serie. Cliffhangerul de la finalul lui Opal m-a lăsat în stare de șoc :(

Viziru Georgiana spunea...

@ema, poti cauta. Sunt multe poze dragute.
@mada, a avut final urat? Imi e asa frica si da, chiar da dependenta. Si cate carti sunt in total din seria Lux?

Madalina spunea...

Sa zicem că nu s-a terminat prea bine pentru Katy :( Nu știu cum o să rezist până e publicat următorul volum. Sunt 5 volume in serie și o nuvela numită Shadows (despre Beth și Dawson). In plus, autoarea a publicat si un spin-off al seriei Lux, volumul Obsession al cărui erou e un Arum (https://www.goodreads.com/book/show/14060046-obsession). Sper să fie publicat și la noi <3

Ema spunea...

@Mada, chiar da dependenta :)). Am terminat Onix intr-o zi parca, si daca as fi avut si Opal stateam toata noaptea sa o citesc.
Legat de ultimele carti, cum de nu le-ai citit in engleza pana acum? :D
@Foxette, merci pentru recomandare.

Viziru Georgiana spunea...

@mada, imi e frica pentru Katy. O doamne... urasc cand li se intampla lucruri rele personajelor principale.
@ema si eu am citit obsidian in o singura zi, adica 24 de ore daca e sa o iei in cat timp.

Ema spunea...

@Foxette, chill, nu cred ca se intampla ceva atat de grav, e totusi personajul principal :D. Adica sper sa nu. Eu nu citesc spoilere, deci chiar nu stiu.

Viziru Georgiana spunea...

@ema, si eu sper la fel. Sincera sa fiu Katy m-a enervat in vol 2 pentru ca se tot certa cu Daemon din motive inexistente si avea incredere in TOTI. Si asta m-a enervat rau. Vroiam sa las pur si simplu cartea si sa o termin peste o saptamana.

Ema spunea...

@Foxette, si pe mine m-a enervat ca avea incredere in cine nu trebuia. Insa imi placea ca in momentul in care era Daemon langa ea, uita de restul :). Oricum, e o serie care se citeste foarte usor. :)

Viziru Georgiana spunea...

@ema, sunt de acord. Se citeste repede si e foarte frumoasa. Sunt de acord cu tine, sunt cute impreuna ce-i drept.

Madalina spunea...

E destul de grav ce i se întâmplă lui Katy. Cum să explic fără să dau un spoiler? Să zicem că Daemon o să înteleagă foarte bine prin ce trece Dawson.

Nu știu cum de nu le-am citit în engleză. Cred că problema mea e că de câte ori descopăr serii sau volume noi, le citesc pe acelea și uit de seriile deja începute.
Dacă îmi place foarte mult o serie nu mă las până nu o termin pe toată, chiar dacă sunt publicate vreo 8 volume :))) Pe urmă aștept un timp cu disperare următorul volum, iar pe când e publicat uit de el pentru că am descoperit o nouă obsesie. Așa am pățit cu seriile Night Huntress, The Arcana Chronicles, Night Prince, Shatter me ș.a.m.d

Ema spunea...

Nuuuuuuuuuuu. Nu vreaaaaau sa pateasca si ea :((. Nu e corect ... Off... (o sa sterg comm pana pe 31, ca e in plus)