marți, 10 februarie 2015

Recenzie Strainul seducator (Ticalosul seducator #2) de Christina Lauren

Sara Dillon, o tânără din Chicago, geniu al finanţelor, se mută la New York, unde îl întâlneşte într-un club de noapte pe fermecătorul playboy irlandez Max Stella, un maestru al investiţiilor de risc, mereu în lumina reflectoarelor. Felul în care Max o ajută să scape de inhibiţii transformă aventura lor de o noapte într-o experienţă deosebit de incitantă.

La iniţiativa Sarei, fac înţelegerea de a se vedea o singură dată pe săptămână şi, pentru parcursul lor erotic, aleg locuri inedite, unde gustă cele mai condimentate plăceri carnale. Adevăratul pariu ţine de cum îşi vor gestiona emoţiile, dar şi de găsirea unui echilibru între nevoia lor de exhibiţionism erotic şi teama de a-şi expune viaţa privată.

„Mâinile lui se mişcau calm şi stăpânit; mă tachina. Ceea ce începuse să creeze sub pielea mea era un foc mocnit. El mă săruta peste tot, provocându-mi plăcere cu mâinile, cu gura şi cuvintele; întrebându-mă ce îmi plăcea, de parcă nu făcuserăm asta de atâtea ori înainte."

Multumesc Editurii Trei pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul Editurii Trei. Pe site-ul Editurii Trei veti gasi si primul volum din serie, Ticalosul seducator.

RECENZIE.
Sexi, lipsit de inhibiţii şi intens, cel de-al doilea volum din seria Ticălosul seducător, Străinul seducător, spune povestea pasională, plină de tandreţe şi dorinţă a Sarei şi a lui Max. Încărcat de emoţii puternice, tensiune erotică şi o avalanşă de sentimente, volumul se concentrează pe relaţia senzuală şi incitanta care se dezvolta între cei doi protagonişti, pe măsură ce aceştia se descoperă unul pe celălalt şi îşi explorează limitele împreună.
Sara este o eroină de care te ataşezi cu uşurinţă, o femeie independentă şi inteligentă, dar totodată sensibilă, nesigură şi vulnerabilă, rănită de eşecul relaţiei anteriore şi de trădările fostului iubit. Dornică să o ia de la capăt într-un oraş nou, Sara îşi doreşte să experimenteze pasiunea care i-a lipsit până acum în viaţă, dar fără a se mai implica într-o relaţie. Aventura îndrăzneaţă şi copleşitoare cu Max o ajuta să se descopere pe sine, să-şi asume riscuri şi să se transforme într-o femeie puternică, dezinvolta şi extrovertita.
Şarmant şi atrăgător, Max este un om de afaceri de succes, care obţine întotdeauna ceea ce-şi doreşte şi un playboy seducător ale cărui cuceriri apar frecvent la rubrica de mondenităţi a ziarelor din New York. Pasional, răbdător, atent şi tandru, Max o dezbrăcă pe Sara de secrete şi de inhibiţii, o ajută să-şi exploreze fanteziile şi să înveţe din nou să aibă încredere în bărbatul iubit.
Personajele frumos conturate şi fermecătoare, atracţia intensă dintre acestea şi scenele pline de erotism îmbogăţesc şi completează acest volum tentant si captivant.
Provocator, pătimaş şi romantic, Străinul seducator este asemenea unei ciocolate delicioase menită să fie savurata încetul cu încetul, alaturi de un pahar de vin, într-o seară de Valentine's Day.

65 de comentarii:

Ema spunea...

Draga Mada, cum ma faci tu sa ma apuc de o carte asa fara sa planuiesc :)). Bineinteles, trebuie sa o citesc intai pe prima. Super faina recenzia, felicitari. Mi-ar placea sa pot sa scriu si eu la fel de bine...

Unknown spunea...

Arata bine cartea dar parca sunt altele mai bune in categoria ei asa ca nu ma grabesc sa o citesc

Ema spunea...

Eu ma incapatanez sa nu citesc inca 50 shades of gray (de exemplu), tocmai pentru ca toata lumea o lauda. Prefer sa o citesc pe asta intai :D. Pe aia o citesc cand chiar o sa ma roada curiozitatea. :P

Unknown spunea...

Arată bine, dar cred că aş avea nevoie de primul volum înainte...
Romina Geanina, serios? Care?
Emanuela, am citit eu Fifty Shades of Grey I, e okay, dar nu pot să zic că e aşa cum aş fi vrut să fie, dacă mă fac înțeleasă. Aşa că, probabil această serie va avea mai multe şanse să îți ajungă la inimă, deşi nu sunt sigură fiindcă nu am citit-o.

Ema spunea...

@Andra, pai eu ma gandeam ca Romina la Fifty shades of grey se refera :P, in acelasi ton.
Nu stiu, eu cred ca asta o sa imi placa. Pe cealalta nu o citesc curand, pentru ca ma enerveaza un pic entuziasmul tuturor legat de ea...

Lupu Diana spunea...

Si cica anul asta planuiam sa citesc alte tipuri de carti...cum sa te lasi cand gasesti asemenea recenzii care te fac imediat sa vrei sa citesti cartea?? Am auzit pareri bune si despre Ticalosul seducator, dar nu am citit-o. Nu stiu ce sa zic...o sa incerc sa ma tin tare.

Ema spunea...

Hihi, de ce sa te tii tare? :))
Hai mai, ca pare foarte faina, lasa ca ai timp pentru altele. De fapt, ai timp pentru toate. :) Eu recunosc, am perioade cand citesc o carte pe zi (mai exact noapte) si perioade in care ma intind o saptamana cu o carte. Asa am facut cu Lolita lui Nabokov saptamana trecuta ... pentru ca nu era un format f bun pentru kindle, scris f mic, litere aiurea, si erau si foarte multe descrieri...

Lupu Diana spunea...

Eu am avut o perioada foarte mare in care nu am mai citit nimic si dupa o perioada am inceput sa ma gandesc la cartile pe care le citisem si am realizat ca ma invarteam in jurul catorva genuri si in special al cartilor foarte mediatizate si m-am hotarat sa citesc si carti clasice, de aceea spun ca trebuie sa ma tin tare.
Chiar vreau sa citesc Lolita. Cum e? Ti-a placut?

Ema spunea...

Sincer? Nu. Culmea, nu faptul ca era forma de iubirea unui barbat matur pt o minora de 12 ani m-a deranjat, ci faptul ca mi s-a parut o carte inghesuita si ametita. Asta a fost senzatia mea... insa am vazut o gramada de opinii pozitive.

Unknown spunea...

Nu ma refeream neaparat la 50 de umbre ,sunt o gramada aparute cum ar fi seria crossfire , infernul lui gabriel

@Emanuela crezi ca te poti abtine mai ales la ce zarva se face in ultimul timp odata cu aparitia filmului

@Andra nici pe mine nu m-a impresionat foarte puternic 50 de umbre

Ema spunea...

@Romina, da, tocmai de aia ma abtin, ca ma enerveaza zarva. Datorita agitatiei in jurul anumitor filme, nici acum n-am vazut Avatar sau Stapanul inelelor :))

Lupu Diana spunea...

@Emanuela, si eu am vazut foarte multe pareri pozitive, mai rar negative...
@Romina, Crossfire mi se pare ca seamana enorm de mult cu 50 de umbre...

Unknown spunea...

@Emanueala Avatar nu m-a impresionat extrem de tare ,insa pentru Stapanul ineleleor si Hobbitul nu am cuvinte <3

@Diana si mie mi se pare la fel

Ema spunea...

@Diana, poate e doar parerea mea negativa... citeste-o si spune-mi ce parere ai tu :)
@Romina, inca nu sunt motivata sa le vad :)

Unknown spunea...

@ Emanuela mie mi-au placut mult , acuma depinde si de gusturi . Sper ca intr-o zi sa le vezi , macar pentru Orlando Bloom

Lupu Diana spunea...

@Emanuela, o voi citi, mi-a starnit curiozitatea de ceva timp.
Si ar trebui sa te uiti la Stapanul inelelor <3 Mie mi-a plcut mult ^_^

Diana- Daniela Macovei spunea...

Eu am citit seria Cincizeci de umbre ale lui Grey si mi-a placut destul de mult dat fiind ca am avut rabdarea sa o citesc pe net. Culmea e ca desi are o multime de pagini (toate 3 cartile) la sfarsit ramai cu senzatia ca tot ii lipseste ceva :(
Despre seria Christinei Lauren ce sa zic, am trecut-o pe lista de achizitii, insa nu stiu cand o sa ajunga si in raft. Cred ca trebuie sa mai treaca o vreme pana sa mai pot lua o carte romantica in mana. :(

Lupu Diana spunea...

Si eu am avut rabdarea de a citi 50 de umbre de pe net, dar nu m-a impresionat chiar atat, au fost 3 volume si parca in niciunul nu s-a intamplat mai nimic...

Ema spunea...

O sa ma uit, dar deocamdata am altele care imi starnesc interesul mai mult :

Lupu Diana spunea...

oky :) Eu cat de curand ma voi uita din nou la ele <3 Poate si la HP

Ema spunea...

Harry Potter? Nu ma uit nici sa ma bati la el, singura parte vazuta era cu niste paianjeni uriasi. Fobia mea nu s-a inteles deloc cu acel film vazut pe ecran imens...

Lupu Diana spunea...

:)) Era doar un singur film cu paianjeni... la restul poti sa te uiti :))

Ema spunea...

No no, nu mai risc. :D

Lupu Diana spunea...

Nu risti, nu castigi :P Sper totusi sa te uiti :))

Ema spunea...

Nop, sunt atatea filme bune, prefer sa dau skip seriei, fobia mea e prea mare si nu pot sa sar o parte, mi se pare aiurea.

Lupu Diana spunea...

In regula, nu te pot obliga sa te uiti la ceva ce nu-ti place, mai ales daca ai fobie (brr)

Ema spunea...

Mda, am de cand ma stiu...e mai bine sa evit...

Lupu Diana spunea...

Si mie imi este frica de ei, dar nu a ajuns in stadiul de fobie :D

Ema spunea...

Mda, la mine e fobie, am reactii de spaima si la poze, jucarii si orice chestii care ii implica, nu doar la paianjeni reali...

Lupu Diana spunea...

Crezi ca poti avea fobie de fobii? :)) Gandul la a avea o fobie ma inspaimanta...mi se pare ingrozitor sa traiesti constant cu o frica.

Ema spunea...

Heeey, nu face misto de mine...nu, nu cred ca poti avea fobii de fobii...

Lupu Diana spunea...

Nu fac misto de tine :* Chiar ma inspaimanta gandul asta :D

Ema spunea...

Ok, te cred, te cred, acum ma pot duce linistita sa citesc, ca stiu ca nu rade nimeni de fobia mea :D

Lupu Diana spunea...

Eu m-as fi dus oricum sa citesc :))

Ema spunea...

Hai mai, eu vorbeam serios, vreau sa termin Mincinosii in noaptea asta. :D

Unknown spunea...

off .. si eu ce pot sa mai zic=)))

pentru mine Mincinosii au fost o mare dezamagire =))

Ema spunea...

@Romina, de ce dezamagire? Mie imi place pentru moment...

Unknown spunea...

Asa mi-a placut si mie insa finalul a lasat de dorit

Ema spunea...

Ah, sper sa nu fie asa...N-am terminat-o inca...

Lupu Diana spunea...

Si abia ma hotarasem sa o citesc :)) Acum o sa astept sa vad care e parerea ta finala, Emanuela :)

Ema spunea...

Ce dragut din partea ta, iti multumesc pentru incredere :*

Lupu Diana spunea...

Nu ai pentru ce ^_^ Eu inca citesc Sa nu ma parasesti <3 si ma enerveaza ca nu o pot devora, dar am scoala si teme si pregatire pentru olimpiada si nu prea pot sa ma ocup de citit...

Ema spunea...

Aaa, i-auzi. La ce olimpiada mergi? :)

Lupu Diana spunea...

La fizica, si e naspa, ca trebuie sa recapitulez si ce am facut anul trecut si olimpiada e sambata asta...

Ema spunea...

Wow, mult succes iti doresc. Sa imi zici ce ai facut. Fizica e cea mai tare! Pentru mine o persoana buna la mate si fizica inseamna clar ca e o persoana inteligenta :)

Lupu Diana spunea...

Nu cred ca o sa fac mare lucru, am aflat abia la inceputul saptamanii ca sunt inscrisa la olimpiada si nu am cum sa recapitulez atata materie...

Ema spunea...

Ah, pai primul pas ar fi sa incepi :).
Hai ca te las sa lucrezi, o sa vezi mai tarziu cat de mult conteaza niste rezultate bune la olimpiade :)

Lupu Diana spunea...

De inceput am inceput, dar am si termodinamica si mecanica si optica si mna, la nivel de olimpiada trebuie sa le aprofundez. La 5 trebuie sa merg la pregatire. Din nou.

Ema spunea...

Ufff...lasa ca o sa fie bine...spor la invatat... Acum ca ne-ai spus aici de olimpiada, va trebui sa ne spui si rezultatul :D

Lupu Diana spunea...

Pot sa-mi sterg comentariile legate de olimpiada? :))

Ema spunea...

Nu nu nu, am memoria buna. Dar daca nu vrei sa zici aici rezultatul, mi-l zici pe facebook, chiar sunt o persoana curioasa :D

Lupu Diana spunea...

Cred ca daca voi lua 2/10 voi fi cea mai tare :))

Ema spunea...

Nu exagera, nu cred ca te-a trimis degeaba profesorul/ profesoara la olimpiada :)

Lupu Diana spunea...

Nu stiu ce sa zic. Anul trecut au fost subiecte foarte drele, anul trecut la clasa a 10a nu a luat nimeni peste 4/10

Ema spunea...

E olimpiada judeteana sau ce nivel?

Lupu Diana spunea...

E judeteana. E destul de greu...

Ema spunea...

Stiu ca e greu, dar sunt sigura ca te descurci, esti doar modesta :)

Lupu Diana spunea...

In aceasta situatie, chiar nu sunt :))

Ema spunea...

Vedem rezultatele, orice altceva nu poate fi dovedit :P

Unknown spunea...

Si mie imi placea mult fizica in liceu pana in clasa a 10 a cand mi-a murit profesorul , dupaia nu m-a mai interesat foarte tare materia asta
@Diana cum a fost la olimpiada?

Ema spunea...

Mda, imi pare rau... mie mi-a murit profesoara de fizica din generala, insa m-a facut sa ma atraga si mai mult materia...

Unknown spunea...

Mie mi-a venit altul care nu prea avea treaba cu materia ,mai mult cu politica era el ..nu m-a facut decat sa ma satur de orele de fizica

Ema spunea...

E aiurea cand se face politica in scoala ... te face sa vrei sa chiulesti...

Lupu Diana spunea...

A fost destul de ok, am iesit pe locul 5, dar am ratat total un subiect :)) Sper sa am in continuare aceeasi profesoara de fizica pentru ca stie sa explice bine, pana sa fac cu ea eram paralela cu fizica

Unknown spunea...

Christina Lauren este o scriitoare pe care o admir. Prima carte citita scrisa de ea a fost Ticalosul seducator, care mi-a placut la nebunie. Apoi a urmat si aceasta carte, care, de asemenea nu m-a dezamagit.