marți, 2 decembrie 2014

Recenzie Specimenul (Invadatorii #1) de Andrei Trifănescu

Nu avem amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l câștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate, dar s-a întors. Și nimic n-a mai fost la fel.

Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată.

Ești gata de confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te așteaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească!
Prea târziu.
Sunt deja printre noi.

RECENZIE.
O poveste palpitantă, un proiect ştiinţific enigmatic şi un final imprevizibil, transforma primul volum din seria Invadatorii, Specimenul, într-o lectura captivantă şi plină de suspans.
Într-o lume post-apocaliptica, distrusă de confruntările cu o rasă extraterestră şi răvăşită de un virus teribil, ultima speranţă a oamenilor este un experiment bazat pe un grup de oameni numiţi Specimene.
Captive pe o insulă, lipsite de amintiri, prinse într-un joc periculos, Specimenele încearcă să supravieţuiască într-o lume despre care nu ştiu nimic. 
Ghidaţi de coordonatori misterioşi pe parcursul unei serii de teste, Specimenele sunt copleşite de singurătate şi nesiguranţa, derutate şi înspăimântate, silite să se confrunte cu pericole neaşteptate şi primejdii din ce în ce mai mari.
Naraţiunea volumului alterneaza la fiecare capitol între mai multe personaje, permiţându-ne să descoperim, treptat, fiecare narator şi prezentându-ne modul în care Specimenele percep lumea în care trăiesc.
Am apreciat atenţia la detalii, descrierile care completează atmosfera întunecată şi tensionată şi personajele complexe, cu defecte şi calitati, ghidate de emoţii puternice şi mânate de dorinţa de a supravieţui.
Din păcate, unul dintre minusurile acestui volum este modul în care sunt construite poveştile de dragoste, în special cea de-a doua, care m-a dezamăgit, m-a făcut să-mi schimb părerea despre Specimenul 0039 şi mi-a lăsat un gust amar. Nu sunt o fană a dragostei la prima vedere şi ţinând cont de situaţia în care se află Specimenele, de pericolele pe care le înfruntă, mi-ar fi plăcut ca sentimentele protagoniştilor să se dezvolte în timp, pe măsură ce personajele se descoperă unul pe celălalt. De asemenea, în partea a doua a volumului, explicaţiile superficiale, unele neconcordante şi greşelile de redactare, peste care am trecut mai uşor la început, au devenit destul de deranjante şi au răpit din plăcerea lecturii.
Cu toate acestea, Specimenul este un volum de debut foarte bun şi promiţător, care te face să-ţi doreşti să citeşti şi continuarea acestei serii. Fiind o fană a volumelor SF, sunt încântată să descopăr autori români, atât de tineri şi talentaţi precum Andrei Trifănescu, care abordează un gen atât de drag mie.

19 comentarii:

magiacartilor spunea...

Pare interesanta, trebuie sa o citesc si eu. Desi nu sunt o mare amatoare de carti S.F. cred ca o sa o incerc pe aceasta. Mi-ai starnit interesul cu recenzia ta :)

Yonne Ella spunea...

Mi se pare că ideea cărţii seamană mult prea tare cu: The Maze Runner nu prea îmi plac cărţile copy-paste!

Romina Gianina spunea...

Am auzit de cartea asta numai pareri bune dar pe mine nu ma atrage extrem de tare

Mirela spunea...

Sincer cand vine vorba de autori romani mi-e cam frica sa citesc :))) probabil inca din perioada liceului cu romanul Ion....stiu nu au legatura cartile intre ele :))) dar dupa ce am citit recenzia ta in mod sigur o sa-i dau o sansa cartii :)

Andra Raluk spunea...

Suna bine si arata bine. Cred ca ar trebui sa ne facme loc si pentru autorii romani in biblioteca, nu?

Andra Raluk spunea...

Vreau sa cred ca autorii romani contemporani sunt mai buni decat atat. Hai sa uitam de "Ion" si sa ne deschidem bratele catre viitor. :)
Cu siguranta ii voi da si eu o sansa cartii.

Andra Raluk spunea...

Ar fi bine sa se semene cu "The Maze Runner". Mi-ar placea. Poate ca se aseamana, fara ca autorul nostru sa stie.

Andra Raluk spunea...

Asta e O CARTE SF ROMANEASCA! Sigur ca trebuie sa o citim, macar din curiozitate.

Romina Gianina spunea...

Andra nu vreau sa te superi pe mine dar te-as ruga sa te mai uiti o data peste regulament .Sa se aplice pentru toata lumea si sa nu ne certam la sfarsitul lunii

Mirela spunea...

Stiu ca nu are legatura cu Ion :)) dar din cauza lui am facut o "fobie" cand vine vorba de autori romani

Madalina's Books spunea...

Ii rog pe toti participantii la concurs sa nu mai posteze comentarii consecutive si sa incerce sa posteze un singur comentariu in care sa raspunda la mai multe intrebari. Multumesc :)

alexa ioana spunea...

autorii romani ar trebui sa fie mai apreciati de cititorii romani. multi dintre ei merita toate laudele noastre
Romina, nici pe mine nu ma atrage foarte tare cartea. ideea in sine mi se pare interesanta, dar am tot auzit de niste greseli (nu ma refer la cele de redactare) si sunt putin cam dezamagita...

Romina Gianina spunea...

@Alexa eu am in plan altii autori romani contemporani ale caror carti mi se par mult mai interesante

alexa ioana spunea...

@Romina la ce carti te referi? :)

Romina Gianina spunea...

@Alexa : Ultimul avanpost , Femeile vin de pe venus barbatii de la baut , Exercitii de echilibru , Fluturi ,astea imi vin acum

alexa ioana spunea...

@Romina
Ultimul avanpost mi-a placut foarte mult si abia astept sa apara si continuarea. Eu imi mai doresc si Copiii intunericului, scrisa tot de Lavinia Calina, dar si cele doua volume din Provocarea de Simona Stefana Stoica.
Fluturi am auzit ca nu este chiar atat de buna si nu isi merita laudele (nici pe mine nu ma atrage). Acum, depinde de gusturi..

Mirela spunea...

Am citit fluturi si pot spune ca nu-mi plac deloc cartile...de celelalte carti am auzit dar nu le-am citit.

Draghici Diana spunea...

Daca personajele nu au amintiri, cum se pot indragosti unele de altele?

Foxette spunea...

Eu nu citesc atat de mult carti SF si nu mi-au fost prea dragi, din cauza profesoarei de romana care ma pune sa citesc carti plictisitoare. Dar citind recenzia asta mi-am schimbat total parerea. Cartea "Specimenul" are o poveste frumoasa, dar asta nu este singurul motiv pentru care este trecuta(incepand de astazi) pe lista mea de citit. Al doilea motiv este ca autorul cartii este un roman. Asta m-a fascinat cel mai tare sa zic asa, ca un roman, viu si tanar, sa scrie o carte cu o poveste atat de fascinanta la baza. Multumesc pentru recenzia ce m-a facut sa imi doresc sa citesc cat mai repede cartea asta. Sarbatori fericite!