joi, 11 decembrie 2014

Recenzie Blestemul Titanului (Percy Jackson si Olimpienii #3) de Rick Riordan

Cei mai buni prieteni, sabia de semizeu şi mama lui care să-l ducă la destinaţie sunt singurele arme de care are nevoie pentru a triumfa.

Dar încercările pe care fiul lui Poseidon trebuie să le înfrunte se ţin lanţ: doi copii, învăluiţi în mister, se alătură semizeilor în tabăra de antrenament, titanii pun la cale un plan machiavelic de stăpânire a Olimpului, un monstru antic ameninţă siguranţa lumii şi a zeilor, iar zeiţa Artemis, singura care i-ar putea da de urmă, a fost răpită. 

Percy, Grover, Vânătoreasa Zoë şi Thalia sunt singurii care pot descâlci profeţia ce va salva Olimpul şi omenirea.

Multumesc editurii Art pentru acest volum incantator si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Art.

RECENZIE.
În cel de-al treilea volum din seria Percy Jackson, Blestemul Titanului, Percy şi prietenii săi trebuie să înfrunte un duşman şi mai periculos decât în volumele precedente. Pe măsură ce influenţa lui Cronos devine tot mai puternică, iar armata acestuia creşte în forţe şi în număr, Percy, Annabeth şi Grover încearcă cu disperare să salveze semizeii din afara Taberei, înainte ca aceştia să fie răpiţi sau să i se alăture lui Luke. Când o misiune de salvare se sfârşeşte dezastruos, Percy decide să facă tot ce-i stă în puteri pentru a-şi salva prietena răpită şi pentru a-l găsi pe monstrul enigmatic, în căutarea căruia a plecat zeiţa Artemis. Împreună cu Grover, Thalia şi vanatoresele Zoe şi Bianca, Percy porneşte într-o nouă aventură periculoasă spre muntele Titanilor.
Cu fiecare volum al seriei, Percy evoluează, se maturizează, devine mai puternic, mai înţelept şi un strateg mai bun, învaţa să aibă încredere în forţele proprii şi să se bazeze pe aliaţii săi când provocările cu care se confruntă îi depăşesc puterile. Cu toate că Percy este în continuare un personaj impulsiv şi încăpăţânat, acesta îşi conştientizează defectele şi îşi dă seama că trebuie să se schimbe şi să nu comită aceleaşi greşeli pe care le-au făcut şi alţi eroi înaintea lui. Loial şi curajos, Percy devine încetul cu încetul un războinic de temut şi un adversar redutabil pentru cei care încearcă să distrugă Olimpul.
Printre personajele introduse în acest volum se remarcă Vanatoresele zeiţei Artemis, un grup de tinere fete care au renunţat la iubire şi la o viaţă obişnuită devenind arcasele nemuritoare care o însoţesc pe zeiţa în timp ce acesta vânează monştrii mitologici. Zoe Umbra Nopţii, locotenenta Vanatoreselor, a fost personajul meu preferat în acest volum. Inteligenta, puternică si directă, Zoe este bântuită de un trecut tragic care o face să nu aibă încredere în niciunul dintre semizei. Un personaj învăluit în mister, Zoe este o luptătoare neîntrecută, dura si curajoasa, care înfrunta fiecare pericol şi provocare fără să ezite.
Un personaj interesant despre care presupun că vom afla mai multe în volumele următoare este Nico. Băieţelul încăpăţânat şi curios, fascinat de jocul mitomagic şi de zei, impresionează prin dragostea pe care i-o poartă surorii sale mai mari şi prin faptul că încearcă să-i fie alături şi să o protejeze, deşi nu are aptitudinile şi pregătirea necesară pentru a înfrunta creaturile cu care se confruntă ceilalţi semizei.
Pegaşi, un fermecător puiuţ de Ophiotaurus, dragoni şi multe alte creaturi deopotrivă fascinante şi înspăimântătoare, completează lumea încântătoare şi plină de secrete creată de autor. Răsturnările de situaţie, profeţiile enigmatice, momentele amuzante, scenele încărcate de acţiune şi personajele secundare complexe transforma cel de-al treilea volum din seria Percy Jackson într-o lectura palpitantă şi plină de suspans.

7 comentarii:

Mirela spunea...

Ador seria desi nu am citit decat primul volum, dar am vazut si filmul, acela nu prea mi-a placut. Totusi mor de nerabdare sa citesc si celelalte volume, dar trebuie sa recunosc nu prea imi place coperta

Unknown spunea...

Arata totul asa de bine la seria asta. Inca nu mi-am facut curaj sa o cumpăr si sa o citesc. Insa, Rick Riordan ma captiveaza.

Viziru Georgiana spunea...

Am auzit multe lucruri bune legate de aceaste carti si ma refer la toate 3. Am vazut primul film si acela "Hotul fulgerului" si asta a fost o greseala imensa pe care tot continui sa o repet si aceea sa ma uit la filme inainte de a citii cartile, dar nu ma las. O sa citesc cartile cat mai repede, sper. Sunt carti dragute si din cate am inteles merita tot timpul din lume sa le citesti.

Anonim spunea...

Eu am citit cartile, adica primele 4, dar nu gasesc filmele 3 si 4... Ma puteti ajuta? Plz. Subtitrate!!!

Anonim spunea...

Draga anonim, nu exista aceste filme , sunt inca in filmare, dar se presupune ca va fi lansat la sfirsitul lui 2016 iar subtitrat la inceputul lui 2017

Anonim spunea...

nu se va mai filma niciun film ,al doilea a fost un dezastru si a schimbat total linia narativa

Unknown spunea...

am citit toate volumele.