Ged este cel mai mare vrăjitor din Pământșimare, dar în tinerețe a fost un băiat nechibzuit. Foamea pentru putere și cunoaștere l-a făcut să iscodească secrete străvechi și, din greșeală, a eliberat în lume o umbră malefică.
Și astfel începe aventura lui tumultuoasă, în care Ged trebuie să-și mânuiască abil talentul de vrăjitor, cuvintele și puterea în încercarea de a readuce echilibrul.
În Un vrăjitor din Pământșimare, Ursula K. Le Guin creează o lume fantastică surprinzătoare, în care puterea cuvintelor e invincibilă.
„În Pământșimare există o magie străveche, iar învățăturile de aici sunt pe atât de valabile, de pline de înțelepciune și de necesare pe cât poate visa cineva.“ Neil Gaiman
Ursula K. Le Guin s-a născut în 1929 în Berkeley, California. A crescut înconjurată de cărţi şi a început să scrie de mică, la 11 ani trimiţând spre publicare prima ei povestire science-fiction. La facultate a studiat literatură franceză şi italiană din perioada Renaşterii, terminându-şi studiile de masterat la Universitatea Columbia, în 1952.
Le Guin şi-a început cariera de scriitoare publicând povestiri în diverse reviste. A devenit cunoscută odată cu seria Ţărmare. Primul volum, Un vrăjitor din Ţărmare, a apărut în 1968 şi a fost urmat de şase romane şi opt povestiri. De-a lungul carierei, a scris peste douăzeci de romane şi volume de povestiri şi poezii, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Una dintre cele mai îndrăgite scriitoare de literatură science-fiction şi fantasy, Le Guin a fost recompensată de-a lungul anilor cu cele mai prestigioase premii din domeniu şi nu numai: Nebula, Hugo, Locus, World Fantasy Award, PEN/Malamud Award. În prezent locuieşte în Portland, Oregon, împreună cu soţul ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu