Sammie McCoy e o fată deșteaptă care ştie ce vrea: să termine liceul ca șefă de promoție şi să plece cât mai repede din micul orăşel în care trăieşte. Nimic n-are cum să-i stea în cale, mai puţin boala genetică extrem de rară pe care o are şi care ameninţă să-i fure amintirile şi viața. Aşa se naşte cartea memoriei: un jurnal pe care Sammie îl scrie pentru sinele ei din viitor, ca să-şi poată aduce aminte unde şi-a lăsat diverse obiecte sau cât de minunat e să ai din nou un prieten bun. Cartea memoriei reţine cele mai importante momente din viaţa lui Sammie, oamenii care i-au frânt inima, cei care i-au făcut-o să crească, reamintindu-i mai ales că a trăit bucurându-se cât se poate de viaţă.
„Avery echilibrează perfect umorul cu tristeţea devastatoare. Vocea lui Sammie este înduioşătoare, dar nu stârneşte mila în timp ce-şi povesteşte speranţele de viitor sau gândurile despre trecut. O poveste despre autocunoaştere care cu greu poate fi lăsată din mână.“ Booklist
„O carte sinceră, amuzantă şi dulce-amăruie. O lectură chiar de neuitat.“ BookPage
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu