Acum în vârstă de 16 ani, Ruby se teme deopotrivă de puterile pe care încă n-a învăţat să le controleze şi de perspectiva de a fi descoperită.
Când o grupare de rezistenţă îi oferă şansa de a evada din lagăr, acesta se va dovedi primul pas într-o călătorie în decursul căreia va descoperi prietenia şi dragostea, dar care o poartă implacabil spre o alegere imposibilă.
Alexandra Bracken este o autoare americană prezentă pe listele de bestseller New York Times. Născută şi crescută în Arizona, s-a mutat în est pentru a studia istoria şi literatura engleză la College of William & Mary din Virginia. În prezent locuieşte la New York, unde lucrează intens la următorul ei roman, într-un apartament cochet, plin de cărţi.
Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Librex. Pe site-ul librăriei online Librex puteți găsi cărți din toate genurile literare.
Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.
RECENZIE.
O combinație de elemente distopice, paranormale și science fiction, Minți primejdioase este un volum tulburător și emoționant, a cărui scriitură descriptivă și personaje memorabile evidențiază talentul autoarei și te cuceresc de la primele pagini. Intriga atent construită, scenele încărcate de acțiune, răsturnările de situație cutremurătoare și momentele romantice conturează un roman captivant, plin de mister și suspans.
Autoarea conturează o lume impresionantă și întunecată, un viitor înfiorător, în care un virus cumplit ucide marea majoritate a preadolescenților, iar supraviețuitorilor le oferă puteri supranaturale care îi transformă în ținte sigure pentru guvernul care încearcă șă țină situația sub control prin orice mijloace.
Prizonieră într-un lagăr guvernamental vreme de șase ani, Ruby a devenit, odata cu atingerea adolescenței, o amenințare datorită puterii pe care a dezvoltat-o. Forțată să-si ascundă abilitatea care i-ar putea aduce moartea, Ruby este îngrozită că va fi descoperită de brutalii gardieni ai lagărului si că va deveni încă una dintre victimele acestora. Nevoită să evadeze, Ruby pornește, împreună cu un mic grup de supraviețuitori, într-o călătorie spre singurul loc în care ar putea fi în siguranță, acceptată și protejată.
O fată vulnerabilă, naivă și fragilă, marcată de teama că nu-si va putea controla puterea și că va răni pe cineva, Ruby este un personaj realist, cu mult potențial, cu defecte și calități, care uneori comite greșeli și are încredere în persoana nepotrivită. La inceput, Ruby nu este eroina pe care ți-o dorești într-un volum de acțiune, este slabă și nesigură, lipsită de curaj și înspăimântată, dar de-a lungul capitolelor, se transformă treptat într-o eroină puternică, neînfricată, tenace și încrezătoare în forțele proprii.
Carismatic, altruist, loial și responsabil, Liam este liderul grupului format din Chubs, Zu și Ruby, cel care le este întotdeauna alături la nevoie, care îi protejează de pericole și care înfruntă orice amenițare fără să ezite pentru prietenii săi. Liam este complet diferit de personajele masculine tipice cu care ne-am obișnuit în volumele young adult, este un băiat optimist, onorabil și nobil, care nu-i judecă niciodată pe cei din jur și care refuză să-și piardă speranța.
Personajele secundare sunt realiste, cu personalităţi diferite şi bine conturate. Chubs este vocea rațiunii, un personaj complex și interesant, care pare dificil și încăpătânat, dar care de fapt este devotat, sincer, direct, precaut și sufletist.
Mult mai puternică decât pare, Zu este o fetiță adorabilă, în vârstă de doar doisprezece ani, curajoasă, blândă și inteligentă. Un personaj încântător, Zu este raza de lumina din viețile membrilor grupului și cea pe care toți ar face orice să o protejeze.
Relația dintre Ruby și Liam evoluează treptat, pe masură ce Ruby lasă garda jos și își permite să se apropie de Liam și să se deschidă în fața acestuia. Conștientă că nu-și permite să țină la cineva, Ruby este sfâșiată între sentimentele pentru Liam, încercarea de a păstra distanța față de acesta și teama că-l va pune în pericol.
Conspirația infiorătoare în care sunt prinse personajele, lupta pentru supraviețuire, salvare și libertate, transformă volumul într-o lectură intensă, sensibilă și provocatoare despre curaj, puterea speranței, iubire, încredere și prietenie,
24 de comentarii:
Superba recenzie ! Pare suuuuuper interesanta cartea ! Direct in Wishlist ajunge !
Vreau..
Vreau
Vreau
o doamne
direct wishlist infinit
=(
Haha, Foxette, esti funny :P. Da, si eu o vreau, auzisem de ea, dar nu stiam ca e asa faina :D. Mada, ne faci in ciuda cu cartile astea faine, mai ales mie, ca degeaba o vreau, nu am cum sa o citesc in perioada urmatoare.
Eu am auzit de ea de la abookutopia. De la booktuberi in general si mereu ma faceam sa-mi plang de mila ca nu apar si la noi, dar cand apar au preturi URIASE. Astept reduceri.
Abookutopia? :D Se pare ca am imbatranit, vorbesti in limbi necunoscute :)). Orium, de acord cu tine, preturile sunt f mari cand apar. Ma uitam zilele astea cat costa "De vorba cu Emma" si m-am speriat.
Da, abookutopia e o fata care vorbeste despre carti pe youtube. De curand am inceput sa am o placere legata de cartile aparute la editura Herg Benet. De vorba cu Emma, pare super.
Da da, chiar incep sa cred ca sunt faine cele de la Herg Benet. Eu nu sunt mare fana a literaturii romanesti contemporane, insa am citit zilele astea Regii timpului si mi-a placut tare mult. Am ras in hohote la unele faze, de se uita Radu la mine si nu intelegea ce am :D
Te cred, e geniala cartea. Eu ma trezeam dimineata si treceam imediat la citit. Cand radeam se uita mama la mine ciudat, avea senzatia ca inca dorm si ca vorbesc in somn =)). Ce carti vrei sa mai citesti de la ei?
Pai as da o sansa cartii lui Radu Gavan - Neverland, nu stiu de ce ma atrage atat cartea asta :D. Si as mai citi Cristina Nemerovschi. :) Tu?
Cartile Cristinei, Papusile e una care chiar imi suna interesanta. Ultimul avampost. Cartea Alive si De vorba cu Emma.
Se pare ca ai o lista deja stabilita :P. Si mie mi se par interesante cele de care zici tu :). Mi-ar mai placea Zona zero de la Lavinia Calina si Soni, a lui Andrei Ruse.
Zona Zero mi-ar placea si mie s-o citesc. Sunt carti destul de bune. Ce mai citesti acum?
Citesc Eric Emmanuel Schmitt - Pe cand eram o opera de arta, dar pot sa zic ca din toate cartile lui e singura care nu imi place. Insa vreau sa o termin, poate isi revine spre final :D
Eu am citit doar Oscar si Tanti Roz.Ce carti imi propui de la el care sunt la fel de frumoase?
Iti recomand sa citesti Copilul lui Noe, Visatoarea din Ostende, Cei doi domni din Bruxelles si Cea mai frumoasa carte din lume. :D Toate sunt frumoase, serios. Prima e roman, celelalte 3 sunt colectii de nuvele.
A, pai daca sunt nuvele, ma gandesc ca sunt micute si le pot termina repede. Nu prea mai am timp de carti mari. M-am apucat de citit Divergent si are cateva pagini, ce-i drept si am citit doar 100 pana acum.
Fiecare carte cuprinde cate 4-5 nuvele. Poti citi cate una cand ai timp. Sunt chiar faine. La Divergent e cam aiurea sa o incepi si sa mai citesti peste doua saptamani, ca uiti actiunea. :)
Da, e super naspa. Trebuie s-o termin neaparat pentru ca e o serie super si nu vreau sa-mi pierd interesul.
Da, chiar e ok. Sincer, dintre seriile distopice preferata mea e The maze runner, apoi Hunger games si abia apoi Divergent. :) Poate si datorita finalului, dar sunt cuminte si nu dau detalii. :D
Stai linistita. La toate am primit spoilere din pacate. Dar tot vreau sa le citesc.
E bine ca tu mai vrei. Eu daca primesc spoilere nu ma mai atrage cartea aia deloc. Tot farmecul sta in a nu sti ce urmeaza sa se intample. Cel putin asa e pentru mine.
Si eu am vazut ca in ultima vreme, cel putin, editura Herg Benet este preferata de destul de multi tineri, mai ales cei interesati sa cteasca autori romani contemporani :) Si mie mi-ar placea sa citesc cartile Cristinei Nemerovschi, "Malad" de Alexandru Voicescu si "Suflet pierdut" e Silviu Urdea.
Wow!Stiam de existenta acestei carti,dar nu am citit niciodata o recenzie pana acum!Pare asa interesanta!Sunt convinsă ca ar fi pe gustul meu datorită imbinarii elementelor distopice cu cele paranormale!
Ruby pare genul de eroina pe care as indragi-o cu siguranta!
@Georgiana, ai dreptate, Ruby pare un personaj mai realist, cu care te poti conecta oarecum :)
Trimiteți un comentariu