vineri, 14 noiembrie 2014

Recenzie Dragonul Maiestatii Sale (Temeraire #1) de Naomi Novik

Viata capitanului Will Laurence din Marina Regala britanica este rasturnata din clipa in care captureaza o fregata franceza, avand la bord un ou de dragon destinat imparatului Napoleon.

Transformat peste noapte in aviator, Laurence devine capitanul puiului de dragon pe nume Temeraire, de care il va lega o profunda prietenie. Laurence si Temeraire isi vor primi botezul de foc in inima bataliilor napoleoniene.

Multumesc librariei online Bookia pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Bookia.

RECENZIE.
Lumea creată de autoarea Naomi Novik în primul volum al seriei Temeraire, Dragonul Maiestăţii sale, este deopotrivă fascinantă şi originală. În universul alternativ în care se desfăşoară acţiunea volumului, dragonii sunt părţi integrante ale lumii din cele mai vechi timpuri. Respectaţi, admiraţi, dar şi temuţi, dragonii sunt aliaţii oamenilor în războaiele pe care aceştia le poartă şi cel mai adesea chiar cei de care depinde soarta bătăliei şi a ţării pe care o apăra. Autoarea îmbină, într-o poveste uluitoare şi captivantă, evenimente istorice reale şi creaturi mitologice, creând o reinterpretare fantezistă a războaielor napoleoniene şi a conflictelor navale și coloniale dintre Franţa şi Britania.
Volumul începe cu lupta brutală purtată de membrii echipajului condus de Laurence împotriva unei fregate franceze. Deznodământul acestei lupte îi provoacă căpitanului de Marina surpriza vieţii sale când descoperă la bordul navei inamice un ou de dragon. Nepreţuiţi şi rari, mai ales în Britania care se bazează doar pe un mic efectiv de dragoni în lupta cu Franţa, dragonii sunt singurii care pot înclina soarta războiului într-o direcţie favorabila. Forţat să accepte responsabilitatea de a deveni însoţitorul şi căpitanul puiului de dragon când acesta îl alege tocmai pe Laurence dintre toţi membrii echipajului sau, căpitanul de Marina este nevoit să renunţe la viaţă pe care a dus-o până acum şi să se alăture Aviatei.
Will Laurence este un personaj pe care îţi este imposibil să nu-l admiri, un personaj mânat de onoare şi datorie, curajos şi demn, care nu ezită să renunţe la cariera sa şi la viitorul promiţător în Marina pentru a-şi proteja ţara. Sacrificiul pe care îl face Laurence devenind căpitan al Aviaţiei, cunoscută pentru viaţa plină de lipsuri pe care o duc membrii acesteia şi pericolele care îi pândesc pe aviatorii însărcinaţi cu îngrijirea şi conducerea dragonilor, se dovedeşte a fi alegerea care îi va schimba acestuia viaţa. Pe măsură ce Laurence se apropie de dragonul sau, pe măsură ce afecţiunea şi respectul pe care acesta le simte pentru Temeraire, pentru inteligenţa şi curajul său cresc, descoperim un căpitan preocupat doar de dorinţa de a-l proteja pe cel care îi devine cel mai bun prieten şi partener de luptă. Prietenia sinceră şi altruistă care îi leagă pe Laurence şi Temeraire, grija pe care şi-o poartă unul celuilalt, riscurile pe care şi le asumă în bătălie, încercând să se apere reciproc de potenţiale ameninţări sau inamici, conturează relaţia aflată într-o continuă evoluţie dintre aceştia.
De la primele pagini, de când a început să cutreiere curios şi emoţionat vasul pe care a eclozat, l-am îndrăgit pe Temeraire, micuţul şi adorabilul dragon care se transformă, încetul cu încetul, de-a lungul volumului, într-o creatură magnifică, de o inteligenţă ieşită din comun şi într-un războinic de temut. Uneori impulsiv, de o naivitate dezarmantă, loial, curajos şi blând, Temeraire este unic printre dragonii europeni, atât datorită înfăţişării sale, cât şi datorită aptitudinilor pe care continua să le dezvolte, chiar şi după ce ajunge la maturitate. 
Am fost fascinată de modul în care autoarea clasifica dragonii, de rasele superbe şi de descrierile fizice ale acestora, de trăsăturile comportamentale şi personalităţile diferite ale fiecărui dragon, care scot în evidenţă inteligenta şi devotamentul care îi caracterizează pe aceştia. Legătura dintre fiecare dragon şi căpitanul său, începută întotdeauna imediat după eclozarea dragonului, este una bazată pe loialitate, respect şi prietenie şi ne oferă ocazia de a-i descoperi pe fiecare dragon şi căpitan în parte. 
Atenţia pe care autoarea o pune în detalii, obiceiurile şi eticheta specifice epocii, descrierile scenelor de luptă palpitante şi pline de acţiune, tacticile militare şi diferenţele dintre membrii Aviaţiei şi ai Marinei, contribuie la atmosfera dinamică şi transforma volumul intr-o lectură fermecatoare şi impresionantă.

9 comentarii:

Unknown spunea...

Imi place ca ai mentionat atentia pentru detalii.

Unknown spunea...

Arata bine cartea , imi place mult recenzia <3

Unknown spunea...

Eu nu stiam de Bookia pana cand am vazut pe blogul Madalinei. Ai colaboratori foarte interesanti, @Madalina!

alexa ioana spunea...

niciodata n-am citit o carte cu si despre dragoni. nu prea se incadreaza in topul meu de preferinte, dar as fi tentata sa incerc..am vazut ca in Romania exista deja destule carti cu dragoni

Unknown spunea...

@Alexa Ioana

Nici eu n-am citit cu dragoni, dar nu stiu de ce, ca mi-ar placea subiectul.

alexa ioana spunea...

da, si pe mine ma atrage subiectul. mai ales de cand am inceput sa vizionez Game of Thrones :D

deea s spunea...

Chiar trebuie sa citesc si eu mai multe carti cu dragoni. Felicitari pentru recenzie :)

Unknown spunea...

@Deea S

Si eu, astept recomandari, eventual un top.

Unknown spunea...

Mi-a placut foarte mult cartea aceasta, de fapt am citit toate trei cartile traduse pana acum si mi-au placut extrem de mult. Imi place cum autoarea strecoara teme sociale importante in poveste. Intre acestea se regaseste rolul femeilor in societatea occidentala, care erau lasate sa fie doar aviatori, doar din necesitate (nu toate rasele acceptau un barbat drept capitan) si acest lucru era ascuns de cetatenii de rand. O tema care se dezvolta frumos pe parcursul cartilor este discriminarea la care sunt supusi dragonii, mie nu mi s-a parut ca ei ar fi respectati, din contra, desi sunt fiinte inteligente sunt tratate ca animalele, iar motivul pentru care a fi aviator este considerat un pas inapoi fata de a fi marinar este tocmai rusinea pe care acest lucru o aduce, inclusiv aratand reactia pe care cei din barca o au atunci cand cineva trebuie sa preia dragonul. Mi se pare ca autoarea aduce in discutie tema sclaviei, tema care se devolta si mai tare in urmatoarele carti, ajungand sa culmine cu incercarea dragonilor de a obtine drepturi.
Oricum, cred ca aceste carti merita citite, toate. Cel mai mare regret pe care il am este ca au fost traduse doar trei (si nu am vazut sa se preconizeze ca urmeaza sa fie tradusa si a patra) desi in engleza exista 11 volume deja, daca nu ma insel.