sâmbătă, 18 octombrie 2014

Recenzie The Girl of Fire and Thorns (Fire and Thorns #1) de Rae Carson

O dată la un secol, o persoană este aleasă pentru măreţie. Elisa este aleasa.

Dar este de asemenea şi cea mai tânără dintre două prinţese, cea care nu a făcut niciodată nimic remarcabil, cea care nu crede că va face vreodată ceva.
Acum, la cea de-a şaisprezecea ei aniversare, a devenit soţia secretă a unui rege frumos şi îndrăgit, un rege a cărui ţară este ameninţată de război, un rege care are nevoie de aleasă, nu de o prinţesă neajutorată.

Dar regele nu este singurul care o caută. Inamici sălbatici înzestraţi cu magie nearga o vânează. Un revoluţionar îndrăzneţ, crede că ea i-ar putea salva poporul si o priveşte într-un mod în care niciun bărbat nu a privit-o vreodată. Curând, nu doar viaţa îi este în primejdie, ci şi inima.
Elisa ar putea fi totul pentru cei care au mai multă nevoie de ea. Dacă profeţia se îndeplineşte. Dacă descoperă puterea ascunsă adânc în interiorul ei. Dacă nu moare de tânără, la fel ca cei mai mulţi dintre aleşi.

Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul librariei online Books Express. Pe site-ul librariei online Books Express puteti gasi carti din toate genurile literare, atat in limba engleza, cat si in limba franceza, spaniola, italiana si germana.
Multumesc librariei online Books Express pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
Elisa este fiica cea mai mică a regelui din Oravalle. Fiica neîndemânatică, retrasă, puţin cam grăsuţă, singuratică şi nefericită, care preferă să se ascundă printre umbrele din palatul tatălui ei şi să-şi dedice fiecare clipă liberă studiului, decât să înfrunte privirile batjocoritoare ale curtenilor, indiferenta tatălui şi dezaprobarea surorii mai mari. Cu toate că Elisa nu este o prinţesă fermecătoare sau delicată, ea este Aleasa, cea binecuvântată de Dumnezeu să poarte piatra magică şi predestinata să-şi servească poporul. Doar că Elisa nu crede că este demnă să fie purtătoarea pietrei şi nu crede nici că va fi capabilă să ducă la bun sfârşit datoria pe care trebuie să o îndeplinească.
Forţată să se mărite cu regele din Joya D'Arena, un rege mult prea frumos şi prea puţin preocupat de tânăra sa soţie, Elisa se trezeşte prinsă într-un mariaj secret de convenienţă, al cărui unic scop este alianţa dintre cele două regate aflate pe punctul de a începe războiul cu periculoasa şi temuta armata Invierno.
Într-o lume în care magia pulsează în întuneric, mânuită de maleficii şi sângeroşii vrăjitori Animagus, într-un regat bântuit de moarte şi conflicte armate, in care speranţa pâlpâie, ameninţând să se stingă cu fiecare zi în care nevinovaţii pier sub asaltul înfiorătoarei armate a lui Invierno, Elisa se vede silită să-şi înfrunte destinul şi să ia în propriile mâini soarta a mii de suflete.
Elisa este un personaj de care te ataşezi treptat, un personaj cu defecte şi calităţi, uneori slab şi neajutorat, dar un personaj care se lupta să devină puternic, care se schimbă şi se maturizează încetul cu încetul, care-şi asuma responsabilităţi copleşitoare şi care refuză să dea înapoi în faţa pericolului. Deşi este înspăimântată, deşi uneori este depăşită de situaţie, Elisa îşi înfrunta temerile şi duşmanii şi îşi accepta destinul, conştientă că acesta i-ar putea aduce sfârşitul. De-a lungul volumului, Elisa se transforma intr-o femeie încrezătoare în forţele proprii, curajoasă şi puternică, intr-un lider pentru poporul pe care încearcă să-l protejeze si intr-o regină înţeleaptă, respectată şi admirată.
Personajele secundare complexe, misterioase şi fermecătoare sau dimpotrivă înspăimântătoare şi periculoase, contribuie la desarvarsirea portretului unei lumi imprevizibile şi fascinante. De la regele Alejandro, indecis şi temător, la Humberto, revoluţionarul loial şi viteaz, la Cosme, rebela dură şi inplacabila, la Hector, căpitanul gărzilor curajos şi devotat, până la micuţul Rosario, adorabil şi perspicace, am fost pe rând cucerită de fiecare personaj şi dornică să descopăr mai multe despre trecutul lor şi motivele care îi împingeau să nu renunţe la luptă.
Intrigi, răpiri, magie, secrete întunecate şi pierderi care vă vor frânge inima, completează atmosfera încărcată de mister, acţiune şi răsturnări de situaţie a volumului.

14 comentarii:

Unknown spunea...

Imi place mult coperta acestei carti. Cred ca as citi-o, sa vad ce prioritati mai am.

Unknown spunea...

cat de frumoasa e <3 si povestea si cartea

Unknown spunea...

Mie imi place si abordarea acestui subiect: mariajul din obligatie, lipsit de pasiune.

Unknown spunea...

Are o spuuuper copertă. Îmi lipsesc cărţile cu prinţi şi prinţese, cu oameni săraci şi oameni bogaţi, cu căsătorii din interes sau nevoie.

Unknown spunea...

@Andra Raluk


Mie mi-ar placea o reinterpretare moderna a basmelor, legendelor. In strainatate astfel de carti sunt foarte apreciate.

Madalina spunea...

Georgiana, peste cateva zile voi posta recenzia volumului Cinder de Marissa Meyer, care este o reinterpretare a Cenusaresei :)

Unknown spunea...

Asta este o veste incredibil de buna pentru mine, chiar imi doream o recenzie din acest gen. Abia astept sa vad despre ce este vorba!

Unknown spunea...

@ Madalina Am auzit multe pareri bune despre Cinder, sunt curioasa ce impresie ti-a lasat tie

Unknown spunea...

Sunt chiar aici şi şi eu le apreciez. :))
Cred doar că editurile şi traducătorii se gândesc doar la fantasy+romance doar în cadrul cărţilor supercunoscute.

Unknown spunea...

@ Andra eu cred ca se gandesc la ceea ce se vinde si ceea ce le place oamenilor sa citeasca

Anonim spunea...

Cât de bine sună cartea asta! Trebuie neapărat să recuperez la capitolul fantasy, căci stau prost rău de tot. :( Poate voi începe chiar cu romanul ăsta. Mi-a plăcut recenzia, m-ai convins! :))

Unknown spunea...


Si eu stau cam rau la fantasy, dar astept recenzia Madalinei si ma apuc de treaba.

Unknown spunea...

Eu am o gramada de carti fantasy care se prafuiesc , ma mai apuc rar de tot de cate una

Unknown spunea...

@Romina Gianina

E pacat sa se prafuiasca aceste carti, dar sunt atat de multe si timpul atat de putin!