miercuri, 8 august 2012

Recenzie Raspantii (Legaminte #2) de Ally Condie

Raspantii este al doilea volum din apreciata serie distopica Legaminte de Ally Condie.

În căutarea unui viitor care s-ar putea să nu existe şi obligată să decidă alături de cine vrea să trăiască, Cassia călătoreşte în Provinciile Exterioare, pe urmele lui Ky, răpit de către Societate şi trimis la moarte sigură, doar ca să descopere că el a evadat, lăsând însă mai multe indicii.
Căutarea aceasta o face să pună la îndoială tot ce are mai scump chiar atunci când descoperă sclipirile unei alte vieţi dincolo de graniţă. Dar când Cassia este aproape sigură de viitorul ei alături de Ky, o invitaţie de a se alătura revoltei, o trădare neaşteptată şi o vizită surpriză din partea lui Xander, care ar putea deţine cheia Rebeliunii şi a inimii Cassiei, schimbă din nou cursul jocului.
La marginea Societăţii, acolo unde răspântiile îngreunează drumul, nimic nu este aşa cum te-ai aştepta să fie.

RECENZIE.
Ky a fost dus cu forta in Provinciile Exterioare de Societate, pentru a deveni una dintre momelile care populeaza satele abandonate pentru a-i induce in eroare pe inamici, iar Cassia lucreaza de luni de zile la marginea Societatii, sperand ca va reusi sa fuga si ca-l va revedea curand.
Dupa o vizita surprinzatoare din partea lui Xander, Cassia decide sa evadeze si sa plece in cautarea lui Ky. Asa ca, atunci cand ea si una dintre colegele ei, Indie, sunt imbarcate intr-o nava aeriana cu destinatia Provinciile Exterioare, Cassia este pentru prima data, dupa luni de zile, sigura ca ea si Ky vor fi in curand impreuna.
Dar, cand ajung in Provincii, descopera ca, Ky a evadat impreuna cu alti doi baieti si ca au fost trimise la moarte sigura, sa astepte, lipsite de aparare, dincolo de granite, urmatorul atac al inamicului.
Intre timp, Ky impreunca cu Vick si Eli strabat canionul, cautand asezarea unde locuiesc Anomaliile, fermierii care au ales sa paraseasca Societatea si care traiesc in Vale, sperand sa obtina o harta care sa-i conduca spre Provinciile de Margine, locul unde Ky crede ca se afla Cassia.
Curand, Cassia porneste pe urmele lui Ky, ghidandu-se dupa indiciile lasate de acesta si descopera o lume ascunsa de Societate in vaile Provinciilor Exterioare si adevarul despre Rebeliune si trecutul lui Ky.
In Raspantii, naratiunea alterneaza intre Cassia si Ky, ajuntandu-ne sa cunoastem mai bine cele doua personaje, trecutul lor, secretele si sentimentele pe care le au unul pentru celalalt. Amandoi se maturizeaza, devin mai puternici, isi accepta destinul, fiind ghidati fie de nevoia de liberatate sau de iubire, pe masura ce sentimentele lor devin tot mai profunde si decid sa se alature Rebeliunii.
Cassia este in continuare sfasiata intre iubirea pentru Ky si cea pentru Xander, baiatul alaturi de care a crescut si care a fost ales drept perechea ei de catre Societate, cel care pare sa-i fi ascuns, la fel ca si Ky, propriile secrete. Ky se confrunta cu amintirile trecutului sau, incearca sa-si ierte tatal responsabil de moartea mamei lui, de distrugerea satului lor si de clasificarea lor drept Aberatii, si accepta sa lupte alaturi de Rebeliune, in speranta unui viitor impreuna cu Cassia, in timp ce aceasta este trimisa inapoi in Societate, ca spion al Rebeliunii.

7 comentarii:

Malina Rosca spunea...

Nu prea știu ce sa zic de cărțile astea.........povestea este interesanta , are cam tot ce i-ar trebui , coperțile nu sunt prea grozave dar, asta e .

Andrei spunea...

Am citit primul volum mi-a placut foarte mult; astept sa-l citesc si pe acesta

Andreeea spunea...

Tocmai mi-am comandat Legaminte acum cateva zile si habar n-aveam ca apare si volumul doi. Oricum, deabia astept sa le citesc

Cristina Criss spunea...

Momentan nu am citit primul volum, insa intentionez sa il citesc, depinde cum va fi si al doilea, daca va reusi sa impresioneze pe cititori si sa se faca valva in jurul lui, asa cum s-a intamplat si la primul. :D

Jacqline spunea...

Mi-am comandat de curand primul vol. si sunt f nerabdatoare sa-l citesc :D
Daca imi va placea, cu siguranta, il voi comanda si pe acesta.

Alexandra Gheorghiev spunea...

nu prea ma atrag cartile astea,dar,din,cate am citit eu despre ele,par foarte,foarte,interesante si chiar mi-as dori sa le am si eu si sa le citesc.

Unknown spunea...

N-am citit seria si nu stiu cand voi pune mana pe ea...cred ca atunci cand va aparea toata seria :(