miercuri, 1 februarie 2012

Bloody Valentine de Melissa de la Cruz

Trei poveşti de iubire de Melissa de la Cruz, un volum satelit al seriei Sânge Albastru.New York Times Bestseller.

Pentru fanii Melissei de la Cruz şi ai seriei Sânge Albastru (din care Editura Leda a publicat deja primele trei volume: Sânge Albastru, Bal mascat şi Revelaţii), iată trei povestiri tulburătoare, în care personaje îndrăgite, vampiri sau nu, trăiesc momente romantice, îşi împărtăşesc iubirea sau află ce înseamnă suferinţa din dragoste. 


Oare va putea o tânără vrăjitoare să vindece inima frântă a lui Oliver? Cum a ajuns Allegra să se îndrăgostească de o fiinţă umană? Oare Schuyler şi Jack, după atâtea momente de cumpănă, vor fi în cele din urmă uniţi?

Chiar dacă cei cu Sânge Albastru au puteri care merg dincolo de înţelegerea umană, atunci când vine vorba de dragoste, nimeni, nici chiar aceşti vampiri nemuritori, nu deţin un control deplin.
Romantism, senzualitate, iubiri interzise, pasiuni care înving timpul ,toate acestea se împletesc într-un volum deosebit care va apărea în cel mai potrivit moment al anului:Ziua Îndrăgostiţilor.
Pregătiţi-vă să fiţi iremediabil cuceriţi.


16 comentarii:

Zipy spunea...

Ce dragut!!Un Sf. Valentin mai bloody!!

Geanina spunea...

Adoar acesta coperta<3 Ma bucur mult ca Leda a publicat la scurt timp dupa aparitia volumului 3, Revelatii si volumul Aceasta cartea. Descrierea m'a captivat, sper din tot sufletul sa am ocazia sa o citesc.

giddusadik spunea...

Coperta este superba! Pacat ca este publicat inainte de a fi publicat vol. 5 al seriei.

Anonim spunea...

Hei buna, dar cartea are vre-o legatura cu celelalte volume din seria Sange Albastru...? Ca pe celelalte nu le am dar as vrea sa iau pe asta de la Bravo:D

Madalina spunea...

Buna.Da,cartea are legatura cu volumele,dar povestirile sunt atat de frumoase incat le poti citi si separat :).Sunt sigura ca te vor convinge sa citesti si seria :).

Oanaaa. spunea...

Doamne, am avut un soc atunci cand am vazut cat era de subtire, nu puteau publica asa ceva decat in editie de chiosc.

JustLaugh spunea...

nu am citit celelalte volume dar mi-a placut cartea:D..chiar daca a fost cam scurta:(

Ade spunea...

Nu am avut timp sa citesc cartea :(

Unknown spunea...

E super coperta!!!

Unknown spunea...

Eu le-am citit separat si pot sa zic ca am inteles ideea cartii. Sper ca ati cmparat-o!!! E super draguta!

Unknown spunea...

Am citit-o intr-o ora ca daca incep sa citesc o carta nu ma opresc pana nu o termin.

Jacqline spunea...

E f frumoasa. Te face sa vrei sa citesti seria Sange albastru, ceea ce voi face si eu :D

JustLaugh spunea...

coperta e foarte frumoasa..si asa reala pare picatura de sange de pe umar:))..si eu am citit-o in ora de engleza:))

Unknown spunea...

La engleza? Si eu tot la scoala am citit-o :)) Eram in ora de desen :)) Mi-a placut foarte mult

Unknown spunea...

Acum trebuie sa pun mana pe seria Sange Albastru...

Anonim spunea...

magnificent put up, verу informative. ӏ'm wondering why the opposite experts of this sector do not realize this. You should proceed your writing. I'm confident, you have a great rеаdеrs' base already!

Look at my blog post; pure hcg