joi, 18 august 2016

O mie de nopţi de E.K. Johnston

Regele Lo-Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte să ajungă în satul ei, cautându-şi o soţie. Când ea vede norul de praf din zare, ştie că el a sosit. Ştie că o va vrea pe fata cea mai frumoasă: sora ei. Însă jură că n-o va lăsa să fie următoarea.
Eroina fără nume din romanul lui E. K. Johnston face tot ce-i stă în puteri ca să fie luată în locul surorii sale.
Ajunsă în palatul lui Lo-Melkhiin, descoperă că e un loc bizar şi primejdios, unde statuile au priviri înspăimântătoare şi firele se ţes singure în veşminte strălucitoare.
Deşi e convinsă că va muri, darul ei de povestitoare o ţine în viaţă.
Cu fiecare poveste, creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

"Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă."  Alexandra Bracken, autoarea seriei de mare succes Minţi primejdioase

"Un fantasy în care legenda şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului."  Booklist

"O lectură impresionantă."  Publishers Weekly

Scriitoarea canadiana E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian.
Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cântă la saxofon ori clarinet.
E.K. Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim (roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicată adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

2 comentarii:

Simona Stavar spunea...

Pare super asemănătoare cu "Urgia și zorile", pe care doar ce-am terminat-o și nu știu dacă mi-ar face plăcere să citesc ceva aproape identic... Mă tem că ar fi ca atunci când vreau să văd ecranizarea unei cărți foarte bune... Mi s-ar părea mult mai slabă.

chrystine spunea...

Bună! Te-am nominalizat la Liebster Award: https://worldofbooksweb.wordpress.com/2016/08/24/liebster-award-nomination-2/