duminică, 18 octombrie 2015

Recenzie Craniul din bibliotecă (Lockwood și asociații #2) de Jonathan Stroud

În cele şase luni de când Anthonz, Lucy şi George lucrează împreună, Agenţia Lockwood nu a prea progresat. Quill Kipps şi agenţii Fittes continuă să le ia cazurile de sub nas.

Într-un acces de furie, Anthony îşi provoacă rivalul la o competiţie: următoarea dată când cele două agenţii se vor duela pentru un caz, cei care vor pierde vor trebui sa recunoască asta în paginile ziarului Times.

Aşa începe povestea incitantă al celui de-al doilea volum din seria Lockwood şi asociaţii, din care nu lipsesc stafiile maliţioase, urmăririle cu sufletul la gură şi un mister demn de un roman poliţist. Scris cu mult umor, romanul este captivant încă de la prima pagină, fiind alegerea perfectă pentru o noapte plină de poveşti de groază.

Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul librăriei online Librex. Pe site-ul librăriei online Librex puteți găsi cărți din toate genurile literare.
Mulțumesc librăriei online Librex pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat.


RECENZIE.
După un prim volum excelent și plin de suspans, seria Lockwood și asociații continuă aventurile celor trei personaje carismatice cu o nouă poveste fascinantă și captivantă cu fantome, care vă va ține cu sufletul la gură de la început până la final.
Lumea întunecată populată de spirite razbunătoare, captive printre umbre, construită de Stroud în Craniul din bibliotecă ne atrage într-un tărâm magic în care nimic nu este ceea ce pare, pericolul pândește la fiecare pas, iar secretele pe care le ascund protagoniștii au potențialul să distrugă totul.
Agenția Lockwood și asociații trece printr-o perioadă dificilă încercănd să supraviețuiască în competitiva și periculoasa lume a vânătorilor de fantome și să-si construiască o reputație. Confruntările cu spiritele sunt mai riscante ca oricând, iar rivalitatea cu agenția Fittes nu face decât să provoace și mai multă tensiune. În plus, noul caz încredințat celor două agenții transformă competiția dintre acestea într-o luptă acerbă contratimp pentru a recupera artefactul dispărut.
La fel ca și primul volum, Craniul din bibliotecă este narat din perspectiva lui Lucy, narațiunea la persoana întâi contribuind la crearea unei atmosfere sumbre și sinistre aproape palpabile.
Talentul lui Lucy de a simți intențiile fantomelor, de a comunica și de a le auzi pe acestea devine tot mai puternic, iar teama acesteia de abilitățile ei este evidențiată de permanentul conflict interior pe care aceasta îl simte. Inteligentă, matură, intuitivă și perseverentă, Lucy este un personaj complex și realist, ale cărei imperfecțiuni contribuie la crearea unei eroine puternice și curajoase care înfruntă cele mai înfricoșătoare şi cumplite spirite, chiar dacă uneori este vulnerabilă şi copleşită de teamă.
Răbdarea, inteligența, șarmul și atitudinea detașată și neînfricată a lui Lockwood mă duc cu gândul la un tânăr Sherlock Holmes, care nu ezită să-și asume riscuri, care nu-și pierde niciodată calmul și care face totul pentru a-i proteja pe prietenii săi și pe cei care au nevoie de ajutor.
Cu toate că Lockwood este la fel de misterios ca și în volumul anterior, de această dată descoperim secrete tulburătoare din trecutul acestuia și o parte dintre motivele pentru care acesta nu-și permite să-și deschidă sufletul în fața nimănui.
Pasionat de lectură, cercetare și fantome, George este un personaj ale cărui micuțe ciudățenii îl transformă într-un erou amuzant și încântător, care te cucerește cu replicile pline de sarcasm și pe care nu te poți abține să nu-l îndrăgești.
Relația de prietenie sinceră, devotată și altruistă dintre protagoniști evoluează constant, încercările de a-și purta reciproc de grijă și încrederea pe care o au unul în celălalt demonstrând cât de apropiați au devenit de-a lungul seriei.
Amestecul de elemente horror și umor, proza elegantă, descrierile excepționale și scenele încărcate de acțiune transformă volumul într-o lectură fermecătoare şi impresionantă, în care misterul şi magia se împletesc.

31 de comentarii:

Emanuela Bercaru spunea...

Hehe, imi aduc aminte de primul volum, stiu ca mi-a placut si el si recenzia ta, poate ca ar fi momentul sa il citesc pe primul, ca sa il citesc apoi si pe acesta :D

Simona Stavar spunea...

Hmm, pare interesanta seria. Of, de ce imi creste incontinuu Wishlist-ul ? :( Nici macar nu vreau neaparat sa adaug carti, chiar evit sa o fac, dar tot la asta ajung dupa ce fac un mic tur al blog-urilor pe care le urmaresc =)).

Emanuela Bercaru spunea...

Simona, stiu cum e, deja am o lista prea mare ca sa o pot termina in viata asta :)). Glumesc, nu e chiar atat de mare, daca as citi zilnic o carte as reusi sa o termin :D

Viziru Georgiana spunea...

Pare destul de imposibil sa ai un wishlist mic pentru ca apar in fiecare luna multe carti.
Mie imi plac cartile care sunt cu vrajiori, fantome. Nu stiu daca se trage de la faptul ca prima carte pe care am citit-o a fost de acest gen.

Emanuela Bercaru spunea...

Tot ce e posibil sa fie datorita primei carti care te-a impresionat :)
Mie imi plac multe genuri, cam singurele carti care nu imi plac sunt cele de dezvoltare personala. Si asta pentru ca am facut prea multa psihologie incat sa ma iau dupa sfaturile unora care n-au ce face noaptea si hotarasc sa dea sfaturi altora in legatura cu cunoasterea celor din jur, in conditiile in care nu se cunosc intai pe ei :)

Viziru Georgiana spunea...

Care carti sunt acelea? Sa stiu sa le evit.
N-am citit niciuna de genul asta.

Emanuela Bercaru spunea...

Cartile de dezvoltare personala? Cele gen: Cum sa reusesti in viata, Cum sa fii un bun manager, Cum sa reusesti la locul de munca, Cum sa inveti sa spui nu, chestii de genul asta :D. Nu se cheama chiar asa, dar astea sunt temele de obicei :D

Viziru Georgiana spunea...

Ah, suna comercial. Adica ceva care doar sa atraga la public. Si e destul de credibil ca se gaseste cate unul sa dea sfaturi doar din ce a auzit, nu experimentat.

Emanuela Bercaru spunea...

Mda, detesc cartile de genul ala... de fapt, asta e chestia, ca nu le pot numi carti. Pentru mine o carte poate fi in 2 categorii: 1. literatura (de orice tip) care prezinta ceva fictiv si care te face sa simti ca traiesti alte vieti si 2. stiinta, care da informatii corecte din anumite domenii ale stiintei, deci din care practic inveti ceva din descoperirile altora. Alea nu intra in niciuna din categorii... Tie ce carti iti plac?

Viziru Georgiana spunea...

Pai cum am spus mai sus. Cele cu fantome, vrajitori, varcolaci, rar cu vampiri doar daca sunt bune, extraterestrii. Fictiune in generat. Distopice. Romantice citesc rar.

Emanuela Bercaru spunea...

Nici eu nu sunt mare fan romantice. Parca nu au acel ceva care sa le faca interesante. Ce ai facut la test la scoala? Ziceai ca ai din Viata la tara (parca).

Viziru Georgiana spunea...

Daca vreau sa citesc carti romantice imi iau de la chiosc din colectia Iubiri de poveste. Vreau sa-i iau unei colege de Craciun, Fantoma din St. Giles. Am facut ceva dragut cu biletele si numele persoanei pe care l-ai extras, trebuie sa-i faci cadou de Craciun.
Nu am mai dat. Cred ca in ultima saptamana. Inca am ramas blocata la capitolul 5.

Emanuela Bercaru spunea...

Pentru Secret Santa aveti si o tema anume? Sau altceva specific? Vezi ca depinde si de persoana, daca nu e cineva careia ii place genul nu va fi incantata de carte :)

Viziru Georgiana spunea...

Da, asa se numeste. Secret Santa. Nu imi venea in minte. Am intrebat-o ce fel de carti ii plac si mi-a spus ca cele de dragoste si mintea mi-a zburat imediat la Fantoma.

Emanuela Bercaru spunea...

Dar presupun ca ai ales tu carte, nu? Nu era obligatoriu sa luati carti. Oricum, sincer, eu prefer carti de Secret Santa, decat ca la ultimul job, cand am primit caciula si manusi, la fel ca juma de firma :))

Viziru Georgiana spunea...

Nu trebuia carti. La alegere. Dar fata a citit After si m-am gandit ca poate incerca ceva nou, pe aceeasi tema care sa-i placa.

Emanuela Bercaru spunea...

Am inteles. E fain ca te-ai interesat inainte ce i-ar fi pe plac. Un cadou nepotrivit e la fel de aiurea ca lipsa unuia :). Sunt curioasa ce o sa primesti tu :D

Viziru Georgiana spunea...

Si eu la fel. Din cate stiu m-a extras un baiat. Cred ca un ursulet ceva=))

Emanuela Bercaru spunea...

Daca te cunoaste bine, o sa iti ia carti. Ar trebui sa mergi si tu in perioada urmatoare cu carti dupa tine si sa le tii pe banca, eventual sa zici cat de mult iti doresti o anume carte :)))))). O sugestie e intotdeauna binevenita. Oricum, si un ursulet dragut tot cam la pretul unei carti e :D

Viziru Georgiana spunea...

Da, sincera sa fiu cred ca tot carte o sa-mi ia. Colegul lui de banca, locuieste pe langa statie si mergem amandoi cand iesim si de obicei vorbesc despre carti si stie ca am un blog pe care vorbesc despre carti si sunt sigura ca i-a spus ceva sa-mi cumpere o carte. =))

Simona Stavar spunea...

Aww, Secret Santa :> Si noi am facut :)) Adica facem in fiecare an. Si pur si simplu ador cand ne dam cadouri <3

Bine, ca sa fiu sincera, nu prea m-am ales eu cu niste cadouri wow :)) dar mereu mi-a placut sa fac cadouri celorlalti si, cel putin eu, ma straduiesc sa iau persoanei careia trebuie sa-i iau cadou ceva cat mai frumos si cat mai pe placul ei.

Sunt curioasa ce-ai primit pana la urma, Georgiana :)
Eu anul asta - THANK GOD - am primit o carte si sunt mai mult decat multumita =))

Georgiana spunea...

Si noi am facut la scoala chestia asta cu cadourile,care chiar mi-a placut! :)
Norocul meu a fost ca am nimerit un băiat căruia stiam ca ii place sa citească asa ca i-am luat o carte!Bucuria mea a fost ca am primit tot o carte,drept cadou :))

Simona Stavar spunea...

Foarte frumos :) La mine în clasă, cei mai mulți strâmbă din nas când primesc o carte :( Doar eu și încă vreo 2-3 persoane suntem mai "cititoare" :))

Georgiana spunea...

Simona,asa era si la mine in generala!Toata lumea se râdea,intr-un fel sau altul de mine,cand citeam in timpul pânzelor si imi spuneam ca eu chiar nu am nimic de facut?
La liceu insa,am mai întâlnit cativa colegi cărora le place sa citească si chiar ma bucur de acest lucru!Uneori ne împărtășim si inpersii despre cărțile comune noua

Simona Stavar spunea...

Nu stiu, nu e neaparat ca rade cineva de mine ca citesc, doar ca sunt mult prea putin cu adevarati atrasi si care ma inteleg :( Am cu cine sa schimb impresii, asta nu e o problema, dar mi-ar placea sa fie mai multi care sa aprecieze cartile la adevarata lor valoare :( - si sa nu li se para o jignire atunci cand primesc cadou o carte; practic lor li se pare cea mai nereusita idee de cadou posibila...

Georgiana spunea...

Da exact!Pe cand noua,iubitorilor de carte ni se pare cel mai bun cadou sa-i daruiesti cuiva o carte(bineinteles daca ii place sa citească)
Nici pe mine nu m-a deranjat niciodata ca rade cineva de mine,pentru faptul ca citesc,daca asta ai inteles,ma refeream ca e destul de frustrant sa ti se întâmple asta!Fratele meu traieste cu impresia ca la ce folos sa-ti cumperi atâtea carti (asa cum am eu)daca nu le citesti decat o data!Mereu m-am străduit sa-i bag in cap ca eu pot sa le citesc de mai multe ori si faptul ca ma simt mult mai bine cand simt ca o carte imi apartine!

Simona Stavar spunea...

Exaaaact !! Pur si simplu am o multumire sufleteasca sa zic asa :)) cand stiu ca e cartea meaaa <3 Si va fi mereu acolo cu mine :)
Si da, mie una mi-ar placea daca toate cadourile pe care le primesc ar fi compuse numai din carti :))) Sau macar 90% :)))

Georgiana spunea...

Stiu! :)) si eu sunt la fel!
Am o prietenă care nu poate sa citească carti împrumutate :))
Atunci cand o carte e a ta,e diferit!Poți sa sublinieze anumite chestii care iti plac,poți sa o rasfoiesti oricand vrei fara sa o citesti sa poți pur si simplu sa te holbezi la ea si sa spui ca ai ceva care e doar al tau!Cel putin eu asa obisnuiesc a fac! :))

Simona Stavar spunea...

Same here, Georgiana :))))) Si le mai si imbratisez cateodata <3 :))

Georgiana spunea...

O da!
Si le împrumut cu greu de asemenea! :))))

Simona Stavar spunea...

Aa da nici eu nu-mi prea imprumut cartile :))) Doar anumitor persoane :))) Si sunt disperata sa le primesc cat mai repede si cat mai "neatinse" :))) Imi place sa am carti perfecte =))) fara colturi indoite etc. (de-aia folosesc semn de carte =))))