duminică, 23 august 2015

Recenzie Fascinaţia (Crossfire #4) de Sylvia Day

Patimă. Vrajă. Fascinaţie. O relaţie care atinge noi culmi şi abisuri cu fiecare zi.

Gideon mă numește Îngerașul lui, însă el este cel care reprezintă un miracol pentru viața mea. El este războinicul meu minunat și rănit, atât de hotărât să se lupte cu demonii mei, în vreme ce refuză să și-i înfrunte pe ai lui. Jurămintele pe care le-am schimbat ar fi trebuit să fie legătura care să ne apropie tot mai mult, dar în schimb au deschis răni vechi, au expus dureri și incertitudini adânc îngropate și au atras dușmani aprigi care pândeau din umbră. Am început să simt cum se îndepărtează de mine, și astfel cea mai mare teamă a mea se transformă în realitate; acum dragostea îmi este pusă la încercare în feluri pe care nu sunt sigură că am suficientă putere să le îndur. Când credeam că trăim cele mai luminoase momente ale vieții noastre, întunericul din trecutul lui a început să înconjoare și să amenințe tot ceea ce am construit cu atâta efort. Iar acum, în fața noastră se află o alegere teribil de dificilă: să ne refugiem în siguranța familiară a vieților pe care le avea fiecare înainte sau să luptăm pentru un viitor care brusc a început să pară un vis imposibil și lipsit de speranță.

Mulțumesc Editurii Litera pentru acest volum și pentru tot sprijinul acordat. Dacă v-a atras atenția acest volum și doriți să-l citiți, îl puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Litera.


RECENZIE.
Fascinaţia explorează, la fel ca şi celelalte volume din seria Crossfire, relaţia tumultoasă, explozivă şi pasională dintre Eva Tramell şi Gideon Cross. Pe parcursul volumului, Eva şi Gideon încearcă să se adapteze traiului de tineri căsătoriţi, să construiască o relaţie şi o căsnicie sănătoase şi să-şi invingă nesiguranţele.
Sylvia Day creează personaje realiste, vulnerabile şi imperfecte, personaje silite să-şi înfrunte demonii interiori, personaje care comit greşeli, eroi care în final sunt mai puternici, mai înţelepţi, mai siguri pe ei şi mai maturi.
De această dată, volumul este narat din perspectiva ambelor personaje, oferindu-ne pentru prima dată posibilitatea de a pătrunde în mintea lui Gideon şi de a-l descoperi pe bărbatul complicat şi misterios de care Eva s-a îndrăgostit. Intensitatea şi profunzimea sentimentelor pe care acesta le nutreşte pentru Eva şi temerile sale conturează un personaj complex şi interesant, un erou întunecat, seducător şi posesiv.
Dominator, complet dependent de Eva şi uneori manipulator, Gideon simte nevoia permanentă de a controla totul, inclusiv pe femeia iubită, este îngrozit că o va pierde pe aceasta sau că va distruge cumva relaţia dintre ei. Consumat de iubirea pe care o simte pentru Eva, Gideon este sigur că nu va putea renunţa niciodată la Eva, chiar dacă aceasta va încerca să-l îndepărteze sau să-l părăsească, şi că nu va putea trăi fără femeia care i-a devenit soţie.
Forţat să-şi înfrunte trecutul, bântuit de amintiri tulburătoare şi măcinat de nesiguranţă, Gideon este incapabil să se deschidă complet în fata Evei, îi ascunde în continuare lucruri, în încercarea de a o proteja şi o face să se îndoiască de el şi de viitorul relaţiei lor.
Cu toate acestea, dragostea pe care cei doi protagonişti o împărtăşesc le da puterea să lupte pentru a depăşi toate piedicile şi pentru a fi împreună, indiferent de obstacolele pe care li le rezervă viitorul.
Deşi, uneori, Eva se teme că s-ar putea pierde pe ea însăşi, că ar putea fi atrasă fără scăpare în vârtejul hipnotizant al iubirii pe care o simte pentru Gideon, nu se poate desprinde de acesta, în ciuda disensiunilor dintre ei. Devotamentul Evei, blândeţea, răbdarea şi tandreţea cu care îi risipeşte grijile lui Gideon oglindesc schimbările prin care aceasta a trecut de la începutul seriei.
Conexiunea unică dintre Eva şi Gideon este punctul forte al relaţiei dintre aceştia, dar este şi cea care transforma relaţia într-una de codependenta şi care îi face să reacţioneze exagerat în unele situaţii. Disputele care intervin în relaţia lor, care le eclipsează momentele de fericire şi pe care ar trebui să le rezolve discutând despre ceea ce îi deranjează şi lămurind neînţelegerile dintre ei, sunt cel mai des încheiate prin dezlănţuirea pasiunii şi a dorinţei pe care le simt unul pentru celălalt, făcându-i astfel pe ambii sa rămână cu nenumărate îndoieli în privinta relaţiei lor.
Fiecare volum din serie este intens şi copleşitor, te epuizează psihic şi emoțional, te împinge dintr-o extremă în alta, te aduce de la agonie la fericire, te provoacă să te îndoieşti de tot ceea ce ştiai şi te determină să evaluezi tot ceea ce considerai normal.
Foarte bine scrisă, romantică şi dramatică, Fascinaţia este o poveste de dragoste senzuală, incitantă şi captivantă, ale carei scene pline de erotism completează un volum fermecător, încărcat de emoții puternice.

28 de comentarii:

Simona Stavar spunea...

Hmm, interesant subiect. Câte volume are seria? Există cumva o ecranizare?

Foxette spunea...

Par interesante cartile astea si vreau sa mi le iau de ceva timp. Mereu am fost de parere ca sunt asemanatoare cu Ugly love si mi-ar placea sa le citesc.
Simona, nu cred cs sunt filme.

Emanuela Bercaru spunea...

@Simona, pana acum 4 publicate. :) Stiam de celelalte trei, dar nu le-am citit inca. Nici eu nu am auzit sa se faca vreun film dupa ele.
@Foxette, eu auzisem ca sunt destul de apropiate de 50 shades of grey din punct de vedere al sexualitatii. Sigur vrei sa le citesti acum? :D

Foxette spunea...

50 shades of grey m-a dezamagit total filmul. Cartile le-am lasat balta pentru ca mi-as fi pierdut timpul cu ele. Daca chiar vreau sa le citesc candva le caut pe net. Sincer, nu stiu... poate intr-un viitor mult mai indepartat. Asa suna mai sigur. =))

Emanuela Bercaru spunea...

@Foxette, cand zici "intr-un viitor indepartat" e de obicei nu. Intotdeauna apar alte carti mai bune de citit, nu o sa gasesti timp pentru carti care nu te atrag :D

Foxette spunea...

Asa e. Mereu spun ca o sa cumpar toate cartile si nu mai ajung sa le cumpar. =(

Emanuela Bercaru spunea...

Toate cartile nu ai cum sa le cumperi, asta e clar. Nu ai loc in casa si nici atat de multi bani. Tocmai de asta este nevoie de o selectie.

Simona Stavar spunea...

Mersi pentru informații fetelor :)
@Foxette, și eu aș vrea să cumpăr toate cărțile :)) #lifegoals

Foxette spunea...

@ema, ai dreptate. Poti sa cumperi doar cartile pe care le vrei cel mai mult si asa te simti cel mai okay.
@simona, ar fi cu adevarat o realizare uriasa

Emanuela Bercaru spunea...

@Foxette, si asta e relativ :)). Gandeste-te ca in timp preferintele ti se vor schimba, si poate o sa iti doresti alte genuri de carti. Eu zic ca peste 20 de ani o sa ai multe genuri de carti in biblioteca, dovada a schimbarilor din viata ta :D
@Simona, cam cate case ti-ar trebui ca sa le depozitezi pe toate? :D

Foxette spunea...

@ema, chiar zambesc la gandul asta. Eu, cu o biblioteca uriasa si multe carti diferite. Asta e ceva foarte frumos.

Simona Stavar spunea...

@Emanuela, știu că e o vorba de o situație mai mult decât ipotetică, deci nu-mi fac probleme de genul :)) oricum, aș găsi eu o soluție... Cred :))

Emanuela Bercaru spunea...

@Foxette, stiu ca e frumos. Asta e visul meu: biblioteca imensa. Am mai vorbit despre asta. :D

@Simona, ai putea sa iti faci camere sub pamant, special pentru carti. Camere betonate care sa reziste de-a lungul timpului si sa adaposteasca aceasta comoara. Ce zici?

Simona Stavar spunea...

Hmm îmi place ideea :) Îmi place cum i-ai zis... COMOARĂ. Exact asta sunt cărțile :)
Ar fi foarte drăguț să am așa un loc. Chiar și după ce nu voi mai fi, să se bucure generație după generație de ele. Moștenirea perfectă :)

Foxette spunea...

@ema, cu camerele betonate, cred ca s-ar face umezeala. Dar, e o idee. Daca ai bani si faci o investitie intr-o biblioteca uriasa subterana, probabil ar iesii ceva foarte special. Ar putea fi prima biblioteca din europa sau lume asa. =))

Simona Stavar spunea...

Ei, Foxette, deja intrăm în detalii :)) să avem noi cărți cât să nu mai avem loc în casă, că o să găsim o soluție. Apropo de biblioteci... Voi cam câte cărți aveți în bibliotecă?

Simona S spunea...

Mădă, ai un tag de la mine.
https://simella23.wordpress.com/2015/08/28/the-sick-book-tag/

Emanuela Bercaru spunea...

Foxette, haha, chiar asa. Dar cred ca se pot gasi modalitati de a absorbi umezeala, ca sa nu fie puse in pericol cartile :)) Nu sunt foarte sigura ca nu exista deja asa ceva :D. Eu cred totusi ca exista, mai ales cu cartile cele mai importante ale lumii, originalele si cartile care sunt ascunse.

Foxette spunea...

Ema, probabil exista. Ce carte citesti acum? Eu mai am 20 de pagini din Anna in vesmant de sange, de o saptamana si o citesc foarte incet pentru ca nu sunt pregatita sa termin cartea :(

Emanuela Bercaru spunea...

Foxette, citesc Cei doi domni din Bruxelles, de Eric Emmanuel Schmitt. Nu stiu cum am ratat-o, desi am toate cartile lui. E o colectie de nuvele, si toate sunt atat de frumoase <3. Cum e Anna in vesmant de sange? Iti place chiar atat de mult? :D

Foxette spunea...

Da, e foarte faina. E genul meu. Adica fantome, love si probleme. E vorba despre Cas, un vanator de fantome si cand se duce sa o omoare pe o fantoma, Anna, ea il salveaza si cumva nu poate sa o ucida. Si se indragostesc <3 :(
Si eu vreau sa citesc toate cartile lui Eric. Mai ales dupa Tati roz...

Simona Stavar spunea...

Și eu am auzit lucruri bune despre "Anna în veșmânt de sânge" și dintr-o pură coincidență chiar azi am trecut-o în Wishlist :))

Emanuela Bercaru spunea...

Ah, am uitat, am zis ca ti le dau cand ajung in tara. Mii de scuze :D. Cas vine de la Casper, clasicul nume de fantoma? :D

Foxette spunea...

@simona, e o carte super faina.
@emma, nu, Cas vine de la: Theseus Cassio Lowood. E doar prescurtarea. Si imi dai cartile cand ai timp, e okay.

Emanuela Bercaru spunea...

Simona, spor la citit :)
Foxette, am timp, nu e problema, dar uit mereu sa fac arhiva, sa pun pe net, stii tu. :) Ai citit doar Oscar si tanti Roz sau si alta carte?

Foxette spunea...

Doar Oscar. Ma apucasem de Ibrahim sau ceva de genul si am uitat de ea.

Emanuela Bercaru spunea...

Domnul Ibrahim si florile din Coran e cartea care nu prea mi-a placut din toate, mai bine apuca-te de altceva, sunt mult mai faine celelalte :)

Simona Stavar spunea...

Mă faceți chiar foarte curioasă de romanele acestui autor. Poate o să-mi achiziționez și eu una dintre cărțile sale :)
@Emanuela, câte cărți de acest autor ai citit? Oscar și Tanti Roz ți s-a părut cea mai bună?