Vino în lumea adolescentei Cuckoo Clarke!
Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este scris de celebrul autor american de bestseller-uri James Patterson (în colaborare cu Lisa Papademetriou) şi este ilustrat de Keino). Volumele sale, dedicate nu doar adolescenţilor şi copiilor, ci şi adulţilor, au fost vândute deja în toată lumea.
Margaret, cea care detestă sfârşiturile şi care-şi spune cu autoironie Cuckoo (adică Ţăcănita), o ia de la început după ce a fost internată timp de zece zile într-o secţie de psihiatrie. Când decide să scape de toate influenţele negative, jurnalul ei îi devine cel mai important ajutor. Cuckoo e sinceră, hotărâtă, se pricepe la ilustraţii (chiar şi la benzi desenate) şi citeşte! Are tot felul de întâlniri (imaginare şi nu numai!) cu personaje care mai de care mai interesante şi împreună cu Freakshow, grupul ei de prieteni, trece prin întâmplări caraghioase, serioase sau uimitoare. Căderi nervoase, suferinţe din dragoste, poveşti de liceu şi profesori ciudaţi, Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke trebuie citit!
Capitolele scurte, aşa cum îi plac lui Cuckoo, arată că nu întodeauna viaţa de liceu e uşoară şi uneori chiar şi adolescenţii au misiuni imposibile. Oare va reuşi eroina să-şi îndeplinească planul de la începutul romanului? Cum s-ar putea încheiea jurnalul unei adolescentei care urăşte sfârşiturile?
8 comentarii:
Cred ca e prima carte dupa mult timp care nu mi se pare interesanta. Dar probabil ca pentru adolescenti este de un real ajutor, pentru ca pare sa te ajute sa simti ca nu esti singurul pe lume care se simte asa.
De fiecare data cand am dat peste aceasta carte pe net niciodata nu m-am oprit sa citesc sa vad ce-i cu ea. Coperta m-a facut de fiecare data sa trec mai departe fara sa-i arunc si o a doua privire. Acum ca citesc recenzia pare un picut interesanta, parca- parca as citi-o.
Emanuela Bercaru* Nu prea cred ca poate fi de ajutor aceasta carte pentru adolescenti. Mie mi se pare ca ar fi o carte pe care o citesti amuzandu-te fara insa a o plasa undeva in realitate. Sau poate e din cauza ca mie adolescenta nu mi s-a parut o parte a vietii asa confuza.
Pare drăguță cartea, însă nu mi-a captat atenția prea intens... Poate că o voi încerca cândva.
@Diana Daniela, poate pentru tine adolescenta n-a fost diferita de perioada anterioara, insa pentru foarte multi inseamna plecat la camin/ internat/ gazda, departe de familie, inseamna colectiv nou, deci luat de la capat cu integrarea, plus incercarea de descoperire a propriei personalitati, incercarea de a intelege cine esti, intrebari pe care ti le pui.:)
Uite ca din punctul asta de vedere nu m-am gandit @Emanuela Bercaru. Prima mea schimbare si distantare de familie a fost cand am plecat la facultate, cand deja depasim etapa de "ratacire".
Privind din punctul tau de vedere, trebuie sa recunosc ca probabil m-as fi simtit si eu pierduta daca as fi facut aceleasi schimbari la o varsta mai frageda. :)
Diana-Daniela, nu e punctul meu de vedere, eu am stat in casa mea in liceu, cu sora mea, si oricum mereu am fost independenta, insa stiu prin ce treceau colegele mele si ca incercam sa le ajut cat puteam...
nici mie nu mi se pare extraordinar de interesanta ..
Am vazut multe poze care ii faceau reclama acestei carti, cu toate ca nu am stiut despre ce e vorba.
Trimiteți un comentariu