Ryan Stone e băiatul de aur al orașului, un jucător de baseball vedetă cu secrete pe care nu le poate destăinui oricui. Nici măcar prietenilor cu care împarte totul, inclusiv permanentele provocări spre fapte nebunești. Iar cea mai nebunească dintre toate? S-o invite la o ieșire împreună pe skaterița care nici că putea să fie mai puțin interesată de el.
Dar ceea ce debutează ca o provocare ajunge să fie o atracție intensă la care nu se așteptau nici Ryan, nici Beth. Dintr-odată, băiatul cu imagine impecabilă își riscă împlinirea visurilor și viața pentru fata pe care o iubește, iar fata care nu lasă pe nimeni să se apropie prea mult se provoacă pe ea însăși să vrea totul.
66 de comentarii:
Iubeam coperta cărții Destine la limită și mi-am dorit mult să o cumpăr, dar au intervenit alte cărți și am uitat de ea.
Îmi pare rău să văd că s-a pierdut din farmecul tipului de copertă la volumul doi. Nu arată îngrozitor, dar nici așa cum am crezut că va fi.
DA! Știam de foarte mult timp că trebuie să apară și la noi, iar acum „în curând” s-a transformat într-o dată concretă. Și ca să fie vestea și mai bună, apare chiar de ziua mea! Deși am citit-o în engleză, am să o recitesc și în română pentru că mi-a plăcut super mult și pur și simplu e un vis devenit realitate să văd cuvintele acelea românești pe copertă <3 Apariția aceasta mi-a înseninat sesiunea! Yeey!
E plăcută seria, da?
Vreau şi eu să o citesc de ceva timp, dar nu sunt sigură.
Am si eu Destine la limita, primul volum, inca n-am apucat sa o citesc, am o lista imensa cu carti pe care trebuie sa le citesc. Pare interesanta si aceasta. O pun pe lista :)
@fuelise, unde gasesti mereu varianta in engleza? Am vazut ca sunt multe carti pe care le-ai citit prima data in engleza. Thx
Am citit primul volum si mi-a placut, desi il citisem dupa Mare Tranquillitatis si mi s-a parut ideea oarecum asemanatoare, asa ca nu m-a impresionat incredibil de mult, dar este o carte frumoasa. Am incercat de cateva ori sa citesc si al doilea volum (in engleza) dar inceputul nu prea m-a captivat, asa ca inevitabil am renuntat la el. Acum ca a aparut in romana poate-l voi citi.
@Andra, nici mie nu prea-mi place aceasta coperta
@Emanuela, aceste carti le gasesti in engleza pe Okian
Am citit si eu primul volum dar pe mine nu m-a impresionat foarte tare
@Romina, sa citesti Mare Tranquillitatis, poate o sa ti se para mai buna, mie mi-a placut de o mie de ori mai mult
@ Diana vrea sa o iau de mult . Da tot apare cate una noua de imi ia ochii
Cred ca ti-am mai recomandat-o de cateva ori :)) Sper ca intr-o zi vei reusi sa pui mana pe ea
Mă bucur că nu sunt singura. Primul volum arăta mult mai bine.
Când citeşti zi-ne şi nouă, bine?
:)
Nici asta nu arata chiar rau, doar ca in comparatie cu coperta primului volum, pur si simplu nu prea merge...
@diana mi-ai mai recomandat-o da nu e problema :)))
O sa ti-o recomand pana o s-o citesti :)) Mie mi-a placut prea mult, e singura carte pe care am citit-o de 3 ori..
@Diana, de 2 ori? Chiar atat de faina e? Eu nu pot sa citesc o carte de mai multe ori ... ma enerveaza cand stiu ce urmeaza sa se intample :D
Singura carte pe care am citit-o de doua ori a fost Oscar si tanti Roz, si nu pentru ca voiam, ci pentru ca a doua oara i-am citit-o cuiva :)
Legat de coperta, oare sunt singura careia ii place? :D
De 3 ori* :)) nici eu nu recitesc cartile, tocmai de aceea am ramas chiar eu surprinsa ca estista o carte pe care vreau sa o recitesc. Eu spun ca este buna, printre toate celelalte carti YA, aceasta mi s-a parut a avea ceva original...Daca te hotarasti sa o citesti, sa imi spui ce parere ai despre ea :*
Hmmm, e draguta coperta dar trebuie sa recunosc ca nu ma atrage intr-o asa masura incat sa o cumpar pe loc. Cred ca asta ar fi genul de carte pe care as cumpara-o in functie de recenzie :-?
Nu, şi mie îmi place. Dar e mult mai slabă față de cea a primului volum, după părerea mea.
Diana, clar o sa o citesc :)). Citesc tot ce gasesc si pare interesant. Iti zic cand termin ce parere am despre ea.
Diana-Daniela, pentru mine de obicei e utila si descrierea de pe coperta din spate, mai ales cand sunt in librarie si nu sunt hotarata ce sa iau :)
Sper cat mai curand sa pun mana pe ea . Nici eu n-am citit de mai multe ori aceeasi carte
Hei, Emanuela! Am participat la câteva concursuri care ofereau pack-uri de cărți electronice și printre acestea se afla și Dare you to. Unele cărți le-am descărcat pe telefon, după ce mi-am instalat aplicația Amazon reader și le-am găsit pe site gratis :D Și, recunosc, deși nu e chiar etic ce am făcut, unele le-am găsit pe internet pdf sau e-pub :D
@ Furelise la unele carti chiar nu te poti abtine sa nu le iei :)) chiar daca e etic sau nu
@Romina, deci e bine ca te bate la cap, daca pana la urma te convinge :D
@furelise, imi ajunge si mie ebook-ul in 2 zile (ieeei), abia astept, o sa instalez Amazon reader sa vad ce gasesc, desi, asa cum ziceam la alta postare, prefer cartile in limba romana. Insa nu exclud complet cartile in engleza, daca nu le gasesc altfel.
Legat de cat de etic/ neetic este, cred ca cel mai important este faptul ca dorim sa citim... si ar fi bine sa doreasca mai multi... Si pana la urma, aceleasi carti le putem imprumuta de la biblioteci judetene/ municipale gratuit... deci nu stiu daca e asa grav... Daca vrei, te adaug pe cateva grupuri pe facebook unde sunt f multe carti electronice. Numai sa imi spui id-ul. :)
@ Emanuela m-a convins de mult da tot astept momentul potrivit sa o iau
@Romina, cand iti place ceva foarte mult, n-ai cum sa nu transmiti si celorlalti parerea pozitiva :)
@Emanuela, abia astept sa vad ce parere ai despre ea!! Sper sa-ti placa ^_^
Eu am inceput sa nu mai citesc nimic despre carti atunci cand le iau si va spun ca e un sentiment grozav sa dai de o carte absolut minunata fara sa fi stiut nimic de ea.
@Diana am incercat si eu asta dar la mine nu a iesit atat de bine:))
@Diana, nu stiu ce sa zic cu neinformatul inainte, sunt anumite tipuri de carti pe care efectiv nu le agreez... e mai bine sa stiu dinainte ce gen e.
@Emanuela si la mine problema majora tot genu literar e
O carte care nu ma atrage nu o pot citi pana la capat, sau o citesc asa, sa fie citita, si nu-mi place sa fac asta, pentru ca e vorba de timpul meu pierdut...
De exemplu acum citesc "Sa nu ma parasesti niciodata" nu am citit nimic despre ea inainte, stiam doar ca filmul este bun (de prin auzite) dar nici despre el nu stiam multe. Si pot spune ca-mi place muuult muult cartea.
Eu m-am apucat sa citesc Mincinosii, si imi place. Vreau sa citesc curand "Daca as ramane", ca apoi sa pot vedea filmul :)
Si eu vreau sa citesc Mincinosii, desi am unele indoieli, tot ma uit la ea si nu-mi vine sa ma apuc de ea :))
"Daca as ramane" nu prea ti-o recomand, filmul mi-a placut mai mult :)
Mie imi place Mincinosii, iar despre Daca as ramane am auzit lucruri bune, chiar vreau sa o citesc. Merci oricum.
Cand le termini sa-mi spui ce parere ai despre ele. Sper sa-ti placa! Lectura placuta! ^_^
O sa iti spun. Multumesc frumos :)
Eu le-am citit pe amandoua (Daca as ramane si Mincinosii) dar nu m-au prea impresionat niciuna..
Romina, daca vrei carti care sa te impresioneze, citeste Eric Emmanuel Schmitt Oscar si tanti Roz si Hotelul celor doua lumi :)
O sa incerc sa fac rost de ele , multumesc
Cu placere. Spor la citit :) (daca le vrei, eu le am in format electronic)
Despre Oscar si tanti Roz am auzit multe pareri bune, cred ca anul trecut era "in voga", dar nu am citit-o si parca nici nu ma tenteaza :-?
Iti promit ca n-o sa regreti daca o citesti, iti ia pana intr-o ora, o poti citi intr-o ora libera la scoala. :)
Poate o voi citi candva, mai intai sa ma mai eliberez putin :D
Vezi ca ti-o trimit acum pe facebook, poate avand-o in calculator te motiveaza :D
Mersi! O sa intru mai tarziu sa vad. De foarte multe ori in las cate o carte pe desktop si mai citesc...
Eu de cand sunt in Franta citesc pe ebook, pe calculator mi-e greu. A trebuit sa imi iau multe bagaje si n-am avut loc de f multe carti, dar cand vin in Romania, o sa imi fac un stoc bun :)
Eu nu am ebook, mai citesc de pe telefon, dar imi vine greu.
Hmm, mai bine faci rost de o tableta sau un e reader mai ieftin... asa o sa iti strici ochii...
Oricum port ochelari si am dioptrii destul de mari, asa ca incerc sa citesc numai din carti fizice :)
Mda... imi pare rau... Poate in timp o sa poti face ceva. Sora-mea s-a operat cu laser la ochi si acum vede f bine... Trebuie sa ai grija, vederea e cea mai importanta, mai ales pentru cititori...
Momentan ma descurc bine cu asta, nu ma deranjeaza, dar nu vreau sa inrautatesc situatia.
Oricum momentan nici nu te-ar opera, pentru ca esti inca in crestere si se poate sa apara iar. Operatia se ia in considerare cand se termina perioada de crestere :)
Imi este frica de operatii. Brr
Imi dau seama. Eu am scapat pana acum... nu m-am operat de nimic. Sper sa nu fie cazul vreodata. Putem spune ca ai fobie de operatii? :)))))
Asta voiam sa intreb si eu :))
Gata, te-am catalogat si pe tine cu o fobie, nu mai sunt doar eu :D
Ar trebui sa ma mandresc cu noua mea fobie? :))
Nop, de obicei cand lumea afla ca ai o fobie face misto de tine, cum ai facut tu un pic asa de mine cu fobia mea de paianjeni :P.
Nu am facut :)) Acum, daca vrei poti sa faci si tu misto de mine :))
No, no, nu fac misto de slabiciunile oamenilor :)
Buna, se poate citi si in format pdf?? Mersi
Trimiteți un comentariu