marți, 1 iulie 2014

Recenzie Printre tonuri cenusii de Ruta Sepetys

Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.

V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?

Multumesc editurii Epica pentru acest volum emotionant si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Epica.

RECENZIE.
O lectura inrobitoare si intunecata, Printre tonuri cenusii este marturia cutremuratoare a atrocitatilor, nedreptatilor si a modului inuman in care au fost tratati lituanienii, letonii si estonienii in timpul celui de-al doilea razboi mondial de politia secreta sovietica.
Incarcat de durere si tulburator, volumul nareaza, prin intermediul unei adolescente in varsta de 15 ani, evenimentele prin care au trecut aceasta, mama si fratele ei mai mic dupa ce au fost deportati in Siberia.
Povestea Linei m-a atins intr-un mod pe care imi este greu sa-l explic. Am fost pe rand inspaimantata, indignata, oripilata si deznadajduita, iar fiecare emotie am simtit-o cu tot mai multa intensitate pe masura ce ma atasam de personajele principale.
Suferinta, sperantele nerostite, brutalitatile la care protagonistii sunt supusi si pe care le infrunta zi de zi, cruzimile carora le supravietuiesc cu greu si modul in care refuza sa se lase doborati, mi-au frant inima si m-au indurerat.
In ciuda faptului ca sunt terorizati, infometati si ca traiesc intr-o continua teama ca vor fi ucisi, personajele isi pastreaza umanitatea, integritatea si speranta. Isi ascund furia, ura si groaza, se agata cu disperare de vise care niciodata nu vor deveni realitate si lupta pana in ultima clipa pentru supravietuire, indiferent cat de potrivnica le este soarta.
Au fost momente in care suferinta personajelor era atat de atroce incat nu-mi puteam retine lacrimile, momente in care dispretul si cruzimea unor soldati lipsiti de orice farama de umanitate care umileau si maltratau femei si copii neajutorati m-au facut sa ma opresc din citit, sa las cartea deoparte pentru cateva clipe si sa ma simt vinovata pentru ca pana acum nu am stiut nimic despre oamenii care au indurat atat de mult rau doar pentru ca tara lor s-a aflat in calea ambitiilor politice ale unui tiran.
Lina este un personaj puternic si curajos care, desi uneori isi stapaneste cu greu furia si teama, nu renunta niciodata la speranta si la dorinta de a-si vedea familia reintregita. Isi exteriorizeaza durerea si suferinta prin desen, iar sentimentele ei prind viata prin tusele intunecate zugravite pe coala prezentului si viitorului ei, transformandu-l pe cititor intr-un martor mut, fascinat si captivat de povestea ei.
Elena, mama Linei, este personajul meu preferat. Blanda si rabdatoare, Elena este capabila de orice sacrificiu pentru copiii ei, ii motiveaza si ii incurajeaza pe cei care-si pierd dorinta de a lupta si ii face sa se apropie pe supravietuitorii din lagar.
De la batranul morocanos care isi doreste moartea, la bibliotecara care spera sa-si revada sotul, la profesoara care se teme de singuratate, la mama care se sacrifica pentru a-si salva fiul, pana la copiii fortati sa se maturizeze mult prea devreme, autoarea creeaza personaje realiste de care cititorul se ataseaza si in care se regaseste.
Contrastul dulce amarui creat de amintirile Linei, momentele fericite petrecute alaturi de familia ei aflate in antiteza cu prezentul sumbru, contureaza pasaje emotionante si sfasietoare. Dragostea, prietenia si loialitatea depasesc granita filelor, iar cititorul asista la momente impresionante, incarcate de candoare si inocenta.
Printre tonuri cenusii este un volum care va va bantui mult timp dupa ce-l veti citi, un volum despre speranta, supravietuire si familie, o oda inchinata eroilor tacuti, care nu vor fi uitati niciodata.

14 comentarii:

Lupu Diana spunea...

Printre tonuri cenusii este cu adevarat o carte care-ti ajunge la inima si te pune mult pe ganduri.
Eu am citit-o aproape imediat dupa ce a aparut, deci a trecut ceva timp si inca ma mai gandesc la ea. Mi-a ramas adanc intipaita in inima. Am plans pe ici pe colo din cauza durerii pe care stiam ca o simte Lina si am plans cand aprope de final s-a vazut foarte limpede maturitatea la care a ajuns Jonas, fratele Linei, la sfarsitul "calatoriei".
Mi-ar fi placut sa vad si o continuare a cartii, sa vad ce se intampla cu Lina, sa vad o parte mai frumoasa a vietii ei, sa vad ca indiferent prin cate a trecut inca isi poate gasi fericirea.

Romina Gianina spunea...

Eu abia astept sa imi ajunga cartea asta . Frumoasa recenzia!

Madalina's Books spunea...

Printre tonuri cenusii are o incarcatura emotionanta coplesitoare. Au fost unele pasaje care m-au marcat si pe care nici acum nu pot sa mi le scot din minte. De exemplu cel in care femeia in varsta, cea careia comandantul i-a smuls si mancat bucata de paine, mesteca in gol privindu-l, mi-a frant inima. Nu pot sa inteleg cum ar putea fi cineva atat de crud si atat de nemilos. A fost ingrozitor sa citesc cum se arunca cu conserve goale in doi copii, cum oamenii mureau de frig si de foame, in timp ce soldatii ii umileau, injoseau si ii lasau sa moara in chinuiri. In ce moment acesti soldati si-au pierdut orice farama de umanitate? Cum s-au transformat in astfel de monstri? Cum au putut face atat de mult rau fara sa se gandeasca ca au in fata lor niste fiinte neajutoarate si nevinovate care nu le-au facut niciodata nimic.
Mi-ar placea sa cred ca asa ceva nu s-ar mai putea intampla astazi, dar din pacate vad atat de multe dovezi cutremuratoare ale brutalitatii si urii, atatea razboaie si lupte, incat ma tem ca oameni asemanatori celor care au comis acele atrocitati vor exista intotdeauna.
As vrea sa pot spera ca istoria ne-a invatat lectia compasiunii, dar ma tem ca cei care ar trebui sa invete aceasta lectie aleg sa ramana orbi si surzi fata de durerea semenilor lor.

Ana-Maria Iacob-Strungaru spunea...

Nu am citit inca aceasta carte, dar din descriere imi dau seama ca e o carte care merita citita . Multumim de recenzie ! (:

Emily's Madness:) spunea...

Nu am citit cartea dar tot ce se intampla in carte, toata groaza prin care trec protagonist, toata teama imi adduce aminte de un documentar pe care l-am vazut cu mama pe Discovery Chanel despre Al Doilea Razboi Mondial.
Recenzia ta spune tot, simplu si concret. Insa nu cred ca as citi cartea. Nu o citesc pentru ca nu-mi place sinopsul sau recenzia, nu vreau s-o citesc pentru ca povestea in sine ma sperie. Si documentarul ma speriat cand l-am vazut.

Lupu Diana spunea...

@Madalina, ai foarte mare dreptate. Cei care ar trebui sa ia aminte la istorie si sa dea dovada de compasiune sau cel putin sa stea in treaba lor, nu o fac.
De aceea mi-a placut foarte mult de mama Linei, nu conta cat de urat o tratau ceilalti sau cat de nerecunoscatori erau, ea tot ii ajuta si-si pastra inima buna si plina de compasiune.

Emily's Madness:) spunea...

@Emily, dragă fată ai scris o propoziţie greşit. Trebuia să fie:"Nu o citesc nu pentru ca nu-mi place sinopsul sau recenzia, ci pentru că povestea în sine mă sperie." Deci nu am vrut să te jicnesc, îmi pare rău!

Madalina's Books spunea...

Emily, nu-ti fa griji, am inteles ce vroiai sa spui :)
Si eu am vazut in urma cu ceva timp un film (Paradise Road) despre un grup de femei (prizonierele erau din America, Anglia si Australia) inchise intr-un lagar japonez in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A fost un film tulburator, care m-a facut sa plang si care m-a ingrozit.
Totusi, cred ca aceste carti merita citite, iar aceste filme merita vizionate pentru ca sunt adevarate lectii de viata si dovezi ale sacrificiilor pe care oamenii le fac pentru a-i salva pe cei dragi si pentru a supravietui, in ciuda brutalitatilor si a atrocitatilor la care sunt supusi.

Roxana Paslari spunea...

Multumesc de recenzie, m-ai facut sa cumpar cartea imediat! :D

Emily's Madness:) spunea...

@Madalina, sa stii ca nu te contrazic, dar numai cand citesc discutii despre o astfel de tema mi se face pielea de gaina! Poate voi citi astfel de carti dar nu acum mai tarziu.

Emanuela Bercaru spunea...

Printre tonuri cenusii este una din cartile pe care mi le doresc cel mai mult in momentul de fata. Cartea pare impresionanta, recenzia iti atinge sufletul si parca ai vrea sa fii acolo, sa faci ceva... Daca recenzia imi da senzatia asta, oare ce senzatie o sa imi dea cartea? Chiar astept sa o citesc cat mai curand.

Emanuela Bercaru spunea...

@Madalina: Toate acele momente pe care le amintesti par din filme de groaza... Sper sincer ca nu mai exista colturi in lumea asta in care asa zisii oameni fac asa ceva. Sper ca oamenii au suflet si compasiune si ca nu sunt niste brute lipsite de inima...

Ari (Reading After Midnight) spunea...

Vai, abia astept filmul! Sper sa fie la fel de emotionant si cutremurator ca si cartea :D

Emanuela Bercaru spunea...

Mada, am uitat sa mai revin dupa ce am citit cartea... acum mai bine de un an. Am avut exact aceleasi trairi pe care le-ai avut si tu citind-o :(, speram ca astazi sa nu mai existe asa ceva, insa evenimentele din ultimele luni arata cat de cruzi pot fi oamenii si faptul ca nu invata nimic din istorie ...