marți, 3 iunie 2014

Recenzie Sezonul Oaselor (Sezonul Oaselor #1) de Samantha Shannon

Sezonul Oaselor este primul volum din seria omonima scrisa de Samantha Shannon.

Anul 2059.

Paige Mahoney, în vârstă de 19 ani, lucrează în lumea interlopă din Scion, Londra, al cărei nucleu se află în zona Celor Şapte Cadrane, fiind angajata lui Jaxon Hall. Jobul ei: să scotocească după informaţii, pătrunzând în minţile celorlalţi. Asta, pentru că Paige este Călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. În lumea ei, comite înaltă trădare numai prin simplul fapt că respiră.

Într-o zi ploioasă, viaţa ei se schimbă pentru totdeauna. Atacată, drogată şi răpită, Paige este trimisă în Sheol, fostul oraş Oxford, ţinut secret vreme de 200 de ani şi controlat acum de puternica rasă a Refaiţilor, venită dintr-o altă lume. Paige îi este încredinţată Custodelui, un Refait cu scopuri misterioase. El e stăpânul ei. Maestrul. Şi inamicul natural. Dar dacă Paige vrea să-şi recâştige libertatea, trebuie să accepte reeducarea, în această colonie penitenciară în care a fost condamnată să trăiască până la moarte.

Multumesc editurii Curtea Veche pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Curtea Veche.

RECENZIE.
Paige, eroina volumului, este unul dintre clarvazatorii a caror existenta este considerata o anomalie in anul 2059. Vanati de politie si executati pentru abilitatile mentale care le permit conectarea la eter si comunicarea cu spiritele, clarvazatorii se ascund in cele mai rau famate zonele ale Scionului, in incercarea de a supravietui si de a nu fi capturati.
Londra, redenumita Scion, a devenit un loc periculos pentru cei care au abilitati de clarvazatori. Inca din urma cu doua sute de ani, cand a aparut prima dovada a existentei acestora, societatea i-a ostracizat si i-a considerat vinovati de savarsirea celor mai abominabile crime. Siliti sa accepte sa faca parte din sindicate mafiote, care le asigura protectia, dar carora trebuie sa li se supuna, clarvazatorii se opun persecutiilor Scionului, aliindu-se si luptand pentru dreptul la libertate.
Paige, un calator oniric, care poate patrunde in eter si de acolo in planurile onirice ale altor oameni, este protejata mim baronului din cohorta I, sectiunea a patra, cel mai periculos lider al clarvazatorilor din Londra si conducatorul temutului grup Cele Sapte Peceti, din care Paige face parte.
Cand Paige este atacata, rapita si inchisa de soldatii Scionului, aceasta descopera cu groaza ca a fost trimisa in Sheol I, colonia penitenciar, unde clarvazatorii nu au niciun fel de drepturi si devin sclavii Refaitilor, fiinte supranaturale, nefiresc de puternice, venite dintr-o alta lume, care ii silesc sa se antreneze pentru a lupta impotriva Emimilor, creaturi infioratoare, dominate de foamea pentru carnea de om, care i-au urmat pe Refaiti in lumea noastra prin spartura din eter.
Lumea creata de autoare in Sezonul Oaselor este fascinanta si coplesitoare. Abundenta de informatii, modul plin de imaginatie in care autoarea clasifica clarvazatorii, ierarhizarea acestora in functie de abilitatea de a influenta eterul si misterul reprezentat de Refaiti si Emimi, transforma Sezonul Oaselor intr-o lectura intensa si captivanta, de care cu greu te poti desprinde.
Versiunea alternativa a Londrei pe care autoarea o zugraveste, Oxfordul devenit un loc invaluit in mister, disparut de pe toate hartile si ascuns de Scion pentru a le oferi Refaitilor o baza unde ii pot instrui pe clarvazatorii fortati sa lupte impotriva Emimilor, contribuie la atmosfera intunecata a volumui si la modul realist, bazat pe teama si neincredere, in care este structurata societatea.
Paige, eroina volumului, este un personaj cu care cititorii se pot identifica cu usurinta. Puternica, independenta si inteligenta, dar si vulnerabila si neincrezatoare in fortele proprii, Paige este un personaj complex, format din mai multe straturi, pe care le descoperim incetul cu incetul de-a lungul volum.
Relatia tensionata dintre Paige si Arcturus, ura pe care aceasta o simte pentru Refaitul care ii este tutore, dar si stapan si lipsa de incredere sunt evidente si constante de-a lungul volumului. Paige este un personaj realist, cu bune si rele, care isi doreste mai mult decat orice liberatatea si care nu se teme sa-i infrunte pe cei care ii tin captivi pe ea si pe restul clarvazatorilor, in incercarea de a-si proteja aliatii. Am apreciat faptul ca autoarea nu a incercat sa romanteze relatia dintre Arcturus si Paige, ci a lasat-o sa evolueze incet si firesc, pe masura ce protagonistii afla mai multe unul despre celalalt, despre trecutul si secrete lor si despre motivele care-i determina sa se comporte intr-un anumit mod. Arcturus ii castiga increderea lui Paige de-a lungul capitolelor, oferindu-i respectul pe care Refaitii il pretind oamenilor, protejand-o si sprijinind-o din umbra in fata actiunilor abuzive si brutale ale celorlalti Refaiti. Nu am simtit niciun moment ca apropierea dintre cei doi protagonisti ar putea fi bazata pe Sindromul Stockholm, din contra, Paige incepe sa se simta atrasa de Arcturus doar dupa ce acesta ii dovedeste ca este sincer si ca incearca sa-i salveze pe oameni. Cu toate acestea, nici macar atunci Paige nu pune sentimentele pe care incepe sa le nutreasca pentru Arcturus mai presus de scopul pe care il urmareste, ci isi pastreaza obiectivitatea si sangele rece, acceptand ca intre ei nu poate fi nimic de durata si ca primordiala este evadarea din colonie.
Plina de scene de actiune, tradari, lupte, momente tensionante, secrete si pericole, Sezonul Oaselor este o lectura palpitanta, in care elementele fantastice si paranormale se impletesc armonios cu societatea distopica, creata de autoare.

6 comentarii:

Cherry Queen spunea...

sigur mi-as dori sa o citesc. pare foarte interesanta. chiar o sa o adaug in wishlist pentru ca e de citit, cu siguranta :D
pupici!

Lupu Diana spunea...

Vreau sa citesc aceasta carte inca de cand a aparut, dar am cateva retineri din cauza unor recenzii nu tocmai pozitive. Sper sa imi fac curand curaj si sa o citesc <3

Praf de stele spunea...

Am si eu cartea, dar inca n-am apucat sa o citesc. O mai aman pana termin cu bac-ul. :)

Unknown spunea...

Am citit mai multe recenzii la aceasta carte (atat pozitive cat si negative). Din acest motiv nu sunt foarte nerabdator sa o rasfoiesc, cu toate ca ma asteapta de foarte mult timp in biblioteca. La vara o sa aflu daca intradevar merita toti banii.

Unknown spunea...

Mi se pare cam încâlcita povestea .Nu cred că este pe gustul meu cartea

Choco Monster spunea...

Cartea e superba. Abea astept continuarea. Totusi, poti sa-mi spui, te rog, de unde provin imaginile de la recenzie? Sunt de la un film?