miercuri, 21 noiembrie 2012

Numere de Rachel Ward

Numere, primul volum din seria omonima scrisa de Rachel Ward, va fi lansat de editura Rao la targul de carte Gaudeamus.

Atunci când vezi numerele tuturor, viaţa nu este uşoară.
Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea.
În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat. 

Un thriller de debut captivant, îndrăzneţ, cu un final complet imprevizibil.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

La jumatatea drumului spre mormant (Vanatoare Nocturna #1) de Jeaniene Frost

O fantezie urbană spectaculoasă, care preia tema vânătorii de vampiri abordată dintr-un unghi inedit, cu propria ei mitologie vampirică şi mult suspans.
Este povestea lui Cat, dură şi violentă, şi totuşi vulnerabilă, iar uneori mai încăpăţânată decât ar trebui, şi a lui Bones, vampirul blond cu accent britanic, irascibil şi sarcastic.

Cat este unul dintre cele mai interesante personaje din genul „vampir”, o combinaţie între Sookie Stackhouse şi Buffy. Pe jumătate vampir, născută dintr-o femeie umană violată de un vampir, ea îi vânează pe morţii vii încă de când a împlinit 16 ani şi mama ei i-a spus toată povestea sa, încurajând-o să-şi folosească abilităţile speciale pentru a-i distruge. Cat şi-a intrat în mână şi deja are la activ un număr frumuşel de vampiri omorâţi, când îl cunoaşte pe Bones, care, deşi el însuşi vampir, îi vânează pe cei asemenea lui. Până la Bones, lumea vampirilor are pentru Cat o singură culoare: neagră. Dar acum Bones îi dă peste cap tot universul.

După ce Cat încearcă să îl omoare, dar eşuează lamentabil, Bones face o înţelegere cu ea, şi o învaţă cum să lupte mai eficient şi să devină o momeală perfectă pentru a-şi atrage victimele. Dar pe parcursul lecţiilor, între cei doi se naşte o legătură mult mai profundă decât se aşteptaseră ei.

RECENZIE.
La Jumatatea Drumului spre Mormant este unul dintre acele volume care te cuceresc de la primele pagini, te fac sa indragesti pe loc personajele principale si sa inchizi suspinand cartea dupa ultima pagina dorindu-ti cu disperare urmatorul volum.
Sexy, ravasitor, captivant, plin de actiune si amuzant, primul volum din seria bestseller Vanatoare Nocturna m-a tinut cu rasuflarea taiata de-a lungul celor 478 de pagini, care niciodata nu mi s-au parut mai putine ca acum.
Cat Crawfield are doar 22 de ani, dar are deja o lista lunga de barbati ucisi in chinuri si ingropati in jurul casei ei. Nu-si face prea multe procese de constiinta, mai bine zis nu-si face procese de constiinta deloc, tinand cont ca barbatii aceia nu aveau puls nici inainte sa le infiga ea un pumnal din argint in piept. Ce altceva poate face o fata cand un tip palid si fermecator, la propriu,  i se arunca la gat si incearca sa o muste?
Dupa ce in urma cu sase ani, mama ei i-a povestit ca a fost violata de un vampir cu multi ani in urma, iar acel vampir este tocmai tatal ei, Cat a decis sa-si razbune mama si sa le protejeze pe tinerele neajutorate, potentiale victime ale nemiloaselor creaturi. De atunci si-a petrecut week-end-urile vanandu-i pe cei mai periculosi pradatori si folosindu-si abilitatile date de sangele vampiric din vene impotriva lor.
Totul merge bine pana in noaptea in care intalneste un vampir blond, seducator, cu accent britanic, care pare complet diferit de toti vampirii pe care i-a intalnit pana acum. In primul rand, nu i se arunca nici la picioare, nici la gat, iar in al doilea rand, o rapeste si ii propune o intelegere avantajoasa pentru amandoi.
Bones, vampirul in cauza, un vanator de recompense care, la fel ca si Cat, ii vaneaza pe cei asemenea lui, este in cautarea unui vampir periculos si infiorator, care a lasat o adevarata carare de cadavre in urma lui. Singura problema este ca Bones are nevoie de o momeala pentru a-l prinde, iar Cat ar fi ideala pentru rolul victimei neajutorate. Daca accepta sa-i fie partenera, Cat va beneficia de antrenamente de lupta, lectii despre  slabiciunile si punctele forte ale vampirilor si sansa sa-l gaseasca pe vampirul pe care ea il vrea cel mai mult mort: tatal ei. Pentru Cat, aceasta este o oferta imposibil de refuzat, mai ales ca cealalta optiune ar fi moartea.
Cat este unul dintre personajele mele feminine preferate. Inteligenta, sarcastica, amuzanta si dura, Cat lupta impotriva celor care i-au distrus viata mamei ei, fara sa-i pese ca-si pune viata in pericol si ca dusmanii ei s-ar putea sa fie mult prea puternici pentru ea. Ura profunda pentru acestia o face uneori sa fie nechibzuita si sa-si piarda controlul, dar cu ajutorul lui Bones descopera ca nu toti vampirii sunt malefici si ca unii dintre ei sunt mai umani decat multi dintre oameni.
Dialogurile dintre Cat si Bones au fost hilare, momentele romantice au fost adorabile iar cele pasionale au fost incendiare. Povestea de dragoste dintre cei doi, in ciuda inceputului anevoios si a greutatii cu care isi recunoaste Cat sentimentele, este profunda si sincera, amandoi risca totul pentru a-l proteja pe celalalt, iar sacrificiul pe care il face Cat este cu atat mai insemnat si mai dureros.
In ciuda trecutului sau, a duritatii si violentei cu care-si trateaza si ucide inamicii, Bones este surprinzator de tandru si bland in incercarile de a o cuceri pe Cat si de a o face sa accepte ceea ce este. Seducator si intunecat, capabil de orice pentru a o proteja pe femeia iubita, pasional si romantic, amuzant si sarcastic, Bones este baiatul rau si vampirul perfect de care toate fetele se indragostesc iremediabil.
Finalul acestui volum iti va frange inima si te va face sa astepti cu rasuflarea taiata urmatorul volum.

marți, 6 noiembrie 2012

Scoala s-a terminat pe veci (Maximum Ride #2) de James Patterson

Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.

Suntem şase: Angel, care are şase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, şi orb; Nudge, unsprezece ani; Fang şi cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuţi, ni s-au dat aripi şi alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.

Chiar dacă cei şase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriţi şi atacaţi, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-şi găsi părinţii se spulberă însă după ce unul dintre ei reuşeşte să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă. Dezamăgirea este atât de profundă şi de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripaţi lângă care se simte ca într-o familie adevărată.

Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă şi le asigură tot ce-şi poate dori orice copil, o viaţă normală, un cămin adevărat, mers la şcoală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii şi „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâţi ca niciodată să-i captureze.
Şi în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj şi luptă pentru supravieţuire, Max nu trebuie să uite că atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii, ea va trebui să fie salvatoarea vieţii pe Pământ.

joi, 1 noiembrie 2012

Concurs Leda


Incepand de astazi puteti participa la un nou concurs organizat impreuna cu editurile Leda, CorinTeens si Corint Junior. Puteti castiga unul dintre urmatoarele volume:
Magie de doi bani
Frumosii
Hex sau puterea farmecelor
Legile atractiei
Omul de smoala sau hotul timpului
Potirul de sub stanca

Pentru a participa la concurs raspundeti la intrebarea de mai jos si mentionati volumul pe care va doriti sa-l castigati:

Care este volumul vostru preferat publicat de editura Leda sau CorinTeens? Argumentati.

Concursul se desfasoara intre 1 si 25 noiembrie. Succes.
Multumesc editurilor Leda, CorinTeens si Corint Junior pentru frumoasele carti oferite si pentru tot sprijinul acordat.

marți, 30 octombrie 2012

Supranatural (Paranormal #2) de Kiersten White

Vampiri
Am crezut că ştiu cum să te protejez. 
Varcolaci
Am crezut că ştiu cărui loc aparţin. 

Silfi
Dar lumea se transformă, iar lucrurile se schimbă. 
Metamorfi
Iar adevărul este că, de fapt, n-am ştiut nimic. 

O lume de paranormali.

Evie ajunge să trăiască viaţa normală pe care şi-a dorit-o, dar descoperă uluită că este oarecum plictisitoare. Tocmai când începe să ducă dorul zilelor petrecute la Agenţia Internaţională de Securitate pentru Paranormali, i se oferă şansa să lucreze din nou pentru aceasta şi acceptă. Însă misiunile dezastruoase se ţin lanţ, aşa că Evie se întreabă dacă a ales corect. Când fostul ei iubit silf, Reth, îi face dezvăluiri devastatoare privind trecutul ei, ea îşi dă seama că cele două Curţi ale silfilor pregătesc o luptă care ar provoca haos în lumea paranormală.
Miza? Însăşi Evie.
S-a zis cu normalitatea.

RECENZIE.
Au trecut sase luni de cand Evie si Lend au evadat din sediul Agentiei Internationala de Securitate pentru Paranormali. Evie are in sfarsit viata normala pe care si-a dorit-o intotdeauna, merge la scoala, isi petrece timpul cu iubitul si prietenele ei si nu mai trebuie sa infrunte zilnic paranormali periculosi.
Tocmai cand Evie incepe sa se plictiseasca de atata normalitate, Raquel isi face aparitia cu vesti despre problemele tot mai grave intampinate de Agentie si ii propune sa lucreze din nou pentru AISP, promitandu-i ca regulile s-au schimbat si ca paranormali au mai multe drepturi. In plus, lui Evie ii este desemnat si un partener, un baiat care este oricum numai paranormal nu, numit Jack, care poate calatori pe cararile zanelor fara ajutorul acestora. Curand, Evie trebuie sa se confrunte cu noi misiuni periculoase, cu vampiri inspaimantatori si cu fostul ei iubit, Reth, care este mai misterios decat oricand si insista in continuare ca Evie sa ramana impreuna cu el in Taramul Silfilor.
In acest volum, Evie cea directa, sincera si amuzanta se transforma intr-o Evie impovarata de secretele dureroase pe care le ascunde si ingrozita de gandul ca il va pierde pe Lend odata ce acesta va descoperi ca este nemuritor. Cu Lend plecat la colegiu, Evie sufera tot mai mult din cauza singuratatii si este tot mai afectata de faptul ca nu reuseste sa se integreze printre ceilalti supranaturali din oras. Trecutul ei este in continuare la fel de misterios, la fel si identitatea parintilor ei, iar de cand a aflat ca este una dintre cele pustii, Evie este tot mai bantuita de sentimentul ca nu face parte din nicio lume, nici din cea a oamenilor, nici cea a paranormalilor. Relatia cu cea mai buna prietena a ei, vampirita Arianna si cu Lend se deterioreaza, indepartand-o tot mai mult pe Evie si facand-o sa-si caute refugiul in calatoriile cu Jack in Taramul Silfilor.
Supranatural este un volum in care toate personajele sufera, toate personajele se lupta cu trecutul lor si cu ceea ce sunt, cautand fie acceptare, iubire sau razbunare.
Aflam mai multe despre trecutul tulburator al Ariannei, despre motivul care o face sa urasca ceea ce a devenit, despre durerea pe care o simte ca trebuie sa traiasca fiind un monstru. Lupta care se da in interiorul ei impotriva propriei naturii, faptul ca pur si simplu nu stie ce sa faca cu lunga ei viata nemuritoare si nevoia de a fi iubita si acceptata m-au facut sa privesc dintr-o cu totul alta perspectiva existenta unui vampir. Aici, nu mai intalnim vampirii fermecatori, mandri de puterea si frumusea lor perfecta, ci vampiri torturati de ceea ce sunt nevoiti sa faca pentru a trai, de pierderea umanitatii si familiilor lor.
Jack este inca unul dintre personajele pentru care trecutul nu este decat o sursa de durere. Rapit de sulfi in copilarie si obligat sa ramana printre ei pentru a supravietui, Jack a crescut vazandu-i pe acestia folosindu-i pe oameni ca pe niste sclavi. Cu toate ca de cele mai multe ori pare instabil, reuseste totusi sa fie un personaj amuzant, care ii este alaturi lui Evie si care te surprinde cu replici si gesturi care te fac sa-l indragesti si sa razi in hohote.
Lend este acelasi iubit perfect, grijuliu si tandru, care ar face totul sa o protejeze pe Evie si care o iubeste din suflet, iar Reth este in continuare acelasi silf seducator si plin de secrete, decis sa o atraga pe Evie in lumea lui cu orice pret.

luni, 29 octombrie 2012

Recenzie Darul (Cele Sapte Regate #1) de Kristin Cashore


Katsa putea să ucidă un om de când avea opt ani, ea este un graceling, unul dintre puţinii oameni născuţi în ţara ei cu un dar extrem, al ei fiind acela de a ucide.
Ca nepoată a regelui ea ar putea să trăiască o viaţă plină de privilegii, dar, din pricina talentului ei, este nevoită să lucreze pentru rege.

Când îl întâlneşte pentru prima data pe prinţul Po, al cărui dar erau tehnicile de luptă, Katsa nu bănuieşte că viaţa ei e pe cale să se schimbe. Nu bănuieşte nici că se va împrieteni cu Po. Şi nu bănuieşte nici că va afla adevărul despre darul ei sau adevărul despre un teribil secret, ascuns în depărtări,un secret care ar putea distruge toate cele şapte regate doar prin cuvinte.

RECENZIE.
Din ziua in care Katsa a descoperit ca este un graceling si ca darul ei este acela de a ucide, unchiul ei, regele din Middluns, a obligat-o sa se antreneze si sa lucreze in slujba regatului sau.
Trimisa in misiuni violente de pedepsire a dusmanilor regelui, Katsa a devenit cunoscuta si temuta in toate cele Sapte Regate pentru darul si priceperea ei in lupta. Cu toate acestea, intotdeauna i-a fost greu sa duca la indeplinire ordinele unchiului ei si sa accepte sa ucida la comanda sa.
Incercand sa lupte impotriva nedreptatilor infaptuite pe teritoriul celor Sapte Regate, Katsa formeaza cu sprijinul varului ei Raffin, al lordului Giddon si al conducatorului spionilor regelui, Oll, o grupare secreta numita Consiuliul, ale carei misiuni sunt ascunse de rege si de spionii acestuia.
Cand, in timpul unei misiuni de salvare a tatalui regelui Ror, care a fost rapit de un dusman misterios, Katsa intalneste un alt graceling, inzestrat cu talent in lupta, aceasta se teme ca unchiul ei va afla adevarul despre incursiunile ei secrete in celelalte regate. Spre surprinderea ei, Katsa descopera ca gracelingul este nimeni altul decat printul Po, fiul regelui Ror, venit in cautarea bunicului sau.
Curand Katsa si Po, uniti de darurile lor unice, nevoia de a face dreptate si atractia puternica dintre ei, pornesc intr-o calatorie prin cele Sapre Regate decisi sa descopere adevaratul motiv din spatele rapirii batranului lienid si secretul inspaimantator al regelui Leck.
Darul a fost unul dintre cele mai originale volume pe care le-am citit, de la abilitatile fascinante pe care le detineau inzestratii, la culoarea diferita a ochilor lor, care-i diferentia de ceilalti oameni, pana la modul in care conducatorii regatelor se temeau de ei, dar totodata ii explotau si se foloseau de darurile lor in propriul interes.
Katsa este un personaj incredibil. Puternica si inteligenta, uraste darul care o transforma intr-o ucigasa, este ingrozita ca isi va pierde controlul asupra puterii pe care o detine si isi doreste mai presus de orice sa fie libera, departe de influenta si ordinele unchiului ei. Katsa descopera, datorita lui Po, rabdarii si tandretei lui, ca darul ei este o binecuvantare, care o ajuta sa supravietuiasca, sa depaseasca obstacole pe care le infrunta, sa ii protejeze pe cei dragi si sa se opuna celui mai periculos dusman al Regatului.
Po este un personaj puternic, curajos, loial si sincer, care ii este alaturi Katsei, o intelege si ii ofera liberatatea de care are nevoie. Seducator si misterios se apropie treptat de Katsa, devenind din luptatorul care este o provocare pentru darul ei, un prieten in care poate avea incredere si care o completeaza.
Fermecator si palpitant, Darul este un volum de care cu greu te poti desprinde, care imbina magia, secretele si tradarile intr-o lectura captivanta, romantica si intunecata.

vineri, 26 octombrie 2012

Nopti de patima (Fratia Pumnalului Negru #1) de J. R. Ward

Un vampir sexy şi tulburător întâlneşte o femeie curajoasă şi pasională. Suflete pereche?

La adăpostul nopţilor din Caldwell, New York, se duce un război pe viaţă şi pe moarte
între vampiri şi exterminatori. Populaţia civilă de vampiri, ameninţată de atacurile asasinilor fără inimă, este apărată de şase războinici care se luptă pentru supravieţuirea rasei lor formând temuta şi misterioasa Frăţie a Pumnalului Negru.
Dar niciunul dintre ei nu inspiră atâta teroare şi admiraţie printre duşmani ca Wrath, conducătorul lor, ultimul vampir pursânge de pe Pământ.

Atunci când unul dintre cei mai redutabili luptători este ucis, lui Wrath îi revine sarcina de a o iniţia pe fiica acestuia, jumătate vampir, jumătate om, în lumea tainică şi înfiorătoare a morţilor vii. Beth Randall se trezeşte astfel fără apărare în faţa necunoscutului senzual şi periculos care o vizitează într-o noapte cu ochii acoperiţi de umbre. Dar, curând, tânăra descoperă că atingerile lui stârnesc în ea senzaţii care întrec orice închipuire, dar şi o foame care ameninţă să îi devoreze pe amândoi.

„Un roman uluitor, care creează dependenţă din prima clipă. Această carte este un vârtej nebun de personaje captivante, dar şi o seducătoare poveste erotică. Am fost pe de-a-ntregul cucerită de Frăţia Pumnalului Negru. Dragi iubitori de romanedark fantasy, este tot ce aţi visat!”   Lynn Viehl, autoarea romanului If Angels Burn

„J.R.Ward a creat două personaje absolut minunate, un vampir sexy şi tulburător, chinuit de dureri sufleteşti, şi o femeie curajoasă, pasională, care se dovedeşte a fi sufletul lui pereche. Un adevărat regal pentru fanii poveştilor de dragoste! ”  Nicole Jordan, autoarea romanului Wicked Fantasy, bestseller New York Times

J.R. Ward, bine-cunoscută scriitoare americană de romance paranormal, este autoarea care conduce detaşat în clasamentul celor mai bine vândute cărţi de vampiri din lume, seria Frăţia Pumnalului Negru devenind în scurt timp de la apariţie bestseller New York Times. Este de asemenea câştigătoarea celebrului premiu RITA, acordat de Romance Writers of America. A absolvit Colegiul Smith, având o dublă specializare în istorie şi istoria artei medievale, precum şi Facultatea de Drept din Albany. Îşi aminteşte cu drag de perioada studiilor, mai ales de zilele petrecute în sălile întunecate ale bibliotecii, privind diapozitive cu tablouri vechi sau relicvarii. Înainte de a se dedica complet scrisului, a lucrat în domeniul medical în Boston, ocupând ani la rând un post de conducere în cadrul unuia dintre cele mai renumite centre medicale universitare din Statele Unite. Este atât de pasionată de scris, încât fericirea pentru ea înseamnă să stea toată ziua în faţa calculatorului şi să lucreze, în compania câinelui şi a războinicilor Frăţiei, bineînţeles.

marți, 23 octombrie 2012

Trezita in zori de zi de C. C Hunter

Kylie luptă în continuare să facă faţă vieţii din lumea reală, dar şi celei din lumea fiinţelor supranaturale din care nu este sigură că doreşte să facă parte. Întrebarea Ce fel de creatură sunt eu? o urmăreşte continuu şi îşi doreşte mai mult decât orice să găsească răspunsul. Înconjurată de vampiri, vârcolaci, metamorfi, zâne şi vrăjitoare, trebuie şi ea, la rândul ei, să descopere ce puteri are şi ce loc ocupă în marea familie a creaturilor din lumea fantastică.

Dar, până atunci, are de înfruntat o fantomă insistentă care îi tot repetă că o persoană dragă ei îşi va pierde viaţa în curând, dar şi o creatură venită din partea întunecată a lumii supranaturale, care o urmăreşte pas cu pas. Curajoasa Kylie depăşeşte obstacole, realizează lucruri de care înainte nu era capabilă, trece prin momente palpitante şi tulburătoare, alături de adevăraţii prieteni.

Şi fiindcă totul se petrece în Shadow Falls, o tabără de adolescenţi, nu poate lipsi nici povestea romantică. Cine va fi alesul? Seducătorul Derek sau vârcolacul Lucas?

RECENZIE.
Kylie a inceput sa se acomodeze in tabara pentru supranaturali Shadow Falls. Cele doua prietene ale ei, vrajitoarea Miranda si vampirita Della, ii sunt alaturi si o sustin in incercarile de a descoperi ce fel de fiinta supranaturala este si de a-i gasi pe parintii lui Daniel, adevaratul tata al lui Kylie.
In ultimul timp, Kylie a inceput sa dezvolte tot mai multe abilitati supranaturale care o fac sa-si puna si mai multe intrebari despre ceea ce este ea cu adevarat si totodata sa se teama de aflarea raspunsului.
Curand, Kylie isi da seama ca ceva sau cineva, puternic si infricosator, o urmareaste prin padurea din jurul taberei, iar noi dusmani infioratori, care au propriile planuri malefice, ies la iveala.
Cand fantoma imbracata intr-o rochie alba care o viziteaza zilnic pe Kylie, o avertizeaza ingrozita despre faptul ca o persoana apropiata e in pericol de moarte, Kylie isi da seama ca, de data aceasta, s-ar putea sa nu o poata salva la timp pe cea care are nevoie de ajutorul ei.
In plus, atractia puternica pentru seducatorul Derek o face sa pasteze distanta fata de el, iar acesta pare din ce in ce mai ranit de respingerile si comportamentul ei schimbator. Curand, Lucas se intoarce, iar Kylie se simte, mai mult ca niciodata, sfasiata intre sentimentele pentru cei doi baieti.
M-am simtit foarte dezamagita de comportamentul lui Kylie fata de Derek din acest volum, de modul imatur in care abordeaza sentimentele pe care Derek i le trezeste. Preocupata doar de ea insasi si de parerea pe care ceilalti o pot avea despre ea, nu pare sa-i pese ca il raneste pe Derek, care, la fel ca in volumul anterior, este alaturi de ea, o ajuta si protejeaza, demonstrand cat de profunde sunt sentimentele pe care le nutreste pentru ea. In schimb mi-a placut modul in care evolueaza prietenia dintre Miranda, Della si Kylie, increderea, sinceritatea si sprijinul reciproc pe care si-l acorda una alteia cand se simt impovarate de problemele familiale sau amoroase.
Mi-au placut enorm de mult momentele in care atractia dintre Burnett si Holiday, zana si vampirul incapatanati si implusivi, este mai mult decat evidenta, momentele in care Derek este atat de tandru si protector cu Kylie in ciuda atitudinii ei schimbatoare si modul alert in care se desfasoara actiunea, care te face sa citesti cu rasuflarea taiata aventurile prin care trec rezidentii taberei Shadow Falls.
Trezita in zori de zi este un volum captivant si fermecator, imprevizibil si emotionant, care te cucereste de la prima pagina si te face sa astepti cu si mai multa nerabdare urmatorul volum si dezvaluirea secretului din spatele identitatii lui Kylie.

vineri, 19 octombrie 2012

Visatoarea (Evernight #2) de Claudia Gray

Născută din părinţi vampiri, Biancăi i s-a spus întotdeauna că e menită să devină aidoma lor. Dar s-a îndrăgostit de Lucas, un irezistibil vânător de vampiri infiltrat la Academia Evernight, şcoala internat exclusivistă la care este elevă. Bianca este hotărâtă să fie împreună cu Lucas, chiar dacă pentru asta e nevoie să-i mintă pe vampirii puternici din Evernight.

Propriile minciuni o împing în adâncul misterelor şcolii, şi descoperă că până şi cei în care are cea mai mare încredere îşi au propriile secrete întunecate. Când o forţă fantomatică începe să atace academia, având-o pe Bianca drept ţintă, ea descoperă adevăruri şocante din propriul trecut, care-i vor schimba pentru totdeauna viitorul.

“Odată ce am început să citesc Evernight, n-am mai putut-o lăsa din mână. De-abia aştept volumul următor din seria Claudiei Gray.”  L.J. Smith, autoarea seriei Jurnalele Vampirilor, bestseller New York Times

luni, 8 octombrie 2012

13 Comori de Michelle Harrison

13 Comori, primul volum din seria omonima scrisa de Michelle Harrison, va fi publicat in 10 octombrie de editura Rao.

Aflată în vizită la bunica ei, Tanya descoperă un mister.
În urmă cu 50 de ani, o fată a dispărut în pădurile din apropiere, o fată despre care bunica Tanyei nu doreşte să vorbească. 
Fabian, fiul administratorului de pe domeniu, este măcinat de această dispariţie. Bunicul său a fost ultima persoană care a văzut-o pe fată în viaţă, fiind nevoit să trăiască sub povara acestei bănuieli. 
Împreună, Tanya şi Fabian decid să descopere adevărul. Dar Tanya are şi ea secretul ei: poate să vadă zâne.
Oare asta o va ajuta să dezlege misterul? În curând, se vor afla în faţa unei primejdii teribile.
Istoria sinistră a conacului bunicii se va repeta cumva?