Se presupune că elevii de la Şcoala de magie Magisterium ar trebui să fie în siguranţă. Sub atenta supraveghere a magilor, ei învaţă să folosească magia pentru a reinstaura ordinea într-o lume dominată de haos.
Dar haosul îşi are propriile legi, care se sustrag ordinii şi oricăror reguli. Când unul dintre colegii lor este ucis, Call, Tamara şi Aaron trebuie să pornească pe urmele unui asasin sinistru, chiar cu preţul vieţii. Ei vor descoperi că magia, controlată de minţi malefice, are puteri distrugătoare nebănuite, dacă nu este contracarată la timp.
RECENZIE.
Cassandra Clare a fost întotdeauna o maestră a poveștilor fascinante, iar împreuna cu Holly Black a creat o serie antrenantă, în care magia și secretele întunecate farmecă și captivează cititorii de toate vârstele.
Ascuns de privirile profanilor prin vrăji străvechi, de nepătruns pentru cei lipsiți de abilități magice, Magisteriumul își păstrează misterele ferecate între ziduri de piatră, pitite în cotloane întunecate și protejate de creaturi fantastice. Enigme mortale, momente dureroase, clipe înduioșătoare, secrete periculoase și pierderi devastatoare, toate transformă, fără urmă de îndoială, Cheia de bronz în cel mai bun volum de până acum al seriei.
Constantine a pierdut cândva totul. Call a învățat de la naștere ce înseamna moartea și suferința. Un singur suflet, marcat de o soartă brutală, care înfruntă la nesfârșit agonia inimii sfâșiate de moartea celei mai apropiate ființe, Call este prizonierul unui destin necruțător, care îl poartă inexorabil spre același deznodământ sumbru.
Încă din primul volum, prietenia dintre Call și Aaron a fost de nezdruncinat, a fost legătura care îl motiva pe Call să lupte pentru a avea un viitor diferit, scăldat în lumina și nu în dezastru și nefericire.
Call a învățat, sprijinit de prietenii săi, șă se impotrivească întunericului care încearcă să-i pună stăpânire pe suflet, a refuzat să renunțe la el însuși și să se piardă printre amintirile celui care a fost Inamicul Morții.
Cu toate acestea, înspăimântat că secretul său va fi descoperit, Call este chinuit de povara care îi apasă umerii și măcinat de amintirea profeției care pare să-i bântuie viitorul. Amenințat de un inamic misterios, urmărit de umbrele trecutului și aflat permanent în pericol, Call încearcă să descopere cine îi dorește moartea și care este identitatea spionului din școală înainte de a fi prea tărziu.
Cu un trecut învăluit în mister, curajos, altruist și loial, Aaron impresionează prin noblețea, răbdarea și bunătatea de care dă dovadă, prin devotamentul și grija pe care i le poartă lui Call. Capabil să-și asume orice risc pentru prietenul său cel mai bun, Aaron îi risipește nesiguranța și temerile lui Call, îl ajută să-și dea seama că îi va fi mereu alături la greu, protejându-l de pericole și făcându-l să conștientizeze că nu va fi niciodată singur.
Finalul complet neașteptat al volumului silește cititorul să-l privească pe Constantine într-o cu totul altă lumină, să înteleagă chinul și suferința băiatului care a ales întunericului, să pătrundă în mintea și inima fratelui care a ales să sacrifice totul, întreaga lumea chiar, pentru a salva un singur suflet. Fortați să asistăm la o luptă cutremurătoare și să simțim durerea supraviețuitorului care ar fi preferat să piară, descoperim modul în care pierderea unui om poate stârni o furtună de proporții copleșitoare, declanșând începutul sfârșitului pentru toți cei implicați.
Nevoiți să descoperim omul din interiorul monstrului, ne dăm seama că am fost pregătiți, de-a lungul volumului, poate chiar de la începutul seriei, pentru momentul în care vom trece de partea celui care ar putea deveni personaj negativ, pentru momentul în care vom empatiza cu antieroul și ne vom dori să-l vedem pe Call triumfând acolo unde Constantine a eșuat.
Capacitatea autoarelor de a surprinde și de a influența cititorul, de a ne determina să trăim drama personajului principal odată cu acesta, contribuie la dezvoltatea legăturii emoționale dintre cititor și personaje și la crearea unui atașament mult mai puternic față de acestea.
Atmosfera mult mai întunecată decât în volumele precedente, răsturnarea de situație șocantă, personajele multidimensionale și scenele palpitante fac din Cheia de bronz un volum imprevizibil și emoționant, care se citește pe nerăsuflate.
Cassandra Clare a fost întotdeauna o maestră a poveștilor fascinante, iar împreuna cu Holly Black a creat o serie antrenantă, în care magia și secretele întunecate farmecă și captivează cititorii de toate vârstele.
Ascuns de privirile profanilor prin vrăji străvechi, de nepătruns pentru cei lipsiți de abilități magice, Magisteriumul își păstrează misterele ferecate între ziduri de piatră, pitite în cotloane întunecate și protejate de creaturi fantastice. Enigme mortale, momente dureroase, clipe înduioșătoare, secrete periculoase și pierderi devastatoare, toate transformă, fără urmă de îndoială, Cheia de bronz în cel mai bun volum de până acum al seriei.
Constantine a pierdut cândva totul. Call a învățat de la naștere ce înseamna moartea și suferința. Un singur suflet, marcat de o soartă brutală, care înfruntă la nesfârșit agonia inimii sfâșiate de moartea celei mai apropiate ființe, Call este prizonierul unui destin necruțător, care îl poartă inexorabil spre același deznodământ sumbru.
Încă din primul volum, prietenia dintre Call și Aaron a fost de nezdruncinat, a fost legătura care îl motiva pe Call să lupte pentru a avea un viitor diferit, scăldat în lumina și nu în dezastru și nefericire.
Cu toate acestea, înspăimântat că secretul său va fi descoperit, Call este chinuit de povara care îi apasă umerii și măcinat de amintirea profeției care pare să-i bântuie viitorul. Amenințat de un inamic misterios, urmărit de umbrele trecutului și aflat permanent în pericol, Call încearcă să descopere cine îi dorește moartea și care este identitatea spionului din școală înainte de a fi prea tărziu.
Finalul complet neașteptat al volumului silește cititorul să-l privească pe Constantine într-o cu totul altă lumină, să înteleagă chinul și suferința băiatului care a ales întunericului, să pătrundă în mintea și inima fratelui care a ales să sacrifice totul, întreaga lumea chiar, pentru a salva un singur suflet. Fortați să asistăm la o luptă cutremurătoare și să simțim durerea supraviețuitorului care ar fi preferat să piară, descoperim modul în care pierderea unui om poate stârni o furtună de proporții copleșitoare, declanșând începutul sfârșitului pentru toți cei implicați.
Capacitatea autoarelor de a surprinde și de a influența cititorul, de a ne determina să trăim drama personajului principal odată cu acesta, contribuie la dezvoltatea legăturii emoționale dintre cititor și personaje și la crearea unui atașament mult mai puternic față de acestea.
Atmosfera mult mai întunecată decât în volumele precedente, răsturnarea de situație șocantă, personajele multidimensionale și scenele palpitante fac din Cheia de bronz un volum imprevizibil și emoționant, care se citește pe nerăsuflate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu