Axi Moore e o „fată bună”: învaţă bine şi nu creează probleme, dar tot ce vrea e să plece cât mai departe de orăşelul amărât în care trăieşte şi de viaţa chinuită lângă un tată alcoolic. Când Axi hotărăşte să pornească într-o călătorie şi să străbată America, singura persoană pe care o vrea alături este cel mai bun prieten al ei, Robinson, de care e îndrăgostită nebuneşte în secret.
Aventura, plănuită în detaliu, reprezintă şi prima ei revoltă adolescentină, de încălcare a regulilor. Dar lucrurile scapă de sub control în momentul în care cei doi se trezesc cu poliţia pe urmele lor. Iar când Robinson începe să se simtă rău, Axi trebuie să înfrunte realitatea, e posibil ca această călătorie să fie cea din urmă pentru el.
Prima iubire este o aventură frumoasă, o poveste despre doi adolescenţi în căutarea bucuriei şi a libertăţii, a speranţei, în cazul lui Axi, şi a vieţii înseşi, în cazul lui Robinson. E o mărturie a puterii primei iubiri şi a felului cum îţi poate ea schimba viaţa, o poveste superbă şi emoţionantă, care ne aduce aminte, printre zâmbete şi lacrimi, cât de fragilă este viaţa şi cât de minunat e să iubeşti.
Un portret extraordinar al iubirii adevărate care va emoţiona pe oricine a avut propria lui primă poveste de dragoste. www.goodreads.com
O scrisoare de dragoste de Sf Valentin, ilustrată, pentru toate zilele anului. Barnes & Noble
Povestea aceasta e pentru acei cititori cărora le place să vadă cum o carte prinde viaţă în mâinile lor. E pentru cei care doresc să se piardă în paginile ei. Prima iubire e pentru cei care vor să retrăiască toată inocenţa şi bucuria de a se îndrăgosti pentru prima oară. sinfullysexybooks.blogspot.com
7 comentarii:
Aww ce dragut!! Apar atatea noutati, ca nici nu stii la care sa te uiti prima data. :)
Abia astept sa o cumpar. Pare interesanta cartea, chiar simt nevoia sa citesc ceva mai siropos. :)
Am citit in descrierile a zeci de carti ca te vor face sa retraiesti sentimentele primei iubiri si au cam fost un dezastru marea majoritate deci am ceva reticente in ceea ce priveste cartea asta
Descrierea nu ma prea impresioneaza, dar cred ca ii voi da o sansa.
Eu zic să te iei dupa recenzii Diana,eu asa fac
Cateodata
E genul de carte la care mereu voi sopti 'awwwww' in timp ce o citesc. Multumim pentru recenzie!
Trimiteți un comentariu