Recenzie Mare Tranquillitatis de Katja Millay

Trăiesc într-o lume lipsită de magie sau de miracole. Un loc unde nu există clarvăzători sau metamorfi, nici îngeri, nici băieți cu puteri supraomenești care să te salveze. Un loc unde oamenii mor, și muzica se dezintegrează, și viața e nașpa.
N-am mai rostit o vorba de fata cu vreo alta persoana de 425 de zile.

Îmi detest mâna stângă. Detest s-o privesc. O detest când îmi şovăie, şi tremură, şi-mi aminteşte că identitatea mea s-a dus. Dar o privesc chiar şi-aşa, pentru că, totodată îmi aminteşte şi că o să-l găsesc pe băiatul care mi-a luat totul. O să-l omor pe băiatul care m-a omorât, iar când o să-l omor, o s-o fac cu mâna mea stângă.

Fostul copil minune al pianului, Nastya Kashnikov, își dorește două lucruri: să treacă prin anii de liceu fără să i se afle trecutul și să-l facă pe băiatul care i-a răpit totul: identitatea, spiritul, dorința de a trăi, să plătească pentru asta.

Povestea lui Josh Bennett nu e un secret: toți cei pe care i-a iubit au fost luați din viața lui, iar acum, ajuns la vârsta de șaptesprezece ani, nu i-a mai rămas nimeni.
Acum, tot ce vrea este să fie lăsat în pace, iar cei din jur îi îngăduie acest lucru, fiindcă atunci când numele îți devine sinonim cu moartea, toți tind să păstreze distanța. Toți, în afară de Nastya, misterioasa nouă colegă de școală, care tot îi apare în cale și nu pleacă până când nu i se infiltrează în toate aspectele vieții. Dar, cu cât o cunoaște mai bine, cu atât mai enigmatică i se pare.
Mare Tranquillitatis este o lectură complexă, bogată, intensă, cu o narațiune genial construită despre un tânăr singuratic și o tânără fragilă emoțional și despre miracolul celei de-a doua șanse.

Multumesc editurii Epica pentru acest volum si pentru tot sprijinul acordat. Daca v-a atras atentia acest volum si doriti sa-l cititi, il puteti achizitiona de pe site-ul editurii Epica.

RECENZIE.
Tragic, coplesitor, emotionant si tulburator, Mare Tranquilitatis este povestea a doi adolescenti care au trecut prin tragedii cutremuratoare care i-au marcat, dar care au supravietuit durerii si pierderilor, invatand sa le accepte si sa continue sa traiasca chiar si cand au uitat sa mai spere.

Ceva ingrozitor i s-a intamplat Nastyei cu trei ani in urma. Ceva atat de teribil, incat in ziua in care a reusit sa-si aminteasca momentul in care a fost atacata, Nastya a incetat sa mai vorbeasca, a incetat sa mai dea explicatii si a incetat sa mai caute vindecarea.
Acum isi doreste doar sa fie lasata in pace, sa uite amintirile pe care incearca de peste un an sa le vare intr-un cotlon cat mai indepartat al mintii si sa-l faca sa plateasca pe baiatul care a distrus-o.

Furioasa pe sine insasi si pe cel care i-a facut rau, plina de ura si bantuita de ziua in care a pierdut totul si a incetat sa mai fie fata talentata si fericita, a carei muzica prindea viata la fiecare atingere a pianului, Nastya a devenit o umbra care se lupta sa treaca de fiecare zi. In ciuda fragilitatii ei si a durerii care pare sa o invaluie asemenea unei mantii, Nastya este un personaj puternic si inteligent, desi uneori, alegerile pe care le-a facut m-au descumpanit.

Singuratic, indurerat, captiv intr-o lume a suferintei, care il izoleaza de toti cei din jur, Josh este un personaj induiosator care mi-a frant inima. Dupa ce si-a pierdut intreaga familia, Josh s-a indepartat de toata lumea, temandu-se ca fiecare persoana la care tine ii va fi rapita intr-un mod sau altul.
Amandoi au ales moduri diferite de a infrunta durerea: Josh refugiindu-se in crearea pieselor de mobilier, iar Nastya incercand sa devina altcineva si ascunzandu-se in spatele unei imagini diferite, menite sa tina pe toata lumea la distanta.

Cand cei doi se intalnesc, cand patrund fiecare in lumea intunecata si plina de secrete a celuilalt, legatura dintre ei este atat de profunda si intensa incat nici macar nu au nevoie de cuvinte sa comunice. Suferinta le este zugravita pe chipuri, in priviri si gesturi si amandoi recunosc in celalalt, fara a-i cunoaste tragedia, un suflet la fel de incercat de soarta.
Au fost momente in care nu am putut sa o inteleg pe Nastya. Nu am putut intelege de ce daca-si dorea sa nu fie observata alegea sa se imbrace intr-un mod provocator si complet nepotrivit pentru scoala, ceea ce nu facea decat sa atraga si mai mult atentia asupra ei. Cred ca daca intr-adevar ar fi vrut sa nu fie vazuta, ar fi trebuit sa aleaga calea anonimitatii, o vestimentatie banala si un un machiaj mai putin evident.

Nu am putut intelege de ce isi pedepsea parintii, parasindu-i pentru a locui cu Margot, indepartandu-se de ei si refuzand sa le vorbeasca, nepermitandu-le sa-i fie alaturi si luandu-le speranta ca-si vor recupera vreodata fiica. Pentru o adolescenta atat de matura, ar fi trebuit sa-si dea seama ca iubirea si afectiunea parintilor ei este neconditionata, indiferent cine ar fi devenit ea acum si indiferent cum ar fi schimbat-o tragedia prin care a trecut. Parintii ei au trecut alaturi de ea prin aceeasi suferinta si m-a deranjat sa o vad alegand sa le vorbeasca lui Josh si Drew, dar pastrand tacerea fata de familia ei.

Cred ca a gresit cand a preferat sa taca si sa ascunda identitatea atacatorului ei, dandu-i acestuia ocazia sa mai faca, poate, si alte victime in tot acest timp. La fel a procedat si in cazul lui Kevin, pe care ar fi trebuit sa-l denunte si care ar fi trebuit pedepsit pentru ceea ce a facut. Agresiunea, de orice fel, nu trebuie ascunsa si scuzata. O persoana care a facut rau o data, poate face acelasi lucru in continuare si altor persoane, daca scapa nepedepsita. M-a deranjat ca Nastya a minimalizat ceea ce s-a intamplat intre ea si Kevin si ca acesta nu a platit in niciun fel pentru ce s-a intamplat.

Am adorat personajele secundare, iar Drew a fost personajul de care m-am atasat cel mai mult. Imi pare rau ca nu am putut afla mai multe despre povestea de dragoste dintre el si Tierney si nu pot decat sa sper ca autoarea va scrie, candva, un volum din perspectiva acestor personaje.
Familia Emiliei, Asher, familia lui Drew, Clay, Michelle, colegii si profesorii acestora au fost toti personaje minunate, pe care le-am indragit si care au transformat acest volum intr-unul fermecator si amuzant, in ciuda incarcaturii emotionale si a povestii sfasietoare.

Mare Tranquillitatis, la fel ca si Destine la limita, este un volum care iți da speranta ca si dupa cele mai intunecate si tragice momente, destinul iti poate oferi o a doua sansa, o sansa la iubire, iertare si vindecare.