Ce-ai face daca n-ai sti in cine sa ai incredere?
Cat de adanc ai sapa ca sa afli adevarul?
Povestea Emmei şi a lui Sutton a ajuns la runda a treia, cu un nou slalom printre indicii şi piste false. De data aceasta, în rolul de suspect al zilei se află Thayer, fratele fugar al prietenei lor Madeline. Acesta a dispărut înaintea lui Sutton, şi umblă vorba că cei doi erau implicaţi în nişte ltreburi dubioase. Dar acum Thayer a reapărut, viu şi nevătămat, iar Emma are o sarcină grea: să-şi dea seama dacă el e doar un iubit care suferă, sau un fost iubit care se pregăteşte să dezvăluie secretul Emmei, punând astfel capăt periculosului ei joc.
Cel de-al treilea capitol din Jocul Minciunii adânceşte misterul, în acelaşi timp dezvăluind ceva mai mult din amintirile lui Sutton, pe măsură ce Emma descoperă alte şi alte indicii. Şi devine clar că deşi Thayer este marele suspect pe lista Emmei, el reprezintă şi marea dragoste a lui Sutton.
Din nou avem de-a face cu o mulţime de drame şi mistere, de la ciudata legătură între gemene, inimi frânte şi secrete tulburătoare, până la farse din Jocul Minciunii, vizite la închisoare, rivalitate între surori, întâlniri romantice pe terenul de tenis, petreceri şi probleme de familie.
Pe scurt, suspans si adrenalina.
Adevar sau minciuna?
15 comentarii:
Imi place foarte mult modul in care autarea asta asterne gandurile si actiunea personajelor pe hartie , indragesc foarte mult cele doua serii a;e ei si anume micutele mincinoase si ocul minciunii si imi doresc ca cei de la leda sa le scoata mai repede ..sper ca in 2013 sa mai avem parte si de mm si de jocul minciunii ..
Nu am citit cele 2 volume, am volumul doi, insa mai imi trebuie si primul volum pentru a putea sa citesc aceasta serie, despre care am auzit pareri bune.
Nominalizare pe final de an ^_^
http://roxtao.com/2012/12/30/blog-of-the-year/
am citit carti de sara shephard dar seria asta inca nu...
deci ador seria aceasta mai mult decat filmul..si sunt dezamagita ca nu au pastrat actiunea din carte.era mai interesant serialul..
am citit primul volum si pot spune ca mi-a placut. din pacate n-am mai avut ocazia sa continui seria
Oficial, m-am răzgândit la aceasta serie, eram hotărâtă sa nu ii dau nici o șansă, dar se pare ca eu pierdeam. Acum sper doar sa pun mana pe toate volumele :D
Foarte faine sunt cartile scrise de Sara Shepard, si aceasta e la fel de frumoasa si imi place si coperta .
Foarte tare cartea, si multi am putea invata din ea si din intamplarile lui April .
Am primit cartea dar nu stiu ce rea pot sa fac cu ea ca nu am restul volumelor..
Romina Gianina, nu ai idee cat de invidioasa sunt in momentul acesta pe tine!!! :))
Am citit primele 2 volume si le-am adorat, scriitura autoarei e clara, concisa si geniala. Stie cand sa puna accentul pe actiune, mister si cand sa dezvaluie si latura mai emotionala a personajelor, desi in niciun moment nu ne lasa sa uitam ca Sutton E MOARTA si CINEVA a ucis-o.
Cand am citit primul volum am crezut (pentru putin timp) ca Ethan a fost vinovat- pana cand s-şa dovedit contrariul.Iar, in volumul 2-ei bine il banuiam pe Thayer, dar acum cu aparitia volumului 5, banuiesc ca nu e asa. Inca, banuiesc ca vinovat/a ar putea fi unul dintre adulti, dar nu sunt complet sigura...
Cert e faptul ca foooooarte multe persoane nu o placeau pe Sutton (inclusiv familia ei adoptiva) si TREBUIE sa obtin volumul 3- pur si simplu, e absolut necesar! :)
Suna bine povestea,dar mai intai trebuie sa citesc primele doua volume.
am auzit multe pareri pozitive despre aceasta seria. inca nu am citit-o.
Andreea chirita-de ce nu ai citit-o inca? Nu stii ce pierzi- pentru ca e o serie minunata, plina de actiune si mister, in care personajele sunt minutios analizate si prezentate din perspectivele celor doua surori- una in viata si cealalta moarta- dar niciuna dintre cele doua eroine nu cunoaste mai multe amanunte si detalii referitoare la identitatea ucigasului lui Sutton :)
Waw! Jocul minciunii…este cel mai frumos serial. Este foarte reusit…presupun…ca cartea este la fel…cine stie…cartea poate fi mai buna decat serialul. Imi doresc aceasta carte…mi-ar place sa aflu cat mai multe detalii care nu sunt specificate in serial.
Trimiteți un comentariu