
Clary Fray, o fată de cincisprezece ani, are darul Vederii,un dar pe care ceilalţi oameni nu-l au. Ea vede vampiri, vârcolaci, zâne, demoni şi alte creaturi care populează Lumea din Umbră.
În Oraşul Oaselor, cartea întâi din seria Instrumente mortale, mama lui Clary, Jocelyn, dispare şi ea însăşi e atacată de un demon,un ravener înspăimântător. Astfel, tânăra ajunge să-i cunoască pe vânătorii de umbre, războinici a căror misiune este să-i apere pe oameni de demoni şi să-i controleze pe vampiri şi vârcolaci.
De asemenea, Clary îl întâlneşte pe Jace, un tânăr fermecător, şi, împreună cu el, încearcă să dezlege nenumăratele taine ale Lumii din Umbră. Cine a răpit-o pe Jocelyn? Unde se află Pocalul Mortal şi ce puteri are acesta? Cine l-a transformat pe Simon, cel mai bun prieten al lui Clary, în şobolan şi cum poate fi desfăcută vraja? Cum a reuşit Clary să dobândească dintr-odată Vederea? De ce sunt demonii interesaţi de o mundană oarecare?
Nu în ultimul rând, Clary încearcă să-şi înţeleagă propriile sentimente,în ce relaţie se află ea de fapt cu Jace şi Simon?
RECENZIE.
Am fost fascinata de Orasul Oaselor, primul volum din seria Instrumente Mortale scrisa de Cassandra Clare, si fantastica lume ascunsa de ochii muritorilor, in care pot patrunde doar cei care poseda
vederea, misteriosii vanatori ai umbrelor. Aceasta lume ii este dezvaluita eroinei, Clary, intr-o seara cand observa intr-un club, un tanar urmarit de o fata frumoasa care-l ataca aparent fara motiv.
Intervenind, Clary ii cunoaste pe vanatorii umbrelor care ii dezvaluie ca protejeaza din umbra, de secole, umanitatea de demoni.
Inspaimantata, dar si fascinata de Jace, fermecatorul vanator al umbrelor, Clary spera sa afle care este motivul pentru care ea poate vedea infioratoarele fiinte supranaturale ascunse in lumea muritorilor. Cand mama lui Clary dispare, aceasta este salvata de Jace, care o duce la Institutul condus de parintii Isabellei si ai lui Alec.
Incet, Clary afla tot mai multe despre demonii care populeaza lumea din umbra, despre trecutul mamei sale si despre legatura acesteia cu vanatorii umbrelor si ajunge sa se apropie de Jace, care-i este alaturi si o protejeaza.
Daca vreti sa aflati mai multe despre vanatorii umbrelor si despre secretele ascunse de mama lui Clary, cititi acest volum captivant si incantator, in care lumea oamenilor se intrepatrunde cu lumea intunecata populata de fiinte supranaturale periculoase, o lume infricosatoare in care vanatorii umbrelor patrund si lupta pentru a proteja muritorii.